Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 539/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 539/2008
Ședința publică de la 29 Februarie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Rodica Filip
JUDECĂTOR 2: Eleonora Gheța
JUDECĂTOR 3: Sergiu Leon
GREFIER:
S-a luat spre examinare recursul declarat de pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, ARHIVELE NAȚIONALE și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M, împotriva sentinței civile nr. 3646 din 20 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta și intimații INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI M, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile Ministerului d e Interne și Reformei Administrative și a Ministerului Economiei și Finanțelor sunt scutite de la plata taxei de timbru în conformitate cu dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997
Recursul declarat de Arhivele Naționale este legal timbrat cu 2 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pricina se află la primul termen de judecată și că s-a solicitat judecarea recursului în conformitate cu dispozițiile art. 242 alineat 2 Cod procedură civilă.
La data de 19 februarie 2008 s-a înregistrat dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar din partea recurentei Arhivele Naționale.
Curtea, în raport de obiectul cauzei și față de înscrisurile existente la dosar, apreciază că sunt suficiente probe la dosar pentru justa soluționare a recursului și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.3646/20.11.2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Maramureșa respins excepția invocată de pârâta Arhivele Naționale B privind necompetența materială a Tribunalului Maramureș.
A admis acțiunea formulată de reclamanta, obligând pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Arhivele Naționale B și Inspectoratul de Poliție al județului M să plătească reclamantei primele de vacanță pentru anii 2001-2006, actualizate cu rata inflației de la data scadenței și până la data efectuării plății.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative privind Ministerul Economiei și Finanțelor, acesta fiind obligat să pună la dispoziția pârâtelor sumele necesare pentru plata primelor de vacanță.
În motivarea acțiunii s-a reținut că dreptul la prima de vacanță este reglementat de art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999, că deși acest drept a fost suspendat prin mai multe legi succesive, suspendarea este necontituțională în raport cu art.53 din legea fundamentală, întrucât acest drept nu poate fi restrâns discriminatoriu și contrar echității. S-a mai motivat că suspendarea nu înseamnă anularea unui drept astfel că dreptul la acțiune renaște la expirarea suspendării.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Arhivele Naționale și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative a solicitat admiterea recursului cu consecința casării hotărârii și respingerii acțiunii.
În opinia acestui recurent suspendarea succesivă a dreptului reglementat de art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind prima de vacanță pentru anii 2001-2006 este un eveniment legislativ intervenit în condițiile art.64 din Legea nr.24/2000, astfel că pentru perioada menționată nu au fost alocați bani în bugetele aprobate pentru recurent iar potrivit art.4 din Legea nr.500/2002 orice cheltuieală trebuie făcută numai în limita creditelor bugetare atribuite. Angajarea și utilizarea creditelor bugetare în alte scopuri atrage răspunderea celor vinovați.
În condițiile menționate anterior, se susține că s-a produs o restrângere temporară a dreptului de a beneficia de primele de vacanță astfel că neacordarea acestor drepturi nu echivalează cu atingerea adusă acestui drept în condițiile în care există fondurile necesare.
Reținând că dreptul a fost suspendat, recurentul arată că acesta nu-și produce efecte. În ceea ce privește cenzurarea constituționalității prevederilor din legile bugetare, recurentul arată că singura autoritate abilitată în acest sens este Curtea Constituțională, iar nu instanța de judecată.
Recurenta Arhivele Naționale a solicitat admiterea recursului casarea hotărârii și reținându-se că este competentă instanța de recurs să procedeze la soluționarea cauzei în primă instanță în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În opinia recurentei hotărârea a fost pronunțată de o instanță necompetentă invocând dispozițiile art.1 alin.1, art.4 alin.1, art.73 alin.3 lit.j și art.109 din Legea nr.188/1999 raportat la dispozițiile art.3 pct.1 pr.civ. susținând că este competentă Curtea de Apel Cluj să soluționeze cauza în primă instanță.
Se mai susține că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind viciată prin nemotivare, nefiind cercetate argumentele de fapt și de drept invocate de recurentă prin întâmpinare, astfel că s-a încălcat principiul fundamental privind rolul activ al judecătorului și art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În ceea ce privește fondul cauzei se susține că hotărârea este netemeinică și nelegală deoarece Arhivele naționale nu au nici o culpă și nu au manifestat un refuz nejustificat cu privire la plata primelor de vacanță, întrucât stabilirea surselor de finanțare și acoperirea resurselor financiare din sursa stabilită este o problemă exclusiv de oportunitate politică și care privește relațiile dintre Parlament și Guvern.
În justificarea aceleiași poziții procesuale, recurentul reține adoptarea OUG nr.146/2007, arătând că în baza acestui act normativ își va executa obligațiile ce îi revin.
Ministerul Economiei și Finanțelor prin recursul formulat a solicitat modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii.
S-a motivat că a fost verificată constituționalitatea actelor normative referitoare la măsura de suspendare a dispozițiilor legale privind acordarea primei de concediu, (dispozițiile art.9 din Legea nr.507/2003 și art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004), indicând în acest sens decizia nr.38/25.01.2005. În motivarea recursului sunt invocate și dispozițiile Legii nr.24/2000, în temeiul cărora OG nr.38/2003, fiind suspendată, nu putea produce efecte juridice.
Intimata nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.
Analizând recursurile declarate Curtea reține următoarele:
Referitor la recursul declarat de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Curtea reține că acesta este nefondat.
Este real că acordarea drepturilor reprezentând prima de vacanță a fost suspendată succesiv prin legile bugetare că aceasta constituie un eveniment legislativ reglementat de art.64 din Legea nr. 24/2000 cu consecințele corespunzătoare.
Cu toate acestea nu înseamnă că suspendarea exercițiului unui drept echivalează cu înlăturarea lui.
Prin urmare chiar dacă o anumită perioadă de timp dreptul a fost suspendat și nu s-au făcut alocațiile bugetare corespunzătoare, aceasta nu înseamnă că la încetarea suspendării dreptul nu poate fi acordat retroactiv prin asigurarea fondurilor bugetare corespunzătoare.
Acest raționament este de altfel susținut de OUG nr.146/2007 care reglementează acordarea retroactivă a acestor drepturi.
Din această perspectivă nu mai prezintă relevanță dacă dispozițiile din legile bugetare care prevedeau suspendarea exercițiului acestui drept au fost declarate ca fiind constituționale.
Față de toate considerentele reținute anterior, Curtea apreciază ca nefondat recursul declarat de Ministerul Administrației și Internelor care va fi respins în baza art.312 alin.1 pr.civ.
Cu privire la recursul declarat de Arhivele Naționale se rețin următoarele:
Excepția necompetenței instanței de fond, respectiv că soluționarea cauzei ar fi fost de competența Curții de Apel Cluj este nefondată.
Pentru aceasta se au în vedere dispozițiile art.10 din Legea nr.554/2004 care atribuie în competența Curții de Apel Cluj să judece cauzele în contencios administrativ privind un act administrativ de autoritate emis de autoritatea centrală.
Din cuprinsul acelui act normativ rezultă că atunci când în discuție sunt pretenții bănești, criteriul valoric este cel care determină instanța competentă. În plus, în cauză se discută drepturi bănești derivând din raporturile de serviciu ale intimatei cu o autoritate locală (direcția Județeană Ma A rhivelor Naționale). Chiar dacă această autoritate nu are personalitate juridică proprie, acționează în regim de putere publică, astfel că poate fi titulară de drepturi și obligații în acest sens.
În consecință, în mod întemeiat, cauza a fost soluționată, în primă instanță de Tribunalul Maramureș.
Nu se poate reține critica formulată de această recurentă în sensul că hotărârea instanței de fond nu este motivată întrucât instanța de fond a făcut trimitere la actele normative care justifică acordarea drepturilor cu titlu de primă de vacanță.
În ceea ce privește existența sau inexistența vreunei culpe în sarcina recurentei, Curtea reține că obligarea la plata acestor drepturi s-a făcut în considerarea faptului că a încetat suspendarea exercițiului dreptului, că Arhivele Naționale au calitate de ordonatori de credite și, deci, au obligația și competența de a întreprinde demersurile corespunzătoare pentru acordarea drepturilor corespunzătoare perioadei suspendării.
De altfel, în prezent acordarea drepturilor cu titlu de primă de concediu este reglementată prin OUG nr.146/1997, iar acest act normativ stabilește obligațiile menționate anterior în sarcina ordonatorilor de credite.
În consecință, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. Curtea va respinge recursul declarat de Arhivele naționale.
În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, Curtea reține următoarele:
Chiar dacă Ministerul Economiei și Finanțelor nu participă în mod direct la raportul de serviciu dintre funcționarii publici și autoritatea publică corespunzătoare, cererea de chemare în garanție este justificată în considerarea atribuțiilor distincte și diferite pe care cele două ministere, respectiv Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, le au în materia planificării și administrării finanțelor publice.
Este evident că Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu poate dispune de alte fonduri decât în limita creditelor bugetare aprobate, astfel că asumarea unui angajament legal nu se poate face decât în cadrul unui aranjament bugetar, iar în cadrul unui astfel de aranjament Ministerului Economiei și Finanțelor îi revine sarcina de a elabora fișa financiară, ca document necesar, pentru dezbaterea proiectului de modificare a legii bugetului (art.15 din Legea nr.500/2002).
În plus, din întreaga economie a art.19 din Legea nr.500/2002 și în special din conținutul lit.a și f reiese justificarea legitimării procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor, aceasta fiind autoritatea care, ulterior aprobării bugetului cu clasificațiile corespunzătoare, pentru situații excepționale, cum este și aceea de a plăti drepturi salariale restante necuprinse în bugetul inițial, are obligația de a propune și justifica rectificarea bugetului de stat.
Deși potrivit art.47 alin.2 din Legea nr.500/2002, de principiu, alocațiile pentru cheltuieli de personal, așa cum au fost aprobate nu pot fi virate și utilizate în alte articole de cheltuieli, din întreg conținutul acestui articol rezultă că este posibilă virarea unor credite de la un capitol la altul, iar în acest sens rolul hotărâtor revine Ministerului Economiei și Finanțelor.
Prin urmare admiterea cererii de chemare în garanție este justificată tocmai pe atribuțiile acestui minister astfel că susținerile făcute în recurs și întemeiate pe conținutul art.14,17 și 18 din Legea nr.500/2002 sunt nefondate urmând a fi respinse.
Este evident că în măsura în care ordonatorii principali de credite nu sunt în măsură să asigure plata primelor de vacanță, aceștia vor fi obligați să solicite Ministerului Finanțelor Publice asigurarea alocațiilor corespunzătoare.
În consecință față de cele reținute anterior,motivele de recurs formulate privind legalitatea măsurilor de suspendare dreptului privind prima de vacanță și caracterul constituțional al acestora raportat și la normele de tehnică legislativă apar ca neîntemeiate. Acest caracter este evidențiat în prezent și de conținutul OUG nr.146/2007 care reglementează acordarea retroactivă a acestor drepturi.
Prin urmare, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. Curtea va respinge recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Arhivele Naționale -Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M împotriva sentinței civile nr.3646 din 20 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red./
2 ex./26.03.2008
Președinte:Rodica FilipJudecători:Rodica Filip, Eleonora Gheța, Sergiu Leon
