Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 662/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția de contencios Administrativi Fiscal
Decizia nr. 662/ Dosar Nr-
Sedința publică din 14 octombrie2008
PREȘEDINTE: Comșa Marcela JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu
- - - - JUDECĂTOR 3: Clara judecător
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cererii de revizuire formulată de revizuienta Direcția Generală a Finanțelor Publice a deciziei civile nr. 182/R pronunțată de Curtea de Apel Brașov la data de 12 iulie 2007 în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 07 octombrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de14 octombrie 2008.
CURTEA:
Asupra cererii de revizuire de față
Constată că prin Sentința civilă nr. 580/3.05.2007 pronunțată de Tribunalul Covasnas -a respins acțiunea formulată de reclamanții, și intervenienta în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice
Curtea de Apel Brașov prin Decizia nr. 182/R din 12 iulie 2007 admis recursurile declarate de reclamanții, și intervenienta împotriva acestei sentințe civile pe care a modificat-o în tot în sensul admiterii acțiunii. S-a constatat că reclamanții și intervenienta beneficiază de spor de mobilitate de 10/% și de confidențialitate de 15% din salariul de bază brut lunar și a fost obligată pârâta să emită decizii prin care să li se acorde și calculeze aceste sporuri începând cu data de 2.03.2006.
Pentru a pronunța această soluție s-a reținut că reclamanții sunt încadrați în funcția de consilieri juridici la Administrația Finanțelor Publice G, iar intervenienta la.
În calitatea lor de funcționari publici trebuie să se supună prevederilor Legii 188/1999 având drepturile și obligațiile din această lege ce reprezintă cadrul general aplicabil tuturor funcționarilor publici. Însă, în același timp reclamanților și intervenientei le sunt aplicabile și prevederile Legii 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic.
În art.24 din această lege se arată că în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare, autoritățile publice, instituțiile și toate celelalte persoane juridice de drept public sau privat vor opera modificările prevăzute de lege în încadrarea și stabilirea statutului, a drepturilor și obligațiilor consilierilor juridici pe care îi au numiți sau angajați în slujba lor.
În baza Legii 514/2003 a fost adoptat Statutul profesiei de consilier juridic care concordă cu dispozițiile legii. Statutul a fost publicat în Monitorul Oficial al României.
Art.60 alin.2 din acest act normativ prevede pentru consilierii juridici negocierea unei prestații suplimentare în bani reprezentând clauza de mobilitate și de confidențialitate.
S-a reținut că aceste drepturi ale consilierilor juridici prevăzute de Legea 514/2003 și Statut nu sunt în contradicție cu dispozițiile Legii 118/1999 (în acest sens se vor vedea și prevederile art.29 din lege).
Art.25 din Codul muncii definește clauza de mobilitate ca fiind acea clauză prin care părțile convin ca în considerarea specificului muncii, executarea obligațiilor de serviciu de către salariat nu se realizează într-un loc stabil de muncă. În acest caz salariatul beneficiază de prestații suplimentare în bani sau în natură.
Conform art.26 din Codul muncii, prin clauza de confidențialitate părțile convin ca, pe toată durata contractului individual de muncă și după încetarea acestuia, să nu transmită date sau informații de care au luat cunoștință în timpul executării contractului în condițiile stabilite în regulamentele interne".
S-a arătat că persoana angajată ca și consilier juridic, în baza art.60 alin.2 din Statutul profesiei (față de specificul muncii și importanța activității sale) și în temeiul art.24 și 25 din Legea 53/2003 poate negocia prestațiile suplimentare în bani reprezentând cele două clauze de mobilitate și confidențialitate. Consilierii juridici au obligația să se deplaseze la instanțele de judecată și au obligația păstrării secretului profesional (a se vedea și art.16 din Legea 514/2003).
Curtea a apreciat că cele două sporuri pot fi acordate reclamanților (până la data încetării raporturilor de serviciu pentru și ) și intervenientei față de atribuțiile pe care le au la locul de muncă.
S-a reținut și faptul că alți angajați ai pârâtei (cei din compartimentul de audit intern) beneficiază de astfel de sporuri. Acordarea acestor sporuri și reclamanților și intervenientei se circumscrie astfel și principiului dreptului la egalitate de șanse consfințit de art.39 alin.1 lit.d din Legea 53/2003.
Acordarea sporurilor nu contravine principiului unității de salarizare a funcționarilor publici.
Prin legi speciale se pot acorda drepturi suplimentare unor anumite categorii de funcționari publici în funcție de specificul, importanța și complexitatea muncii desfășurate de aceștia.
Legea 188/1999 este legea cadru generală. Dispozițiile acesteia se coroborează și se completează cu dispozițiile Legii 514/2003 cele două neexcluzându-se una pe cealaltă.
Având în vedere că la doi dintre reclamanți le-au încetat între timp raporturile de serviciu, acestora li s-au acordat drepturile cuvenite doar pe perioada cât au fost angajați la pârâtă (pentru până în 15.05.2006, iar pentru până în 23.03.2007).
Intimata Direcția Generală a Finanțelor Publicea formulat în data de 12.08.2008 cerere de revizuire referitor la decizia 182/R/2007 invocând prevederile art. 322 pct.5 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor cererii de revizuire arată că prin Decizia nr. LXXVIII (78) pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în data de 5.11.2007 și publicată în Monitorul Oficial al României nr. 553 din 22.07.2008 s-a statuat că consilierii juridici cu statut de funcționari publici nu pot negocia prestații suplimentare în bani reprezentând clauza de mobilitate și clauza de confidențialitate. Arată că dacă instanța de judecată ar fi cunoscut înscrisul doveditor, decizia 78 publicată în Monitorul Oficial, nu ar fi admis recursul și s-ar fi respins acțiunea reclamanților ca neîntemeiată.
Se reia argumentația și motivarea deciziei pronunțată în recursul în interesul legii asupra problemei de drept privind acordarea sporurilor de mobilitate și confidențialitate consilierilor juridici - funcționari publici.
La dosar au depus întâmpinare intimatele și solicitând respingerea cererii de revizuire. Înscrisul invocat nu a existat la momentul judecării procesului, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție se pronunța în interesul legii.
Analizând actele și lucrările dosarelor, decizia atacată raportat la motivele de revizuire invocate Curtea apreciază cererea de revizuire ca nefondată.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, care se poate exercita numai împotriva hotărârilor definitive, în cazurile și condițiile expres stabilite de lege.
În cadrul revizuirii nu se pune problema realizării unui control judiciar
( sau îndreptării unor erori de judecată ) ci a unei noi judecăți pe temeiul unor elemente ce nu au format obiectul judecății finalizate cu pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicită.
Motivele caracteristice de revizuire presupun că hotărârea a fost justă în raport de actele dosarului existente la data pronunțării hotărârii, dar ulterior s-au descoperit materiale noi sau se constată că probele care au fundamentat-o au fost false.
Decizia 182/R/12.07.2007 poate fi obiect al revizuirii; este o hotărâre a instanței de recurs care evocă fondul.
Motivul de revizuire invocat este art. 322 pct.5 Cod procedură civilă " dacă după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe prin care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere ".
Revizuienta a invocat faptul că în prezent există Decizia 78/5.11.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, înscris care nu a fost cunoscut la data pronunțării hotărârii și ar fi schimbat soluția.
Ipoteza invocată de parte se referă deci la descoperirea de înscrisuri doveditoare. Pentru a invoca acest motiv și a se admite cererea de revizuire trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: partea interesată să prezinte un înscris nou care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși fără să fie nevoie a fi confirmat prin alte mijloace de probă; înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea care se cere a fi revizuită; înscrisul să nu fi putut fi invocat în proces pentru că a fost reținut de partea potrivnică fie dintr-o împrejurarea mai presus de voința părților; înscrisul să fie determinant.
Se observă că nici una din condiții nu este îndeplinită în speță. se invocă o Decizie pronunțată în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție ulterior pronunțării hotărârii judecătorești a cărei revizuire se solicită.
Conform art. 329 alin.1 Cod procedură civilă subiectele de drept abilitate cer Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești. La alin.(3) se menționează în mod expres să " soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese ".
Faptul că interpretarea dată de Curtea de Apel Brașov în Decizia 182/R/18.07.2007 a fost diferită față de cea reținută prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în 5.11.2007 și publicată în 22.07.2008 nu constituie un motiv de revizuire a acestei hotărâri.
date problemelor de drept judecate sunt obligatorii pentru instanțe după publicarea deciziei pronunțate în interesul legii în Monitorul Oficial. În speță această dată este 22.07.2008.
Pentru toate considerentele arătate, Curtea în baza art. 326 raportat la prevederile art. 322 pct.5 Cod procedură civilă și art. 329 Cod procedură civilă urmează să respingă cererea de revizuire formulată.
Văzând și prevederile art. 274 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta Direcția Generală a Finanțelor Publice C referitoare la Decizia nr. 182/R/12.07.2007 pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 14.10.2008
Președinte Judecător Judecător
- - - - - - -
Grefier
red. / 14.10.2008
dact. /27.10.2008/ 2 ex.
Președinte:Comșa MarcelaJudecători:Comșa Marcela, Silviu Gabriel Barbu, Clara