Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 54/2009. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, DE

CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE NR. 54

ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Cătălin Șerban PREȘEDINTE INSTANȚĂ

- --JUDECĂTOR

- --JUDECĂTOR

- --GREFIER

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurent-reclamant împotriva sentinței civile nr.201/CA/7.10.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților, dosarul fiind lăsat la a doua strigare când de asemenea părțile au lipsit.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

S-au studiat actele și lucrările dosarului, cauza rămânând în pronunțare.

CURTEA

DELIBERÂND:

Asupra recursului contencios administrativ de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Neamț, reclamantul a solicitat obligarea pârâților Primăria P - Direcția Poliției Comunitare și Primarul municipiului P N la plata a 16 ore de lucru aferente lunii februarie 2008.

În motivare reclamantul a arătat că în luna februarie 2008, ca urmare a modificării programului de lucru de către Șeful Serviciului de Ordine Publică, a efectuat doar 152 de ore de lucru, față de 168 cât prevăd art. 33 al. l din legea nr. 188/1999. -se în culpă pentru neexecutarea orelor reclamantul solicitat plata acestora.

Prin sentința civilă nr. 201/CA/07 octombrie 2008 Tribunalul Neamța respins acțiunea față de petitul Primarul municipiului P neamț și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria P

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:

Reclamantului - funcționar public în cadrul poliției comunitare i-a fost modificat programul de lucru, fiind mutat în altă tură ca urmare a unor neînțelegeri survenite între reclamant și șeful său de tură. Neînțelegerile survenite între reclamant și șeful său de schimb susținute în întâmpinare nu sunt contestate de reclamant în răspunsul la întâmpinare.

Organele de conducere ale autorității publice pârâte beneficiază de o marjă de apreciere în ce privește organizarea și planificarea serviciului. Aprecierea asupra oportunității planificării serviciului constituie un atribut al conducerii autorității publice, iar modificarea programului nu echivalează, de regulă, cu o nelegalitate. Având în vedere motivul modificării programului, referitor la determinarea unor relații conflictuale, nu poate fi reținută nici o modificare adusă drepturilor reclamantului. Reclamantului i s-a oferit posibilitatea să-și completeze norma de lucru, necompletarea normei de lucru fiind rezultatul refuzului reclamantului de a se prezenta la serviciu. De asemenea, autoritatea pârâtă nu avea posibilitatea legală de a completa în mod fictiv foaia colectivă de prezență, întrucât dacă ar fi procedat în acest mod, fapta ar fi putut constitui infracțiune de fals (după caz, art. 288 și 289 Cod penal).

Atâta timp cât necompletarea programului de lucru este rezultatul refuzului reclamantului de a se prezenta conform programului modificat de conducerea autorității pârâtei, nu poate fi reținută nici o vătămare produsă de autoritatea publică asupra drepturilor și intereselor legitime ale reclamantului, astfel încât nu sunt întrunite condițiile legale, în sensul art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 pentru repararea unei pagube.

Împotriva sentinței a declarat recurs în termen reclamantul criticând-o pentru cele ce urmează:

Prima instanță nu a pus în discuția părților probele administrate și a pășit la soluționarea pe fond a cauzei cu încălcarea dreptului său la apărare.

Încălcarea s-a realizat prin aceea că intimatul nu a depus la dosar înscrisurile atașate întâmpinării în două exemplare astfel că a fost pus în imposibilitatea formulării unui răspuns.

A mai arătat recurentul că instanța a încălcat principiul contradictorialității și că hotărârea s-a bazat doar pe susținerile nedovedite ale intimatului.

Recursul nu este întemeiat.

Susținerile reclamantului referitoare la încălcarea dreptului său la apărare sau a principiului contradictorialității nu sunt confirmate de actele dosarului.

Astfel, reclamantul a fost prezent în instanță, cu excepția termenului la care s-a judecat cauza, și nu a formulat nici o cerere care să nu fi fost pusă în discuția părților sau căreia instanța să nu se fi pronunțat. Totodată, deși în cererea de recurs susține contrariul, a depus la dosarul primei instanțe răspuns de întâmpinarea părții adverse.

Hotărârea primei instanțe a avut la bază apărările formulate de intimat dar și foaia colectivă de prezență depusă de acesta, precum și cererea reclamantului prin care a solicitat schimbarea sa din tură (fila 24 dosar fond) și adresa intimatului nr. 7562/20 februarie 2008 prin care i s-a comunicat faptul că fost schimbat din tură începând cu data de 18.02.2008.

Pe cale de consecință, concluzia primei instanțe își găsește pe deplin corespondentul în probele administrate în cauză, astfel că recursul reclamantului urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul contencios administrativ declarat de recurentul -reclamant împotriva sentinței civile nr.201/CA/07.10.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâțiPRIMĂRIA MUNICIPIULUI P N - DIRECȚIA POLIȚIEI COMUNITAREșiPRIMARUL MUNICIPIULUI P, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi23.01.2009.

PREȘEDINTE: Cătălin Șerban

- -

JUDECĂTOR 2: Violeta Chiriac

- -

JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara Moglan

- -

GREFIER,

- -

Red.

red.

Tehnored. 2 ex.

16 febr. 2009

Președinte:Cătălin Șerban
Judecători:Cătălin Șerban, Violeta Chiriac, Lăcrămioara Moglan

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 54/2009. Curtea de Apel Bacau