Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 679/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara OPERATOR -2928
Secția contencios Administrativ și Fiscal
Dosar nr--20.01.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.679
Ședința publică din 5 mai 2009
PREȘEDINTE: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 3: Adina Pokker
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul recurent împotriva sentinței civile nr. 1777/22.10.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâta intimată Direcția și Solidarității Sociale C-S, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul recurent personal, lipsă fiind pârâta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care constată că s-a depus la dosar practica consolidată la nivelul acestei instanțe, privind drepturile salariale aflate în litigiu, respectiv a acordării suplimentului postului și a treptei de salarizare prevăzută de art. 31 litera c și d din Legea nr.188/1999.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată finalizată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și respingerea excepției prescripției ca nefondată.
CURTEA
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C-S la data de 19.08.2008 sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Direcția și Solidarității Sociale C-S, solicitând instanței ca prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâta la acordarea suplimentului postului de 25% și suplimentului corespunzător treptei de salarizare de 25% pe perioada 22.03.2004 - 01.07.2007.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că are calitatea de funcționar public în cadrul pârâtei și că este îndreptățit să beneficieze de drepturile bănești sub forma suplimentului postului de 25% și suplimentul corespunzător treptei de salarizare de 25%, drepturi salariale ce au fost suspendate prin OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificările și completările prin legea 75/2005 și prin OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006 până la data de 31.12.2006, considerând că această suspendare a drepturilor salariale este nelegală deoarece s-au încălcat dispozițiile art. 16 alin 1, art. 41 și art. 45 din Constituția României. De asemenea a susținut că suspendarea nu presupune pierderea acestor drepturi și nu echivalează cu abrogarea lor, ci doar cu amânarea exercițiului dreptului reclamantului la încasarea acestor sume.
În drept reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca netemeinică și nelegală, motivând că prin actele normative în vigoare ce reglementează salarizarea funcționarilor publici nu au fost prevăzute drepturile salariale solicitate de reclamantă. De asemenea dispozițiile Legii 188/1999 privind aceste suplimente au fost suspendate succesiv prin aceste acte normative. Pârâta a învederat instanței și faptul că nici în actele normative privind salarizarea funcționarilor publici din anii 2007 și 2008 nu au fost prevăzute aceste drepturi salariale, deși ele nu mai erau afectate de instituția suspendării.
În drept pârâta invocat dispozițiile art.115 și următoarele din Codul d e Procedură civilă.
Pârâta a depus la dosarul cauzei adresa nr.4.444 din 17.10.2008 ca dovadă că reclamantul a fost angajatul pârâtei în perioada în care acesta solicită drepturile salariale.
Prin sentința civilă nr.1777/22.10.2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul C-S respins acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Direcția și Solidarității Sociale C-S, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Având în vedere adeverința nr.4.444 din 17.10.2008, depusă la dosar de pârâtă instanța a constatat că reclamantul a avut calitatea de funcționar public în cadrul pârâtei Direcția și Solidarității Sociale C-S în perioada 22 martie 2004-01 iulie 2007, încetându-și activitatea în data de 01.07.2007.
Potrivit dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, dispoziții aplicabile și în situația de față, conform prevederilor art. 117 din Legea nr. 188/1999, revine angajatorului, respectiv pârâtei, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege-.
În acest context reclamantul, având calitatea de funcționar public, trebuie să fie salarizat în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 și are dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin. 1 lit. c și d din actul normativ citat. Cele două suplimente au fost introduse prin Legea nr. 161/19.04.2003, publicată în MO în data de 21.04.2003, fără a se indica, însă, în ce cuantum vor fi acordate, funcție de gradul, clasa, treapta de salarizare a funcționarilor publici. De asemenea, nici unul din actele normative referitoare la modul de salarizare a funcționarilor publici nu stabilește cuantumul celor două suplimente, respectiv OUG. nr. 192/2002, OUG nr. 92/2004, OG nr. 2/2006, OG nr. 6/2007, OG nr. 9/2008. Aplicarea dispozițiilor referitoare la acordarea suplimentelor a fost suspendată pe perioada 2004-2006, mai întâi prin pct. 7 al articolului unic al Legii nr. 164/16.05.2004, apoi prin art. 44 din OUG nr. 92/2004 și prin prevederile OG nr. 2/2006.
Astfel, deși Legea nr. 188/1999 prevede în mod expres că în compunerea salariului funcționarului public, pe lângă salariul de bază și sporul de vechime în muncă intră și suplimentul postului, precum și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, legiuitorul nu a stabilit cuantumul sporurilor în discuție, limitându-se la precizarea că suplimentul prevăzut la litera d din art. 31 se stabilește în raport de treapta de salarizare. Așa fiind, este evident că stabilirea cuantumului celor două suplimente a fost lăsată de legiuitor în seama Administrației, a cărei activitate fundamentală este aceea a organizării legii sau a executării în concret a legii, prin urmare, este atributul exclusiv al Administrației de a executa în concret dispozițiile cuprinse în art.31 din Legea nr.188/1999, care beneficiază de o largă marjă de apreciere, singurul criteriu avut în vedere de legislator, care obligă Administrația, fiind criteriul treptei de salarizare pentru fiecare categorie de funcționari publici.
În consecință, în lipsa unui act emis sau adoptat de către Administrație, prin care să fie stabilit cuantumul celor două suplimente solicitate prin acțiune de către reclamant, instanța nu posedă puterea juridică de a determina ea însăși întinderea suplimentelor salariale deoarece s-ar substitui Administrației, ipoteză în care ar încălca principiul separației puterilor în stat, consacrat în art.1 alin.4 din Constituția României.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs în termen legal, recurentul solicitând modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului se arată că hotărârea primei instanțe este lipsită de temei legal fiind dată cu aplicarea greșită a legii câtă vreme nu a recunoscut dreptul reclamantului ca și funcționar public la plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, în condițiile încare același pârât a fost acționat în judecată de către alți funcționari publici din cadrul instituției pentru plata acestor suplimente fiind obligat prin hotărâre judecătorească definitivă și investită cu formulă executorie.
Referitor la cuantumul celor două sporuri recurentul arată că acestea s-au raportat la gradul profesional deținut și la practica judiciară în materie.
În drept s-au invocat dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata Direcția de Muncă și protecție Socială C-S a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărâri primei instanțe arătând că în perioada 2004-2006 prevederile Legii nr.188/1999 privind suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare au fost suspendate, iar în ceea ce privește anul 2007-2008 sunt incidente dispozițiile nr.OG6/2007 și respectiv 9/2008 care nu fac referire la suplimentele cerute de reclamant și cu atât mai puțin la procentul stabilit de acesta.
Se mai arată că nicio cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată ordonată sau plătită dacă nu este aprobată potrivit legii, iar intimata are calitatea de ordonator secundar de credite în al cărei buget nu au fost prevăzute sume pentru plata acestor drepturi.
S-a invocat totodată prescripția dreptului la acțiune conform art.3 din Decretul nr.167/1958 pentru o perioadă mai mare de 3 ani de la data introducerii cererii.
La dosar s-au depus concluzii scrise, copii ale hotărârilor judecătorești pronunțate în materia similară și tabel cuprinzând deciziile Curții de Apel Timișoara în cauzele având ca obiect suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de intimată prin întâmpinare, instanța va proceda la analizarea cu prioritate a acesteia față de disp.art.137 alin.1 Cod procedură civilă, urmând aor espinge după cum urmează:
Prin acțiunea introductivă reclamantul a solicitat acordarea drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare pe perioada 22.03.2004-1.07.2007 când au încetat raporturile de serviciu cu intimata.
Prezenta acțiune a fost introdusă la 19.08.2008, dar ținând cont de faptul că în perioada 2004-2006, așa cum a recunoscut de altfel și intimata, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare au fost suspendate prin OUG nr.92/2004, respectiv prin OG nr.2/2006, ele reintrând în vigoare începând cu anul 2007 și ca atare, Curtea apreciază că de la acest moment s-a născut și dreptul reclamantului la acțiune astfel încât acțiunea introdusă la 19.08.2008 s-a realizat în intervalul de trei ani, prevăzut de art.3 din decretul Lege nr.167/1958.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este întemeiat, după cum urmează:
Reclamatul a avut calitatea de funcționar public în cadrul Direcției de Muncă și Protecției Socială C-S până la data de 1 iulie 2007 calitate în care raporturile de serviciu ale acestuia pe perioada respectivă intră sub incidența Legii nr.188/1999 în ceea ce privește drepturile funcționarilor publici. Printre drepturile prevăzute la art.31 aliniatul1 din Legea nr. 188/1999 se numără și suplimentul postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Cele două suplimente au fost introduse prin Legea nr.161/2003 fiind prevăzute inițial la art.29 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999. Aplicarea acestor dispoziții a fost suspendată în perioada 01.01.2004 - 30.12.2006 iar prin Legea nr.251/2006 art.13, prevederile respective au reintrat în vigoare începând cu 01.01.2007 fără a se indica însă cuantumul sau criteriile în funcție de care funcționarii publici vor beneficia de aceste drepturi. De asemenea, nici unul din actele normative referitoare la modul de salarizare a funcționarilor publici nu stabilește cuantumul celor două suplimente, respectiv nr.OUG192/2002, nr.OUG92/2004, nr.OG2/2006 nr.OG6/2007 sau nr.OG9/2008.
Faptul că pe perioada 2004-2006 prevederile legal invocate de reclamant au fost suspendate nu este de natură a atrage respingerea pe fond a acțiunii reclamantului pentru această perioadă întrucât suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp prin nicio dispoziție legală nu s-a înlăturat existența acestor sporuri pe perioada 2004-2006. În caz contrar, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență este recunoscută să fie lipsit de orice valoare ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui.
Cu toate acestea Curtea reține că la data de 29.01.2007 a fost publicată nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007 iar potrivit art.48 din acest act normativ prezenta ordonanță se completează cu prevederile Legii nr.188/1999, republicată precum și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar.
Ca atare, faptul că legiuitorul nu a stabilit cuantumul în care se pot acorda aceste sporuri sau criterii pentru determinarea cuantumul nu poate conduce la soluția respingerii acțiunii reclamantului cel puțin în ceea ce privește acordarea generică a acestor drepturi salariale. O atare soluție ar echivala în fapt cu nerecunoașterea dreptului reclamantului ca și funcționar public la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, drepturi care sunt prevăzute indubitabil în Legea cadru nr.188/1999 art.31 aliniatul 1 literele c) și d).
Pe de altă parte instanța de judecată nu-și poate depăși competența și nu se poate substitui legiuitorului prin determinarea cuantumului acestor sporuri în condițiile în care ele nu sunt prevăzute de lege dar se poate proceda la recunoașterea acestor drepturi în mod generic urmând ca ulterior ordonatorul principal de credite să stabilească cuantumul acestor sporuri sau criterii de natură a determina acest cuantum. În sprijinul acestei soluții vin însăși dispozițiile invocate de intimată și cuprinse la art.3 din nr.OG6/2007 potrivit cărora gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii astfel încât rezultă că stabilirea cuantumurilor sporurilor salariale solicitate în baza art.31 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, republicată revine în sarcina fiecărui ordonator principal de credite iar lipsa cuantumului în cuprinsul legii nu reprezintă un motiv pentru respingerea acțiunii.
Pe de altă parte instanța de recurs nu-și poate însuși motivarea reclamantului potrivit căreia cuantumul de 25 % este o creație a jurisprudenței întrucât hotărârea judecătorească trebuie să reflecte fidel dispozițiile legale pe care se întemeiază ori în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut cuantumul acestor drepturi salariale nici instanța nu le poate determina fără ca prin aceasta să se substituie astfel puterii legislative.
Aceasta nu împiedică însă admiterea în parte a acțiunii reclamantului referitor la recunoașterea dreptului la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare pe perioada 22.03.2004 - 01.07.2007, sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective pentru a se asigura astfel repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamant ca urmare a neachitării la termen a drepturilor salariale cuvenite.
Totodată pentru considerentele anterior menționate se va respinge capătul de cerere privind acordarea acestor drepturi salariale în cuantum de câte 25 % din salariul de bază.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate, Curtea apreciază că hotărârea primei instanțe care a procedat la respingerea cererii reclamantului pe considerentul că legiuitorul nu a stabilit cuantumul sporurilor în discuție, este dată cu aplicarea greșită a legii și fiind astfel în prezenta motivului de modificarea prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, ținând cont și de dispozițiile art.312 alin.1 și 3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de reclamant, va modifica sentința recurată și în consecință admițând în parte acțiunea introductivă va obliga pârâta la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare pe perioada 22.03.2004-1.07.2007 sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective.
Totodată, va respinge acțiunea în ceea ce privește stabilirea cuantumului de câte 25% pentru care supliment.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMLELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul împotriva sentinței civile nr.1777/22.10.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr- în contradictoriu cu intimata Direcția de Muncă și Protecție Socială C-
Modifică sentința recurată și în consecință:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul și obligă pârâta C-S să-i plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând suplimentul postului și suplientului corespunzător treptei de salarizare pe perioada 22.03.2004-01.07.2007, sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective.
Respinge acțiunea în ceea ce privește stabilirea cuantumului de câte 25% pentru fiecare supliment.
Irevocabil.
Pronunțată în ședință publică din 5.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.-19.05.2009
Tehored.-27.05.2009/2 ex.
Prima instanță Tribunalul C-
Judecător:
Președinte:Rodica OlaruJudecători:Rodica Olaru, Ionel Barbă, Adina Pokker
