Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 529/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR:--14.04.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.529
Ședința publică din 08.05.2008
PREȘEDINTE: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 3: Cristian
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T, împotriva sentinței civile nr.228 din 26 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr.-, în contradictoriu cu reclamantul intimat și pârâții intimați Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și Inspectoratul de Poliție al Județului T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâtului recurent, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta pârâtului recurent depune delegație.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta pârâtului recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale a iar pe fond respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința nr.228 din 26 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr.-, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâților Inspectoratul de Poliție al Județului T, Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Ministerul Economiei și Finanțelor B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T și-n consecință a obligat pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului T și Ministerul Internelor și Reformei Administrative la plata, în solidar, a primei de concediu cuvenită pe anii 2004-2006 și a sporului de fidelitate pe anul 2005, actualizate cu rata inflației, precum și la 300 lei cheltuieli de judecată. A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T să aloce sumele necesare efectuării plăților.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția de litispendență invocată de pârâtul T, instanța, având în vedere principiul disponibilității în procesul civil, a luat act de manifestarea de voință a reclamantului, în sensul judecării pe cale separată a prezentului dosar față de faptul că, anterior conform copiei cererii de renunțare la judecată, formulată în dosarul nr-, reclamantul a renunțat la judecată în respectivul dosar, motiv pentru care se impune respingerea excepției de litispendență nemaifiind întrunită condiția identității de părți, reclamantul nemaiavând calitate procesuală în dosarul precizat supra ci doar în dosarul de față.
Constatând că reclamantul a renunțat la judecată în dosarul cu privire la care s-a invocat excepția de litispendență, instanța a respins această excepție.
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a P, instanța nu contestă faptul că, neavând calitatea de ordonator principal de credite, ministerul nu poate fi obligat la plata despăgubirilor bănești către reclamant și ca atare, dispoziția de plată instituită ca efect al admiterii acțiunii față de pârâți nu-l vizează direct, însă această calitate nu-l exonerează de obligația alocării către bugetul a sumelor pretinse, aspect ce justifică necesitatea ca hotărârea de față să-i fie opozabilă și
Câtă vreme reclamantul a fixat cadrul procesual prin chemarea în judecată a pentru alocarea sumelor necesare plăților pretinse, instanța a apreciat că nu se poate proceda, ca efect al admiterii acțiunii, și la admiterea cererii de chemare în garanție formulată de pârâtul A, fiind incompatibilă cu calitatea de pârât.
Pe fond, instanța a constatat că acțiunea reclamantului este întemeiată și a fost admisă, pentru considerentele de fapt și de drept ce urmează:
Reclamantul a formulat prezenta acțiune în calitate de polițist angajat al Secției Regionale de Poliție Transporturi T, în cadrul
Raportul de serviciu dintre funcționarul public si autoritățile sau instituțiile publice din care aceștia fac parte, trebuie să se bazeze pe principiul bunei credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor, inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa cu atribuțiunile de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, având în vedere complexitatea, importanța și finalitatea muncii, plata tuturor drepturilor salariale datorate, condițiile în care aceste drepturi sunt stabilite, trebuie efectuate în sprijinul realizării și aplicării normelor juridice, inclusiv cele cuprinse în OG 38/2003.
Potrivit art.37 al.2 din OG 38/2003, la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Polițistul are dreptul să solicite acordarea salariului de bază cuvenit pentru perioada de concediu, cu anticipație. Salariul de bază și prima de concediu se plătesc cumulat, cu cel puțin 5 zile înaintea datei plecării în concediu. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează fracționat, prima de concediu și salariul de bază se acordă cu anticipație, o singură dată.
Aplicarea acestei prevederi legale a fost suspendată succesiv până la data de 31.12.2006, prin art.9 al.7 din Legea nr.507/2003, art.8 al.7 din Legea nr.511/ 2004 si art.5 al.1 din Legea nr. 379/2005.
Norma legală de suspendare a aplicării dreptului la prima de vacanță pentru anul 2006 nu este în vigoare la data sesizării instanței, iar din interpretarea logică, sistematică și cronologică a acesteia, raportat la art. 64 al.3 din Legea nr.24/2000, privind tehnica de elaborare a actelor normative, față de formularea acestui text de lege în sensul că "dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare", suspendarea unui act normativ are ca efect doar amânarea până la un termen cert și determinat a aplicării acestuia, însă acest fapt nu poate duce la suprimarea definitivă a efectelor actului normativ afectat de suspendare.
Pe de altă parte, instanța a constatat că normele de suspendare contravin prevederilor art.41 din Constituția României, întrucât dreptul la prima de vacanță constituie un drept de remunerare a muncii ce intră în conținutul complex al dreptului fundamental de muncă, iar în contextul art.53 din legea fundamentală a României, restrângerea acestui drept, nu poate fi considerată o măsura necesară într-o societate democratică, întrucât nu se poate aplica în mod discriminatoriu, iar prin suspendări succesive se aduce atingere însăși existentei dreptului.
Totodată, art.2 pct.1 din Declarația Universala a Drepturilor Omului este apărătorul oricăror discriminări iar art.25 din aceasta norma internațională, statuează în mod expres, faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici un fel de discriminare la un salariu egal pentru muncă egală.
Așa fiind, instanța a apreciat că, suspendarea aplicării dispozițiilor art.37 al.2 din OG 38/2003, nu echivalează cu abrogarea acestei prevederi legale și că efectul Legii nr. 379/ 2005, fost doar acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamanților la încasarea indemnizației reprezentând prima de concediu pe anul 2006, motiv pentru care in temeiul art.37 al.2 din OG 38/2003, art. 1, art.10 și art.18 din Legea nr.554/2004, acțiunea a fost admisă urmând ca suma să fie actualizată cu rata de inflație în raport de dispozițiile art.1094 si art.1088 Cod civil, impunându-se repararea integrală și echitabilă a prejudiciului suferit de către reclamant.
Pentru cel de-al doilea capăt de cerere s-a reținut că în conformitate cu art. 6 din nr.OG 38/30.01.2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003 în raport de perioada desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională reclamantul beneficiază de un spor de fidelitate de până la 20% (în funcție de vechime) din salariul de bază. Acest drept i-a fost suspendat pentru anul 2005 în baza art. 2 alin.(l) din Ordonanța de Urgență nr. 118/28.11.2004. Chiar dacă a fost suspendat, nu se poate considera că aceste drepturi nu ar fi existat. Aceste considerente sunt întărite de faptul că plata sporului a fost reluată în anul 2006. Pe de altă parte, dispozițiile art. 2 alin.(l) din OUG118/2004 prin care a fost suspendată pe anul 2005 aplicarea art.6 din OG38/2003 nu conține vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la sporul de fidelitate, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia. Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anul 2005 ci, dimpotrivă acordarea acestui drept a fost reluată în anul 2006. Dacă s-ar considera altfel, s-ar contraveni art. 53 din Constituție cât și reglementărilor date prin art. l din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în anul 2005, pentru când exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
Văzând toate cele prezentate supra a fost admisă acțiunea astfel cum a fost formulată, iar în baza art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, au fost obligați pârâții, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor B și a solicitat modificarea în parte a sentinței și să se constate pe cale de excepție lipsa calității procesuale pasive a, iar pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii.
În drept pârâtul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile prevăzute de art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă.
În motivarea recursului pârâtul susține că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu trebuie confundat cu Statul Român și cu bugetul de stat.
Pe fondul cauzei recurentul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere că prin acte normative succesive s-a suspendat acordarea primelor de concediu până la data de 31 decembrie 2006.
Recursul este nefondat.
Din examinarea hotărârii instanței de fond, prin prisma criticilor formulate în recurs și din oficiu conform art.306 alin.2 Cod procedură civilă, rezultă că prima instanță a reținut corect starea de fapt, pe baza actelor și probelor de la dosar și că în mod legal a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâții la plata primei de concediu, pe anii 2004-2006 și a sporului de fidelitate pe anul 2005, iar pe pârâtul l-a obligat să aloce sumele necesare efectuării plăților.
Astfel, prima instanță în mod legal a respins excepția invocată de pârâtul privind lipsa calității procesuale pasive, cu motivarea că în calitatea sa, are obligația să aloce sumele necesare pentru efectuarea plății către bugetul, astfel că sub acest aspect, hotărârea trebuie să-i fie opozabilă.
În ceea ce privește criticile formulate prin motivele de recurs, se constată de asemenea că sunt neîntemeiate, în raport cu dispozițiile prevăzute de art.37 alin.2 din nr.OG38/2003, care prevăd că la plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Aplicarea acestei dispoziții legale a fost suspendată succesiv până la data de 31 decembrie 2006, de când, urmează a se relua aplicarea acesteia și efectuarea plăților pentru perioada când nu s-a plătit.
Pentru aceste considerente, instanța constată că recursul declarat de pârât este nefondat, și urmează ca în conformitate cu prevederile art.312 pct.1 din Codul d e procedură civilă să-l respingă și să mențină sentința tribunalului ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de T, împotriva sentinței civile nr.228 din 26 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. -.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 mai 2008.
Pt.PREȘEDINTE JUDECĂTOR Pt.JUDECĂTOR
- - - - - - -
aflat în aflat în
Semnează Semnează
VICEPREȘEDINTE VICEPREȘEDINTE
GREFIER
Red./06.06.2008
Tehnored. /09.06.2008
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecători,
Președinte:Victoria CatargiuJudecători:Victoria Catargiu, Mircea Ionel Chiu, Cristian
