Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 513/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 513/
Ședința publică din 12 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tăbăltoc Dan Mircea
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Aurelia G -
JUDECĂTOR 3: Obreja
Grefier -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 118/ din 27.04.2009 a Tribunalului Vaslui, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul, lipsă fiind intimata Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al procesului, care este la al doilea termen de judecată și că la dosarul cauzei s-a depus, prin serviciul de registratură, întâmpinarea formulată de intimată, cu duplicat.
Se înmânează recurentului un exemplar al întâmpinării formulate de intimată.
Recurentul depune la dosar precizări scrise.
Nemaifiind alte cereri, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Recurentul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Curtea, având în vedere dispozițiile art. 150 din Codul d e procedură civilă, a reținut cauza spre soluționare.
CURTEA D APEL,
Asupra recursului de contencios de față;
Prin sentința civilă nr. 118/CA din 27.04.2009, Tribunalul Vasluia admis, în parte, excepția autorității de lucru judecat, invocată din oficiu de către instanță și, în consecință, a respins cererea formulată de către reclamantul în contradictoriu cu Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală V, pentru perioada 5.06.2005 - 26.01.2009, datorită existenței autorității de lucru judecat.
Totodată, prin aceeași sentință s-a respins, ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamantul în contradictoriu cu Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală V, pentru perioada 1.06.2005 - 4.06.2005, 27.01.2009 - 27.04.2009.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, analizată cu prioritate, instanța reține că este parțial întemeiată, autoritatea de lucru judecat fiind incidentă pentru perioada 5.06.2005 - 26.01.2009, nu însă și pentru perioadele 1.06.2005 - 4.06.2005, respectiv 27.01.2009 - 27.04.2009, pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea formulată la data de 5.06.2008 și înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Vaslui, așa cum a fost aceasta restrânsă, mai mulți reclamanți, printre care și reclamantul, au chemat în judecată pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală V, solicitând obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești constând în suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare de la data de 5.06.2005 la zi, precum și în continuare până la data încetării raporturilor de serviciu.
Prin sentința civilă nr. 239/CA/22.09.2008, Tribunalul Vasluia admis, în parte, acțiunea reclamanților și a obligat pârâta să acorde și reclamantului drepturile bănești constând în suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, fiecare în cuantum de 25 % din salariul de bază pentru perioada 5.06.2005 și până la data pronunțării hotărârii, respectiv 22.09.2009, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, respingând solicitarea privind plata acestui spor pentru viitor pe considerentul că drepturile bănești solicitate nu au caracterul unei creanțe certe, lichide și exigibile, nefiind născută și putând fi influențată de modificări legislative și ale raporturilor de muncă dintre părți.
Prin decizia nr. 38/CA/26.01.2009, Curtea de APEL IAȘIa admis recursul introdus de către pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală V, în sensul că a respins acțiunea introdusă, printre alții, și de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală V, având drept obiect plata drepturilor bănești constând în suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare în cuantum de 25 % din salariul de bază pentru perioada 5.06.2009 până la data pronunțării hotărârii, adică până la data de 26.01.2009, menținând dispozițiile sentinței recurate privind respingerea acordării drepturilor salariale pentru viitor.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs, în esență, a reținut faptul că drepturile bănești constând în suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare nu se cuvin reclamantului deoarece, atâta timp cât aceste drepturi bănești nu sunt cuantificate de către legiuitor printr-un act normativ, care să stabilească și criteriile acordării acestor drepturi bănești, dar și persoanele cărora li se acordă, stabilirea lor de către instanță, la nivelul de 25 % din salariul de bază fiind arbitrară.
Prin acțiunea care formează obiectul prezentei cauze, înregistrată sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală V, solicitând obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești constând în suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare pentru perioada 1.06.2005 până la data pronunțării prezentei hotărâri judecătorești, adică până la data de 27.04.2008.
Potrivit prevederilor art. 1201 din Codul civil există autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceiași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor, în aceeași calitate.
Analizând comparativ părțile, obiectul și cauza prezentei cereri de chemare în judecată cu părțile, obiectul și cauza cererii de chemare în judecată care formează obiectul cauzei înregistrate sub nr- pe rolul Tribunalului Vaslui, soluționată definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr. 239/CA/22,09.2008, așa cum a fost aceasta modificată prin decizia nr. 38/CA/26.01.2009, instanța reține că între prezenta cauză și cea soluționată definitiv și irevocabil, respectiv cauza nr-, există identitate de părți, de cauză, precum și de obiect pentru perioada 5.06.2005 - 26.01.2009, când s-a pronunțat decizia 38/CA/26.01.2000 a Curții de APEL IAȘI, prin care, această instanță, statuând asupra fondului, a fost respinsă acțiunea formulată și de reclamant.
Nu există autoritate de lucru judecat pentru perioada 1.06.2005 - 4.06.2006, deoarece acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Vaslui, așa cum a fost aceasta restrânsă, nu a avut drept obiect această perioadă. De asemenea nu există autoritate de lucru judecat pentru perioada 27.01.2009, data pronunțării deciziei nr. 38/CA/2009 a Curții de APEL IAȘI până la data de 27.04.2009, data pronunțării prezentei decizii deoarece, respingându-se hotărârile mai sus arătate acordarea pentru viitor a sporurilor în litigiu pe considerentul că creanța nu este certă, în cauza nr-, instanța nu s-a pronunțat asupra fondului pentru a putea fi incidentă autoritatea de lucru judecat pentru perioada 26.01.2009 - 27.04.2009.
În atare condiții, a fost admisă, în parte, excepția autorității de lucru judecat, adică pentru perioada 5.06.2005 - 26.01.2009, acțiunea formulată de către reclamant pentru această perioadă urmând a fi respinsă pentru autoritate de lucru judecat.
În ceea ce privește perioadele 1.06.2005 - 4.06.2006, respectiv 26.01.2009 - 27.04.2009, instanța, analizând fondul cauzei, reține următoarele:
Reclamantul, în perioadele mai sus arătate avea calitatea de funcționar public în cadrul pârâtei Direcția pentru Agricultură și dezvoltare Rurală.
În această calitate a solicitat obligarea pârâtei la plata suplimentului postului și treptei de salarizare, fiecare în procent de 25 % din salariul de bază brut lunar începând de la data de 1.06.2005 până la data pronunțării prezentei sentințe.
Instanța constată că drepturile solicitate de către reclamant sunt reglementate de dispozițiile art. 31 alin. (1) din legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, (art. 29 în numerotarea anterioară republicării) conform cărora "pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În perioada 2004 - 2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin U, nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin legea nr. 76/2005 și prin nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin legea nr. 417/2006. Suspendarea acestor două drepturi nu a mai fost reglementată începând de la data de 1.01.2007.
Totodată, potrivit prevederilor art. 31, al. 3 din legea nr. 188/1999 se statuează cp salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind sistemul unic de salarizare al funcționarilor publici, al cărui proiect cade în sarcina Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, potrivit art. 22 alin. 1 lit. e din aceeași lege.
În aplicarea dispozițiilor actualului art. 31 (fost art. 29 din Legea nr. 188/1999) - text introdus prin Legea nr. 161/2003 - tocmai pentru a fi stabilit cuantumul drepturilor salariale invocate, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici, proiect care instituia, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 188/1999, mecanism de stabilire a salariului funcționarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime și sporuri.
Acest proiect de act normativ nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare.
Cele două drepturi salariale care formează obiectul prezentei cauze nu au fost cuantificate nici prin prevederile nr.OG 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unic de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Instanța reține că pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții legale date în aplicarea (executarea) art. 29 alin. (1) lit. c) și d), devenit 31, din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.
Cum nici în cuprinsul nr.OG 6/2007 (mai e vreo lege de salarizare a funcționarilor publici) nu sunt reglementate și definitive cele două sporuri, nestabilindu-se nici un coeficient pentru acordarea acestora, nici condițiile de acordare a drepturilor pretinse de reclamant nu pot fi acordate. Eventuala stabilire la nivelul procentului de 25 % pentru fiecare drept de către instanță este arbitrară și fără suport legal, instanța depășindu-și, astfel, atribuțiile și funcțiunea instituită prin Legile nr. 303 și 304/2004 și pr.civ. aceea de aplicare a legii în cazul de speță. Practic instanța ar legifera în locul legiuitorului și în favoarea funcționarului reclamant prin obligarea pârâtei la plata contravalorii celor 2 suplimente.
În plus, este evident, în concordanță cu prevederile art. 31 al. 3 din legea nr. 188/1999 că cuantumul acestor drepturi nu poate fi stabilit decât prin lege, astfel că, cuantificarea realizată de către pârâtă prin decizia nr. 39/15.06.2006, este nelegală deoarece pârâta nu se poate substitui legiuitorului, preluând din atribuțiile de legiferare ale acestuia, și nu poate constitui temei legal
pentru acordarea drepturilor salariale mai sus arătate.
Prin admiterea prezentei cereri de chemare în judecată s-ar nesocoti decizia nr. 820/2008 a Curții Constituționale în cuprinsul căreia se învederează expres că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege pe considerentul că ar fi discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale jurisprudențială sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Astfel, instanțele judecătorești nu au posibilitatea de a acorda un spor salarial al cărui cuantum nu a fost determinat de autoritățile competente, adică de legiuitor.
Pe de altă parte, acțiunea reclamantului din o acțiune în pretenții ce presupune angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului, în condițiile art. 263 din Codul Muncii, nu sunt îndeplinite condițiile de fond pentru a fi admisă o astfel de cerere, întrucât existența unui prejudiciu invocat de reclamanți nu este certă, acesta nefiind determinat sau determinabil cât privește întinderea sa. Astfel, în condițiile în care printr-o lege nu sunt reglementate modalitatea de calcul a celor două suplimente, acordarea acestora ar presupune obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, fără o existență certă.
Rezultă așadar, că atâta timp cât vocația reclamantului la primirea sporului în litigiu, nu a fost materializată prin identificarea cuantumului dreptului salarial respectiv de legiuitor, în condițiile în care ordonatorului principal de credite nu-i fuseseră acordate sumele corespunzătoare acordării vreunui drept salarial reprezentând un astfel de spor, reclamantul nu dispune de vreun drept salarial "recunoscut prin lege", în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, la plata căruia angajatorul pârât să poată fi obligat de instanța de contencios administrativ, în actualul cadru legislativ.
În cauză nu se poate invoca nici încălcarea dispozițiilor art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale pentru că cele două sporuri solicitate de reclamant nu constituie un bun în înțelesul art. 1 din Protocol, neavând caracterul unei creanțe certe, lichide și exigibile.
Această situație a fost tranșată de practica, prin decizia din 27 august 2002, - Republica Cehă - prin care s-a stabilit că bunul solicitat nu era existent, iar reclamantul nu avea calitatea de proprietar decât dacă are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu dacă existența sa este confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale.
De asemenea, reclamantul nu se afla într-o situație discriminatorie în raport de alți funcționari publici, nefiind incidente prevederile art. 1 alin. 2 lit. i) din nr.OUG 137/2000, atâta timp cât legea de salarizare a funcționarilor publici nu dă dreptul acestora la a încasa contravaloarea celor 2 suplimente.
Față de cele expuse, acțiunea formulată de către reclamantul pentru perioadele 1.06.2005 - 4.06.2006, respectiv 26.01.2009 - 27.04.2009, a fost respinsă ca neîntemeiată, fiind admisă excepția autorității de lucru judecat pentru perioada 5.06.2005 - 26.01.2009.
Împotriva acestei sentințe a formulat cerere de recurs reclamantul, considerând-o nelegală și netemeinică, întrucât prima instanță a ignorat temeiul de drept al acțiunii sale, respectiv art. 29 alin. 1 și art. 21 alin. 1 din legea nr. 188/1999 republicată, coroborate cu decizia ordonatorului de credite nr. 39/15.06.2005, prin care a fost stabilit cuantumul suplimentului postului și gradului în procent de câte 25 % din salariul de bază la data de 01.06.2005.
A probat totodată la dosar calitatea sa de funcționar public, iar cu practica judiciară depusă a demonstrat acordarea de instanțe a sporurilor în litigiu, în situații similare celei ce face obiectul cauzei, așa încât solicită admiterea recursului, casarea sentinței de fond și admiterea acțiunii sale așa cum a fost formulată.
Intimata Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală V, prin întâmpinare, consideră recursul ca nefundat, temeiul de drept al sporurilor în litigiu fiind art. 31 alin. 1 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, iar acordarea acestora a fost suspendată prin nr.OUG 92/2004 și nr.OG 2/2006, iar conform art. XIII din Legea nr. 251/2006, drepturile prevăzute de Legea nr. 188/1999 republicată trebuiau să intre în vigoare începând cu 01.01.2007, astfel că intimata nu
are vreo culpă privind neacordarea lor recurentului anterior acestei date.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată ca fiind necontestat faptul că, prin art. 31 alin. 1 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, s-a prevăzut că, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Este de asemenea necontestat faptul că, prin alin. 3 al normei legale menționate, s-a prevăzut că "salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".
Întrucât legea pentru stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici nu era adoptată la data pronunțării hotărârii atacate, în mod justificat prima instanță a reținut că nu se poate substitui puterii legiuitoare și institui norme create pe cale judiciară, prin raportare la prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea reglementării evocate, din moment ce nici cuantumul suplimentelor solicitate prin acțiune și nici condițiile de acordare a acestora nu au fost stabilite prin Legea nr. 188/1999, iar în legile anuale privitoare la salarizarea personalului bugetar aceste suplimente nu se regăsesc.
Această soluție și-a găsit de altfel confirmarea prin decizia adoptată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, admițând recursul în interesul legii, promovat de procurorul general, au stabilit că este neîntemeiată solicitarea funcționarilor publici de a li se plăti, retroactiv și pentru viitor, drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c) și lit. d) din Legea nr. 188/1999, republicată, fiecare în cuantum de 25% din salariul de bază.
Dat fiind faptul că, potrivit dispozițiilor art. 329(3), dezlegarea dată problemei interpretării și aplicării prevederilor art. 31 alin. 1 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, este obligatorie pentru instanțe, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul reclamantului, constatând că hotărârea atacată este temeinică și legală, întrucât nicio instanță judecătorească nu poate institui ea însăși norme juridice acolo unde puterea legiuitoare nu a finalizat procesul de legiferare decurgând din introducerea în legea cadru privitoare la statutul funcționarilor publici a celor două suplimente, ca și componente a sistemului de salarizare a acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul introdus de reclamantul împotriva sentinței nr. 118//27.04.2009 a Tribunalului Vaslui, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12.10.2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - G - -- -
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
28.10.2009
Tribunalul Vaslui - judecător -
Președinte:Tăbăltoc Dan MirceaJudecători:Tăbăltoc Dan Mircea, Gheorghe Aurelia, Obreja
