Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 826/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--18.06.2008
DECIZIA CIVILĂ NR. 826
Ședința publică din 10 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Pătru Răzvan
JUDECĂTOR 2: Chiu Mircea Ionel
JUDECĂTOR 3: Barbă
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul recurent Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 453/12.05.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat și pârâții intimații Inspectoratul Județean de Poliție al Județului T și Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Curtea, văzând că s-a cerut judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 Cod procedură civilă și nemaifiind formulate alte cereri, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr-, și precizată la data de 18.02.2008 și 17.03.2008, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Internelor și Reformei Administrative B prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios, Inspectoratul Județean de Poliție al Județului T, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, Instituția Prefectului Jud.T, Consiliul Județean T și Consiliul Local T, obligarea paraților la plata primei de concediu cuvenită pe anii 2004, 2005 si 2006, conform art. 37 pct. 2 OG 38/2003 precum și a sporului de fidelitate pe anul 2005 prev. de art.6 OG 38/2003, sume actualizate în raport cu rata inflației și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare acordării drepturilor solicitate.
În motivarea cererii, se arată că prin art.37 pct.2 din OG nr.38/2003, s-a prevăzut că polițiștii au dreptul, la plecarea în concediul de odihna la o primă de concediu egală cu salariul de baza din luna anterioara plecării în concediu, iar de la data intrării in vigoare a OG nr.38/2003, reclamantul nu a beneficiat de această dispoziție legală, aceasta fiind suspendată odată cu intrarea în vigoare.
Chiar dacă a fost suspendat, nu se poate reține că acest drept nu a existat, suspendarea nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pe anii 2006. considera astfel, ar contravenii prev.art.53 din Constituția României și art.1 din Protocolul din Convenția pentru apărarea drepturilor omului si libertăților fundamentale. Pe de altă parte art. 41 din Constituția României statuează că salariații au dreptul la protecția socială a muncii printre care și concediul de odihna plătit iar potrivit art. 53 restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți poate fi dispusa numai dacă este necesară, iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și fără a aduce atingere existenței dreptului.
De asemenea, se mai arată că potrivit art. 38 din Codul muncii salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la aceste drepturi sau limitarea lor este lovită de nulitate. Se mai invocă totodată decizia nr. XII /5.02.2007 a Jc are a stabilit că polițiștilor li se cuvine prima de concediu pe anii 2004-2006.
Referitor la plata sporului de fidelitate se arată că acesta este stabilit prin art. 6 din OG 38/2003, iar pentru anul 2005 fost suspendat în baza art. 2 al.1 OUG 118/2004. Chiar dacă a fost suspendat, nu se poate considera că aceste drepturi nu au existat întrucât plata sporului a fost reluată în 2006 iar dispozițiile de suspendare nu conțin vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la sporul de fidelitate.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative s-a opus la admiterea acțiunii, arătând că dispozițiile art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, au fost suspendate succesiv prin prev.art.9 al.7 din nr.507/2003, până la 31.12.2004 și prin art.8 al.7 din nr.511/2004, până la 31.12.2005, iar Curtea Constituționala prin Decizia nr.38 / 25.01.2005 a respins excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi din legile bugetare anuale.
Se mai arata ca bugetul Aaf ost aprobat prin nr.379/2005, care la art.5 al.5, menține starea de suspendare a acestor drepturi, astfel încât plata ar presupune încălcarea prevederile imperative ale legilor bugetare. Mai mult, in toate actele normative susmenționate este prevăzuta obligația ordonatorilor principali de credite, sa se încadreze in cheltuielile de personal, menționate in anexele la legile bugetare, astfel încât de vreme ce drepturile pretinse au fost suspendate pe anii 2004- 2006 in bugetul A nu au fost prevăzute nici sumele necesare efectuării acestor plați.
Totodată, pârâtul Aaf ormulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, cu motivarea că potrivit HG nr. 208/2005, bugetul de stat este gestionat de F, iar în ipoteza admiterii acțiunii, acesta trebuie să vireze sumele necesare efectuării acestor plăți.
Prin întâmpinare, pârâtul IPJ Tas olicitat constatarea lipsei calității procesuale pasive, arătând că reclamantul a funcționat în cadrul IPJ ca ofițer activ până la data de 15.07.2000, când a fost mutat la o altă structură din cadrul MIRA, respectiv, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor T, structura constituită la nivelul Jud.T, in subordinea Instituției Prefectului Jud.
Prin întâmpinarea depusă la dosar F prin DGFP T în baza mandatului nr.-/23.11.2007, s-a opus la admiterea acțiunii, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a F, întrucât nu are calitate de ordonator principal de credite, atribuțiile privind salarizarea sau acordarea altor sume fiind exclusiv în sarcina instituțiilor în care își desfășoară activitatea reclamantul, inadmisibilitatea cererii pentru neefectuarea procedurii prealabile obligatorii prev.de art.7 al.1 din nr.554/2004, inadmisibilitatea unei eventuale cererii de chemare în garanție, iar pe fondul cauzei arată că acțiunea este nefondată, întrucât drepturile bănești solicitate, adică prima de concediu și spor de fidelitate, au fost suspendate în mod succesiv prin legile bugetare anuale.
Prin sentința civilă nr. 453/12 mai 2008, Tribunalul Timișa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a IPJ T și Consiliul Local T, a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios, Ministerul Economiei si Finanțelor B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, Instituția Prefectului Jud. T, a obligat pârâtul Ministerul Internelor si Reformei Administrative si Instituția Prefectului Jud. T, la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând prima de concediu pe anii 2004, 2005, 2006 și a sporului de fidelitate pe anul 2005, sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflației la data plații efective, a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării acestor plăti către Ministerul Internelor si Reformei Administrative, care vor fi redistribuite către Instituția Prefectului Județului T în care își desfășoară reclamantul activitatea în prezent, în vederea achitării acestora, respinge cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, precum și acțiunea față de parații T și Consiliul Local T, ca fiind făcută împotriva unor persoane juridice, care nu au calitate de pârât, reținând că, potrivit susținerilor reclamantului și a scriptelor depuse la dosarul cauzei - adeverința nr.72835/7.02.2008 emisă de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, acesta are calitatea de angajat și și-a desfășurat activitatea profesionala ca și funcționar public civil cu statut special în conformitate cu art.1 din nr.360/2002, în perioada 15.07.2000-1.10.2005 în cadrul Serviciului de Evidență Informatizată a Persoanei al Jud.T, iar din data de 1.10.2005 și în prezent în cadrul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor T, structură constituita la nivelul Jud.T, în subordinea Instituției Prefectului Jud.
Conform art.1 al.1 din nr.360/2002, polițistul este funcționar public civil cu statut special și ca atare îi sunt aplicabile prev.nr.188/1999, inclusiv ale art.91 din nr.215/2006 de modificare a nr.188/1999, ce atrag astfel competența instanțelor de contencios administrativ în soluționarea litigiilor ce vizează raporturile de serviciu ale funcționarului public, dreptul la prima de concediu este o componentă a drepturilor salariale și se circumscrie astfel raportului de serviciu al polițistului.
Art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi cuvenite polițiștilor, prevede că "la plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o prima de concediu legal cu salariul de baza din luna anterioară plecării în concediu".
Este adevărat că dispozițiile art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale, respectiv prin art.9 al.7 din nr.507/2003 s-a suspendat până la 31.12.2004, prin art.8 al.7 din nr.511/1004 până la 31.12.2005 și prin art.5 al.5 din nr.379/2005 a fost suspendata până la 31.12.2006.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor,prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile nr.453/12.05.2008, în sensul rejudecării cauzei sub toate aspectele și în principal, pe cale de excepție, respingerea acțiunii ca inadmisibilă pentru neefectuarea procedurii prealabile obligatorii prevăzute de art.109 alin.2 din Codul d e procedură civilă coroborat cu art.7 din Legea nr.554/2004, tot pe cale de excepție, solicită constatarea lipsei calității procesuale pasive ca pârât a Ministerului Economiei și Finanțelor B, iar în subsidiar, menținerea dispoziției de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție a Bf ormulată de pârâtul A B, de asemenea în subsidiar solicită și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, pârâtul a arătat că sentința civilă nr.453/12.05.2008 pronunțată de Tribunalul Timișa fost dată cu încălcarea greșită a legii.
În principal se susține că în mod neîntemeiat instanța a respins excepția invocată privind inadmisibilitatea acțiunii pentru neefectuarea procedurii prealabile obligatorii prevăzute de art. 109 alin.2 Cod procedură civilă coroborat cu art.7 din Legea nr.554/2004, întrucât reclamanții nu pot solicita direct în instanță pretenții de natură salarială câte vreme procedura contestației prealabile nu este parcursă, prin depunerea unei cereri prealabile având acest obiect la angajator și finalizată prin emiterea unui răspuns la cererea prealabilă.
Astfel, întrucât reclamantul nu s-a adresat în prealabil cu această cerere către angajatorul B, respectiv Instituția Prefectului Județului T sau T, rezultă că formularea în contencios administrativ a unei astfel de cereri este inadmisibilă, procedura administrativă nefiind parcursă și finalizată, rezultând că formularea acestei cereri direct la instanța de judecată este prematură, raportat la dispozițiile art.1 alin.1, art.7 alin.1 și art.8 alin.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.
De asemenea, consideră că instanța de fond în mod neîntemeiat a respins excepția invocată privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor B, ca pârât sau ca și chemat în garanție, deoarece între reclamant și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există absolut nicio relație de serviciu sau de muncă.
Pe de altă parte, cât privește Ministerul Economiei și Finanțelor, acesta nu trebuie confundat cu Statul sau cu bugetul de stat.
Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este doar de a pregăti elaborarea proiectului bugetului de stat și a legilor de rectificare pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, respectând procedura potrivit art.16-30 din Legea nr.500/2002, modificată privind finanțele publice, reglementări legale care erau în vigoare pentru perioada la care se face referire în acțiune.
Astfel, art.18 alin.2 lit.b și art.28 lit.e din Legea nr.500/2002 modificată, privind finanțele publice, prevăd că "Parlamentul adoptă legile bugetare anulare și legile de rectificare, elaborate de Guvern" iar "Guvernul asigura - elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare Parlamentului", precum și ca "Proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite".
Pe de altă parte, se susține că în mod legal și netemeinic instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor B formulată de pârâtul B, având în vedere că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art.60-63. respectiv faptul că instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de restituire sau despăgubire, obligație care însă în speță nu există în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor.
Se învederează instanței că între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu există nicio obligație de garanție, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite B, prin Instituția Prefectului Județului T și T, nu a achitat reclamanților aceste drepturi salariale, nu i se conferă acestui ordinator principal de credite ( B) nicio garanție legală din partea unui alt ordonator principal de credite ( Ministerul Economiei și Finanțelor) pentru eventualele sume ce ar trebuie să le plătească într-un raport de muncă, izvorând dintr-un raport de serviciu sau contract de muncă.
Pe fondul cauzei, se susține de către pârâtă ca în mod nelegal și netemeinic instanța de fond a admis acțiunea formulată, întrucât în ceea ce privește primele de concediu aferente anilor 2004-2006, aplicarea prevederilor art.37 alin.2 din nr.OG38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, în vigoare începând cu data de 01.01.2004, referitoare la primele de concediu, și implicit plata acestor prime de concediu, a fost suspendată, printr-o serie de acte normative ulterioare, și anume prin Legea nr.507/2003 a fost suspendată acordarea acestui drept până la data de 31.12.2004; prin Legea nr. nr.511/2004 a fost suspendată acordarea dreptului până la data de 31.12.2005; prin Legea nr.379/2005 a fost suspendată acordarea dreptului până la data de 31.12.2006.
Se învederează instanței că aplicarea prevederile art.6 din nr.OG38/2003, privind sporul de fidelitate aferent anului 2005, fost suspendată prin art.2 alin.1 din nr.OUG118/2004, publicată în nr.1.138/02.12.2004.
Reclamantul intimat și pârâții intimați Inspectoratul Județean de Poliție al Județului T și Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios, legal citați nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele dosarului, criticile recurentului Ministerul Economiei și Finanțelor prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor la cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative,Curtea constată că, într-adevăr, nu există un raport de subordonare financiară între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Totodată, Curtea remarcă rolul important al Ministerului Economiei și Finanțelor în evaluarea și redactarea actelor normative cu implicații financiare, conform art. 19 alin. 1 lit. j) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, stfel cum a fost modificată prin Legea nr. 314/2003 și prin Legea nr. 96/2006. Potrivit acestui text legal, "în domeniul finanțelor publice Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: - j)avizează, în fază de proiect, acordurile, memorandumurile, protocoalele sau alte asemenea înțelegeri încheiate cu partenerii externi, precum șiproiectele de acte normative, care conțin implicații financiare."
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. 1 lit. l) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor blochează sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără temei legal sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite.
Date fiind acest dispoziții legale, Ministerul Economiei și Finanțelor are posibilitatea de a bloca orice alocare a unor sume propuse prin bugetul altor ordonatori de credite, inclusiv a sumelor ce ar trebui alocate Ministerului Internelor și Reformei Administrative pentru plata drepturilor solicitate de reclamanți în prezenta cauză.
Pe de altă parte, posibilitatea Ministerului Economiei și Finanțelor de a refuza avizarea actelor normative cu implicații financiare nu poate constitui sursa unei obligații a acestui minister de a aloca sumele solicitate de alți ordonatori de credite bugetare.
Sub acest aspect, Curtea reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
În speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantului, în calitate de funcționar public, de a-i fi acordate anumite drepturi cu caracter salarial.
Or, în condițiile în care reclamantul are calitatea de funcționar public, polițist în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției T, debitorul din raportul juridic dedus judecății este instituția competentă să efectueze plata drepturilor salariale, iar nu Ministerul Economiei și Finanțelor, care nu are calitatea de angajator în acest raport juridic.
Curtea subliniază că nu există un raport de subordonare financiară între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, ambele ministere având calitatea de ordonatori principali de credite bugetare.
Obligația Ministerului Economiei și Finanțelor constă, eventual, în avizarea pozitivă a proiectului de act normativ de alocare către Ministerul Internelor și Reformei Administrative a sumelor necesare pentru efectuarea plăți sumelor datorate reclamanților.
O asemenea obligație nu se confundă cu obligația Ministerului Economiei și Finanțelor de a aloca, respectiv de a plăti din bugetul său, sumele respective.
Totodată, obligația Ministerului Economiei și Finanțelor de a aloca sumele necesare plății unor drepturi salariale ale unui funcționar public salariat de un alt ordonator de credite bugetare contravine și dispozițiilor art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, stfel cum a fost modificată prin Legea nr. 314/2003 și prin Legea nr. 96/2006, conform cărora "creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. De asemenea, creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
În concluzie, Curtea apreciază că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitatea de debitor în raportul juridic dedus judecății, respectiv că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Necesitatea punerii în executare a hotărârii judecătorești de obligare a unui ordonator de credite bugetare nu poate autoriza ideea transferării acestei obligații și altui ordonator de credite bugetare.
În consecință, Curtea consideră că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat că Ministerul Economiei și Finanțelor are obligația de a aloca sumele datorate de Ministerul Internelor și Reformei Administrative reclamanților, fiind, așadar, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că este întemeiat recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 453/CA/12.05.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, Curtea îl va admite.
În consecință, Curtea, rejudecând cauza, va modifica sentința civilă recurată în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și va respinge cererea reclamantului de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare acordării drepturilor solicitate de acesta.
Curtea va menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate, constatând legalitatea acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 453/CA/12.05.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică sentința civilă nr. 453/CA/12.05.2008 a Tribunalului Timiș în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și respinge cererea reclamantului de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare acordării drepturilor solicitate de acesta.
Menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 septembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
Red.-17.09.2008
Tehnored. /17.09.2008/ 2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Pătru RăzvanJudecători:Pătru Răzvan, Chiu Mircea Ionel, Barbă
