Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 660/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția de contencios Administrativi Fiscal
Decizia nr. 660/ Dosar Nr-
Sedința publică din 14 octombrie2008
PREȘEDINTE: Comșa Marcela JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu
- - - - JUDECĂTOR 3: Clara judecător
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B împotriva sentinței civile nr. 520 din 17.06.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 07 octombrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de14 octombrie 2008.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 520/CA/173 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând sporul de fidelitate aferent anului 2005, drepturi actualizate cu rata inflației și dobânda legală la data efectuării plății.
S-a admis cererea de chemare în garanție a MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR formulată de pârâtul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE.
A obligat pe chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR să aloce pârâtului MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE fondurile necesare achitării drepturilor bănești de mai sus.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
În fapt, reclamanții și sunt angajați în cadrul Poliției Municipiului, fiind funcționari publici cu statut special, potrivit înscrisurilor depuse, aspect necontestat de către pârâți.
În drept, instanța apreciază că, în cadrul raportului de serviciu existent între reclamanți și pârâții Inspectoratul Județean de Poliție B și Ministerul Internelor și Reformei Administrative pe perioada anului 2005, pârâților Inspectoratul Județean de Poliție B și Ministerul Internelor și Reformei Administrative le incumbă obligația corelativă dreptului prevăzut de prevederile art. 6 din OG nr. 38/2003, care stabilește că "pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne ", astfel că, în ipoteza cererii reclamanților de obligare la plata sumelor reprezentând sporul de fidelitate pentru anul 2005, proporțional cu vechimea și cu celelalte criterii prevăzute prin ordinul ministrului, aceste instituții au calitate procesuală pasivă, revenindu-le obligația corelativă dreptului menționat.
Pe fondul acestei cereri, instanța a considerat că, deși prin efectul OUG 118/24.11.2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului Ministerului Administrației și Internelor - art. 2, exercițiul dreptului de a încasa sporul de fidelitate, prevăzut de prevederile art. prevederile art.6 din OG nr.38/2003, a fost suspendat în anul 2005, totuși această împrejurare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării prerogativelor sale în intervalul de timp pentru care s-a suspendat exercițiul dreptului.
Dreptul continuă să existe până la momentul adoptării unei dispoziții legale exprese contrare, deoarece, în materia dreptului muncii, este pe deplin aplicabil principiul derivând din "teoria a drepturilor câștigate", astfel încât nu poate fi acceptată ipoteza unei abrogări implicite a unei prevederi legale care a instituit un drept. Cum raportul de serviciu al funcționarului public este similar unui raport de muncă în ceea ce privește drepturile legale, acest principiu este pe deplin aplicabil și în situația funcționarilor publici.
Ca atare, orice restrângere adusă acestui drept, categorie în care intră și suspendarea, poate avea loc numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 53 din Constituție (fostul art. 49 ). Or, actul normativ prin care s-a suspendat exercitarea dreptului la sporul de fidelitate nu întrunește cerințele impuse de textul legii fundamentale, nefiind adoptate pentru apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor sau pentru desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. Prevederile legale prin care s-a suspendat acordarea sporului de fidelitate în anul 2005 au avut caracter temporar, iar în prezent nu mai sunt în vigoare, astfel încât nu mai pot forma obiectul controlului de neconstituționalitate, conform Legii nr. 47/1992, republicată.
Instanța, a analizat textele în discuție, în aplicarea principiului prevăzut de art. 3 Cod civil, apreciind că dispozițiile privind suspendarea nu au produs niciun efect sub aspectul existenței dreptului la sporul de fidelitate, și deci, nu au avut drept consecință suprimarea acestuia în materialitatea sa pentru perioada în care au fost în ființă. Această suspendare nu poate echivala cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.
Deși nu se poate nega dreptul legiuitorului de a suspenda aplicarea anumitor dispoziții legale, acest drept trebuie exercitat cu respectarea cerințelor impuse de art. 56 și 64 din Legea nr. 24/2000.
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune să se rețină că dreptul la sporul de fidelitate al polițiștilor în baza OG nr. 38/2003, instituit prin art. 6, fost introdus în acest act normativ încă de la adoptarea sa și și-a produs efectele începând din 01 ianuarie 2004, continuând să existe și în prezent, și producând consecințe și in anul 2006.
Așa fiind și cum, în raport cu principiul activității legii civile, ce decurge din art. 15 din Constituție și din art. 1 din Codul civil, dispozițiile art. 6 din OG nr. 38/2003 fiind în vigoare în toată această perioadă, rezultă că dreptul la sporul de fidelitate acordat polițiștilor prin acest text a existat și în perioada anului 2005, fiind în ființă în întreaga perioadă menționată și, fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituția anterioară [art. 41 alin. (2) din Constituția revizuită în 2003, nu s-a constatat că ar fi neconstituționale.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/24.11.2004, prin care s-a suspendat până la data de 31 decembrie 2005 aplicarea acestor prevederi, neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la sporul de fidelitate, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia, nu pot fi considerate nici ele că ar înlătura însăși existența lui.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anul 2005, in condițiile acordării acestui spor atât in anul 2004,cât și in anii 2006 și 2007.
Suspendarea ulterioară, a acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară, pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la spor de fidelitate, iar acesta a continuat să fie prevăzut și anterior,și ulterior perioadei în care s-a suspendat aplicarea lui, nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada respectivă deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anului 2005, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Ca urmare, ordonatorilor principali de credite și, după caz, ordonatorilor de credite de inferior le revine obligația să plătească polițiștilor, pentru anul 2005, sporul de fidelitate cuvenit acestora în conformitate cu art. 6 din OG nr. 38/2003.
Față de considerentele expuse, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanți in contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul Județean de Poliție B și, pe cale de consecință, au fost obligați acești pârâți la plata către reclamanți a sporului de fidelitate pentru anul 2005, actualizată în raport cu rata inflației și dobânda de la data nașterii dreptului până la data plății efective, având în vedere faptul că în materia raporturilor de serviciu, similar raporturilor de muncă, se prezumă punerea în întârziere a angajatorului, odată cu data nașterii dreptului, sarcina probei revenindu-i acestuia raportat la data nașterii prejudiciului.
Cu privire la cererea de chemare in garanție formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, a fost admisă, având in vedere că Ministerul Economiei și Finanțelor este, față de dispozițiile Legii 500/2002 și HG 208/2005 singurul in măsură să prevadă și să aloce in bugetul Ministerului Internelor și Reformei Administrative sumele necesare efectuării plății sumelor stabilite prin prezenta hotărâre.
Pe cale de consecință, chematul în garanție a fost obligat să aloce pârâtului fondurile necesare achitării sporului de fidelitate solicitat.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs, în termen legal, chematul în garanție, Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat prin DGFP B, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în garanție și Ministerul Internelor și Reformei Administrative solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de acordare a dobânzii legale la suma reprezentată de sporul de fidelitate.
În motivare, recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor a arătat că în mod greșit a fost admisă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Potrivit art. 60-63 chemarea în garanție reprezintă acea formă de participare a terților la activitatea judiciară care conferă uneia din părți posibilitatea de a solicita introducerea în cauză a acelor persoane ce ar avea obligația de garanție sau de despăgubire în ipoteza în care partea respectiv ar pierde procesul, deci această instituție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire care nu există în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor; cererea de chemare în garanție este o acțiune pe care reclamantul sau pârâtul o poate introduce în procesul civil împotriva unei alte persoane pentru ca aceasta să participe la apărarea sa, iar în cazul pierderii procesului pentru obținerea, prin aceeași hotărâre, obligarea chematului în garanție la plata sumelor reținute cu titlu de salarii.
Între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Administrației și Internelor nu există nici o obligație de garanție, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite nu a acordat în mod nejustificat indemnizațiile cuvenite de drept reclamantului, nu îi conferă acestui nici o garanție egală din partea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru eventualele sume ce ar trebui să le plătească într-un raport de muncă izvorând din contractul de muncă; Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Administrației și Internelor sunt ordonatori principali de credite, iar conform art. 23 alin.3 din Legea nr. 72/1996, privind finanțele publice ( în vigoare până la data 01.01.2003 și nr. 500/2002 care intră în vigoare la 01.01.2003, art.19-35 ): " creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite ". Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea ordonatorilor principali de credite sume de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală.
Ministerul Economiei și Finanțelor este ordonator principal de credite așa cum este Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Economiei și Finanțelor neputând fi obligat la plata și acordarea de drepturi pentru salariații altor instituții.
Atribuții în angajarea, salarizarea, acordarea drepturilor reclamanților au Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul de Poliție al Județului B, raporturile de muncă există între reclamant și instituțiile pârâte, fără ca Ministerul Economiei și Finanțelor să fie implicat în vreun fel.
Recurentul Ministerul Internelor și reformei Administrative a susținut că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală sub aspectul obligării sale la plata sumei reprezentând sporul de fidelitate actualizată cu rata inflației și dobânda legală. Aceasta ar echivala cu acordarea a două moduri de acoperire a prejudiciului și ar determina o îm+bogățire a reclamanților fără just temei.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursurile promovate împotriva sentinței civile nr. 520/CA/17 iunie 2008 a Tribunalului Brașov sunt nefondate.
Curtea constată că în mod corect instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al Județului B, precum și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Consecința admiterii acestei cereri de chemare în garanție este aceea a obligării Ministerului Economiei și Finanțelor să vireze sumele necesare punerii în executare a hotărârii judecătorești.
Rațiunea admiterii cererii de chemare în garanție este aceea că partea care cade în pretenții să se poată întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri.
În speță Ministerul Economiei și Finanțelor, în calitate de autoritate publică centrală cu atribuții în elaborarea proiectului bugetului de stat, a avut inițiativa de a suspenda acordarea acestor drepturi (prima de vacanță în anii 2004, 2005, 2006 5) și tot acest minister, în aceeași calitate va avea obligația de a prevedea în proiectul bugetului de stat, respectiv în proiectul de rectificare a bugetului de stat sumele necesare executării hotărârii judecătorești.
Acest minister are și obligația legală de a acoperi cheltuielile privind despăgubirile acordate în baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile.
Referitor la recursul declarat de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Curtea constată că și acesta este neîntemeiat.
În cazul neexecutării sau executării cu întârziere a obligațiilor bănești sau contractuale, creditorul este îndreptățit să solicite repararea integrală a prejudiciului cauzat, atât damnum emergens, cât și lucrum cessans.
Astfel, daunele interese pe care trebuie să le achite debitorul, trebuie să asigure repararea integrală a prejudiciului cauzat, cuprinzând atât pierderea efectivă, cât și beneficiul nerealizat. Actualizarea debitului cu rata inflației echivalează cu îndeplinirea exactă a obligației de plată, iar acordarea dobânzii legale asigură realizarea beneficiului.
Pe cale de consecință, și motivul de recurs invocat de recurentul Ministerul Internelor și Reformei Administrative cu privire la obligarea sa la plata sporului de fidelitate, actualizat cu rata inflației și dobânda legală, este nefundat.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursurile declarate de recurenții Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat prin DGFP și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, reprezentat prin Direcția Generală Juridică împotriva sentinței civile nr. 520/CA/17 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de recurenții Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B cu sediul în B, str. -, nr.7, jud. B și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, reprezentat prin Direcția Generală Juridică cu sediul în B, P-ța -, nr. 1 A, sector 1 împotriva sentinței civile nr. 520/CA/17 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 14 octombrie 2008
Președinte Judecător Judecător
- - - - - - -
Grefier
Red. / 13.11.2008
Dact./02.12.2008/ 2 ex.
Jud. Fond:
Președinte:Comșa MarcelaJudecători:Comșa Marcela, Silviu Gabriel Barbu, Clara
