Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 55/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția de contencios Administrativ i Fiscal
DECIZIA NR. 55/ DOSAR NR-
Sedința publică din 05 februarie 2008
PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă JUDECĂTOR 2: Maria Ioniche
- - -JUDECĂTOR 3: Georgeta
- -- -președinte secție
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C împotriva sentinței civile nr. 776 din 14 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 29 ianuarie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 05 februarie 2008.
CURTEA:
Asupra recursului de față constată că:
La data de 7.03.2007 reclamanta din Sf. Gac hemat în judecată pe pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice B solicitând obligarea pârâtei de rangul 1, la plata sumei de 5913 lei, pentru perioada 1 ianuarie 2001 - 31 decembrie 2005, cu dobândă legală aferentă de la scadența fiecărei obligații până la plata efectivă, reprezentând prime de vacanță datorate, așa cum sunt specificate în situația de la Anexa nr. 1; precum și obligarea pârâtei de rangul 2 de a asigura, în calitate de ordonator principal de credite, fondurile bănești necesare plății obligației de maia sus, cu cheltuieli de judecată.
Acțiunea reclamantei a format obiectul dosarului nr- din 7.03.3007 a tribunalului Covasna, în care instanța în baza probelor administrate a pronunțat hotărârea nr. 776/14.06.2007, prin care a respins excepțiile de inadmisibilitate, de prescriere parțială a dreptului la acțiune și a prematurității cererii invocate de pârâtă; a admis acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice C și în consecință: a obligat pârâta să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând prima de vacanță pe perioada 2001 - 2005, în sumă brută de 5913 lei, cu dobânzile legale aferente de la scadența fiecărei prime și până la plata efectivă, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut în fapt și în drept următoarele considerente:
În ce privește excepția prescrierii dreptului la acțiune se constată că și aceasta este neîntemeiată.
Obiectul litigiului îl reprezintă drepturile salariale. Potrivit Decretului nr.167/1958, art.283 lit.c Codul muncii - care completează dispozițiile legii privind statutul funcționarilor publici - termenul de prescripție este de trei ani. Realizarea dreptului subiectiv a fost suspendată însă prin actele normative menționate mai sus.
În această situație sunt incidente prevederile art.7 și 15 din Decretul nr.167/1968 care prevăd că prescripția începe să curgă numai de la data la s-a împlinit condiția sau a expirat termenul.
În speță, prescripția a început să curgă numai de la încetarea suspendării dispuse prin lege.
În raport de aceste dispoziții, prescripția nu s-a împlinit astfel că va respinge excepția.
Referitor la excepția de inadmisibilitate a acțiunii.
O acțiune în contencios administrativ este inadmisibilă doar în situația în care, nu există plângerea prealabilă prevăzută la art.7 din Legea nr.554/2004.
În speță, reclamanta a făcut dovada că s-a adresat DGFP C la data de 24.05.2007 când a solicitat plata drepturilor salariale.
Așadar, plângerea prealabilă există, chiar dacă a fost formulată după intentarea acțiunii.
Ca urmare nu se poate reține că acțiunea este inadmisibilă motiv pentru care excepția va fi respinsă ca neîntemeiată.
În ce privește excepția prematurității prin care invocă aspecte referitoare la actualitatea dreptului referitor la solicitarea primei de concediu, se apreciază că motivele invocate reprezintă apărări de fond urmând a fi analizate ca atare.
În ce privește fondul: Reclamanta a fost funcționar public în perioada 2001-2005 fiind încadrată la DGFP
Conform art.34 alin.2 din legea nr.188/1999 " funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Dreptul s-a născut din lege, ca drept subiectiv și conferă titularului de drept, în speță reclamantului, prerogative în virtutea cărora poate pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut, să efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv de a da o anumită sumă de bani.
Aplicarea prevederilor legale care confereau dreptul la prima de vacanță, au fost suspendate prin dispozițiile art.3 alin.1 din OUG nr.33/2001, art.12 alin.4 din Legea nr.743/2001, art.10 alin.3 din Legea nr.631/2002, art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003, art.8 alin.7 din legea nr.511/2004, art.5 alin.5 din legea nr.379/2005, ultima lege dispunând suspendarea până la 31.12.2006.
Suspendarea acordării primei de concediu prin actele normative susmenționate contravine prevederilor art.41 alin.2 din Constituția României, care garantează dreptul salariaților la măsuri de protecție socială printre care "concediul de odihnă plătit . Și alte situații specifice stabilite prin lege" precum și prevederilor art.53 alin.2 din constituția României care limitează restrângerea exercițiului unor drepturi doar la situații în care această măsură se impune într-o societate democratică, fiind necesar ca măsura să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului.
Sub acest aspect, actele normative prin care s-a suspendat acordarea primei de concediu pentru funcționarii publici contravin dispozițiilor constituționale menționate care de altfel prevăd posibilitatea restrângerii unor drepturi și nu a suspendării lor.
Totodată, normele de suspendare contravin și prevederilor art.16 din Constituția României care consacră principiul nediscriminării cetățenilor în fața legii, astfel că reclamanții nu pot fi discriminați în raport de celelalte categorii de persoane încadrate în muncă.
Trebuie precizat că prevederile art.15 alin.2 din constituție consacră principiul neretroactivității legii civile și prin urmare, unui drept deja câștigat nu i se pot aduce îngrădiri prin acte normative ulterioare.
Pe de altă parte, actele normative menționate nu prevăd desființarea dreptului la prime de concediu, ci doar suspendarea exercițiului acestuia, ceea ce nu echivalează cu înlăturarea dreptului respectiv. Suspendarea exercițiului dreptului nu poate suprima un drept recunoscut de lege deoarece ar contraveni dispozițiilor constituționale precum și Convenției europene pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale conform cărora, nu se poate aduce atingere sau îngrădiri unui drept deja câștigat.
În fine, se mai reține că suspendarea aplicării unor dispoziții dintr-un act normativ, în speță a dispozițiilor art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999, nu echivalează cu abrogarea acestora, respectiv cu suprimarea dreptului subiectiv recunoscut prin aceste prevederi legale.
Cu privire la cele expuse, trebuie menționate și dispozițiile art.38 din Codul muncii care prevăd în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Apărările pârâtei, sunt în contradicție cu normele constituționale, ale codului muncii și normele europene astfel că față de considerentele expuse, atât apărările formulate cât și excepția prematurității cererii, vor fi înlăturate, respectiv respinsă ca nefondate
Conchizând, pentru motivele arătate, instanța de fond a reținut că normele prin care s-a dispus suspendarea acordării primelor de concediu sunt contrare constituției, astfel că reclamanta își poate valorifica dreptul din moment ce existența lui nu a fost înlăturată.
Reclamanta a depus la dosar o notă cu privire la primele de vacanță cuvenite pe perioada de referință, realitatea calculelor nefiind contestate de pârâți
Pentru considerentele expuse instanța de fond a admis acțiunea conform dispozitivului sentinței. Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
Împotriva aceste hotărâri a declarat recurs pârâta C pentru Ministerul Economiei și Finanțelor criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată următoarele:
Acțiunea de față este întemeiată pe prevederile Legii nr. 554/2004 și sunt aplicabile prevederile art. 7 din lege, privind procedura prealabilă care este obligatorie potrivit legii, și că în cauză această condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios nu a fost îndeplinită.
În acest sens, recurenta arată că în speța de față, reclamanta a solicitat plata sumelor reprezentând prima de concediu pentru perioada 2001-2006 numai de la pârâta C, după ce a introdus acțiunea în instanță, mai precis la data de 24.05.2007, la un interval aproximativ două luni de la introducerea acțiunii.
O altă critică adusă sentinței atacate se referă la faptul că instanța de fond nu a observat că nu a fost respectat nici măcar termenul de 30 mde zile prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004privind contenciosul administrativ pentru ca C să răspundă solicitării primite. Potrivit art. 7 alin.4 din actul normativ anterior menționat " plângerea prealabilă se soluționează în termenul prevăzut la art. 2 alin.1 lit. g ( de 30 de zile de la înregistrarea cererii ).
În ceea ce privește înscrisul prin a cărei depunere s-a încercat acoperirea lipsei procedurii prealabile, solicită a se observa că acesta nu a fost depus la instituția competentă să soluționeze cererea reclamantei, intimata în cauză, C fiind un ordonator secundar de credite. În speță, ordonatorul principal de credite, este pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor care dispune de eventuale recurse financiare suplimentare și căreia trebuia să i se adreseze reclamanta intimată.
Pe fond, recurenta a susținut că cererea de acordare a primelor de concediu este neîntemeiată și din prisma prevederilor Constituției României, potrivit cărora, măsurile de protecție socială sunt stabilite prin lege și tot legiuitorul are posibilitatea de a suspenda acordarea acestor măsuri pentru o anumită durată determinată, fără ca acest eveniment legislativ să conducă la restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale ce decurg din statutul de salarial al persoanelor, drepturi care sunt prevăzute expres în Codul muncii, supus constituționalității încă de la intrarea în vigoare.
Prin urmare, susținerea reclamantei referitoare la încălcarea unor norme constituționale și a dispozițiilor din Codul muncii, în vigoare la data suspendării dreptului la primele de vacanță, potrivit cărora, drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, este neîntemeiată.
În sensul celor exprimate mai sus s-a pronunțat și Curtea Constituțională, care, prin deciziile nr. 414/2005, 37/2005 și nr. 148/2005, nr. 278/2005 și 398/2005, a statuat că, drepturile suplimentare, cum sunt primele, sporurile sau adaosurile prevăzute în actele normative, nu constituie drepturi fundamentale consacrate de Constituție, care nu ar mai putea fi modificate sau chiar anulate de către legiuitor.
Tot în legătură cu netemeinicia Sentinței pronunțate atacate prin care s-a acordat prima de concediu, arată că, legea bugetului de stat constituie norma specială în ceea ce privește finanțarea resurselor bugetare și repartizarea acestora, iar dispozițiile referitoare la primele de vacanță au fost suspendare prin legea bugetului de stat, ( pentru perioada 2001 - 2005 ) motiv pentru care, aceste dispoziții nu își produc efectele pe perioada suspendării.
În acest context, se solicită a se avea în vedere și dispozițiile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, care stabilește pe de o parte ca, nici o cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii, iar pe de altă parte că, nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.
În condițiile în care Ministerul Economiei și Finanțelor îi revine obligația de a se încadra în cheltuielile stabilite de legiuitor, plata primei de concediu apare ca fiind nelegală și imposibil de efectuat, întrucât, ca urmare a suspendării aplicării dispozițiilor referitoare la acordarea acestora pentru perioada 2001 -2005, nu au fost prevăzute sumele necesare plății acestor prime.
În ceea ce privește obligarea C la plata dobânzilor aferente de la scadența fiecărei Obligații până la plata efectivă, recurenta arată că o asemenea cerere este inadmisibilă.
Întrucât instanța de fond a admis și acest capăt de cerere, recurenta apreciază că soluția dată apare ca o sancțiune aplicată C, care nu a făcut altceva decât să respecte întocmai prevederile legale în materie.
În concluzie, față de toate motivele de mai sus, recurenta a solicitat analizarea și admiterea excepției invocate iar în subsidiar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
În temeiul art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Recursul pârâtei conform art. 17 din Legii 146/1997, scutit de la plata taxelor judiciare de timbru.
Cad epus dovada reprezentării în teritoriu a Ministerului Economiei și Finanțelor ( fila 6 doar ).
În cauză, față de recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin C, intimata reclamantă a formulat întâmpinare (filele 10-13 dosar ) solicitând respingerea recursului ca nefundat față de actele de la dosar și față de prevederile legale aplicabile în speță.
A solicitat respingerea excepției inadmisibilității acțiunii făcând dovada formulării plângerii prealabile filele 14,15,16, cu nr. 10012/24.05.2007, fila 17 dosar.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, sentința civilă nr. 776/14.06.2007, în raport de criticile aduse în recurs constată că recursul declarat de C pentru Ministerul economiei și Finanțelor este nefundat pentru următoarele considerente:
În ce privește prima critică ( pct.1 recurs ) se constată că în fapt și în drept intimata reclamantă a făcut dovada cu înscrisuri privind îndeplinirea acestei condiții obligatorii, de admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ.
Așa fiind se va înlătura prima critică de recurs ca neîntemeiată.
Referitor la cea de-a doua critică de recurs, instanța urmează aor espinge ca neîntemeiată, având în vedere că din actele dosarului rezultă contrariul celor susținute de recurentă la critica de la punctul 2 recurs.
Cât privește critica de la punctul 3 recurs, în sensul că reclamanta nu a formulat plângere prealabilă la instituția îndreptățită, instanța constată că această plângere prealabilă s-a adresat de fapt angajatorului adică C, unde își desfășoară activitatea,deci critica recurentei este neîntemeiată urmând a fi respinsă.
În ce privește criticile aduse de recurentă pe fondul cauzei, instanța de recurs constată că sunt nelegale deoarece atât prevederile Legii funcționarilor publici, ale codului muncii cât și cele ale Constituției României sunt în sensul acordării acestor drepturi privind prima de concediu, pentru perioada solicitată.
În ce privește critica recurentei privind aplicarea Legii bugetului de stat, prin care se respectă efectiv dispozițiile actelor normative de suspendare a plății primei de concediu, nu pot fi reținute deoarece suspendarea executării plății primei de vacanță nu conduce la înlăturarea dreptului efectiv la plata primei de vacanță, care este un drept stabilit de lege. Astfel că, se va înlătura această critică a recurentei ca neîntemeiată.
În ce privește critica recurentei sub aspectul acordării prin sentința recurată a dobânzii legale, instanța constată că de fapt dobânda legală reprezintă beneficiu nerealizat al reclamantei pe perioada respectivă, ca urmare a neîncasării drepturilor respective la termen, fiind astfel prejudiciată.
Nu se poate reține că în speță prin acordarea dobânzii legale, instanța a sancționat instituția pârâta, ci dimpotrivă sau aplicat prevederile legale în sensul acoperirii integrale a prejudiciului suferit de reclamantă - prejudiciul efectiv și beneficiul nerealizat.
Astfel că se va înlătura critica de fond ca neîntemeiată și nelegală.
În concluzie se vor înlătura toate criticile aduse prin recursul C ca neîntemeiate și nelegale, iar conform art. 312 alin.1 Cod procedură civilă constatând recursul ca nefondat urmează a fi respins, iar sentința atacată se va menține ca legală și temeinică.
În ce privește apărarea intimatei reclamante, se constată că aceasta este întemeiată și justificată urmând a fi reținută.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de C, în numele pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr. 776/14.06.2007 a tribunalului Covasna, pronunțată în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 05 februarie 2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - - -
Grefier
Red. /13.02.2008
Dact./25.02.2008/2 ex.
Jud. Fond
Președinte:Clara Elena CiapăJudecători:Clara Elena Ciapă, Maria Ioniche, Georgeta
