Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 56/2009. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, DE

CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE NR. 56

ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Cătălin Șerban PREȘEDINTE INSTANȚĂ

- --JUDECĂTOR

- --JUDECĂTOR

- --GREFIER

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurent-pârât CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII N împotriva sentinței civile nr. 188/CA/3.10.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea 188/1999).

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic pentru recurenta-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII N, care depune delegație la dosar, restul părților fiind lipsă.

Procedura legal îndeplinită.

S_a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Instanța constată că intimata-pârâtă Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale a depus la dosar întâmpinare în 3exemplare și înmânează un exemplar reprezentantului recurentei-pârâte.

Consilier juridic - arată că a luat cunoștință de întâmpinările depuse la dosar. Depune ca practică judiciară Sentința 3141/16.10.2008 pronunțată de Tribunalul Suceava și Decizia Curții Constituționale nr.1.325/4.12.2008.

Nemaifiind alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond:

Consilier juridic - pentru recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Precizează că potrivit legii persoanele numite în funcții publice sunt obligate să respecte întreaga legislație ce reglementează funcția publică. Consilierul juridic are și calitatea de funcționar public și deci trebuie să respecte atât Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici cât și Legea 514/2003 privind statutul profesiei de consilier juridic.

Învederează că motivarea instanței de fond s-a făcut conform prevederilor Codului Muncii și nu a Legii 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.

Având în vedere că prin Decizia 78 Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție publicată în Monitorul Oficial la data de 22 iulie 2008, fost admis recursul în interesul legii, în care se precizează că dispozițiile Legii 514/2003, modificată prin Legea 246/2006, raportate la dispozițiile art.60 al.1 și 2 din Statutul profesiei de consilier juridic și art.31 și 117 din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, se interpretează în sensul că nu se pot negocia de consilierii juridici cu statut de funcționari publici prestațiile suplimentare în bani, consideră că instanța de fond trebuia să aibă în vedere această decizie în momentul când a pronunțat și motivat sentința recurată.

Consideră că recursul este întemeiat și solicită admiterea lui și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de intimații-contestatori.

S-au declarat dezbaterile închise cauza rămânând în pronunțare.

CURTEA

DELIBERÂND

Asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 188/CA/03 octombrie 2008 Tribunalul Neamța admis acțiunea formulată de reclamanții, și și a obligat pârâta Casa Județeană de Pensii N să le plătească sporul de confidențialitate de 25 % și sporul de mobilitate de 25 % începând cu data înscrierii fiecărui reclamant în Tabelul Consilierilor Juridic a Județului

A fost obligată pârâta la calcularea și plata salariului lunar al fiecărui reclamant prin includerea sporurilor de mai sus și operarea în carnetul de muncă.

Prin aceeași sentință s-a respins, pentru lipsa calității procesuale pasive, acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi ale Asigurării Sociale.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanț ii sunt angaja i ai Casei Jude ene de Pensii N având
func ia de consilieri juridici, fiind înscri i în Asocia ia Consilierilor Juridici din cadrul Autorit ăților i Publice din Jude ul N din data de
07.02.2004 reclamanta, din data de 13.10.2006, reclamanta, din 01.11.2007 reclamantul, din 01.11.2007 reclamantul i din 01.03.2008 reclamanta. În calitate de consilieri juridici reclaman ii au obliga ia, în conformitate cu dispozi iile art.16 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea i exercitarea profesiei de consilier juridic, de a stra secretul i confiden ialitatea activit ății sale precum i obliga ia de a se deplasa la toate inst anț ele judec tore ti la care institu ia public unde sunt angaja i au procese, respectiv obliga ia de mobilitate.

Dispozițiile art. 60 alin. 2 din Statutul profesiei de consilier juridic stabilesc "deosebit de remunera ia de baz astfel stabilită, în considerarea specificului muncii i a importan ei sociale a serviciilor profesionale, în temeiul art.25 i 26 din Legea nr. 53/2003, cu modific rile ulterioare, consilierul juridic poate negocia presta ii suplimentare în bani reprezentând clauza de mobilitate i clauza de confidenț ialitate."

În conformitate cu dispozițiile art. 25 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii "prin clauza de mobilitate ile în contractul individual de munc stabilesc, în considerarea specificului muncii, xecutarea obligațiilor de serviciu de tre salariat nu se realizeaz într-un loc stabil de munc. In acest caz salariatul beneficiaz de presta ii suplimentare în bani sau în natur."

Dispoziț iile art. 26 din aceea i lege definesc clauza de confiden ialit ate, respectiv "prin clauza de confidențialitate ile convin ca, pe toat durata contractului individual de munc i dup încetarea acestuia, nu transmit date sau informa ii de care au luat cuno tin ță în timpul execut rii contractului, în condi iile stabilite în regulamentele interne, în contractele colective de muncă sau în contractele individuale de munc."

Rezultă obliga iile reclaman ilor de a stra secretul activit ății lor precum i cea de a se prezenta la instan ele judec tore ti unde insti tuț ia angajatoare are procese reprezint tocmai clauza de confiden ialitate i cea de mobilitate definite de art. 25, respectiv 26 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.

Acestor obligații le corespund drepturi corelative constând în sporurile salariale prevăzute expres de art. 24 din Legea nr. 514/2003, art. 60 din Statutul profesiei de consilier juridic, art. 25 i 26 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.

Chiar dacă art. 60 alin. 2 din Statutul profesiei de consilier juridic pare a sa la aprecierea ilor, respectiv consilier juridic i angajator, acordarea sporului de mobilitate i a celui de confiden ialitate, prin trimitere expres la art. 25 i 26 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, acordarea lor devine obligatorie pentru angajator.

Astfel, aș a cum rezultă foarte clar din art. 25 din Codul muncii citat mai sus, în cazul în care se încheie contractul de munc cu acea clauz de mobilitate "salariatul beneficiaz de presta ii suplimentare în bani sau în natur."

Cât priveș te sporul de confiden ialitate, se observă, în conformitate cu dispozi iile art. 18 din nr.OUG 92/2004, pentru anul 2005 sporul de confiden ialitate s-a acordat numai func ionarilor publici "din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de pân la 15% din salariul de baz, precum i func ionarilor publici din cadrul Administra iei Preziden iale, Consiliului Na ional pentru Studierea Arhivelor Securit ăț ii, Ministerului Afacerilor Externe, direc iilor subordonate ministrului delegat pentru comer din cadrul Ministerului Economiei i Comer ului, Consiliului Legislativ" iar în anul 2006 dispozi iile art. 15 din nr.OG 9/2006 prevedeau acordarea acestui spor numai "func ionarilor publici din aparatul de lucra al Guvernului în cuantum de pân la 15% din salariul de baz, precum i fu ncț ionarilor publici din cadrul Administra iei Prezidenț iale, Consiliului Na ional pentru Studierea Arhivelor Securit ății, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integră rii Europene, direc iilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cad rul Ministerului Economiei Comerț ului, Consiliului Legislativ."

Aceste dispoziții legale sunt discriminatorii, atâta timp cât, i consilierii juridici au obligativitatea str rii secretului i confiden ialitatea activit ății sale i încalc dispozi iile ar 39 alin. 1 lit. d din Legea nr. 53/2003 Codul muncii.

Rezultă i consilierii juridici au dreptul la un spor de confiden ialitate de 25 % la fel cu func ionarii publici prev zu i în art. 18 din OUG nr. 92/2004 i cei enumera i în art. 15 din nr.OG 9/2006, dat fiind că nu se justifică aplicarea unui tratament diferit consilierilor juridici atâta timp cât obligaț ia este aceea i, respectiv cea de strare a secretului profesional.

Cât priveș te ap rarea pârâtei, în spe ță, nu sunt aplicabile dispo ziț iile art. 60 alin. 2 din Statutul profesiei de consilier juridic ci dispozi iile Legii nr. 188/1999 privind Statutul func ionarilor publici i cele ale nr.OUG 92/2004 i nr.OG 9/2006, aceasta nu a putut fi primit de tre instan ță întrucât Legea 514/2003 i Statutul profesiei de consilier juridic reprezint legea special aplicabil consilierilor juridici i au prioritate fa ță de dreptul comun, respectiv legisla ia aplicabil func ionarilor publici în general.

S-a mai avut în vedere și faptul că reclamanții nu au calitatea de salariați ai pârâtei Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări și nu pot pretinde drepturi bănești de la această pârâtă.

Împotriva sentinței a declarat recurs în termen pârâta Casa Județeană de Pensii N criticând- pentru cele de mai jos:

1. Instanța de fond nu a ținut cont de diferențierile legislative existente între statutul consilierului juridic încadrat în baza unui contract individual de muncă și statutul consilierului juridic numit în funcție publică, acordând reclamanților drepturile solicitate.

2. Prima instanță a interpretat în mod greșit dispozițiile statutului profesiei de consilier juridic adoptat de Congresul extraordinar al consilierilor juridici, acest act neavând un caracter normativ.

3. Instanța de fond a pronunțat hotărârea cu nerespectarea Deciziei nr. 78/05 noiembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care a fost soluționat recursul în interesul legii declarat de procurorul general privind problema litigiilor din cauza de față.

Curtea, analizând recursul, constată că este fondat.

Prin Decizia nr. 78/05 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial din 22 iulie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție statuând următoarele:

Dispozițiile art. 6 din Legea nr. 514/2003, modificată prin Legea nr. 246/2006, raportate la dispozițiile art. 60 alin. 1 și 2 din Statutul profesiei de consilier juridic, art. 31 (fost art. 29) și art. 117 (fost art. 93) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată se interpretează în sensul că nu se pot negocia de consilierii juridici cu statut de funcționari publici prestațiile suplimentare în bani reprezentând clauza de mobilitate și clauze de confidențialitate, în condițiile prevăzute de art. 25 și 26 din Codul muncii. Această categorie poate beneficia de sporuri salariale în condițiile stabilite prin acte normative de salarizare a funcționarilor publici și de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitate.

Având în vedere caracterul obligatoriu al deciziilor pronunțate în recursurile în interesul legii în ceea ce privește dezlegarea dată problemelor de drept judecate, caracter conferit de dispozițiile art. 329 al. 3 Cod procedură civilă, și faptul că problema de drept dezlegată de Înalta Curte este identică cu cea asupra căreia s-a pronunțat prima instanță, Curtea urmează ca, în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, să admisă recursul, să modifice în parte sentința recurată și să respingă ca nefondată acțiunea față de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Va fi menținută dispoziția privind respingerea acțiunii față de pârâta Casa Națională de Pensii și alte drepturi de Asigurări Sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul contencios administrativ declarat de recurenta-pârâtăCASA JUDEȚEANĂ DE PENSIIîmpotriva sentinței civile nr. 188/CA/03.10.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, -, -și intimații - pârâțiCASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALEșiCONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII

Modifică în parte sentința recurată, în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii.

Menține dispoziția referitoare la soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa Națională de Pensii și Asigurări Sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi23.01.2009.

PREȘEDINTE: Cătălin Șerban

- -

JUDECĂTOR 2: Violeta Chiriac

- -

JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara Moglan

- -

GREFIER,

- -

Red.

Red.

Tehnored. D 3 ex.

16 febr. 2009

Președinte:Cătălin Șerban
Judecători:Cătălin Șerban, Violeta Chiriac, Lăcrămioara Moglan

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 56/2009. Curtea de Apel Bacau