Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 515/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 515/2008
Ședința publică din data de 27 FEBRUARIE 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 3: Simona Szabo
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C în nume propriu și în reprezentarea pârâtei AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR împotriva sentinței civile nr. 2084/26.10.2007, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, și pârâta DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ C, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici - Legea nr. 188/1999.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă avocat, pentru reclamanți, cu împuternicirea avocațială la dosarul cauzei, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează instanței că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2. proc. civ. La data de 22.02.2008 reclamanții au depus întâmpinare, în 3 exemplare, însoțită de împuternicire avocațială avocat, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate.
Reprezentanta reclamanților depune extras legislație și chitanțe privind plata onorariului avocațial.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea, în temeiul art. 150 proc. civ. declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta reclamanților solicită respingerea recursurilor ca nefondate și acordarea cheltuielilor de judecată, conform dovezilor depuse la dosarul cauzei.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 2.084 pronunțată la data de 26 octombrie 2007 în dosarul nr- al Tribunalului Clujs -au respins ca neîntemeiate excepțiile privind necompetența materială, inadmisibilitatea acțiunii și a prescripției dreptului la acțiune invocate de pârâta DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ C; s-a admis ca întemeiată acțiunea formulată de reclamanții, împotriva pârâtelor AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR ȘI DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE și au fost obligate pârâtele să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2001 - 2006, actualizate cu rata inflației până la data efectivă a plății, precum și cheltuieli de judecată de câte 600 lei.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut, în privința excepțiilor invocate de către pârâta DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE că acestea sunt neîntemeiate, respingându-le pentru următoarele motive:
În ceea ce privește excepția de necompetență materială și funcțională a Tribunalului Cluj, s-a apreciat că reclamanții sunt funcționari publici ai pârâtei de rândul 1, iar faptul că pârâta de rând 2 este un organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, nu atrage competența de soluționare a curții de apel, întrucât reclamanții se află în raporturi de serviciu cu pârâta de rândul 1, în sensul disp. art. 1 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, fapt ce atrage competența de soluționare materială a cauzei, pentru Tribunalul Cluj.
A mai concluzionat instanța de fond că nu este întemeiată nici excepția inadmisibilității, bazată pe neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, deoarece în speță nu se contestă un act administrativ individual, care să poate fi revocat, ci se solicită obligarea pârâtei la plata unor drepturi bănești, astfel că excepția invocată a fost respinsă.
In ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților, s-a reținut că suspendarea dreptului la prima de vacanță atrage și suspendarea termenului de prescripție, care începe să curgă de la data încetării efectelor suspendării.
Având în vedere actele și lucrările dosarului, tribunalul a admis acțiunea astfel cum a fost formulată, constatând că reclamanții sunt funcționari publici în cadrul pârâtei de rândul 1 și că în baza disp. art. 34 al. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, au dreptul ca la plecarea în concediu, pe lângă îndemnizația de concediu, să le fie plătită o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Este real că prin legile succesive de aprobare a bugetului de stat pentru anii 2001 - 2006, s-a suspendat acordarea dreptului salarial menționat mai sus, însă dispozițiile de suspendare au avut un caracter temporar și și-au încetat aplicabilitatea la termenul limită prevăzut de lege, astfel că la data formulării cererii suspendarea nu mai subzistă, motiv pentru care dreptul poate fi acordat, iar refuzul acordării lui este nelegal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C în nume propriu și în reprezentarea pârâtei AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR.
Pârâta prin recursul formulat a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată și modificarea sentinței instanței de fond ca nelegală și netemeinică.
Astfel, pârâta deși recunoaște existența dispozițiilor legale - art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 - care prevăd acordarea dreptului salarial respectiv, dar invocând suspendarea acordării dreptului pentru anii 2001 - 2006, susținut că în aceste condiții dreptul nu poate fi acordat neexistând sumele necesare, cu atât mai mult cu cât Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, interzice cheltuielile din fondurile publice care nu au la bază prevederi bugetare.
În concluzie, a susținut pârâta, funcționarul public nu este îndreptățit la plata drepturilor bănești cu titlu de primă de concediu pentru anii 2001 - 2006, indexată cu rata inflației de la data scadenței și până la momentul efectuării plății, întrucât în această perioadă aplicarea dispozițiilor legale ce reglementează acordarea acestui drept au fost suspendate.
Se critică motivarea primei instanțe conform căreia dispozițiile de suspendare încalcă prev. art. 38 și 53 din Constituția României, întrucât acestea au făcut obiectul contenciosului constituțional, forul competent constatând că prevederile sunt constituționale.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-au reiterat și excepțiile necompetenței materiale a Tribunalului Cluj în soluționarea acestui conflict, a inadmisibilității pentru neîndeplinirea procedurii prealabile și a prescripției dreptului la acțiune al reclamanților pentru drepturile aferente anilor 2001 - 2003.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente.
Motivarea recursului se întemeiază, în esență, pe inexistența unei baze legale pentru acordarea sumelor ce fac obiectul cererii, respectiv pentru acordarea primei de concediu instituite prin prev. art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.
Se apreciază că în condițiile în care măsura suspendării acestor prevederi a fost operantă potrivit textelor legale la care s-a făcut referire și în întâmpinare, acordarea drepturilor solicitate de către reclamanți pentru anii 2001 - 2006 este fără temei legal.
Curtea consideră că aceste susțineri nu pot fi reținute, sentința pronunțată de către prima instanță fiind legală și temeinică, în condițiile în care a fost apreciată în mod corect starea de fapt și s-au aplicat prevederile legale care recunoșteau drepturile ce fac obiectul litigiului în favoarea reclamantului, prin prisma dispozițiilor constituționale.
Astfel, instanța achiesează la susținerea conform căreia, deși se recunoaște aplicabilitatea textelor legale care au suspendat acordarea dreptului la prima de concediu, prin această suspendare succesivă în ceea ce privește acordarea primei de vacanță, dreptul în sine nu a fost restrâns, ci îngrădit, operând în concret ca o veritabilă lipsire de dreptul subiectiv.
Or, în conformitate cu disp. art. 41 și 53 din Constituția României, salariații au dreptul la protecția socială a muncii care presupune și concediul de odihnă plătit, iar restrângerea exercițiului unor drepturi trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, neputând aduce atingere existenței înseși a dreptului.
În consecință, fiind vorba despre un drept câștigat, derivat dintr-un raport de serviciu, el nu putea fi anulat prin actele normative invocate de către pârâte, reclamanții fiind funcționari publici și, în consecință, pe deplin îndreptățiți să se prevaleze de disp. art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.
Luând în considerare toate cele mai sus expuse, va fi înlăturată susținerea din recursul pârâtelor conform cărora nu există o bază legală pentru acordarea dreptului ce face obiectul judecății, baza legală constând tocmai în textul legal mai sus arătat, titularii lui putând și trebuind să se bucure efectiv de el.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a apreciat că actele normative privind aprobarea bugetului asigurărilor sociale de stat au o aplicare strict determinată în timp, respectiv un an calendaristic, iar în consecință, este fără interdicții acordarea și plata ulterioară a drepturilor solicitate.
Astfel, deși exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu prev. de disp. art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 a fost suspendat pentru anii 2001 - 2006 prin legile succesive ale bugetului de stat, această suspendare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.
Pe de altă parte, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cat timp prin nici un act normativ nu i-a fost înlăturată existența pentru perioada solicitata, astfel că, un atare drept nu poate fi considerat ca nu a existat în perioada invocată, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
Având în vedere că cele solicitate reprezintă drepturi salariale, sunt incidente și dispozițiile Codului Muncii, care la art. 295 alin. 2 dispune că "prevederile prezentului cod se aplica cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de munca respective".
Din simpla lectură a acestui text legal rezultă în mod neechivoc că nu poate fi reținută susținerea conform căreia el nu ar fi aplicabil cauzei, în măsură în care legislația privind drepturile funcționarilor publici permite completarea cu dreptul comun în materie, relevante fiind, în acest sens, prev. art. 78 din Codul muncii.
Acest text trebuie coroborat și cu prevederile art. 38 și 53 alin. 1 din Constituția României, iar faptul că s-a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor care au suspendat acordarea primei de concediu nu este relevant în cauză, întrucât aceste dispoziții nu mai sunt în vigoare.
În ceea ce privește excepțiile invocate de către pârâtă, Curtea apreciază că modul în care prima instanță le-a soluționat este în concordanță cu prevederile legale aplicabile.
Astfel, nu se poate reține excepția necompetenței materiale a tribunalului pentru soluționarea cauzei în fond, întrucât conform art. 1 alin. 1 și art. 108 din Legea nr. 188/1999, raportul de serviciu al reclamanților s-a stabilit cu pârâta Direcția Regională Vamală C, aceasta fiind autoritatea care determină competența materială a primei instanțe și cea care achită efectiv sumele în litigiu, astfel că sunt incidente prev. art. 10 alin. 1 și art. 2 pct. 1 lit. d pr.civ.
A fost reiterată și excepția lipsei procedurii prealabile, prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 conform căruia, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic superior, dacă acesta există.
Recurenta apreciază că prin acest text de lege a fost instituită o procedură prealabilă obligatorie, în lipsă căreia instanța nu poate fi sesizată, având în vedere și disp. art. 109 pct.(2) pr.civ.
Nu poate fi reținut nici acest motiv de recurs referitor la inadmisibilitatea /prematuritatea acțiunii reclamanților, pentru nerespectarea prev. art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, întrucât în doctrină s-a relevat faptul că procedura recursului administrativ prealabil este impusă de lege numai în cazul acțiunilor în anularea unui act administrativ, ceea ce nu este cazul în speță, iar nu și în cazul acțiunilor întemeiate pe tăcerea administrației sau pe refuzul nejustificat de rezolvare a cererii.
Din cele mai sus expuse, referitoare la temeinicia pretențiilor reclamanților, rezultă că nu poate fi incidentă nici excepția prescripției dreptului reclamanților de a cere sumele aferente anilor 2001 - 2003, întrucât dreptul la acțiune nu poate fi considerat ca fiind născut, în condițiile în care dreptul material, în sine, a fost suspendat, ci abia la momentul la care încetează orice cauză de suspendare sau neaplicare.
Astfel, reclamanților nu li se poate imputa pasivitatea care este sancționată prin instituția prescripției dreptului la acțiune, întrucât au fost puși de către legiuitor în imposibilitate de a acționa anterior momentului la care au încetat cauzele de suspendare succesivă.
În consecință, aplicând prev. art. 911din Legea nr. 188/1999, art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 3041, art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. recursul declarat urmează a fi respins ca nefondat, cu consecința menținerii în întregime a sentinței primei instanțe.
Prin întâmpinarea depusă în recurs, reclamanții au solicitat respingerea acestuia și acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial, Curtea urmând a dispune obligarea celor două pârâte-recurente la plata sumei de 1.200 lei, cu acest titlu, în temeiul art. 274.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C în nume propriu și în reprezentarea pârâtei AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR împotriva sentinței civile nr. 2.084 din 26 octombrie 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o menține în întregime.
Obligă pârâții AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR și DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C să plătească reclamanților, fiecăruia în parte, câte 600 RON cheltuieli de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact./2 ex./26.03.2008.
Jud.fond:..
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Mirela Budiu, Simona Szabo
