Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 733/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 733/2008
Ședința publică din data de 20 martie 2008
PREȘEDINTE: Delia Marusciac
JUDECĂTORI: Delia Marusciac, Liviu Ungur Lucia Brehar
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de către reclamanții, împotriva sentinței civile nr. 2377 din data de 7 decembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL COMUNEI, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari - tichete de masă.
La apelul nominal se prezintă reclamantele și, lipsă fiind restul părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 2 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care invederează faptul că pricina este la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, iar la data de 4 martie 2008 s-a înregistrat dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar pentru recurs, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 242 alineat 2 Cod procedură civilă.
Recurentele prezente invederează instanței că nu mai au alte cereri de formulat.
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Recurentele solicită admiterea recursului, anularea sentinței recurate și pe cale de consecință admiterea acțiunii formulate de către acestea, obligarea pârâtului la acordarea tichetelor de masă ce li se cuvin conform prevederilor Legii nr. 142/1998, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 2.377 din 07.12.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamanților reclamanții, împotriva pârâtului Primarul comunei, pentru obligarea la plata tichetelor de masă pentru anii 2004, 2005 până la 1 octombrie 2006.
Pentru a dispune astfel, s-a reținut faptul că prima instanță a apreciat că acțiunea este nefondată prin prisma prev. art. 1 și urm. din Legea nr. 142/1998, considerând că normele legale privind acordarea tichetelor de masă au o natură permisivă, fără un caracter imperativ pentru angajator, iar în condițiile în care sumele necesare cu acest titlu nu au fost cuprinse în bugetul de venituri și cheltuieli al Primăriei comunei, în urma unor prevederi din contractul colectiv de muncă, nu se justifică recunoașterea drepturilor ce fac obiectul acțiunii.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, reclamanții reclamanții, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii acțiunii.
În motivare s-a relevat faptul că hotărârea pronunțată este netemeinică și nelegală, întrucât acordarea tichetelor de masă reprezintă o măsură de protecție socială privind securitatea la locul de muncă, neavând nici o relevanță faptul că în buget nu au fost prevăzute sume cu acest titlu.
Se invocă și principiul nediscriminării față de alți salariați din sectorul bugetar care beneficiază de aceste alocații de masă, fiind invocate prev. art. 41 și 53 din Constituție, art. 5 alin. 3 Codul muncii, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 alin. 1 și 2 din Protocolul nr. 12 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, precum și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la aceeași convenție.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, Curtea le-a apreciat ca fiind parțial fondate din următoarele considerente.
Temeiul legal al acțiunii reclamanților este reprezentat de disp. art. 1 și urm. din Legea nr. 142/1998, privind acordarea tichetelor de masa.
Conform art. 1 alin. 1 și 2 din acest act normativ, salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de munca, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrana, acordată sub forma tichetelor de masa, suportată integral pe costuri de angajator, iar tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Relevante sunt și prev. art. 46 alin. 4 din Legea nr. 507/2003, art. 40 din Legea nr. 511/2004 și art. 24 din Legea nr. 379/2005, care au prevăzut posibilitatea acordării tichetelor de masă doar pentru instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, pentru celelalte instituții publice din sistemul bugetar de stat nefiind prevăzute sume pentru acordarea acestor tichete.
Chiar făcându-se abstracție de prevederile din legile bugetare anuale, întrucât acestea nu mai sunt în prezent în vigoare, Curtea consideră că soluția primei instanțe este temeinică și legală, întrucât esența argumentelor pentru care cererea reclamanților a fost respinsă este surprinsă în motivarea hotărârii, respectiv faptul că art. 1 din Legea nr. 142/1998 instituie doar o posibilitate, neavând un caracter imperativ pentru angajator.
Instanța de recurs achiesează la susținerea conform căreia această eventualitate s-ar putea transforma într-o certitudine, respectiv într-un drept de care reclamanții s-ar putea prevala cu succes, doar în ipoteza în care ar încheia un acord colectiv cu angajatorul, în conformitate cu prev. Cap. VII al Legii nr. 188/1999, în care s-ar prevedea expres dreptul funcționarilor publici la acordarea tichetelor de masă.
Abia în această ipoteză, dreptul reclamanților s-ar concretiza și abia atunci ar fi aplicabile prev. art. 41 și 53 din Constituția României, art. 5 alin. 3 și art. 18 din Legea nr. 53/2003 și art. 1 alin. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la. întrucât acordarea tichetelor de masă ar intra, prin voința angajatorului, în conținutul dreptului la protecția socială a reclamanților, în măsura în care nu s-ar încălca astfel alte norme imperative.
Din perspectiva textelor legale mai sus analizate, rezultă că aceasta este modalitatea în care trebuie interpretate și aplicate prev. art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 142/1998, în sensul în care legiuitorul a instituit o dispoziție în favoarea personalului contractual din sectorul bugetar, care ar putea profita și funcționarilor publici, însă numai cu condiția ca sumele necesare să fie prevăzute în acest sens în bugetele instituțiilor angajatoare.
Relevante în acest sens sunt și disp. art. 22 și 14 alin. 1 din Legea nr. 500/2000, precum și cele ale art. 2 lit. a din nr.HG 5/1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 142/1998, conform cărora numărul salariaților care pot primi lunar tichete de masă, precum și valoarea nominală a acestora, în limita celei prevăzute de lege, se stabilesc ținând seama de posibilitățile financiare proprii ale angajatorului.
Pentru toate aceste considerente, vor fi respinse recursurile reclamanților, în privința invocării dreptului constituțional la protecția socială a muncii, neputând fi reținute nici referirile la prev. art. 6 din, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, motivarea sentinței surprinde esența litigiului, chiar dacă nu răspunde explicit fiecărei susțineri din acțiunea introductivă, le analizează și le răspunde printr-un argument care este în măsură să anihileze toate apărările.
De asemenea, Curtea apreciază că nu este incident nici principiul nediscriminării, invocat în conformitate cu disp. art. 14 din și art. 1 alin. 1 și 2 din Protocolul nr. 12 la. întrucât acesta se aplică doar în ipoteza în care unor persoane aflate în aceeași situație li se aplică tratamente diferite, fără o justificare rezonabilă.
Or, dat fiind caracterul permisiv al normei legale invocate în sprijinul acțiunii introductive de către reclamanți, este pe deplin justificată acordarea tichetelor de masă doar în favoarea unor categorii de salariați, tratamentul diferit explicându-se atât prin finanțarea distinctă a diferitelor instituții, cât și prin atitudinea adoptată de angajatori, unii dintre aceștia prevăzând în bugetele proprii sumele necesare, iar alții nu.
În ceea ce privește restul argumentelor cuprinse în recursurile reclamanților, ele vor fi respinse, cu consecința menținerii restului dispozițiilor sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr. 2377 din 7 decembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.DM/dact.
2 ex./15.04.2008
Jud.primă instanță: /
Președinte:Delia MarusciacJudecători:Delia Marusciac, Liviu Ungur Lucia Brehar
