Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 262/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 262/2008
Ședința publică din data de 29 februarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Rodica Filip
JUDECĂTOR 2: Sergiu Leon Rus
Grefier: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.
La apelul nominal, făcut în cauză, la a doua strigare, se prezintă martorul, lipsă fiind părțile litigante de la dezbateri.
Acțiunea este scutită de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că, pricina se află la al treilea termen de judecată. Acțiunea este scutită de plata taxelor de timbru iar părțile litigante au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, sub prestare de jurământ și în condițiile prevăzute de art. 193 Cod procedură civilă, audiază martorul prezent iar declarația acestuia este consemnată în procesul verbal atașat la dosar la fila 35.
Curtea, în raport de obiectul cauzei și înscrisurile existente la dosar, apreciază că sunt suficiente probe la dosar pentru justa soluționare a cauzei și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată la data de 4 octombrie 2007, reclamanta solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii nr. 22121 din 23 iulie 2007 emisă de pârâtă, apreciind-o ca fiind netemeinică și nelegală.
Pârâta, Casa Județeană de Pensii C prin întâmpinare (6), a solicitat respingerea acțiunii deoarece, în dovedirea susținerilor sale, reclamanta nu a prezentat nici o dovadă cu acte și, mai mult, declarațiile martorilor sunt neverosimile existând contradicții în relatările acestora, ceea ce face ca aceste dovezi contradictorii să se excludă reciproc.
Din probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 16.03.2007, sub nr. 52743, reclamanta a solicitat pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C recunoașterea statutului de refugiat, cu consecința acordării tuturor drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. Casa Județeană de Pensii a depus actele care au stat la baza emiterii hotărârii, respectiv actele de stare civilă, declarațiile martorilor și (fila 12, 13) autentificate de notar public.
Analizând dispozițiilor art.1 din Legea nr. 189/2000, se constată că beneficiază de aceste prevederi persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri si lagăre de concentrare din străinătate,a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată, a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
În vederea administrării nemijlocite a probei cu martori, instanța a dispus în ședința publică din 18 ianuarie 2008 aducerea cu mandat a martorilor și. Martorul care a dat declarație autentică la notar fiind prezent în sala de judecată la termenul de judecată din 29 februarie 2008, a fost audiat sub prestare de jurământ în condițiile art. 129 alin. 5 pr.civ. ( fila 35 ), pentru a lămuri chestiuni legate de starea de fapt cu privire la refugiu, perioada și motivele refugiului reclamantei, după ce, în prealabil, Curtea din oficiu a încuviințat această probă.
La termenul din 29.02.2008, datorită neprezentării martorului, Curtea a făcut aplicarea dispozițiilor art.188 alin.3 pr.civ. lăsând cauza în pronunțare în baza probelor existente la dosar.
Din conținutul declarației date în fața instanței de către martorul rezultă că acesta nu o cunoaște pe reclamantă, iar declarația în fața notarului a dat-o probabil la cererea reclamantei.
Întrucât prin prisma actelor dosarului și a probelor administrate, nu s-a dovedit starea de fapt prezentată de reclamantă în cererea adresată comisiei, pe cale de consecință, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu dispozițiile art. 1 și următoarele din Legea nr. 189/2000, instanța va respinge acțiunea reclamantei ca nefondată, menținând hotărârea nr. 22121 din 23 iulie 2007 emisă de Casa Județeană de Pensii
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulata de reclamanta, domiciliată în loc., sat nr. 18, jud. C împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C-N, str. -, nr. 2, jud. C, având ca obiect anularea hotărârii nr. 22121 din 23 iulie 2007, emisă de pârâtă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 29 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - - -
Red./
4 ex./12.03.2008
Președinte:Rodica FilipJudecători:Rodica Filip, Sergiu Leon Rus