Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 585/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr--11.12.2007
DECIZIA CIVILĂ Nr. 585
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 15 mai 2008
PREȘEDINTE: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 3: Mircea Ionel
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă C-S împotriva sentinței civile nr. 144/6.02.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr- privind pe intimatul reclamant -, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999)
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,față de lipsa părților și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă,instanța constată cauza în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul C-S la data de 11.12.2007, sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă C-S, solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu aferentă perioadei 2001-august2005, actualizată cu indicele de inflație, până la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că este funcționar public, având calitatea de funcționar public în cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă C-S în perioada 01.04.2001-15.08.2005
Potrivit art.34 al.2 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, avea dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat. Aceste prevederi legale nu au fost aplicate deoarece au fost suspendate prin fiecare lege a bugetului de stat până la data de 31.12.2006. Arată că în ceea ce privește acordarea primei de vacanță legile bugetare sunt incluse în categoria legilor temporar, care își încetează aplicabilitatea la sfârșitul anului bugetar pe care îl reglementează. De asemenea a susținut că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 155 din Codul Muncii raportat la art. 93 din Legea 188/1999.
În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus la dosar în copie următoarele înscrisuri: adresa nr.16523/31.10.2007 de solicitare a drepturilor reprezentând prima de concediu pentru anii 2001-2005, adresa 16523/20.11.2007 răspuns dat de AJOFM C-S, copie carte de muncă.
Prin întâmpinare, pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă C- a solicitat instanței admiterea excepției prescrierii dreptului la acțiune aferentă perioadei 2001-2004, și pe fondul cauzei a solicitat respingerea ca netemeinică și nelegală a cererii de chemare în judecată formulată de reclamant, fost funcționar public în AJOFM C- De asemenea a susținut că avea obligația legală să respecte dispozițiile prin care s-a dispus suspendarea acordării primei de concediu pe anii 2001 -2005.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.144/06.02.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtului Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă C-S și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului sumele reprezentând primele de concediu pentru perioada 1.04.2001 - 15.08.2005, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Începând din 01.04.2001 reclamantul a avut calitatea de funcționar public, calitate necontestată de pârâtă, existând între aceasta și reclamant raporturi de serviciu, astfel cum rezultă din copia carnetului de muncă al reclamantului depus la dosarul cauzei și din adeverința nr. 593/18.01.2008 emisă de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă C-
Raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care acesta face parte trebuie să se bazeze pe principiul bunei-credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor, inclusiv cele pecuniare căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa cu atribuțiile de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, având în vedere complexitatea, importanța și finalitatea muncii. Condițiile în care aceste drepturile salariale sunt stabilite trebuie efectuate în sprijinul realizării și aplicării normelor juridice, inclusiv cele cuprinse în Legea nr.188/1999, republicată.
Potrivit art.34 al.2 din Legea nr.188/1999 republicată, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Aplicarea acestei prevederi legale a fost suspendată succesiv până la data de 31.12.2006, prin art.3 al.1 din OUG nr.33/2001, art.12 al.4 din Legea nr.743/2001, art.10 al.3 din Legea nr.631/2002, art.9 al.7 din Legea nr.507/2003 și art.8 al.7 din Legea nr.511/2004.
Normele legale de suspendare a aplicării dreptului la prima de vacanță pentru anii 2001 - 2005 nu mai sunt în vigoare la data sesizării instanței, iar din interpretarea logică, sistematică și cronologică a actelor normative mai sus enunțate, raportat la art.64 al.3 din Legea nr.24/2000 privind tehnica de elaborare a actelor normative, față de formularea acestui text de lege în sensul că "dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare", rezultă că suspendarea unui act normativ are ca efect doar amânarea până la un termen cert și determinat a aplicării acestuia, însă acest fapt nu poate duce la suprimarea definitivă a efectelor actului normativ afectat de suspendare.
Prin art. 38 din Codul Muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. De aceea, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate. De altfel, aceste dispoziții legale nu conțin vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestui drept ori la prelungirea termenului de punere în aplicare.
În atare situație, suspendarea exercițiului dreptului la prima de concediu nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
De aceea respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate, în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege.
Așa fiind, instanța a apreciat că suspendarea, în cinci rânduri succesive, a aplicării disp. art.34 al.2 din Legea nr.188/1999 nu echivalează cu abrogarea acestei prevederi legale și că efectul actelor normative Legea nr. 743/2001, Legea nr. 631/2002, Legea nr.5007/2003, Legea nr.511/2004 și Legea nr.380/2005, a fost doar acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamantului la încasarea indemnizației reprezentând prima de concedii pe perioada 2001 - 2006, motiv pentru care în temeiul art.34 al.2 din Legea nr.188/1999, art.10 și art.18 din Legea nr.554/2004, acțiunea a fost admisă pentru perioada menționată, în care reclamantul a avut calitatea de funcționar public. În consecință, au fost obligați pârâții la plata primelor de concediu pe perioada 1.04.2001 - 15.08.2005, actualizate cu indicele de inflație calculat de la data nașterii dreptului și până la data achitării efective a primelor cuvenite reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă C- prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea în totalitate a hotărârii atacate, iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondată pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr.144/06.02.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, a fost admisă acțiunea reclamantului, în sensul că a dispus obligarea acesteia la plata primei de vacanță, actualizată cu indicele de inflație,pentru perioada 2001- august 2005.
Față de această hotărâre,recurenta solicită să se constate că aceasta a fost dată cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății potrivit art. 304 oct.8 Cod procedură civilă și cu încălcarea și aplicarea greșită a legii potrivit art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Deși legal citat, reclamantul intimat nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele dosarului, criticile recurentei Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă C-S prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Examinând fondul pricinii, în raport cu motivele de recurs, Curtea reține că litigiul are de obiect dreptul reclamantului - funcționar public - la primele de concediu aferente anilor 2001-2005, în contextul în care acest drept cu caracter salarial a fost suspendat succesiv prin mai multe acte normative.
În opinia Curții, soluționarea acestei cereri este influențată de stabilirea efectelor unor dispoziții legale care au fost suspendate ulterior printr-un alt act normativ de aceeași forță juridică.
În rezolvarea acestei chestiuni, Curtea observă că prin Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 733 din 30 octombrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unor dispoziții legale referitoare la dreptul la prima de concediu pentru polițiști, stabilind, în dispozitiv, că "în aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. (2) teza I din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare,-prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004 - 2006, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată."
În privința acestei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea observă că aceasta a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție"pentru a se asigura"- potrivit art. 329 al. 1 Cod de Procedură Civilă -"interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României". Fiind pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, această decizie este obligatorie pentru viitor, având în vedere dispozițiile art. 329 alin. 3 teza a doua Cod de Procedură Civilă, conform cărora "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe".
În consecință, în prezenta cauză Curtea va da eficiență acestor dispoziții legale și va respecta interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în măsura în care interpretarea din aceste decizii este incidentă în prezentul litigiu.
Având în vedere principiul egalității, consacrat de art. 16 alin. 1 din Constituția României, precum și principiul nediscriminării, instanța constată că interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție este incidentă, pentru identitate de rațiune, și în prezenta cauză.
În consecință, Curtea, reiterând interpretarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum a fost exprimată în Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, reține că suspendarea exercițiului unui drept - cum este dreptul la prima de concediu, în prezent a cauză - nu echivalează cu "însăși înlăturarea lui".
După cum s-a arătat în continuare în motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție,"prin art. 38 din Codul Muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
De aceea, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate."
Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, întrucât actele normative care au determinat suspendarea dreptului reclamanților la prima de concediu nu se referă la " eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestui drept ori la prelungirea termenului de punere în aplicare,- suspendarea exercițiului dreptului la prima de concediu nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărei existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege."
De asemenea, Curtea reține și că printr-o altă decizie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, respectiv prin decizia nr. 77/5.11.2007, admițându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit:
"Dispozițiile art. 34 alin. (2) (devenit art. 35 alin. 2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că:
Prima de concediu, reprezentînd o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, se cuvenea acestei categorii de personal."
Deși decizia nr. 77/5.11.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost publicată în Monitorul Oficial până la data pronunțării prezentei hotărâri, instanța reține că dispozitivul acesteia a fost adus la cunoștință publică prin publicarea sa pe site-ul Internet al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Totodată, Curtea reține că în cursul soluționării cauzei la instanța de fond a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență nr. 146 din 19 decembrie 2007, pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 877 din 20 decembrie 2007.
Conform art. 2 alin. 1 din această Ordonanță de Urgență, "personalul din sectorul bugetar căruia până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență nu i s-au acordat primele de concediu de odihnă pentru perioada 2001 - 2006 urmează să primească aceste drepturi în anul 2008, în mod eșalonat, în 3 tranșe, după cum urmează:
a) în luna martie - pentru anii 2001 și 2002;
b) în luna iunie - pentru anii 2003 și 2004;
c) în luna octombrie - pentru anii 2005 și 2006."
Având în vedere acest normativ, care confirmă interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în sensul existenței dreptului funcționarilor publici la plata primelor de concediu eferente anilor 2001-2006 - ținând seama de interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la efectele actelor normative de suspendare a unor dispoziții legale care prevedeau acordarea primei de concediu pentru funcționarii publici - Curtea apreciază ca fiind întemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata primelor de concediu.
În consecință, Curtea apreciază că soluția Tribunalului C-S este temeinică și legală, recursul formulat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă C-S împotriva sentinței civile nr. 144/6.02.2008 a Tribunalului C-S urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă C-S împotriva sentinței civile nr. 144/6.02.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Mai 2008
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Prima instanță - Tribunalul C-S - Judecător -,
Red.RP-23.05.2008
Tehnored LM-26.05.2008
2 expl/SM
Președinte:Victoria CatargiuJudecători:Victoria Catargiu, Răzvan Pătru, Mircea Ionel
