Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 736/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALA, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 736/2008
Ședința publică din data de 20 martie 2008 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Delia Marusciac
JUDECĂTORI: Delia Marusciac, Liviu Ungur Lucia Brehar
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ M împotriva sentinței civile nr. 3856 din data de 18.12.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu reclamanta-intimată, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici ( Legea nr. 188/1999).
La apelul nominal, la a doua strigare, se prezintă avocat - din cadrul Baroului M cu delegația la dosar, în reprezentarea intereselor intimatei, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 2 lei taxă judiciară de timbru ( fila 14 ) și 0,30 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că în data de 18 martie 2008 s-a înregistrat la dosarul cauzei din partea recurentei dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, astfel că la acest termen de judecată se constată că recursul este legal timbrat.
Reprezentanta intimatei invederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta intimatei solicită instanței, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, respingerea recursului ca nefundat, iar în consecință menținerea în totalitate a dispozitivului sentinței recurate, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. În susținerea poziției procesuale invocă toate motivele expuse în scris în concluziile scrise pe care le depune în scris la dosar ( filele 18-19 ).
CURTEA:
Asupra recursului de față, reține că:
Prin sentința civilă nr. 3.856 din 18.02.2007 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Maramureșa fost admisă acțiunea reclamanta și a fost obligată pârâta AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ M să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând prima de vacanță pentru anii 2001 și 2006, sumă ce va fi reactualizată în raport cu rata inflației, până la efectuarea plății.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în conformitate cu art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, reclamanta are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Această prevedere legală a fost suspendată în perioada 2001 - 2006, ultima suspendare fiind dispusă prin art. 5 alin. 5 din Legea nr. 379/2005, având ca obiect bugetul de stat pe anul 2006, dreptul la prima de vacanță devenind actual la data de 01.01.2007, când a expirat orice suspendare dispusă anterior, iar cenzurarea legalități acestei suspendări revine potrivit art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, instanței de fond nu Curții Constituționale, deoarece normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare.
Totodată, în temeiul art. 53 din Constituție instanța de fond a apreciat că dreptul la prima de vacanță face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă, și ca atare, acest drept nu poate fi restrâns discriminatoriu.
În consecință, instanța de fond a considerat ca lipsită de efecte suspendarea acordării primei de vacanță și a apreciat ca întemeiată cererea reclamantei, dispunând în consecință.
Împotriva hotărârii primei instanțe a declarat recurs, în termenul legal, pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE M solicitând modificarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii formulată de către reclamantă cu privire la plata drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță pentru anul 2001.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta a arătat că a respectat prevederile actelor normative în vigoare, respectiv prev. art. 34 alin 2 din Legea nr. 188/1999, însă în perioada 2001 aceste prevederi nu erau în vigoare, iar reclamanta nu avea calitatea de funcționar public, această calitate fiind dobândită doar la data de 15.07.2003 conform dispoziției nr. 122/15.07.2003.
În drept au fost invocate disp. art. 299 și urm. pr.civ.
Prin întâmpinarea formulată, reclamanta a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, cu consecința obligării pârâtei la plata primei de concediu pentru anii 2001 și 2006.
În motivarea acestei poziții procesuale s-au invocat disp. art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 și nr.OUG 146/2007, care prevăd neîngrădirea acestor drepturi, fiind fără restricții acordarea ulterioară a sumelor cu titlu de prime de vacanță, în condițiile în care, în prezent, nu mai există dispoziții legale de suspendare a acordării lor.
Totodată, reclamanta a mai precizat că i-a fost recunoscută calitatea de funcționar public pentru perioada 2001 - 2006, astfel cum rezultă și din sentința civilă nr. 2.709/12.09.2007 rămasă definitivă și pronunțată în dosarul nr-.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente.
Așa cum corect a reținut prima instanță, temeiul legal în baza căruia s-a recunoscut reclamantei dreptul de a beneficia, la plecarea în concediu de odihnă, de o primă de concediu egală cu salariul de bază cuvenit pentru perioada de concediu de odihnă este art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.
Este real că aceste prevederi legale au fost suspendate succesiv prin legile bugetului de stat și legile bugetului asigurărilor sociale de stat, însă prin efectul suspendării nu s-a anulat dreptul ci amânată doar realizarea concretă și efectivă a acestuia.
Dispozițiile art. 53 din Constituția României permit legiuitorului să restrângă prin lege exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți condiționat de existența unor situații expres prevăzute în norma constituțională, pe principiul proporționalității, al necesității într-o societate democratică, al nediscriminării și fără a se aduce atingere exercițiului dreptului ori unor libertăți.
Prin urmare, în cauza de față, prin legile bugetului nu s-a procedat la restrângerea exercițiului dreptului de a beneficia de prima de concediu deoarece pentru a se lua o atare măsură, aceasta ar trebui să fie obiectiv justificată de existența cazurilor exprese și limitativ prevăzute în Constituție, precum și justificarea necesității și proporționalității. Ori, o atare justificare nu a fost oferită, neputându-se refuza posibilitatea conferită de lege reclamantei pentru a-și putea exercita dreptul recunoscut și a admite în sens contrar, ar însemna să se golească de sens și conținut tocmai dispoziția legală care-l consacră.
Curtea reține că odată ce legiuitorul a recunoscut un drept funcționarului public pentru exercitarea acestuia și atingerea scopului și finalității urmărite este necesar să se creeze și mecanismele necesare, astfel s-ar ajunge la negarea legii și implicit dacă instanțele judecătorești ar valida un astfel de punct de vedere la negarea justiției, ceea ce este de neadmis.
Pe de altă parte, este de semnalat că potrivit jurisprudenței pertinente a Curții Constituționale, drepturile suplimentare cum ar fi primele, sporurile sau adaosurile prevăzute în diferite acte normative nu constituie drepturi fundamentale concrete de Constituție, iar prev. art. 53 din Constituție nu sunt incidente în privința reglementării lor (a se vedea, spre pildă, decizia nr. 37 din 25 ianuarie 2005 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 230 din 18.03.2005).
Critica privind acordarea drepturilor la primă de concediu de odihnă aferentă anului 2001 pe considerentul că reclamanta intimată nu a avut calitatea de funcționar public nu este întemeiată.
O primă observație decurge din cuprinsul sentinței civile nr. 2709/12.09.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș prin care intimatei reclamante i s-a recunoscut dreptul la plata primei de concediu de odihnă și pe anul 2002 deci înainte de data de 15.07.2003 când recurenta pretinde că aceasta ar fi dobândit pentru prima data calitatea de funcționar public ( 9 -10 dos. fond).
A doua subliniere rezultă din conținutul carnetului de munca anexat în copie la dosar unde mențiunile aferente anului 2001 sunt identice cu cele operate în anul 2002 fără nicio schimbare în statutul intimatei, acesta deținând aceeași funcție în același compartiment al recurentei ( 7-8 dos. fond).
Așa fiind, cum dreptul reclamantei a fost recunoscut inițial printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă pentru o anume perioada de timp când aceasta a deținut o anumită calitate, pentru egalitate de tratament trebuie să-i fie recunoscut aceleași drepturi și pe perioada anterioară dacă statutul și calitatea acesteia nu s-a schimbat.
Față de argumentele mai sus expuse, Curtea constată că prima instanță a aplicat și interpretat corect dispozițiile legale pertinente în materia litigiului de față, astfel încât conform art. 109 din Legea nr. 188/1999 republicată în anul 2007 corelat cu art. 29 și art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul și se va menține în întregime sentința atacată.
Totodată, în temeiul disp. art. 274.pr.civ. Curtea va obliga recurenta să plătească intimatei suma de 1.300 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial și taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ împotriva sentinței civile nr. 3.856 din 18 decembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o menține în întregime.
Obligă re recurentă să-i achite intimatei suma de 1.300 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red. /Dact./2 ex./08.04.2008/Jud.fond.:,.
Președinte:Delia MarusciacJudecători:Delia Marusciac, Liviu Ungur Lucia Brehar
