Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 575/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-- 30.10.2007
DECIZIA CIVILĂ Nr. 575
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 15 mai 2008
PREȘEDINTE: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 3: Mircea Ionel
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 291/CA/12.03.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- privind pe intimatul reclamant, pe intimații pârâți Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul de Poliție al Județului T, Instituția Prefectului Județului T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) dr. bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea pârâtului recurent consilier juridic, pentru reclamantul intimat lipsă se prezintă avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta recurentului pârât solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat pentru motivele arătate în scris.
Reprezentanta intimatului reclamant solicită respingerea recursului ca fiind nelegal și netemeinic, menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală, pentru motivele arătate în concluziile scrise pe care le depune în instanță.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr- la data de 30.09.2007,reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios, Inspectoratul Județean de Poliție al Județului T și Ministerul Finanțelor Publice B, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea în solidar a pârâților la plata primei de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, cuvenite pe anii 2004, 2005, 2006, conform art. 37, pct. 2 din Ordonanța nr. 38/30 ianuarie 2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată prin Legea nr. 353/2003 publicată în OF. nr. 65/02.02.2002, precum și actualizarea cu rata inflației de la data nașterii acestor drepturi și până la data efectuării plății, la plata sporului de fidelitate prevăzut de art. 6 din OG38/2003 privind salarizarea polițiștilor, în sumele cuvenite pentru anul 2005, actualizate cu rata inflației, precum și alocarea de către Ministerul Finanțelor Publice a fondurilor necesare acordării drepturilor solicitate.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin art. 37, pct. 2 din nr.OG 38 din 30 ianuarie 2003 aprobată prin Legea nr. 353/2003 - privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, s-a prevăzut că la plecarea polițiștilor în concediul de odihnă, aceștia primesc o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Astfel deși în baza acestui text, în anul 2006, reclamantul, trebuia să beneficieze de prima de vacanță, aceste drepturi nu i-au fost acordate, așadar de la data intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului ce reglementează salarizarea polițiștilor nu a beneficiat ( cu excepția anului 2007 ) de prevederea referitoare la plata primei de vacanță aceasta fiind suspendată, odată cu intrarea în vigoare a acesteia.
Reclamantul a învederat instanței că această stare de fapt, este total în afara legii, întrucât drepturile persoanelor încadrate în muncă, nu pot face obiectul vreunei tranzacții sau limitări, ele sunt apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. Astfel se aplică principiul principiu, potrivit căruia un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă o dată câștigat, nu mai poate fi anulat. De asemenea, conform art. 41, pct. 2 din Constituția României, salariații au dreptul la protecția socială a muncii, măsurile de protecție privind concediul de odihnă care este plătit pentru prestarea muncii în condiții deosebite precum și în alte situații specifice. Această prevedere din Constituție este coroborată cu prevederile art. 28, lit. e din Legea 360/2002 privind Statutul polițistului, care stipulează că polițistul are dreptul la concediu de odihnă plătit, concediu fără plată și învoiri plătite. A admite posibilitatea suspendării aplicabilității prevederilor legale care consacra dreptul la prima de concediu, echivalează cu recunoașterea implicită a posibilității de suspendare a exercițiului oricărei componente a dreptului de concediu plătit, inclusiv sub aspectul laturi nepatrimoniale.
Reclamantul a subliniat că această măsură a suspendării care în fapt anulează aplicarea unei componente esențiale a dreptului câștigat aduce atingere însăși existenței acestui drept, încălcând flagrant dispozițiile art. 53 din Constituția României cât și reglementările art. l din protocolul nr. l adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Pe de altă parte art. 41 din Constituția României statuează că salariații au dreptul la protecția socială a muncii printre care și concediul de odihnă plătit, iar potrivit art. 53, restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului. Astfel suspendarea succesivă la plata primei de vacanță, dreptul la prima de concediu nu a fost restrâns ci îngrădit, operând în concret ca o veritabilă lipsire de dreptul subiectiv, de vreme ce eu nu am beneficiat de acest drept, pe perioada invocată, stabilit în favoarea reclamantului.
Reclamantul a arătat că aplicarea din actele normative în vigoare referitoare la primele de odihnă au fost suspendate inițial până la data de 31.12.2005 prin dispozițiile art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003, a de stat pe anul 2004, iar apoi până la 31.12.2005 prin dispozițiile art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004 a de stat pe anul 2005.
S-a mai arătat că art. 38 din Codul Muncii, prevede în mod imperativ că "salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate". Aceste considerente sunt întărire de faptul că plata primei de concediu a fost reluată în anul 2007 pentru toți polițiștii din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative.
Reclamantul a învederat că prin Decizia nr. XII din 05.02.2007, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secțiile Reunite în dosarul nr. 30/2006, a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, stabilind că "în aplicarea dispozițiilor art.37, alin.2, teza I din Ordonanța Guvernului nr. 38/30.01.2003, aprobată prin Legea nr.353/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004-2006, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală, iar potrivit art.329, alin.3 din Codul d e procedură civilă dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe. În același sens, s-au pronunțat și o serie de instanțe judecătorești din țară, care au apreciat ca fiind nelegală neplata primelor de concediu și au obligat în toate cazurile, pârâții la plata reactualizată a acestor sume.
S-a arătat că în conformitate cu art. 6 din nr.OG 38/30.01.2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003 în raport de perioada desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională reclamantul beneficiază de un spor de fidelitate de până la 20% (în funcție de vechime) din salariul de bază. Acest drept i-a fost suspendat pentru anul 2005 în baza art. 2 alin.(l) din Ordonanța de Urgență nr. 118/28.11.2004. Chiar dacă a fost suspendat, nu se poate considera că aceste drepturi nu ar fi existat. Aceste considerente sunt întărite de faptul că plata sporului a fost reluată în anul 2006. Pe de altă parte, dispozițiile art. 2 alin.(l) din OUG118/2004 prin care a fost suspendată pe anul 2005 aplicarea art.6 din OG38/2003 nu conține vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la sporul de fidelitate, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia. Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anul 2005 ci, dimpotrivă acordarea acestui drept a fost reluată în anul 2006. Reclamantul a arătat că dacă s-ar considera astfel, s-ar contraveni art. 53 din Constituție cât și date prin art. l din protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Reclamantul a mai arătat că, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în anul 2005, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență era recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare. De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricăror tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive și face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstrucționați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
La data de 12.12.2007 pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T - a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive ca pârât a Ministerului Economiei și Finanțelor și cu privire la cererea de chemare în garanție, respingerea acesteia ca inadmisibilă. e fondul cauzei, pârâtul și chematul în garanție a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, conform art. 7 alin 1 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, reclamantul avea obligația sa formuleze o cerere pe procedura administrativă și sa solicite acordarea drepturile drepturilor sale direct de la angajator.
În apărare pârâtul și chematul în garanție a invocat excepția privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor ca și chemat în garanție deoarece pe de o parte, între reclamant și Ministerul Economiei nu exista absolut nici o relație de serviciu sau raport de muncă, iar pe de alta parte, Ministerul Economiei și Finanțelor nu trebuie confundat cu Statul R sau cu bugetul de stat. Rolul acestuia din urma este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, respectând procedura reglementata potrivit art. 16 -30 din Legea nr. 500/2002 modificata, privind finanțele publice.
Astfel, art. 18 alin. 2 lit. b) și art. 28 lit. e) din Legea nr. 500/2002 modificata, privind finanțele publice, prevăd ca: "art. 18 - 2) Guvernul asigura: - b) elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare Parlamentului, în cadrul termenului limita prevăzut de prezenta lege;". "art. 28 Elaborarea bugetelor - Proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, pe baza: - e) propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite: -"
Ministerul Internelor și Reformei Administrative - prin reprezentantul sau legal, este ordonator principal de credite bugetare, la fel și Ministerul Economie și Finanțelor și ca urmare, în ceea ce privește sumele necesare acoperirii cheltuielilor de personal ale angajaților, nu poate fi obligat la plata un alt ordonator principal de credite, respectiv Ministerul Economie, pentru salariații unor instituții bugetare de stat care sunt cuprinse în bugetul unui alt ordonator principal de credite bugetare.
Atribuții în angajarea și salarizarea reclamantului are în exclusivitate numai Ministerul Internelor și Reformei Administrative, fără ca Ministerul Economiei și Finanțelor sa fie implicat în vreun fel în aceste relații.
Pârâtul și chematul în garanție a solicitat respingerea unei eventuale cereri de chemare în garanție a formulate de către paratul MIRA B, având în vedere faptul ca nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 60 - 63 Cod procedura civila, respectiv instituția chemării în garanție se întemeiază pe existenta unei obligații de garanție sau despăgubire, obligație care însa în speța nu exista în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor. Cererea de chemare în garanție este o acțiune incidența, temeiul acesteia trebuie sa ii constituie obligația de garanție care îi revine chematului în garanție în baza legii, a contractului sau a unei obligații de restituire, condiții pe care nu le regăsim în cauza de față.
Față de aceste considerente MEF B, prin DGFP Taî nvederat instanței că între Ministerul Economiei și Finanțelor, pe de o parte și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, pe de alta parte, nu exista nici o obligație de garanție, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite nu a repartizat ordonatorului secundar de credite Inspectoratul județean de politie sumele necesare acoperirii tuturor cheltuielilor de personal, nu îi conferă acestuia din urma nici o garanție legala din partea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru eventualele sume ce ar trebui sa le plătească într-un raport de muncă izvorând dintr-un contract de munca în care nu este parte. Astfel Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative sunt ordonatori principali de credite bugetare și ca urmare, raportat și la dispozițiile art. 18 alin. 2 lit. b) și art. 28 lit. e) din Legea nr. 500 /2002 modificata, privind finanțele publice, numai Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea către ordonatorii principali de credite a sumelor de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetara anuală.
Pârâtul și chematul în garanție a învederat că doctrina juridica a statuat ca cererea de chemare în garanție nu poate fi admisă în cadrul acțiunilor personale nepatrimoniale și nici în litigiile de muncă, pe același considerent că raporturile de muncă exista între instituția angajatoare, alta decât Ministerul Economiei și Finanțelor și angajat - reclamant în litigiu.
În subsidiar s-a solicitat respingerea acțiunii ca fiind inadmisibilă deoarece raportat la faptul ca reclamantul, are calitatea de funcționar public, conform art. 92.1 din Legea nr. 188/1999 acest litigiu este soluționat de secția de contencios administrativ a Tribunalului Timiș și în acest context, conform art. 7 alin 1 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, acesta avea obligația sa formuleze o cerere pe procedura administrativă și să solicite acordarea drepturile drepturilor sale direct de la angajator.
La data de 14.12.2007 pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Tad epus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat pe cale de excepție, lipsa calității procesuale pasive a Inspectoratului de Poliție al județului T, pentru drepturile solicitate începând cu data de 01.01.2005.
Pârâtul a arătat astfel că reclamantul a activat până la data de 01.01.2005, ca agent de poliție în cadrul Serviciului Poliției Rutiere din cadrul IPJ T, fiind transferat la o altă structură din cadrul MIRA - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor - Serviciul Public Comunitar Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor T, structură aflată în subordinea instituției Prefectului Județului
S-a arătat că potrivit nr.OUG 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative la art. ART. 13 (1) în domeniul administrației publice, instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea Ministerului Internelor și Reformei Administrative sunt: Institutul Național de Administrație, Agenția Națională de cadastru și Publicitate Imobiliară, Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, Administrația Națională a de Stat, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, Direcția Generală de Pașapoarte, Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor, Arhivele Naționale.
Față de aceste considerente s-a învederat că reclamantul nu a avut raporturi de serviciu cu T pentru anii 2005 și 2006, motiv pentru care s-a solicitat să se constate că acordarea drepturilor salariale pentru această perioadă sunt solicitate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Față de aceste considerente pârâtul IPJ Tas olicitat admiterea excepției așa cum a fost formulată și respingerea acțiunii reclamantului față de Inspectoratul de Poliție al Județului T, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, pârâtul IPJ Tas olicitat instanței de judecată, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Astfel cu privire la primul capăt al cererii privind acordarea primei de concediu art. 37 alin 2 teza 1 din nr.OG 38 /2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor prevăd că "la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește oprimă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu " Potrivit Legii nr. 507/2003, privind bugetul de stat pe anul 2004, la art. 9 alin 7 "aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă. se, suspendă până la data de 31 decembrie 2004. " De asemenea, potrivit art.8 alin 7 din Legea nr. 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005, "aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă se suspendă până la data de 31 decembrie 2005".
Astfel s-a arătat că în ambele legi bugetare menționate este prevăzută obligația ordonatorilor principali de credite să se încadreze în cheltuielile de personal, menționate pentru fiecare, în anexele la legile bugetare și că în perioada de suspendare succesivă a aplicării dispozițiilor art. 37 alin 2, teza I din nr.OG 18/2003 nu s-a încheiat la data de 31.12.2005, deoarece conform art. 5 alin 5 din Legea nr. 379/2005 a bugetului de stat pe anul 2006 "Prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă se suspendă până la data de 31 decembrie 2006. " În aceste condiții, nici bugetul aprobat pentru Ministerul Internelor pe anul 2006, nu au fost alocate sume pentru plata primei de concediu.
S-a arătat că din punct de vedere al tehnicii legislative se impune precizat faptul că posibilitatea de suspendare a unui act normativ ori a unei dispoziții dintr-un act normativ este reglementată de prevederile art. 64 alin 1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, care prevede că " în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. În această situație se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata determinată". Alineatul 2 prevede că "La expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare". De asemenea, în conformitate cu prevederile art.64 alin 3 din Legea nr. 24/2000, republicată, "Prelungirea suspendării. actului normativ ori a dispoziției suspendate poate face obiectul unui act normativ ori a dispoziției suspendate poate face obiectul unui act normativ sau al unei dispoziții exprese, cu aplicare de la data expirării suspendării. " Prin urmare, pentru perioada invocată de reclamant, dispozițiile art. 37 alin 2 teza I din nr.OG 38/2003, cu modificările și completările ulterioare, nu puteau și nu pot produce efecte juridice.
S-a învederat că în această situație, având în vedere că potrivit dispozițiilor legale anterior prezentate, exercițiul dreptului revăzut de art. 37 alin 2 din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor a fost suspendat pentru perioada anilor 2004-2006, pârâtul apreciind că acțiunea dedusă judecății este neîntemeiată, iar instituția pârâtă un poate fi obligată la plata sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecată deoarece acest lucru ar avea ca rezultat încălcarea prevederilor imperative ale legilor bugetare. Mai mult decât atât, în actele normative menționate este prevăzută obligația ordonatorilor principali de credite de a se încadra în cheltuielile de personal, menționate pentru fiecare, în anexele la legile bugetare, iar conform prevederilor art. 57 din nr.OG 38/2003 " acordarea drepturilor bănești reglementate prin prezenta ordonanță se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual", unităților Ministerului Internelor și Reformei Administrative aflate sub incidența Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului. Față de aceste considerente pârâtul a învederat instanței că prin acordarea primelor de concediu s-ar încălca, atât prevederile legilor bugetare menționate (legi organice conform prevederilor art.62 alin 2 lit. b din Constituția României, revizuită), cât și cele ale nr.OG 38/2003.
S-a mai arătat că potrivit art. 37 alin 1 din nr.OG 38/2003, polițiștii, pe timpul cât se află în concediul de odihnă, primesc salariile de bază și celelalte drepturi bănești cuvenite. Prin urmare, față de aceste prevederi, pârâtul a apreciat că neacordarea primei de concediu nu aduce atingere dreptului polițiștilor de a beneficia de concediu de odihnă plătit, prima de concediu constituind un beneficiu acordat acestei categorii de personal, în plus față de drepturile bănești stabilite la art. 37 alin 1, care se acordă în limita fondurilor bugetare.
Referitor la invocarea de către reclamant a prevederilor art. 41 și 53 din Constituția României, pârâtul a învederat că prin Decizia nr. 38/25.01.2005 publicată în nr. 221/16.03.2005, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la neconstituționalitate prevederilor din legile bugetare anuale prin care aplicarea unor dispoziții privind drepturile salariale a fost suspendată, respingând ca inadmisibilă și, respectiv ca neîntemeiată excepția neconstituționalității dispozițiilor art. 9 alin 7 din Legea nr. 507/2003 a bugetului de stat pe anul 2004 și ale art. 8 alin 7 din Legea nr. 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005.
S-a mai arătat că nu se poate susține că o lege este "nelegală" din moment ce a fost adoptată de Parlamentul României, autoritatea investită, potrivit Constituției României, cu prerogativa legiferării. Astfel, sub aspectul emiterii unor reglementări legale într-un sens sau altul, în orice domeniu al vieții sociale, Parlamentul are competența deplină, nefiind permisă contestarea legilor în fața instanțelor de judecată sub aspectul oportunității emiterii lor, indiferent de nemulțumirile pe care le produc. Din acest punct de vedere singurul control la care pot fi supuse legile este cel de constituționalitate. La emiterea legilor, Parlamentul trebuie să respecte anumite reguli instituite de Constituție, dar singura autoritate în măsură să se pronunțe cu privire la respectarea acestor reguli, implicit cu privire la conformitatea unei legi cu dispozițiile constituționale este Curtea Constituțională, care așa cum am arătat mai sus, s-a pronunțat deja în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate a prevederilor din legile bugetare prin care s-a dispus suspendarea dreptului polițiștilor de a beneficia de primă de concediu.
Pârâtul a arătat că în ceea ce privește solicitarea reclamantului privind acordarea sumelor în discuție, potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat Ministerului Internelor și Reformei Administrative se face numai în limita creditelor bugetare aprobate, sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin buget, în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite, iar orice angajare și utilizare a creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate determină atragerea răspunderii celor vinovați, în condițiile stipulate de dispozițiile art. 72 din acest actul normativ sus menționat.
Având în vedere că aplicarea dispozițiilor legale ce au instituit drepturile pretinse a fost suspendată, în bugetul aprobat instituției pârâte pe anii 2004-2006, nu au fost prevăzute sume cu acest scop, în această situație este evident faptul că o eventuală admitere a acțiunii reclamantului ar determina imposibilitatea ca Inspectoratul de Poliție al județului T să pună în executare hotărârea instanței, câtă vreme un există fonduri alocate special cu această destinație, iar bugetul de stat este gestionat de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice sens în care pârâtul a solicitat ca în ipoteza admiterii acțiunii, să fie obligat Ministerul Economiei și Finanțelor care este parte în această cauză să vireze Ministerului Internelor și Reformei Administrative pentru T sumele necesare efectuării acestor plăți, instituția noastră fiind finanțată integral de la bugetul de stat.
Față de capătul nr. 2 al cererii privind sporul de fidelitate, pârâtul IPJ Taî nvederat instanței că art. 6 din nr.OG 38/2003 - privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor prevede că "pentru activitatea desfășurată polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor ". În art. 64 alin 1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică pentru elaborarea actelor normative, se prevede că "în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. în această situație se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată," în alineatul 2 menținându-se expres că "la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare". În considerarea acestor dispoziții legale, potrivit art. 2 alin l din nr.OUG 118/24.11.2004, privind acordarea unor drepturi salariate personalului Ministerului Internelor și Reformei Administrative publicată în Of. Partea I, nr. 1.138 din 02.12.2004 " în anul 2005 se suspendă aplicarea dispozițiilor art. 6 din nr.OG 38/2003, privind salarizarea polițiștilor și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare". Prin urmare, pentru perioada 01.01.2005-31.12.2005 dispozițiile art. 6 din nr.OG38/2003, cu modificările și completările ulterioare, nu puteau și nu pot produce efecte juridice. În această situație, în bugetul aprobat Ministerului Administrației și Internelor pentru anul 2005, nu au fost prevăzute fonduri pentru plata sporului de fidelitate, iar acordarea drepturilor bănești reglementate prin această ordonanță care include și prima de concediu se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual (art. 57 din nr.OG38/2003). Având în vedere prevederile legale imperative invocate, exercițiul dreptului prevăzut de art.6 din nr.OG 38/2003, cu modificările și completările ulterioare, a fost suspendat în anul 2005, instituția pârâtă nu poate fi obligată la plata sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecată, întrucât aceasta ar echivala cu recunoașterea producerii de efecte juridice a unui act normativ a cărui aplicare, în perioada de referință, era suspendată.
Față de aceste considerente pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție Tas olicitat instanței de judecată respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La data de 08.01.2007 pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a arătat, referitor la capătul 1 al cererii de chemare în judecată că aceasta este neîntemeiată și vădit nelegală sens în care a solicitat respingerea acesteia.
În apărare pârâtul a arătat că rt. 37 alin. (2) teza I din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, prevede că "la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu". Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003 a bugetului de stat pe anul 2004 "aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă. se suspendă până la data de 31 decembrie 2004". De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005 "aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă. se suspendă până la data de 31 decembrie 2005".
Pârâtul a arătat că în ambele legi bugetare menționate este prevăzută obligația ordonatorilor principali de credite să se încadreze în cheltuielile de personal, menționate pentru fiecare, în anexele la legile bugetare, iar în această situație, în bugetele aprobate Ministerului Internelor și Reformei Administrative în anii 2004 și 2005 nu au fost prevăzute fonduri pentru plata primei de concediu. Art. 57 din nr.OG 38/2003 prevede că "acordarea drepturilor bănești reglementate prin prezenta ordonanță se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual". Așadar, prin acordarea primelor de concediu pentru anii 2004 și 2005 s-ar încălca atât prevederile legilor bugetare menționate, cât și cele ale nr.OG 38/2003.
S-a mai arătat că din punct de vedere al tehnicii legislative se impune precizat faptul că posibilitatea de suspendare a unui act normativ ori a unei dispoziții dintr-un act normativ este reglementată de prevederile art. 64 alin.(1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, care prevede că "în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. în această situație se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată". Alineatul 2 prevede că " La expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare". Astfel în conformitate cu prevederile art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, "Prelungirea suspendării. actului normativ ori a dispoziției suspendate poate face obiectul unui act normativ sau al unei dispoziții exprese, cu aplicare de la data expirării suspendării." Prin urmare, pentru perioada invocată de reclamant, dispozițiile art. 37 alin. (2) teza I din nr.OG 38/2003, cu modificările și completările ulterioare, nu puteau produce efecte juridice.
Pârâtul a învederat astfel că perioada de suspendare succesivă a aplicării dispozițiilor art. 37 alin. 2 teza I din nr.OG 38/2003 nu s-a încheiat la data de 31.12.2005, deoarece conform art. 5 alin (5) din Legea nr. 379/2005 a bugetului de stat pe anul 2006 "Prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu! de odihnă se suspendă până la data de 31 decembrie 2006.", iar în aceste condiții, nici în bugetul aprobat pentru Ministerul Internelor și Reformei Administrative pe anul 2006 nu au fost alocate sume pentru plata primei de concediu.
S-a subliniat că potrivit art. 37 alin. (1) din nr.OG 38/2003, polițiștii, pe timpul cât se află în concediu de odihnă, primesc salariile de bază și celelalte drepturi bănești cuvenite, astfel, față de aceste prevederi, neacordarea primei de concediu nu aduce atingere dreptului polițiștilor de a beneficia de concediu de odihnă plătit, prima de concediu constituind un beneficiu acordat acestei categorii de personal în plus față de drepturile bănești stabilite la art. 37 alin. (1), în limita fondurilor bugetare.
Pârâtul a arătat că referitor la invocarea de către reclamanți a prevederilor art. 41 din Constituție, menționăm că prin Decizia nr. 38/25.01.2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 221/16.03.2005, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la neconstituționalitatea prevederilor din legile bugetare anuale prin care aplicarea unor dispoziții privind drepturi salariate a fost suspendată, respingând ca inadmisibilă și, respectiv ca neîntemeiată excepția neconstituționalității dispozițiilor art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003 a bugetului de stat pe anul 2004 și ale art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005. Astfel nu se poate susține că o lege este "nelegală", din moment ce provine de la Parlamentul României, autoritatea învestită, potrivit Constituției, cu prerogativa legiferării, astfel, sub aspectul emiterii unor reglementări legale într-un sens sau altul, în orice domeniu al vieții sociale, Parlamentul are competență deplină, nefiind permisă contestarea legilor în fața instanțelor de judecată sub aspectul oportunității emiterii lor, indiferent de nemulțumirile pe care le produc. Singurul control la care pot fi supuse legile este cel de constituționalitate. La emiterea legilor, Parlamentul trebuie totuși să respecte anumite reguli instituite de Constituție. Singura autoritate în măsură să se pronunțe cu privire la respectarea acestor reguli, și implicit cu privire la conformitatea unei legi cu dispozițiile constituționale este Curtea Constituțională, care s-a pronunțat deja în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate a prevederilor din legile bugetare prin care s-a dispus suspendarea dreptului polițiștilor de a beneficia de primă de concediu.
Pârâtul a mai arătat că trebuie să se constate că există dispoziții legale, date cu respectarea Constituției, prin care s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art. 37 alin. (2) din nr.OG 38/2003, iar în aceste condiții, instanței de judecată îi revine doar rolul de a constata existența acestor dispoziții, fără a se putea pronunța cu privire la oportunitatea, legalitatea sau constituționalitatea lor.
Față de aceste considerente pârâtul a solicitat respingerea acestui capăt al cererii de chemare în judecată ca neîntemeiat.
Pârâtul a arătat că referitor la capătul 2 al cererii de chemare în judecată - cererea este neîntemeiată și vădit nelegală, solicitând respingerea și a acestui capăt de cerere.
Astfel s-a arătat că în conformitate cu prevederile art. 6 din G, nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, "pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază.". De asemenea în art. 64 alin. 1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, se prevede că "în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. În această situație se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată", în alineatul 2 menționându-se expres că " La expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare".
Pârâtul a subliniat că în considerarea acestor dispoziții legale, potrivit art. 2 alin. 1 din OUG nr. 118/2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului Ministerului Internelor și Reformei Administrative, în anul 2005 s-a suspendat aplicarea dispozițiilor art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare, pentru perioada 01.01.2005 - 31.12.2005 dispozițiile art. 6 din nr.OG 38/2003, cu modificările și completările ulterioare, nu puteau produce efecte juridice. În această situație, în bugetul aprobat Ministerului Internelor și Reformei Administrative în anul 2005 nu au fost prevăzute fonduri pentru plata sporului de fidelitate. De altfel, în art. 57 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, se prevede că " acordarea drepturilor bănești reglementate prin prezenta ordonanță se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual". Având în vedere că potrivit dispozițiilor legale invocate exercițiul dreptului prevăzut de art. 6 din nr.OG 38/2003, cu modificările și completările ulterioare, a fost suspendat în anul 2005, instituția pârâtă nu poate fi obligată la plata sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecată, întrucât aceasta ar echivala cu recunoașterea producerii de efecte juridice a unui act normativ a cărui aplicare, în perioada de referință, era suspendată.
Pârâtul a arătat astfel că se impune respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat.
La data de 08.01.2007 pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a depus la dosarul cauzei cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, prin care s-a solicitat, în cazul în care este admisă acțiunea reclamantului, să fie obligat cel chemat în garanție prin aceeași hotărâre să vireze Ministerului Internelor și Reformei Administrative sumele solicitate de reclamant.
În motivarea cererii de chemare în garanție, pârâtul a arătat că referitor la primele de concediu, dispozițiile art. 37 alin. 2 teza I din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor prevăd că ".la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu". Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003 a bugetului de stat pe anul 2004 "aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă. se suspendă până la data de 31 decembrie 2004". De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005 "aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă. se suspendă până la data de 31 decembrie 2005".
Față de aceste considerente era necesar să se mai arate că bugetul Ministerului Internelor și Reformei Administrative pe anul 2006 fost aprobat prin Legea nr. 379/2005, act normativ edictat de Parlamentul României care, potrivit prevederilor art. 5 alin.5, menține starea de suspendare a drepturilor pretinse pe calea prezentei acțiuni.
De asemenea s-a arătat că potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat Ministerului Internelor și Reformei Administrative se face numai în limita creditelor bugetare aprobate; sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin buget, în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite iar orice angajare și utilizare a creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate determină atragerea răspunderii celor vinovați, în condițiile stipulate de dispozițiile art. 72 din actul normativ sus-menționat. Având în vedere că aplicarea dispozițiilor legale ce au instituit drepturile pretinse pe calea prezentei acțiuni a fost suspendată, în bugetul aprobat instituției noastre pe anii 2004-2006, nu au fost prevăzute sume cu acest scop. Apare, deci, ca evident faptul că, o eventuală admitere a acțiunii reclamantului, va pune Ministerul Internelor și Reformei Administrative în imposibilitatea punerii în executare a hotărârii instanței câtă vreme nu există fonduri alocate special cu această destinație.
Față de aceste considerente pârâtul a învederat că, potrivit dispozițiilor nr.HG 208/2005, bugetul de stat este gestionat de Ministerul Economiei și Finanțelor, în ipoteza admiterii acțiunii, chematul în garanție trebuie să vireze Ministerului Internelor și Reformei Administrative sumele necesare efectuării acestor plăți, instituția pârâtă fiind finanțată integral de la bugetul de stat.
S-a mai arătat că referitor la sporul de fidelitate, în conformitate cu prevederile art. 6 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, "pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază..". În art. 64 alin. L din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, se prevede că "în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. În această situație se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată", în alineatul 2 menționându-se expres că " La expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare". În considerarea acestor dispoziții legale, potrivit art. 2 alin. 1 din OUG nr. 118/2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului Ministerului Internelor și Reformei Administrative, în anul 2005 s-a suspendat aplicarea dispozițiilor art. 6 din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare, pentru perioada 01.01.2005 - 31.12.2005 dispozițiile art. 6 din nr.OG 38/2003, cu modificările și completările ulterioare, nu puteau produce efecte juridice.
Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a subliniat că în această situație, în bugetul aprobat Ministerului Internelor și Reformei Administrative în anul 2005 nu au fost prevăzute fonduri pentru plata sporului de fidelitate. De altfel, în art. 57 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, se prevede că " acordarea drepturilor bănești reglementate prin prezenta ordonanță se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual".
Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a învederat că potrivit dispozițiilor HG nr. 208/2005, bugetul de stat este gestionat de Ministerul Economiei și Finanțelor, în ipoteza admiterii acțiunii, această instituție trebuie să vireze Ministerului Internelor și Reformei Administrative sumele necesare efectuării acestor plăți, dând astfel eficiență actului de justiție.
La data de 16.01.2008 reclamantul a depus la dosarul cauzei precizare de acțiune, prin care a arătat că înțelege să se judece și cu Instituția Prefectului Județului, care, potrivit art. 3 al Legii nr. 340/2004 "conduce serviciile publice desconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale" arătând că își desfășoară activitatea în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului din 01.04.2005 ( de la înființarea Serviciului) și până în prezent.
Reclamantul a subliniat că potrivit art. 5 din aceeași lege capacitatea juridica de drept public a Instituției Prefectului se exercită în exclusivitate de prefect, activitatea instituției Prefectului fiind finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Astfel potrivit art. 7 din Legea 340/2004 privind instituția prefectului, prefectul este ordonator de credite. Proiectele bugetelor serviciilor publice desconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administrației publice centrale stabilite potrivit alin.(1) sunt propuse de către Prefect.
La data de 12.02.2008 pârâtul Instituția Prefectului Județului Tad epus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată.
În apărare pârâtul a invocat, pe cale de excepție, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Instituția Prefectului Județului T, cu motivarea că este ordonator terțiar de credite față de reclamant.
S-a mai arătat că prin legile bugetului de stat aferente anilor 2002-2006, ( Legea nr. 743/2001, Legea nr. 631/2002, Legea nr. 507/2003, Legea nr. 511/2004 și Legea nr. 379/2005 ), acordarea primei de vacanta a fost suspendată succesiv, până la data de 31.12.2006. că asupra constituționalității prevederilor din legile bugetare anuale, Curtea Constituționala s-a pronunțat prin Decizia nr. 38/25.01.2005, că ordonatorii de credite au obligația să se încadreze în cheltuielile de personal, iar acordarea drepturilor bănești se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual ( art. 57 din nr.OG 38/2003). S-a mai subliniat că prima de concediu constituind un beneficiu acordat in plus față de drepturile bănești pentru perioada de concediu, prevăzută de art. 37 alin. 1 din nr.OG 38/2003, nu reprezintă un drept constituțional fundamental și deci nu aduce atingere dreptului polițiștilor de a beneficia de concediu de odihnă plătit. Conform art. 64 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 republicată, privind normele de tehnica legislativă " prelungirea suspendării ori modificarea sau abrogarea actului normativ ori a dispoziției suspendate poate face obiectul unui act normativ sau al unei dispoziții exprese, cu aplicare de la data expirării suspendării ". Față de aceste aspecte doar legiuitorul este în drept sa acorde aceste drepturi, să le modifice ori sa înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada în care le acordă.
Pârâtul a arătat că aceleași considerente sunt valabile și în privința sumelor solicitate de reclamant referitoare la drepturile bănești privind plata sporului de fidelitate aferente anului 2005.
Prin sentința civilă nr. 291/CS din 12 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive ca pârât a Ministerului Economiei și Finanțelor și respinge acțiunea reclamantului față de acest pârât.
S-au respins restul excepțiilor invocate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, Inspectoratul de Poliție al Județului T și Instituția Prefectului-județul
A fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, Inspectoratul Județean de Poliție T, Instituția Prefectului Județului T, și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Au fost obligați pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul de Poliție al Județului T și Instituția Prefectului-județul T la plata către reclamant a primei de concediu în cuantum de un salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu, corespunzătoare perioadei 2004 - 2006 și la plata sporului de fidelitate pentru anul 2005, actualizate în raport cu rata inflației, începând cu data nașterii dreptului și până la plata efectivă, corespunzător cu perioada lucrată de reclamant la fiecare pârât.
S-a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, cerere formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative și a fost obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative sumele necesare plății drepturilor salariale acordate reclamantului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Conform art. 137 Cod procedură civilă "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".
Analizând excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile prev. de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, excepție invocată de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța o va respinge ca neîntemeiată, întrucât obligativitatea recursului administrativ prealabil este impusă numai în cazul acțiunilor în anularea unui act administrativ, nu și în cazul acțiunilor întemeiate pe tăcerea administrației sau instituției publice, deoarece în asemenea cazuri persoana fizică sau juridică nu mai trebuie supusă încă o dată unui refuz, aceasta având posibilitatea de a înainta direct acțiune în instanță.
În speță, este vorba de nerespectarea sau neaplicarea de către instituțiile publice pârâte a unor dispoziții legale prevăzute de nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și de legea funcționarilor publici.
Pe de altă parte, art. 21 din Constituția României prevede că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor sale, nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, jurisdicțiile speciale administrative fiind facultative și gratuite, iar art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, prevede că, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.
De menționat că nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor este lege specială în raport cu disp. Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și chiar dacă face trimitere la dispozițiile legii nr. 554/2004 nu prevede în mod expres obligativitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile, prev. de această lege, generală în raport de disp. legii speciale invocate în speță.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive ca pârât a B, instanța o va admite ca fiind întemeiată și va respinge acțiunea reclamantului față de acest minister ca neavând calitatea de pârât în cauză, întrucât acesta nu poate avea atât calitatea de pârât cât și de chemat în garanție.
Acest minister are calitatea procesuală de chemat în garanție, în cauză, în calitatea sa de ordonator principal de credite, având obligația de a asigura fondurile bănești necesare achitării drepturilor salariale angajaților din structurile sale, iar hotărârea pronunțată trebuie să-i fie opozabilă.
Analizând excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, excepție invocată de B, instanța o va respinge ca nefondată, întrucât chiar dacă Ministerul Economiei și Finanțelor B nu este parte într-un raport de muncă, în calitatea sa de ordonator principal de credite, are obligația de a asigura fondurile bănești necesare achitării drepturilor salariale angajaților din structurile.
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului de Poliție al Județului T pentru perioada începând cu data de 01.01.2005, excepție invocată de acest pârât, instanța o va respinge ca neîntemeiată, întrucât până la data de 01.01.2005, reclamantul a fost angajatul acestei instituții, activând ca ofițer de poliție în cadrul Serviciului Poliției Rutiere din cadrul, astfel că această instituție are calitate procesuală pasivă în cauză.
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI T, excepție invocată de acest pârât, instanța o va respinge ca neîntemeiată, întrucât potrivit art. 3 din Legea nr. 340/2004 această instituție "conduce serviciile publice desconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale" iar în prezent reclamantul își desfășoară activitatea în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului din 01.04.2005 ( de la înființarea Serviciului).
Iar potrivit art. 5 din aceeași lege, capacitatea juridica de drept public a Instituției Prefectului se exercită în exclusivitate de prefect, activitatea instituției Prefectului fiind finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul
În ceea ce privește fondul acțiunii reclamantului, instanța constată că reclamantul a activat până la data de 01.01.2005, ca agent de poliție în cadrul Serviciului Poliției Rutiere din cadrul IPJ T, fiind transferat la o altă structură din cadrul MIRA - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor - Serviciul Public Comunitar Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor T, structură aflată în subordinea instituției Prefectului Județului
Raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care acesta face parte trebuie să se bazeze pe principiul bunei credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa atribuțiilor de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, precum și cu recunoașterea tuturor drepturilor salariale acordate prin lege.
Art. 37 pct. 2 din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 modificată prevede dreptul funcționarului public la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat, pe lângă indemnizația de concediu.
Văzând și dispozițiile art. 40 din OUG nr. 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2005, care prevăd că funcționarii publici beneficiază de sporurile și alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, instanța constată că reclamantul este îndreptățit la plata primelor de concediu în cuantum de 1 salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu, corespunzătoare anilor 2004 - 2006 - actualizate în raport cu rata inflației.
Instanța nu poate primi apărarea pârâtelor, prin care au cerut respingerea acțiunii reclamantului, deoarece drepturile solicitate de acesta au fost suspendate prin acte normative, întrucât art. 37 alin. (2) teza I din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor prevede că "la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu", care se impozitează separat, pe lângă indemnizația de concediu.
În ceea ce privește petitul din acțiunea reclamantului cu privire la acordarea sporului de fidelitate pe anul 2005, instanța constată că, conform disp. art. 6 din OG38 din 30.01.2003, aprobată prin Legea nr.353/2003 și Ordinul Ministrului Administrației și Internelor Nr.132 din 09.02.2004, în raport de perioada desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, reclamantul este beneficiarul unui spor de fidelitate în funcție de vechimea în serviciu. Acest drept a fost suspendat pentru anul 2005 în baza art. 2 alin. (l) din Ordonanța de Urgență nr. 118 din 28 noiembrie 2004, însă deși acest spor a fost suspendat, nu se poate considera că aceste drepturi nu ar fi existat.
Aceste considerente sunt întărire de faptul că plata sporurilor de fidelitate prev. de art. 6 din OG38 din 30.01.2003, aprobată prin Legea nr.353/2003 și Ordinul Ministrului Administrației și Internelor Nr.132 din 09.02.2004 a fost reluată în anul 2006.
Dispozițiile art. 2 alin (l) din nr.OUG 118/2004 prin care a fost suspendată pe anul 2005 aplicarea prevederilor art. 6 din OG38/2003 nu conțin vre-o referire la eventuala desființare a dreptului la sporul de fidelitate, ci doar la suspendarea exercițiului acestui drept.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anul 2005 ci, dimpotrivă, acordarea acestui drept a fost reluată în anul 2006.
Instanța constată că dacă s-ar considera astfel, s-ar încălca atât art. 53 din Constituție cât și reglementările date prin art. l din Protocolul nr. l, adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, convenție ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.
Art. 6 din OG38 din 30.01.2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003 prevede că "pentru perioada desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază..".
Văzând și dispozițiile art. 40 din OUG nr. 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2005, care prevăd că funcționarii publici beneficiază de sporurile și alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, instanța constată că reclamantul este îndreptățit la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de fidelitate pe anul 2005- actualizate în raport cu rata inflației.
Pentru considerentele și în baza temeiurilor de drept indicate, instanța a admis acțiunea reclamantului ca fiind întemeiată și a dispus obligarea pârâților A B, T și INSTITUȚIA PREFECTULUI-JUDEȚUL T la plata către reclamant a primelor de concediu în cuantum de 1 salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu, corespunzătoare anilor 2004 - 2006 - actualizate în raport cu rata inflației, precum și la plata sporului de fidelitate pe anul 2005, actualizat în raport de rata inflației, în raport de perioada lucrată de reclamant la fiecare pârât.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, cerere formulată de pârâtul MINISTERUL INTERNELOR și REFORMEI ADMINSITRATIVE, instanța în baza disp. art. 60 și urm. Cod procedură civilă a admis-o ca fiind întemeiată și a dispus obligarea chematei în garanție să vireze pârâtului MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR B sumele necesare plății drepturilor salariale acordate reclamantului.
În admiterea acestei cereri instanța a avut în vedere împrejurarea că, în bugetul MINISTERULUI INTERNELOR și REFORMEI ADMINSITRATIVE B nu au fost prevăzute aceste sume pentru anii 2004 - 2006, drepturile bănești respective fiind suspendate, iar angajarea creditelor și plăților din bugetul instituției pârâte se face numai în limita bugetului aprobat.
Împotriva sentinței civile nr. 291/CS din 12 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- a formulat recurs Ministerul Economiei și Finanțelorprin care a solicitat admiterea recursului și modificarea în totalitate a hotărârii atacate, iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondată pentru următoarele considerente:
În principal, a invocat excepția privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor deoarece, pe de o parte între reclamant și Ministerul Economiei nu există absolut nici o relație de serviciu sau raport de muncă, iar pe de altă parte, Ministerul Economiei și Finanțelor nu trebuie confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
Rolul acestuia din urmă este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, respectând procedura reglementată potrivit art. 16-30 din Legea 500/2002 modificată, privind finanțele publice.
Atribuții în angajarea și salarizarea reclamanților are în exclusivitate numai Ministerul Internelor și Reformei Administrative, fără ca Ministerul Economiei și Finanțelor să fie implicat în vreun fel în aceste relații.
Cu privire la cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, solicită respingerea acesteia, având în vedere faptul că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art.60 - 63 Cod procedură civilă,respectiv instituția chemării în garanție se întemeiată pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire, obligație care însă în speță nu există în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor.
Se mai arată că între Ministerul Economiei și Finanțelor, pe de o parte și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, pe de altă parte, nu există nici o obligație de garanție,iar simplu fapt că ordonatorul principal de credite nu a repartizat ordonatorului secundar de credite Inspectoratul Județean de Poliție sumele necesare acoperirii tuturor cheltuielilor de personal,nu îi conferă acestuia din urmă nici o garanție legală din partea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru eventualele sume ce ar trebui să le plătească într-un raport de muncă izvorând dintr-un contract de muncă în care nu este parte.
Mai mult,se învederează instanței ca doctrină juridică a statuat că cererea de chemare în garanție nu poate fi admisă în cadrul acțiunilor personale nepatrimoniale și nici în litigiile de muncă, pe același considerent că raporturile de muncă există între instituția angajatoare, alta decât Ministerul Economiei și Finanțelor și angajați -reclamant în litigiu.
Prin concluziile scrise, reclamantul a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, în sensul obligării pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul Județean de Poliție T și Instituția Prefectului T, la plata drepturilor bănești pentru care a formulat cererea în justiție.
Reclamantul arată că, față de lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor instanța a apreciat corect că nu poate fi exonerat Ministerul Economiei și Finanțelor de obligația alocării către Ministerul Internelor și Reformei Administrative, a sumelor pretinse,sume care, potrivit dispozitivului sentinței, urmează să fie distribuite către persoana juridică în care reclamantul își desfășoară activitatea.
Analizând actele dosarului, criticile recurentului Ministerul Economiei și Finanțelor prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor la cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Curtea constată că, într-adevăr, nu există un raport de subordonare financiară între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Totodată, Curtea remarcă rolul important al Ministerului Economiei și Finanțelor în evaluarea și redactarea actelor normative cu implicații financiare, conform art. 19 alin. 1 lit. j) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, stfel cum a fost modificată prin Legea nr. 314/2003 și prin Legea nr. 96/2006. Potrivit acestui text legal,"în domeniul finanțelor publice Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: - j)avizează, în fază de proiect, acordurile, memorandumurile, protocoalele sau alte asemenea înțelegeri încheiate cu partenerii externi, precum șiproiectele de acte normative, care conțin implicații financiare."
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. 1 lit. l) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelorblochează sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără temei legal sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite.
Date fiind acest dispoziții legale, Ministerul Economiei și Finanțelor are posibilitatea de a bloca orice alocare a unor sume propuse prin bugetul altor ordonatori de credite, inclusiv a sumelor ce ar trebui alocate Ministerului Internelor și Reformei Administrative pentru plata drepturilor solicitate de reclamanți în prezenta cauză.
Pe de altă parte, posibilitatea Ministerului Economiei și Finanțelor de a refuza avizarea actelor normative cu implicații financiare nu poate constitui sursa unei obligații a acestui minister de a aloca sumele solicitate de alți ordonatori de credite bugetare.
Sub acest aspect, Curtea reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
În speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantului, în calitate de funcționar public, de a-i fi acordate anumite drepturi cu caracter salarial.
Or, în condițiile în care reclamantul are calitatea de funcționar public, respectiv de polițist în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise și Înmatricularea Autovehiculelor T, debitorul din raportul juridic dedus judecății este instituția competentă să efectueze plata drepturilor salariale, iar nu Ministerul Economiei și Finanțelor, care nu are calitatea de angajator în acest raport juridic.
Curtea subliniază că nu există un raport de subordonare financiară între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, ambele ministere având calitatea de ordonatori principali de credite bugetare.
Obligația Ministerului Economiei și Finanțelor constă, eventual, în avizarea pozitivă a proiectului de act normativ de alocare către Ministerul Internelor și Reformei Administrative a sumelor necesare pentru efectuarea plăți sumelor datorate reclamantului.
O asemenea obligație nu se confundă cu obligația Ministerului Economiei și Finanțelor de a aloca, respectiv de a plăti din bugetul său, sumele respective.
Totodată, obligația Ministerului Economiei și Finanțelor de a aloca sumele necesare plății unor drepturi salariale ale unui funcționar public salariat de un alt ordonator de credite bugetare contravine și dispozițiilor art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, stfel cum a fost modificată prin Legea nr. 314/2003 și prin Legea nr. 96/2006, conform cărora "creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. De asemenea, creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
În concluzie, Curtea apreciază că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitatea de debitor în raportul juridic dedus judecății, respectiv că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
În privința cererii de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor, cerere formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Curtea observă că, potrivit art. 60 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, "partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire".
Conform acestui text, chemarea în garanție este justificată pe existența unei obligații "în garanție sau în despăgubire" a Ministerului Economiei și Finanțelor față de Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Având în vedere cele arătate mai sus - respectiv faptul că nu există un raport de subordonare financiară între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, ambele ministere având calitatea de ordonatori principali de credite bugetare - Curtea consideră că dispozițiile din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice nu autorizează concluzia că Ministerul Economiei și Finanțelor are obligația de a aloca sumele datorate de alți ordonatori principali de credite bugetare, așadar nu se poate reține nici existența unei obligații a Ministerului Economiei și Finanțelor de a garanta efectuarea plăților care incumbă Ministerului Internelor și Reformei Administrative sau de a despăgubi acest din urmă minister, în cazul în care ar fi obligat la plata unor sume în prezentul litigiu.
Date fiind acest considerente, Curtea apreciază ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerului Internelor și Reformei Administrative, precum și solicitarea de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor datorate reclamantului de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative în vederea asigurării executării hotărârii judecătorești.
Necesitatea punerii în executare a hotărârii judecătorești de obligare a unui ordonator de credite bugetare nu poate autoriza ideea transferării acestei obligații și altui ordonator de credite bugetare.
În consecință, Curtea consideră că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat că Ministerul Economiei și Finanțelor are obligația de a aloca sumele datorate de Ministerul Internelor și Reformei Administrative reclamantului, fiind, așadar, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că este întemeiat recursul formulat de Ministerul Economiei împotriva sentinței civile nr. nr. 291/CA/12.03.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, Curtea îl va admite.
În consecință, Curtea, rejudecând cauza, va modifica sentința civilă recurată în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și va respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, cerere formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
În consecință, Curtea va respinge cererea Ministerului Internelor și Reformei Administrative de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare acordării drepturilor solicitate de reclamant.
Curtea va menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate, constatând legalitatea acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 291/CA/12.03.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică sentința civilă nr. 291/CA/12.03.2008 a Tribunalului Timiș în sensul că respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, cerere formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Respinge cererea Ministerului Internelor și Reformei Administrative de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare acordării drepturilor solicitate de reclamant.
Menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 15 mai 2008
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Prima instanță - Tribunalul Timiș -Judecător,
Red.RP-23.05.2008
Tehnored LM -26.05.2008
2 expl/SM
Președinte:Victoria CatargiuJudecători:Victoria Catargiu, Răzvan Pătru, Mircea Ionel
