Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 572/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr--9.10.2007
DECIIZIA CIVILA Nr. 572
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 15 mai 2008
PREȘEDINTE: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 3: Mircea Ionel
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 225/CA/26.02.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- privind pe intimatul reclamant,intimații pârâți MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR B și INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari - drepturi bănești
La apelul nominal făcut în ședința publică,lipsă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, constatând lipsa părților și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr- din data de 09.10.2007, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul Județean al Poliției De Frontieră T, obligarea acestora, în solidar, la plata primelor de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecări în concediu, cuvenită pe anii 2004, 2005 și 2006, precum și actualizarea cu rata inflației de la data nașterii acestui drept și până la data efectuării plății.
În fapt, reclamantul arată că are calitate de funcționar public civil cu statut special și în art. 37 pct.2 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, s-a prevăzut plata unei prime de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, drept care nu i-a fost acordat. Chiar dacă aplicarea dispozițiilor art. 37 fost suspendată un timp, nu se poate considera că acest drept a fost înlăturat. Astfel, de la data intrării în vigoare a acestui text de lege, reclamantul nu a beneficiat de plata drepturilor solicitate în instanță.
În sprijinul susținerilor sale, reclamantul invocă decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005 Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În drept, a invocat dispozițiile art. 91 ind. 1 din Legea nr. 188/1999 modificată, art. 41 și 53 din Constituția României, art. 28 și art. 78 din Legea nr. 360/2002, art. 37 pct. 2 din nr.OG38/2003.
La data de 25.10.2007 Ministerul Internelor și Reformei Administrative, reprezentat prin Direcția Generală Juridică, a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:
rt. 37 alin. (2) teza I din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, prevede că "la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu". Aplicarea acestui text de lege a fost suspendată prin art. 5 alin.5 din Legea nr. 379/2005 a bugetului de stat pe anul 2006, astfel că, în bugetul aprobat Ministerului Internelor și Reformei Administrative nu au fost prevăzute fonduri pentru plata primei de concediu.
Posibilitatea de suspendare a unui act normativ ori a unei dispoziții dintr-un act normativ este reglementată de prevederile art. 64 alin.(1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, care prevede că "în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. în această situație se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată". Alineatul 2 prevede că " La expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare". Astfel în conformitate cu prevederile art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, "Prelungirea suspendării. actului normativ ori a dispoziției suspendate poate face obiectul unui act normativ sau al unei dispoziții exprese, cu aplicare de la data expirării suspendării." Prin urmare, pentru perioada invocată de reclamant, dispozițiile art. 37 alin. (2) teza I din nr.OG 38/2003, cu modificările și completările ulterioare, nu puteau produce efecte juridice.
Pârâtul a mai arătat că trebuie să se constate că există dispoziții legale, date cu respectarea Constituției, prin care s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art. 37 alin. (2) din nr.OG 38/2003, iar în aceste condiții, instanței de judecată îi revine doar rolul de a constata existența acestor dispoziții, fără a se putea pronunța cu privire la oportunitatea, legalitatea sau constituționalitatea lor.
Totodată, același pârât a formulat cerere de chemare în garanție a MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, solicitând ca, în cazul în care este admisă acțiunea reclamantului, să fie obligat cel chemat în garanție prin aceeași hotărâre să vireze Ministerului Internelor și Reformei Administrative sumele solicitate de reclamant.
Bugetul de stat este gestionat de Ministerul Economiei și Finanțelor astfel că, în ipoteza admiterii acțiunii, chematul în garanție trebuie să vireze Ministerului Internelor și Reformei Administrative sumele necesare efectuării acestor plăți, instituția pârâtă fiind finanțată integral de la bugetul de stat.
Pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Tad epus la rândul său întâmpinare, la care a atașat adeverința nr. -/19.11.2007, emisă de Compartimentul Resurse Umane din cadrul T cu privire la reclamant.
Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere că aplicarea dispozițiilor art. 37 alin.2 teza I, privind salarizarea polițiștilor a fost suspendată prin Legea nr. 379/2005 a bugetului de stat pe anul 2006. În aceste condiții, dacă ar fi acordate aceste prime, s-ar încălca prevederile imperative ale legilor bugetare.
La data de 28.12.2007 chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor a depus întâmpinare, invocând, pe cale de excepție, respingerea acțiunii ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 109 alin.2 proc. civ, coroborat cu art. 7 din Legea nr. 554/2004. De asemenea, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor B și respingerea ca inadmisibila a cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor B formulată de paratul În subsidiar a solicitat, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a, se arată că între reclamanți și Ministerul Economiei și Finanțelor nu exista absolut nici o relație serviciu sau de muncă. Motivul ca pârâții B, respectiv T, își desfășoară operațiunile financiare prin intermediul trezoreriilor Ministerului Finanțelor Publice, respectiv ale T (Trezoreria T), nu are absolut nici o relevanță în ceea ce privește prezentul litigiu de muncă, care trebuie să se desfășoare exclusiv între angajați, reprezentați de reclamant, și angajator, fără nici o participare a unor terți, în speța trezoreriile B - T, care nu au decât calitatea de depozitar ale resurselor financiare (credite bugetare, venituri proprii etc.) ale paraților B, T, și ca urmare aceste trezorerii efectuează, ca orice bancă, exclusiv operațiuni financiare ordonate de către titularii de cont parații B, T, în conformitate cu prevederile nr.OG 22/2002 coroborate cu dispozițiile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice.
Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este doar de a pregăti elaborarea proiectului bugetului de stat și a legilor de rectificare pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, respectând procedura reglementata potrivit art. 16 - 30 din Legea nr. 500/2002 modificata, privind finanțele publice, reglementari legale care erau în vigoare pentru perioada la care se face referire în acțiune.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, prin ministrul sau, este ordonator principal de credite, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 1 din Legea nr. 500/2002 a finanțelor publice, la fel ca și Ministerul Economiei și Finanțelor, minister care astfel nu poate fi obligat la plata pentru salariații altor instituții bugetare de stat. Așadar, nu B hotărăște structura bugetului de stat și cuantumurile cheltuielilor detaliate ale ordonatorilor principali de credite, ci Parlamentul României, pe baza proiectului de buget elaborat de guvernul României, care la rândul lui este întocmit pe baza opunerilor ordonatorilor principali de credite, și ca atare B nu poate avea calitate procesuală pasivă în aceasta chestiune. Atribuții în angajarea și salarizarea reclamanților au în exclusivitate numai B, prin ministrul sau (ca ordonator principal de credite), respectiv T, fără ca Ministerul Economiei și Finanțelor B sa fie implicat în vreun fel în aceste raporturi de serviciu și ca urmare B nu poate face propuneri cu privire la cheltuielile de personal ale ordonatorului de credite
Chematul în garanție a solicitat, în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiata, întrucât în ceea ce privește primele de concediu aferente perioadei 2004 -2006, aplicarea prevederilor art. 37 alin. 2 din nr.OG 38/ 2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, în vigoare începând cu data de 01.01.2004, referitoare la primele de concediu, și implicit plata acestor prime de concediu, a fost suspendata, printr-o serie de acte normative ulterioare, și anume prin Legea nr. 507 /2003 a fost suspendata acordarea acestui drept pana la data de 31.12.2004; prin Legea nr. 511/2004 a fost suspendata acordarea dreptului pana la data de 31.12.2005; prin Legea nr. 379/2005 a fost suspendata acordarea dreptului pana la data de 31.12.2006.
Prin sentința civilă nr. 225/CA din a26 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-s-a admis acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâților Inspectoratul Județean Al Poliției De Frontieră T și Ministerul Internelor Și Reformei Administrative, precum și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei Și Finanțelor Publice prin T, a obligat în solidar, pârâții la plata către reclamant a primelor de concediu pe anii 2004-2006, actualizate cu rata inflației, iar chematul în garanție a fost obligat să aloce sumele necesare efectuării plății.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a P, instanța nu contestă faptul că, neavând calitatea de ordonator principal de credite, ministerul nu poate fi obligat la plata despăgubirilor bănești către reclamant și ca atare, dispoziția de plată instituită ca efect al admiterii acțiunii față de pârâți nu-l vizează direct, însă această calitate nu-l exonerează de obligația alocării către bugetul Aas umelor pretinse, aspect ce justifică necesitatea ca hotărârea de față să-i fie opozabilă și Ministerului Economiei și Finanțelor.
Pe de altă parte, nu se poate reține excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile potrivit art. 7 din Legea nr.554/2004, câtă vreme dispozițiile din legea contenciosului administrativ au caracter general față de dispozițiile speciale enunțate supra, art.37 al.2 din nr.OG 38/30.01.2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003, reținute în justificarea acțiunii, sens în care este incident principiul de drept conform căruia specialul derogă de la general.
Pe fond, acțiunea reclamantului este întemeiată și urmează a fi admisă, pentru considerentele de fapt si de drept ce urmează:
Reclamantul a formulat prezenta acțiune în calitate de funcționar public civil, în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră
Raportul de serviciu dintre funcționarul public si autoritățile sau instituțiile publice din care aceștia fac parte, trebuie să se bazeze pe principiul bunei credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor, inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa cu atribuțiunile de serviciu, dar și cu plata integrala a muncii prestate, având in vedere complexitatea, importanța și finalitatea muncii, plata tuturor drepturilor salariale datorate, condițiile in care aceste drepturi sunt stabilite, trebuie efectuate in sprijinul realizării si aplicării normelor juridice, inclusiv cele cuprinse in OG 38/2003.
Potrivit art.37 al.2 din OG 38/2003, la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Polițistul are dreptul să solicite acordarea salariului de bază cuvenit pentru perioada de concediu, cu anticipație. Salariul de bază și prima de concediu se plătesc cumulat, cu cel puțin 5 zile înaintea datei plecării în concediu. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează fracționat, prima de concediu și salariul de bază se acordă cu anticipație, o singură dată.
Aplicarea acestei prevederi legale a fost suspendata succesiv până la data de 31.12.2006, prin art.9 al.7 din Legea nr.507/2003, art.8 al.7 din Legea nr.511/ 2004 si art.5 al.1 din Legea nr. 379/2005.
Norma legală de suspendare a aplicării dreptului la prima de vacanta pentru anul 2006 nu este in vigoare la data sesizării instanței, iar din interpretarea logica, sistematica și cronologica a acesteia, raportat la art. 64 al.3 din Legea nr.24/2000, privind tehnica de elaborare a actelor normative, față de formularea acestui text de lege in sensul că " dispoziția afectată de suspendare reintră de drept in vigoare", suspendarea unui act normativ are ca efect doar amânarea până la un termen cert și determinat a aplicării acestuia, însă acest fapt nu poate duce la suprimarea definitivă a efectelor actului normativ afectat de suspendare.
Pe de altă parte, instanța constată că normele de suspendare contravin prevederilor art.41 din Constituția României, întrucât dreptul la prima de vacanță constituie un drept de remunerare a muncii ce intră in conținutul complex al dreptului fundamental de muncă, iar in contextul art.53 din legea fundamentala a României, restrângerea acestui drept, nu poate fi considerată o măsura necesară într-o societate democratică, întrucât nu se poate aplica in mod discriminatoriu, iar prin suspendări succesive se aduce atingere însăși existentei dreptului.
Totodată, art.2 pct.1 din declarația Universala a Drepturilor Omului este apărătorul oricăror discriminări iar art.25 din aceasta norma internațională, statuează in mod expres, faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici un fel de discriminare la un salariu egal pentru muncă egală.
Așa fiind, instanța a apreciat că, suspendarea aplicării dispozițiilor art.37 al.2 din OG 38/2003, nu echivalează cu abrogarea acestei prevederi legale și că efectul Legii nr. 379/ 2005, fost doar acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamanților la încasarea indemnizației reprezentând prima de concediu pe anul 2006, motiv pentru care in temeiul art.37 al.2 din OG 38/2003, art. 1, art.10 și art.18 din Legea nr.554/2004, acțiunea va fi admisă conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar suma va fi actualizată cu rata de inflație în raport de dispozițiile art.1094 si art.1088 Cod civil, impunându-se repararea integrală și echitabilă a prejudiciului suferit de către reclamant.
În baza art. 60 și urm. Cod procedură civilă, instanța a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor Publice, care a fost obligat la alocarea sumelor necesare pentru plata primelor cuvenite reclamantului pe anii 2004 - 2006.
Împotriva sentinței civile nr. 225/CA din 26 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- a formulat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor,solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a hotărârii atacate, iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondată pentru următoarele considerente:
În principal,susține că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția invocată privind inadmisibilitatea acțiunii pentru neefectuarea procedurii prealabile obligatorii prevăzute de art. 109 alin 2 din codul d e procedură civilă coroborat cu art.7 din legea 554/2004, întrucât reclamantul nu poate solicita direct în instanță pretenții de natură salarială câtă vreme procedura contestației prealabile nu este parcursă, prin depunerea unei cereri prealabile având acest obiect la angajator, și finalizată prin emiterea unui răspuns la cererea prealabilă.
De asemenea consideră că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția invocată privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor B, ca pârât sau ca și chemat în garanție, deoarece între reclamant și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există absolut nici o relație de serviciu sau de muncă.
Pe de altă parte, cât privește Ministerul Economiei și Finanțelor,acesta nu trebuie confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
Rolul acestuia din urmă este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, respectând procedura reglementată potrivit art. 16-30 din Legea 500/2002 modificată, privind finanțele publice.
Atribuții în angajarea și salarizarea reclamanților are în exclusivitate numai Ministerul Internelor și Reformei Administrative, fără ca Ministerul Economiei și Finanțelor să fie implicat în vreun fel în aceste relații.
Se mai arată că între Ministerul Economiei și Finanțelor, pe de o parte și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, pe de altă parte, nu există nici o obligație de garanție,iar simplu fapt că ordonatorul principal de credite nu a repartizat ordonatorului secundar de credite FTs umele necesare acoperirii tuturor cheltuielilor de personal,nu îi conferă acestuia din urmă nici o garanție legală din partea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru eventualele sume ce ar trebui să le plătească într-un raport de muncă izvorând dintr-un contract de muncă în care nu este parte.
Mai mult,se susține că prin eventuala obligare de către instanță a Ministerului Economiei și Finanțelor în calitate de pârât sau chemat în garanție de a efectua plata solicitată către reclamant,respectiv o plată pentru angajatului unui alt ordonator principal de credite,instanța de judecată ar dispune în mod direct, nemijlocit și evident obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor B să săvârșească o infracțiune sau o contravenție dintre cele prevăzute de art. 72 din legea nr. 500/2002 a f8inanțelor publice, fapt inadmisibil și fără precedent.
Deși legal citat, reclamantul-intimat nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele dosarului, criticile recurentului Ministerul Economiei și Finanțelor prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și la cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Curtea constată că, într-adevăr, nu există un raport de subordonare financiară între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Totodată, Curtea remarcă rolul important al Ministerului Economiei și Finanțelor în evaluarea și redactarea actelor normative cu implicații financiare, conform art. 19 alin. 1 lit. j) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, stfel cum a fost modificată prin Legea nr. 314/2003 și prin Legea nr. 96/2006. Potrivit acestui text legal,"în domeniul finanțelor publice Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: - j)avizează, în fază de proiect, acordurile, memorandumurile, protocoalele sau alte asemenea înțelegeri încheiate cu partenerii externi, precum șiproiectele de acte normative, care conțin implicații financiare."
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. 1 lit. l) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelorblochează sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără temei legal sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite.
Date fiind acest dispoziții legale, Ministerul Economiei și Finanțelor are posibilitatea de a bloca orice alocare a unor sume propuse prin bugetul altor ordonatori de credite, inclusiv a sumelor ce ar trebui alocate Ministerului Internelor și Reformei Administrative pentru plata drepturilor solicitate de reclamanți în prezenta cauză.
Pe de altă parte, posibilitatea Ministerului Economiei și Finanțelor de a refuza avizarea actelor normative cu implicații financiare nu poate constitui sursa unei obligații a acestui minister de a aloca sumele solicitate de alți ordonatori de credite bugetare.
Sub acest aspect, Curtea reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
În speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantului, în calitate de funcționar public, de a-i fi acordate anumite drepturi cu caracter salarial.
Or, în condițiile în care reclamantul are calitatea de funcționar public, respectiv de polițist în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră T, debitorul din raportul juridic dedus judecății este instituția competentă să efectueze plata drepturilor salariale, iar nu Ministerul Economiei și Finanțelor, care nu are calitatea de angajator în acest raport juridic.
Curtea subliniază că nu există un raport de subordonare financiară între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, ambele ministere având calitatea de ordonatori principali de credite bugetare.
Obligația Ministerului Economiei și Finanțelor constă, eventual, în avizarea pozitivă a proiectului de act normativ de alocare către Ministerul Internelor și Reformei Administrative a sumelor necesare pentru efectuarea plăți sumelor datorate reclamantului.
O asemenea obligație nu se confundă cu obligația Ministerului Economiei și Finanțelor de a aloca, respectiv de a plăti din bugetul său, sumele respective.
Totodată, obligația Ministerului Economiei și Finanțelor de a aloca sumele necesare plății unor drepturi salariale ale unui funcționar public salariat de un alt ordonator de credite bugetare contravine și dispozițiilor art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, stfel cum a fost modificată prin Legea nr. 314/2003 și prin Legea nr. 96/2006, conform cărora "creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. De asemenea, creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
În concluzie, Curtea apreciază că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitatea de debitor în raportul juridic dedus judecății, respectiv că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
În privința cererii de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor, cerere formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Curtea observă că, potrivit art. 60 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, "partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire".
Conform acestui text, chemarea în garanție este justificată pe existența unei obligații "în garanție sau în despăgubire" a Ministerului Economiei și Finanțelor față de Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Având în vedere cele arătate mai sus - respectiv faptul că nu există un raport de subordonare financiară între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, ambele ministere având calitatea de ordonatori principali de credite bugetare - Curtea consideră că dispozițiile din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice nu autorizează concluzia că Ministerul Economiei și Finanțelor are obligația de a aloca sumele datorate de alți ordonatori principali de credite bugetare, așadar nu se poate reține nici existența unei obligații a Ministerului Economiei și Finanțelor de a garanta efectuarea plăților care incumbă Ministerului Internelor și Reformei Administrative sau de a despăgubi acest din urmă minister, în cazul în care ar fi obligat la plata unor sume în prezentul litigiu.
Date fiind acest considerente, Curtea apreciază ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerului Internelor și Reformei Administrative, precum și solicitarea de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor datorate reclamantului de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative în vederea asigurării executării hotărârii judecătorești.
Necesitatea punerii în executare a hotărârii judecătorești de obligare a unui ordonator de credite bugetare nu poate autoriza ideea transferării acestei obligații și altui ordonator de credite bugetare.
În consecință, Curtea consideră că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat că Ministerul Economiei și Finanțelor are obligația de a aloca sumele datorate de Ministerul Internelor și Reformei Administrative reclamantului, fiind, așadar, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că este întemeiat recursul formulat de Ministerul Economiei împotriva sentinței civile nr. nr. 225/CA/26.02.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, Curtea îl va admite.
În consecință, Curtea, rejudecând cauza, va modifica sentința civilă recurată în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și va respinge cererea reclamantului de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare acordării drepturilor solicitate de aceștia.
Totodată, Curtea va respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, cerere formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, precum și cererea Ministerului Internelor și Reformei Administrative de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare acordării drepturilor solicitate de reclamant.
Curtea va menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate, constatând legalitatea acestora. +
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 225/CA/26.02.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică sentința civilă nr. 225/CA/26.02.2008 a Tribunalului Timiș în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și respinge cererea reclamantului de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare acordării drepturilor solicitate de acesta.
Respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, cerere formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Respinge cererea Ministerului Internelor și Reformei Administrative de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare acordării drepturilor solicitate de reclamant.
Menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de15 Mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Prima instanță - Tribunalul Timiș - Judecător -,
Red.RP / 23.05.2008
Tehnored LM/26.05.2008
2 expl./SM
Președinte:Victoria CatargiuJudecători:Victoria Catargiu, Răzvan Pătru, Mircea Ionel
