Obligația de a face. Decizia 55/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, DE
CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE NR. 55
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Cătălin Șerban PREȘEDINTE INSTANȚĂ
- --JUDECĂTOR
- --JUDECĂTOR
- --GREFIER
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurent-reclamant CENTRUL DE MEDICALĂ A JUD. N, împotriva sentinței civile nr. 184/CA/30.09.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat pentru recurentul-reclamant CENTRUL DE MEDICALĂ A JUD. N, care depune delegație la dosar și avocat pentru intimat-pârât SC SRL, care depune delegație de substituire a avocatului, împuternicit să reprezinte intimata-pârâtă în prezenta cauză, lipsă fiind intimat-pârât Municipiul P N- prin Primar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Avocat pentru recurentul-reclamant depune taxa judiciară de timbru de 3,00 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Avocat pentru intimatul-pârât depune o serie de înscrisuri.
Avocat pentru recurenta-reclamantă arată că a luat cunoștință de înscrisurile depuse și nu are cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat pentru recurenta-reclamantă arată că recurentul-reclamant funcționează în spațiul aflat în discuție de 25 ani, deci de la data înființării acestuia, deși nu au acte de proprietate și au solicitat Consiliului local P N să-i ajute în soluționarea acestei situații. Din actele depuse la dosar de intimata-pârâtă SC SRL nu rezultă proprietatea acesteia asupra spațiului, făcându-se referire asupra unui spațiu din str.- fără a se preciza numărul sau suprafața spațiului. Consideră că nu există o dovadă clară a proprietății asupra spațiului în cauză.
Soluția pronunțată de Tribunalul Neamț este netemeinică și nelegală și solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în tot.
Avocat pentru intimat-pârât SC SRL solicită respingerea recursului formulat și menținerea sentinței Tribunalului Neamț.
În mod corect Tribunalul Neamța respins acțiunea întrucât nu există temei legal în baza căruia acest spațiu să fie dat reclamantului.
În ce privește dreptul de proprietate asupra spațiului în cauză nu există dubiu. În anexa la HCL este identificat clar spațiu în litigiu aflat în str.- - care a fost trecut și în cartea funciară. Faptul că recurentul și-a desfășurat activitatea în acel spațiu timp de 25 ani nu prezintă relevanță, atâta timp cât SC SRL este proprietarul spațiului iar contractul de închiriere încheiat între recurent și intimata-pârâtă a expirat. Menționează că intimata-pârâtă SC SRL nu este obligată să mențină acest contract.
Solicită respingerea recursului ca nefondat.
Cu cheltuieli de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
DELIBERÂND:
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Neamț sub nr- reclamantul Centrul de Medicală a județului Nac hemat în judecată pârâtul Municipiul PNp rin Primar solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului să emită dispoziția de atribuire în folosință către reclamantă a spațiului în care funcționează, cu respectarea Hotărârii Guvernului României nr. 866/2002. De asemenea, se solicită obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii în cuantum de 100 lei/zi întârziere.
Completându-și acțiunea inițial formulată reclamantul a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a CE. L arătându-se că această societatea este cea care are în administrare spațiul pentru care a fost formulată acțiunea.
În motivare se arată că instituția reclamantă funcționează în spațiul situat în municipiul P N, -, -. 1, de peste 25 de ani, de la data înființării. Inițial, reclamantul a constituit un serviciu în cadrul Direcției de Sănătate Publică N, iar din anul 2000, potrivit Ordinului Ministerului Sănătății nr. 33/14.01.2000, a căpătat personalitate juridică în subordinea Direcției de Sănătate Publică In vederea desfășurării activității reclamantul a fost nevoit să încheie un contract de închiriere cu SC SRL. Această din urmă societate în mod constant a stabilit unilateral cuantumul chiriei pentru acest spațiu, cuantum care ulterior s-a modificat în funcție de evoluția cursului leu-dolar, respectiv leu-euro. Din anul 2006 contractul de închiriere a intrat sub regimul tacitei relocațiuni, iar reclamanta a fost notificată cu privire la iminenta evacuare din spațiu. Potrivit nr. 866/2002 acest spațiu trebuia să intre în domeniul public al municipiului P N, urmând să aibă același regim cu cel al cabinetelor medicale. Prin memorii și adrese repetate adresate atât instituției în subordinea căreia se află cât și Consiliului Local, reclamanta a solicitat sprijin în rezolvarea problemei. Prin adresa cu nr. 45810/28.09.2007 reclamantei i s-a comunicat că spațiul este proprietatea CLd in anul 1997, conform unei hotărâri de Consiliu Local care reclamantei nu i-a fost pusă la dispoziție sau comunicată. Pârâtul Municipiul PNr ecunoaște trecerea spațiului în care funcționează în patrimoniul societății fără titlu de proprietate.
În apărările formulate pârâtul Municipiul PNp rin Primar a depus întâmpinare. Se arată că spațiul închiriat aparținea încă din 1994 P Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 11/30.01.1997 s-a aprobat reducerea patrimoniului Domeniului Public A (succesoarea L) majorându-se capitalul social al C Bunurile cuprinse în anexa acestei HCL treceau de la. P N la CLPN. Din aceste bunuri face parte și spațiul situat în P N, -, -. 1.
Prin Hotărârea Guvernului României nr. 866/2002 s-a aprobat trecerea imobilelor compuse din construcții și terenuri aferente în care își desfășoară activitatea unitățile sanitare prevăzute în anexa care face parte integrantă din hotărâre. Spațiul din prezentul litigiu trebuie să se regăsească printre lista unităților sanitare trecute în anexa Hotărârii Guvernului României nr. 866/2002. Construcțiile și terenurile în care își desfășoară activitatea unitățile sanitare care trec în domeniul public al municipiului trebuie să fi făcut parte din domeniul privat al statului aflate în administrarea Ministerului Sănătății și Familiei. Or, în acest caz, spațiul aparține din 1997 CLf iind închiriat de la această societate. Pârâtul arată că nu poate fi obligat la încheierea unei dispoziții de atribuire în folosință a spațiului care nu se află în proprietatea municipalității.
În apărările formulate pârâta SC SRL a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii. că spațiul este proprietatea C Se susține că spațiul nu intră sub incidența prevederilor Hotărârii Guvernului României nr. 866/2002, întrucât la data intrării în vigoare a hotărârii nu se afla în domeniul privat al statului și în administrarea Ministerului Sănătății și Familiei.
În dovedire au fost depuse înscrisuri: Hotărârea Consiliului Local nr. 11/30.01.1997, Situația mijloacelor fixe ce fac obiectul patrimoniului Șantier construcții montaj din cadrul Domeniului Public la 31.12.1996. A fost depusă la dosar Anexa privind județul Na H otărârea Guvernului României nr. 866/2002 privind trecerea unor imobile din domeniul privat al statului și din administrarea Ministerului Sănătății și Familiei în domeniul public al municipiilor, orașelor și comunelor și în administrarea consiliilor locale respective.
Prin sentința civilă nr. 184/CA/30.09.2008 Tribunalul Neamța respins acțiunea pentru următoarele considerente:
Reclamantul funcționează într-un spațiu închiriat aparținând CLc are a cerut în instanță evacuarea chiriașului. Spațiul închiriat a intrat în patrimoniul RAGCL PNp redecesoarea Regiei Autonome Domeniul Public. Același spațiu a intrat în anul 1977 în patrimoniul C
Examinând Anexa privind județul Na H.G nr. 866/2002 se constată că imobilul situat în P N, -, -. 1, nu figurează printre bunurile ce fac obiectul acestei hotărâri de guvern.
Spațiul imobiliar pretins de reclamantă este în proprietatea C SRL, iar municipiul nu are drept de dispoziție asupra acestuia.
Spațiul imobiliar nu se regăsește printre imobilele ce fac obiectul G nr. 866/2002, această hotărâre de guvern nefiindu-i aplicabilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta. În motivarea recursului se arată că din motive neimputabile recurentei spațiul în litigiu nu a fost inclus în anexa la HG nr. 866/2002. Cu toate acestea spațiul este utilizat de recurentă de peste 25 de ani. Susține că potrivit nr.HG 866/2002 acest spațiu trebuia să intre în domeniul public al municipiului P N, urmând să aibă același regim ca al cabinetelor medicale.
Recurenta mai arată că adresat memorii și cereri, instituției în subordinea căreia funcționează, Consiliul local al municipiului P N și Consiliul Județean
Prin adresa nr. 45810/28.09.2007 i s-a comunicat că spațiul este proprietatea L din anul 1997, conform unei hotărâri a Consiliului local, despre care nu a avut cunoștință.
Recurenta susține că din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că L este proprietara spațiului în litigiu, neexistând în înscrisurile depuse suficiente date de identificare.
Intimatul municipiul PNa formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, motivând că spațiul în care funcționează recurenta nu este înscris în anexa la HG nr. 866/2002, prin care imobilele compuse din terenuri și construcții, în care își desfășoară activitatea unitățile sanitare trec din domeniul privat al statului și din administrarea Ministerului Sănătății și Familiei în domeniul public al municipiilor, orașelor și comunelor și în administrarea consiliilor locale. În consecință, spațiul care face obiectul litigiului nu se află cuprins în domeniul public al municipiului P N pentru a putea fi atribuit în folosința gratuită reclamantei.
Mai arată intimata că prin nr. 11/1997, Serviciul Gospodărie Comunală propus reducerea patrimoniului "Domeniului Public" P N cu o serie de bunuri, printre care și imobilul în litigiu și majorarea capitalului social al și că nu pot fi obligați la încheierea unui act administrativ cu privire la un spațiu care nu se află în patrimoniul municipalității.
Intimata Laf ormulat întâmpinare prin care arată că din dispozițiile nr.HG 866/2002 rezultă cu claritate că spațiul proprietatea sa nu face parte dintre imobilele limitativ enumerate în anexa 211, care face parte din cuprinsul acestui act normativ. Recurenta, prin susținerile sale, încearcă să creeze ideea unei erori constând în neincluderea acestui spațiu în cuprinsul nr.HG 866/2002, însă nu poate fi vorba de o eroare, deoarece nr.HG 866/2002 are în vedere spațiile care în momentul intrării în vigoare a hotărârii se aflau în domeniul privat al statului și în administrarea Ministerului Sănătății și Familiei, ori, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, spațiul în litigiu este proprietatea intimatei, dobândit prin nr. 11/1997.
Intimata mai arată că dreptul său de proprietate nu a fost contestat de către recurentă decât în momentul în care a expirat contractul de închiriere și că municipiul P N nu ar putea fi obligat să emită o dispoziție prin care spațiul în litigiu să fie atribuit în folosința reclamantei, întrucât s-ar aduce atingere caracterului absolut și inviolabil al dreptului de proprietate.
Curtea, analizând actele și lucrările din dosar și sentința recurată, în raport de motivele de recurs invocate și din oficiu, constată că recursul este nefondat.
Recurenta a solicitat prin cererea introductivă să fie obligat municipiul P N, reprezentat de primar, să emită, dispoziție de atribuire în folosință, în favoarea sa, pe spațiul în care funcționează, precizând că acest spațiu se află sub incidența nr.HG 866/2002.
Așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, spațiul în litigiu nu este înscris în anexa care face parte integrantă din nr.HG 866/2002. Imobilele care fac obiectul acelui act normativ sunt enumerate în anexă, în mod expres și limitativ, astfel că nu poate fi extinsă sfera de aplicare a acestui act normativ și asupra altor spații în care își desfășoară activitatea unități sanitare.
Din înscrisurile depuse la fond și în recurs, Curtea reține că spațiul în litigiu este proprietatea L, dobândit în baza nr. 11/1997.
În condițiile în care spațiul nu este înscris în anexa la HG nr. 866/2002 și nu este în proprietatea municipiului P N, instanța de fond în mod corect a respins acțiunea.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va dispune respingerea recursului ca nefondat.
Recurenta fiind parte căzută în pretenții, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă datorează cheltuieli de judecată intimatei În ceea ce privește cuantumul, Curtea reține că intimata a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate atât de judecata în primă instanță, cât și de judecata în recurs.
Intimata Las olicitat instanței de fond obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată și a depus la dosar chitanțele din care rezultă că a plătit un onorariu de avocat în cuantum de 3.000 lei.
Instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată, iar cu privire la acest aspect intimata nu a declarat recurs și nici nu a solicitat completarea hotărârii conform dispozițiilor art. 2812Cod procedură civilă. Prin urmare aceste cheltuieli nu pot fi solicitate direct în faza de recurs, în lipsa unui motiv de recurs invocat în acest sens.
Intimatei îi vor fi acordate cheltuielile de judecată ocazionate de soluționarea cauzei în recurs, în cuantum de 2.000 lei, conform chitanței depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ declarat de recurentul - reclamantCENTRUL DE MEDICALĂ A JUDEȚULUI N,împotriva sentinței civile nr. 184/CA/30.09.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimat-pârât Municipiul P N - prin Primar șiSC SRL
Obligă recurentul la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată către CLPN.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi23.01.2009.
PREȘEDINTE: Cătălin Șerban - - | JUDECĂTOR 2: Violeta Chiriac - - | JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara Moglan - - |
GREFIER, - - |
Red.
Red.
Tehnored. 2 ex.
05 febr. 2009
Președinte:Cătălin ȘerbanJudecători:Cătălin Șerban, Violeta Chiriac, Lăcrămioara Moglan