Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 647/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL-
Dosar nr- Decizia nr.647/2008
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 2 OCTOMBRIE 2008
PREȘEDINTE: Morina Napa judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Vera Stănișor
- --- - JUDECĂTOR 3: Gabriela Mona
- - grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenții-pârâțiCONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI OșiPRIMARUL MUNICIPIULUI Oîmpotriva sentinței civile nr.175 din 29 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant, în nume propriu, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Intimatul-reclamant arată că răspunde în cauză în nume propriu și nu are cereri prealabile.
Instanța, având în vedere excepția invocată de către intimații-reclamanți prin întâmpinare, respectiv cea a tardivității declarării recursului, acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii.
Intimatul-reclamant solicită admiterea excepției invocate întrucât sentința recurată a fost comunicată pârâților la data de 15.05.2008, așa cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosar, iar termenul de depunere a cererii de recurs a fost cu mult depășit, fiind comunicată instanței la data de 23.06.2008, nerespectându-se dispozițiile art.301 Cod procedură civilă care stipulează că termenul de declarare a recursului este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
În concluzie, solicită admiterea excepției invocate și respingerea recursului ca tardiv declarat.
S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare cu privire la excepția tardivității declarării recursului.
CURTEA
- eliberând -
Asupra recursului de față, în materia contenciosului administrativ, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 175/29 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI O și PRIMARUL MUNICIPIULUI O, au fost obligați pârâții să plătească fiecărui reclamant sporul de mobilitate și sporul de confidențialitate în cuantum de 25% fiecare începând cu 21.06.2007 și pentru viitor actualizate cu rata inflației până la data plății efective,pentru fiecare reclamant proporțional cu perioada lucrată.
Au fost obligați pârâții ca aceste drepturi să fie operate în evidențele de resurse umane și în carnetele de muncă.
Totodată s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților de a prevedea în buget sumele necesare efectuării plăților de mai sus.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în esență următoarele:
Conform art. 57 alin.1 din acest statut instituțiile beneficiare de serviciile profesionale ale consilierilor juridici au obligația să suporte cheltuielile ocazionate de formele de pregătire specifice acestei profesii iar alin.2 și 3 ale aceluiași articol stabilesc obligația instituțiilor publice în favoarea căreia se exercită față de consilier juridic de a deconta cheltuielile avansate de consilierul juridic ocazionate cu reorganizarea profesiei, respectiv cele privind: înscrierea în colegiu, achiziționarea robei, a legitimației de consilier juridic, achiziționarea insignei, ștampilelor profesionale, achiziționarea tuturor registrelor de evidență profesională.
Având în vedere că reclamanții exercită profesia de consilier juridic beneficiază de aceste drepturi, motiv pentru care pârâtul urmează să le deconteze cheltuielile descrise mai sus.
În ceea ce privește acordarea sporurilor tribunalul reținut următoarele:
Clauza de mobilitate definită de art.25 din Codul muncii ca fiind acea clauză din contractul colectiv de muncă prin care părțile convin ca, în considerarea specificului muncii, respectiv datorită faptului că executarea obligațiilor de serviciu de către salariat nu se realizează într-un loc stabil de muncă, acesta să beneficieze de prestații suplimentare în bani sau în natură.
Clauza de confidențialitate definită de art.26 din Codul muncii ca fiind acea clauză prin care părțile convin ca, pe toată durata desfășurării raportului de muncă și după încetarea acestuia, să nu se transmită informații sau date de care a luat cunoștință în timpul executării contractului, în condițiile stabilite prin regulamentele interne, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă.
Art. 60 alin. 2 din Statutul profesiei de consilier juridic prevede că în considerarea specificului muncii și a importanței sociale a serviciilor profesionale în temeiul art. 24 și 25 din Legea 53/2003, consilierul juridic poate negocia prestații suplimentare în bani reprezentând clauza de mobilitate și clauza de confidențialitate.
Așadar reclamanții au dreptul să negocieze cele două clauze, având în vedere textul legal invocat anterior precum și faptul că raportat la dispozițiile art. 16 din Legea 514/2003 aceștia au obligația de a se deplasa la instanțele judecătorești pentru a reprezenta interesele pârâtei precum și obligația păstrării secretului profesional.
În ce privește acordarea efectivă a sporurilor datorate negocierii celor două clauze instanța a reținut că acestea se circumscriu principiului dreptului la egalitate de șanse consfințit prin dispozițiile art. 39 alin.1 lit. D din Legea 53/2003.
Prin urmare, nu există nici o rațiune pentru care în virtutea principiului anterior enunțat, reclamanții să nu beneficieze de sporurile de mobilitate și confidențialitate.
În ceea ce privește cuantumul acestora pentru identitate de rațiune va fi fixat la 25 % din salariul de încadrare.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Consiliul Local al municipiului O și Primarul municipiului O, recursul fiind promovat la data de 20 iunie 2008, conform ștampilei poștale de pe plicul de la fila 7 dosar.
Intimații - reclamanți au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepția tardivității recursului, solicitând, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.
Având în vedere dispozițiile art. 137 al. 1 Cod procedură civilă, potrivit cărora instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de procedură și de fond, care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii, curtea va examina mai întîi excepția invocată de intimați, privind tardivitatea recursului.
Sub acest aspect, se reține că sentința tribunalului a fost comunicată recurenților la data de 15 mai 2008, potrivit dovezilor de comunicare de la filele 165 - 166 dosar fond.
Potrivit art. 301 Cod procedură civilă, "termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".
Având în vedere că recursul de față a fost promovat la data de 10 iunie 2008, curtea constată că termenul legal a fost depășit, motiv pentru care urmează a fi admisă excepția tardivității, cu consecința respingerii recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția tardivității recursului.
Respinge, ca tardiv formulat, recursul contencios administrativ promovat recurenții - pârâți CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI O și PRIMARUL MUNICIPIULUI, ambii cu sediul în- jud. B, împotriva sentinței civile nr. 175 din 29 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanții, -,cu sediul ales la sediul Primăriei municipiului O,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,02 octombrie 2008.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red. /
Red.
Tehnored. 2 ex.
28/30 oct. 2008
Președinte:Morina NapaJudecători:Morina Napa, Vera Stănișor, Gabriela Mona