Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 573/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 9.10.2007
DECIZIA CIVILĂ Nr. 573
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 15 mai 2008
PREȘEDINTE: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 3: Mircea Ionel
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 147/CA/5.02.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-. privind pe intimatul reclamant, intimații pârâți Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru în reprezentarea recurentului pârât consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta pârâtului recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat pentru motivele arătate în scris.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrata la Tribunalul Timiș la data de 09.10.2007 sub nr-reclamantul a chemat in judecata pe parații Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care sa se dispună obligarea paraților la plata primei de concediu cuvenite pe anii 2004-2006 conform art. 37 pct. 2 OG 38/2003, actualizate in raport cu rata inflației de la data nașterii acestora si pana la data efectuării plații.
In motivarea acțiunii, se arata ca prin art.37 pct.2 din OG nr.38/2003, s-a prevăzut ca polițiștii au dreptul, la plecarea in concediul de odihna la o prima de concediu egala cu salariul de baza din luna anterioara plecării in concediu, iar de la data intrării in vigoare a OG nr.38/2003, reclamantul nu a beneficiat de aceasta dispoziție legala, aceasta fiind suspendata odată cu intrarea in vigoare. Reclamantul menționează ca deși a fost suspendat, nu se poate retine ca acest drept nu a existat, suspendarea nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cat timp prin nici o dispoziție legala nu i-a fost înlăturata existenta pe anii 2004-2005. Se arata ca a considera astfel, ar contravenii prev.art.53 din Constituția României si art.1 din Protocolul din Convenția pentru apărarea drepturilor omului si libertăților fundamentale. In cerere se menționează ca pe de alta parte art. 41 din Constituția României statuează ca salariații au dreptul la protecția sociala a muncii printre care si concediul de odihna plătit iar potrivit art. 53 restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți poate fi dispusa numai daca este necesara, iar măsura trebuie sa fie proporționala cu situația care a determinat-o si fără a aduce atingere existentei dreptului.
In drept, cererea s-a întemeiat pe disp. art.91 ind. 1 din Legea nr. 188/1999 modificata, art. 41 si 53 din Constituție, art. 1 alin 1, art.28 si 78 din Legea nr. 360/2002,37 pct.2 din OG nr.38/2003.
Cererea este scutita de plata taxelor judiciare de timbru in temeiul art. 15 din Legea nr. 146/1997.
Legal citat, pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii formulate.
In considerentele întâmpinării depuse la dosar pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative s-a opus la admiterea acțiunii, arătând ca disp.art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, au fost suspendate succesiv prin prev.art.9 al.7 din nr.507/2003, pana la 31.12.2004 si prin art.8 al.7 dinL.nr.511/2004, pana la 31.12.2005.
În apărare, pârâtul a precizat că în conformitate cu prevederile art. 6 din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, "pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază..".n art. 64 alin.1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, se prevede că "în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. În această situație se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată", în alineatul 2 menționându-se expres că " La expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare". n considerarea acestor dispoziții legale, potrivit art. 2 alin. 1 din nr.OUG 118/2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului Ministerului Administrației și Internelor, în anul 2005 s-a suspendat aplicarea dispozițiilor art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare.
Se mai arată că bugetul Iaf ost aprobat prin nr.379/2005, care la art.5 al.5, menține starea de suspendare a acestor drepturi, astfel încât plata ar presupune încălcarea prev. imperative ale legilor bugetare. Mai mult, în toate actele normative susmenționate este prevăzută obligația ordonatorilor principali de credite, să se încadreze în cheltuielile de personal, menționate în anexele la legile bugetare, astfel încât de vreme ce drepturile pretinse au fost suspendate pe anii 2004-2006 în bugetul MAI nu au fost prevăzute nici sumele necesare efectuării acestor plăți.
Totodată, pârâtul Iaf ormulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, cu motivarea că potrivit HG nr. 208/2005, bugetul de stat este gestionat de MFP, iar în ipoteza admiterii acțiunii,acesta trebuie să vireze sumele necesare efectuării acestor plăți.
La data de 20.11.1007 pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Tad epus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată, arătând în apărare că dispozițiile art. 6 din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor prevăd că "Pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne."
Pârâtul precizează că potrivit prevederilor art. 2 alin. 1 din nr.OUG 118/ 24.11.2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului Ministerului Administrației și Internelor, aprobată prin Legea nr.28/2005 "în anul 2005 se suspendă aplicarea dispozițiilor art.6 din Ordonanța Guvernului nr.38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări și completări de Legea nr. 353/ 2003, cu modificările și completările ulterioare.", iar art. 64 alin. l din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, se prevede că " în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. Se învederează ca in această situație se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată ", în alineatul 2 menționându-se expres că "La expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare. "
Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Taa rătat că astfel pentru anul 2005, dispozițiile art.6 din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, nu puteau și nu pot produce efecte juridice.
Mai mult, se precizează ca în Legea nr. 511/ 2004 bugetului de stat pe anul 2005 este prevăzută obligația ordonatorilor principali de credite să se încadreze în cheltuielile de personal, menționate pentru fiecare, în anexele la lege, iar conform prevederilor art. 57 din nr.OG38/2003, "acordarea drepturilor bănești reglementate prin prezenta ordonanță se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual" unităților, aflate sub incidența Legii nr.360/ 2002 privind statutul polițistului.
Pârâtul menționează ca având în vedere că potrivit dispozițiilor legale invocate exercițiul dreptului prevăzut de art.6 din nr.OG 38/2003, cu modificările și completările ulterioare, a fost suspendat în anul 2005, pârâtul a învederat instanței de judecată că instituția nu poate fi obligată la plata sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecată, întrucât aceasta ar echivala cu recunoașterea producerii de efecte juridice a unui act normativ a cărui aplicare, în perioada de referință, era suspendată.
Pârâtul a depus la dosar adeverința nr. - din data de 19.11.2007.
Prin întâmpinarea depusa la dosar, Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T - s-a opus la admiterea acțiunii, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a MFP, întrucât nu are calitate de ordonator principal de credite, atribuțiile privind salarizarea sau acordarea altor sume fiind exclusiv in sarcina instituțiilor in care își desfășoară activitatea reclamantul. Paratul a învederat ca acțiunea reclamantului este inadmisibila întrucât nu a respectat procedura prealabila a plângerii pe cale administrativa.
Pârâtul a solicitat totodată și respingerea cererii de chemare in garanție formulata de către
Prin sentința civilă nr. 147/CA din 05.2.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei si Finanțelor și excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
S-a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamantul in contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B Și Inspectoratul Județean al Politiei de Frontiera, precum si cererea de chemare in garanție formulata de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Au fost obligați pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând prima de concediu aferentă perioadei din anul 2005, și anume începând cu luna august 2005 și prima de concediu aferentă anului 2006 actualizată în raport cu rata inflației la data plații efective, pentru a asigura astfel repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamanta prin neplata la termen a acestor sume.
S-a respins în rest acțiunea formulată și s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative și a fost obligat Ministerul Economiei si Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării acestor plați către ordonatorul principal de credite Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Tribunalul a unit excepțiile invocate de către pârâți prin întâmpinările formulate cu fondul cauzei, în temeiul art. 137 Cod procedură civilă.
Din examinarea legislației aplicabile instanța a constatat următoarele:
In privința excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, instanța nu contesta faptul că neavând calitatea de ordonator principal de credite, Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat la plata despăgubirilor bănești către reclamant și ca atare dispoziția de plată instituita ca efect al admiterii acțiunii fata de pârâții, nu-l vizează direct, dar aceasta calitate nu-l exonerează de obligația alocării către bugetul MI.RA si a sumelor pretinse, aspect ce justifica necesitatea ca prezenta hotărâre sa-i fie opozabila si Ministerului Economiei și Finanțelor. Ca atare, Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care coordonează acțiunile ce sunt de responsabilitatea Guvernului cu privire la pregătirea legilor de rectificare a bugetului la propunerea ordonatorilor principali de credite.Prin urmare instanța urmează sa respingă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei si Finanțelor Publice.
Instanța a respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile întrucât prevederile art. 7 din Legea nr. - reprezintă dreptul comun în materie care nu se aplica în situația speciala a reclamantului, căruia i se aplica dispozițiile corespunzătoare statutului de funcționar public.
Față de actele existente la dosar, instanța a reținut că reclamantul are calitatea de funcționar public civil cu statut special-polițist fiind angajat Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T, începând cu data de 01.08.2005 pe perioada nedeterminată, conform adeverinței nr. - din data de 19.11.2007.
Raportat la calitatea reclamantului, îi sunt aplicabile prev. art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea si alte drepturi cuvenite polițiștilor potrivit cărora " la plecarea in concediul de odihna, polițistul primește o prima de concediu egala cu salariul de baza din luna anterioara plecării in concediu".
Conform art.1 al.1 din nr.360/2002, polițistul este funcționar public civil cu statut special si ca atare ii sunt aplicabile prev.nr.188/1999, inclusiv ale art.91 din nr.215/2006 de modificare a nr.188/1999, ce atrag astfel competenta instanțelor de contencios administrativ in soluționarea litigiilor ce vizează raporturile de serviciu ale funcționarului public, dreptul la prima de concediu este o componenta a drepturilor salariale si se circumscrie astfel raportului de serviciu al polițistului.
Este adevărat, ca disp.art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale, respectiv prin art.9 al.7 din nr.507/2003 s-a suspendat pana la 31.12.2004, prin art.8 al.7 din nr.511/1004 pana la 31.12.2005 si prin art.5 al.5 din nr.379/2005 a fost suspendata pana la 31.12.2006.
Nu se poate reține, susținerea reclamantului că aceste suspendări contravin disp.art.41 din Constituția României, întrucât dreptul la indemnizația de concediu ca și drept fundamental înscris intre drepturile și libertățile enumerate la art.41 al.2 din Constituita României nu se confundă cu prima de concediu la care face referire art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, aceasta fiind adiacentă indemnizației de concediu.
De altfel si Curtea Constituționala sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispoziției de suspendare din legile bugetare nr.507/2003 si nr.511/2004, le-a respins ca inadmisibile, respectiv neîntemeiate prin decizia nr.38/2005.
Cu toate acestea nu se poate considera că dreptul stabilit prin art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, nu exista câta vreme dispozițiile legale ce-i consacra, sunt in vigoare si in prezent si nu au fost declarate neconstituționale
Dispozițiile art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003 prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toata perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia și care nu pot fi considerate ca ar înlătura însăși existenta lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până la introducerea acțiunii.
Respectarea principiului încrederii în statul de drept care implică aplicarea legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent de eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstrucționați de a se bucura efectiv de acestea pe perioada în care au fost prevăzute pentru a nu fi astfel în ipostaza de titulari ai unor drepturi lipsite de orice valoare sau finalitate.
În acest sens, a arătat instanța de fond, s-a pronunțat si JBp rin decizia de admitere a recursului în interesul Legii nr. XII/5.02.2007 publicata în din 30.10.2007 în care a reținut ca potrivit art.38 din Codul muncii drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind aparate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. De aceea fiind un drept câștigat derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate.
Concluzionând ca obligațiile cuprinse in OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin L 353/2003, precum și cele ale L 511/2004 și 379/2005 au fost numai suspendate, amânate prin acte normative temporare, emise datorită unor condiții financiare deosebite, Jad ecis că în aplicarea art. 37 al.2 teza I OG 38/2003,prima de concediu se cuvine pe perioada anilor 2004-2006.
Tribunalul a constatat că reclamantul a fost angajat al Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T doar începând din data de 01.08.2005.
Văzând și caracterul obligatoriu al deciziei mai sus enunțate, conform art. 329 al 3 Cod procedură civilă instanța a procedat la admiterea în parte a acțiunii reclamantului și a obligat pârâții la plata către aceasta a drepturilor bănești reprezentând prima de concediu aferentă perioadei din anul 2005, și anume începând cu luna august 2005 și prima de concediu aferentă anului 2006 actualizată în raport cu rata inflației la data plații efective, pentru a asigura astfel repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamanta prin neplata la termen a acestor sume.
Tribunalul a respins în rest acțiunea reclamantului, și anume acordarea drepturilor bănești reprezentând prima de concediu aferenta anului 2004, întrucât nu a avut calitatea de polițist care sa îi justifice dreptul de a promova acțiunea pentru perioada respectiva.
Tribunalul a admis cererea de chemare in garanție a MEF formulată de către MIRA și a obligat MEF să aloce fondurile necesare pentru plata drepturilor bănești către MIRA.
Împotriva sentinței civile nr. 147/CA din 05.2.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- a formulat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a hotărârii atacate, iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondată pentru următoarele considerente:
În principal, a invocat excepția privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor deoarece, pe de o parte între reclamant și Ministerul Economiei nu există absolut nici o relație de serviciu sau raport de muncă, iar pe de altă parte, Ministerul Economiei și Finanțelor nu trebuie confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
Rolul acestuia din urmă este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, respectând procedura reglementată potrivit art. 16-30 din Legea 500/2002 modificată, privind finanțele publice.
Atribuții în angajarea și salarizarea reclamanților are în exclusivitate numai Ministerul Internelor și Reformei Administrative, fără ca Ministerul Economiei și Finanțelor să fie implicat în vreun fel în aceste relații.
Se mai arată că între Ministerul Economiei și Finanțelor, pe de o parte și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, pe de altă parte, nu există nici o obligație de garanție,iar simplu fapt că ordonatorul principal de credite nu a repartizat ordonatorului secundar de credite Inspectoratul Județean de Poliție sumele necesare acoperirii tuturor cheltuielilor de personal,nu îi conferă acestuia din urmă nici o garanție legală din partea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru eventualele sume ce ar trebui să le plătească într-un raport de muncă izvorând dintr-un contract de muncă în care nu este parte.
În subsidiar, pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca fiind inadmisibilă, deoarece, raportat la faptul că reclamantul, are calitate de funcționar public, conform art. 92.1 din legea 188/1999 acest litigiu poate fi soluționat doar de secția contencios administrativ a Tribunalului Timiș.
Deși legal citat,reclamantul nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele dosarului, criticile recurentului Ministerul Economiei și Finanțelor prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și la cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Curtea constată că, într-adevăr, nu există un raport de subordonare financiară între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Totodată, Curtea remarcă rolul important al Ministerului Economiei și Finanțelor în evaluarea și redactarea actelor normative cu implicații financiare, conform art. 19 alin. 1 lit. j) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, stfel cum a fost modificată prin Legea nr. 314/2003 și prin Legea nr. 96/2006. Potrivit acestui text legal,"în domeniul finanțelor publice Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: - j)avizează, în fază de proiect, acordurile, memorandumurile, protocoalele sau alte asemenea înțelegeri încheiate cu partenerii externi, precum șiproiectele de acte normative, care conțin implicații financiare."
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. 1 lit. l) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelorblochează sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără temei legal sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite.
Date fiind acest dispoziții legale, Ministerul Economiei și Finanțelor are posibilitatea de a bloca orice alocare a unor sume propuse prin bugetul altor ordonatori de credite, inclusiv a sumelor ce ar trebui alocate Ministerului Internelor și Reformei Administrative pentru plata drepturilor solicitate de reclamanți în prezenta cauză.
Pe de altă parte, posibilitatea Ministerului Economiei și Finanțelor de a refuza avizarea actelor normative cu implicații financiare nu poate constitui sursa unei obligații a acestui minister de a aloca sumele solicitate de alți ordonatori de credite bugetare.
Sub acest aspect, Curtea reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
În speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantului, în calitate de funcționar public, de a-i fi acordate anumite drepturi cu caracter salarial.
Or, în condițiile în care reclamantul are calitatea de funcționar public, respectiv de polițist în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră T, debitorul din raportul juridic dedus judecății este instituția competentă să efectueze plata drepturilor salariale, iar nu Ministerul Economiei și Finanțelor, care nu are calitatea de angajator în acest raport juridic.
Curtea subliniază că nu există un raport de subordonare financiară între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, ambele ministere având calitatea de ordonatori principali de credite bugetare.
Obligația Ministerului Economiei și Finanțelor constă, eventual, în avizarea pozitivă a proiectului de act normativ de alocare către Ministerul Internelor și Reformei Administrative a sumelor necesare pentru efectuarea plăți sumelor datorate reclamantului.
O asemenea obligație nu se confundă cu obligația Ministerului Economiei și Finanțelor de a aloca, respectiv de a plăti din bugetul său, sumele respective.
Totodată, obligația Ministerului Economiei și Finanțelor de a aloca sumele necesare plății unor drepturi salariale ale unui funcționar public salariat de un alt ordonator de credite bugetare contravine și dispozițiilor art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, stfel cum a fost modificată prin Legea nr. 314/2003 și prin Legea nr. 96/2006, conform cărora "creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. De asemenea, creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
În concluzie, Curtea apreciază că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitatea de debitor în raportul juridic dedus judecății, respectiv că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
În privința cererii de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor, cerere formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Curtea observă că, potrivit art. 60 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, "partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire".
Conform acestui text, chemarea în garanție este justificată pe existența unei obligații "în garanție sau în despăgubire" a Ministerului Economiei și Finanțelor față de Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Având în vedere cele arătate mai sus - respectiv faptul că nu există un raport de subordonare financiară între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, ambele ministere având calitatea de ordonatori principali de credite bugetare - Curtea consideră că dispozițiile din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice nu autorizează concluzia că Ministerul Economiei și Finanțelor are obligația de a aloca sumele datorate de alți ordonatori principali de credite bugetare, așadar nu se poate reține nici existența unei obligații a Ministerului Economiei și Finanțelor de a garanta efectuarea plăților care incumbă Ministerului Internelor și Reformei Administrative sau de a despăgubi acest din urmă minister, în cazul în care ar fi obligat la plata unor sume în prezentul litigiu.
Date fiind acest considerente, Curtea apreciază ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerului Internelor și Reformei Administrative, precum și solicitarea de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor datorate reclamantului de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative în vederea asigurării executării hotărârii judecătorești.
Necesitatea punerii în executare a hotărârii judecătorești de obligare a unui ordonator de credite bugetare nu poate autoriza ideea transferării acestei obligații și altui ordonator de credite bugetare.
În consecință, Curtea consideră că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat că Ministerul Economiei și Finanțelor are obligația de a aloca sumele datorate de Ministerul Internelor și Reformei Administrative reclamantului, fiind, așadar, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că este întemeiat recursul formulat de Ministerul Economiei împotriva sentinței civile nr. nr. 147/CA/5.02.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, Curtea îl va admite.
În consecință, Curtea, rejudecând cauza, va modifica sentința civilă recurată în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și va respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, cerere formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
În consecință, Curtea va respinge cererea Ministerului Internelor și Reformei Administrative de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare acordării drepturilor solicitate de reclamant.
Curtea va menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate, constatând legalitatea acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 147/CA/5.02.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică sentința civilă nr. 147/CA/5.02.2008 a Tribunalului Timiș în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, cerere formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Respinge cererea Ministerului Internelor și Reformei Administrative de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare acordării drepturilor solicitate de reclamant.
Menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Mai 2008
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Prima instanță - Tribunalul Timiș -Judecător -,
Red.RP/ 23.05.2008
Tehnored LM /26.05.2008
2 expl./SM
Președinte:Victoria CatargiuJudecători:Victoria Catargiu, Răzvan Pătru, Mircea Ionel
