Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 533/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR:--08.04.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.533
Ședința publică din 08.05.2008
PREȘEDINTE: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 3: Cristian
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.179 din 5 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr.-, în contradictoriu cu reclamantele recurente Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantului recurent și consilier juridic în reprezentarea pârâtelor intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta pârâtelor intimate depune delegație.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate în sensul obligării pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată solicitate, fără cheltuieli de judecată în recurs.
Reprezentanta pârâtelor intimate solicită respingerea recursului și menținerea soluției pronunțate de instanța de fond.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.179 din 5 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr.-, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtelor Autoritatea Națională a Vămilor B și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și-n consecință a obligat pârâtele să calculeze și să plătească drepturile bănești reprezentând contravaloarea primelor de concediu aferente anilor 2001-2006 la care reclamantul este îndreptățit, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul este funcționar public la Autoritatea Națională a Vămilor B și potrivit art.33 alin.2 din Legea nr.188/1999 în vigoare, începând cu data de 8 decembrie 1999 și potrivit art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 republicată, în vigoare începând cu 25.03.2004, are dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat.
Aplicarea prevederilor acestui text de lege a fost suspendată succesiv ca efect al adoptării legilor bugetului național.
Analizând toate dispozițiile legale menționate, rezultă că suspendarea plății primei de concediu a avut un caracter temporar, legiuitorul folosind sintagma "se suspendă până la 31 decembrie 2004, respectiv 2005 și 2006" cât are aplicabilitate legea bugetului respectiv.
Cum termenul de suspendare succesivă a expirat doar la 31 decembrie 2006, dreptul la acțiune al reclamantului pentru primele de concediu aferente perioadei 2001-2006, s-a născut doar la această dată, astfel că nu este prescris.
Pe fondul acțiunii, instanța constată că Legea nr.486/2006 a bugetului de stat pe anul 2007 nu mai prevede o nouă suspendare a primei de vacanță așa cum stipula art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 rezultând fără putință de tăgadă faptul că la data expirării ultimei suspendări, dispoziția art.34 alin.2 din Statutul funcționarilor publici a reintrat în vigoare.
Suspendarea plății primei de concediu având un caracter temporar limitat, odată cu încetarea suspendării temporare a plății, se naște dreptul patrimonial al funcționarilor publici reglementat de Statutul funcționarilor publici, lege organică, potrivit art.73 lit.j din Constituția revizuită la plata anuală a primei de concediu conferit prin art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999.
Atâta timp cât printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă iar ulterior exercițiul acestui drept a fost suspendat cu consecința amânării plății, instanța a constatat că dreptul există și că nu a fost afectat în însăși ființa lui cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența, de la instituire până azi.
În argumentarea acestei soluții, instanța are în vedere și prevederile art.64 din Legea nr.24/2000 privind tehnica legislativă care în alin.2 prevede imperativ că, la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare și care se află în deplină consonanță cu art.1 alin.5 din Constituție care garantează realizarea principiului constituțional al supremației legii și cel al caracterului excepțional al limitării unor drepturi, principii pe care autoritățile și instituțiile publice sunt chemate să le respecte. Aceste dispoziții constituționale se află de asemenea într-un perfect acord cu reglementările date prin art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale aplicabil și în dreptul nostru intern.
În considerarea dispozițiilor art.1084 cod civil potrivit cărora daunele interese sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit și raportat la prevederile art.161 alin.4 din Codul Muncii potrivit cărora întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea la plata de daune interese pentru repararea pagubei produse salariatului prin neexecutarea la termen a obligației.
Prin neplata sumelor reprezentând contravaloarea primelor de concediu s-a creat reclamantului un prejudiciu determinat de devalorizarea monedei naționale astfel că pentru acoperirea integrală a prejudiciului suferit de reclamant se impune obligarea pârâtei, în condițiile prevăzute de art.161 alin.4 și art.295 alin.2 din Legea nr.531/2002 aplicabile și funcționarilor publici la plata sumelor actualizate cu indicele de inflație la momentul plății, cu indicele adecvat.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor de mai sus, acțiunea reclamantului a fost admisă și pârâtele obligate la calculul și plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2001-2006 la care reclamantul este îndreptățit, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă instanța a respins cererea reclamantului privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1190 lei reprezentând onorariu de avocat întrucât acestea nu au fost dovedite, respectiv chitanța nr.174/17.10.2007 este emisă în octombrie 2007 și face trimitere la factura fiscală nr.328/17.10.2007 care nu este depusă la dosarul cauzei, iar chitanța nr.232/14.12.2007 de asemenea face referire la o altă factură fiscală nr.636/28.11.2007 care de asemenea nu este depusă la dosarul cauzei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul și a solicitat modificarea sentinței și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1190 lei.
În drept, recurentul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile prevăzute de art.274 și 304 pct.9 din Codul d e procedură civilă.
În motivarea recursului se arată că, deși prima instanță a admis acțiunea reclamantului, în mod nelegal și nefondat a respins cererea acestuia privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, cu motivarea că nu a depus la dosar, pe lângă chitanțele nr.174 din 17 octombrie 2007 și nr.232 din 14 decembrie 2007, și facturile aferente.
Recurentul a depus la dosar, în copie, contractul de asistență juridică nr.332 AR din 9 octombrie 2007 și nr.346 AR din 19 octombrie 2007, cele două chitanțe și facturile corespunzătoare și împuternicirea avocațială.
Recursul este fondat.
Din examinarea hotărârii instanței de fond prin prisma criticilor formulate în recurs și din oficiu, conform art.306 alin.2 Cod procedură civilă, rezultă că prima instanță a pronunțat o sentință, în parte, netemeinică și nelegală, prin aplicarea greșită a legii, caz de modificare a sentinței. prevăzut de art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă.
Prima instanță în mod greșit a respins cererea reclamantului privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.190 lei, reprezentând onorariu de avocat, deși la dosar, reclamantul a depus împuternicirea avocațială și copia chitanțelor privind plata onorariului de avocat în sumă de 1190 lei (vezi filele 5 și 16-17 dosar tribunal).
Pentru aceste considerente, instanța constată că recursul declarat de reclamant este fondat, și în baza art.312 pct.3 din Codul d e procedură civilă îl va admite, va modifica sentința și va admite cererea reclamantului privind obligarea pârâților la plata sumei de 1190 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului, reprezentând onorar de avocat, potrivit art.274 din Codul d e procedură civilă, și va menține celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.179 din 5 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr.-.
Modifică sentința și admite cererea reclamantului împotriva pârâților Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și obligă pârâții să-i plătească reclamantului suma de 1.190 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorar de avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 mai 2008.
Pt.PREȘEDINTE JUDECĂTOR Pt.JUDECĂTOR
- - - - - - -
aflat în aflat în
Semnează Semnează
VICEPREȘEDINTE VICEPREȘEDINTE
GREFIER
Red./06.06.2008
Tehnored. /09.06.2008
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Arad - judecători, G
Președinte:Victoria CatargiuJudecători:Victoria Catargiu, Mircea Ionel Chiu, Cristian
