Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 828/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara OPERATOR -2928
Secția contencios Administrativ și Fiscal
Dosar nr--18.06.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.828
Ședința publică din 10 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Pătru Răzvan
JUDECĂTOR 2: Chiu Mircea Ionel
JUDECĂTOR 3: Barbă
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâții recurenți Primarul Municipiului T și Consiliul Local al Municipiului T împotriva sentinței civile nr.446/12.05.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr- în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, pentru pârâții recurenți se prezintă consilier juridic, se prezintă reclamantul intimat și personal asistat de avocat.
Procedură este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.
Reprezentanta pârâților recurenți solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în totalitate a sentinței recurate. Fără cheltuieli de judecată.
Avocata reclamantului intimatului - solicită respingerea recursului, menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată. Depune la dosar împuternicire avocațială.
CURTEA
Deliberând, asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. nr.446/12.05.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților Primarul Municipiului T și Consiliul Local al Municipiului și a obligat pârâții la plata drepturilor bănești reprezentând primele de concediu pentru perioada 2001-2005, precum și a indemnizației de dispozitiv în cuantum de 25% pentru perioada 2001-19.01.2005.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în esență următoarele:
Reclamantul este funcționar public, iar potrivit art.34 din Legea nr.188/1999 are dreptul la primă de concediu, suspendarea succesivă a aplicării dispozițiilor art.34 alin.2 neechivalând cu abrogarea acestei prevederi legale, efectul fiind doar acela al amânării începutului exercițiului dreptului subiectiv al reclamantului la încasarea acestor drepturi salariale.
În ceea ce privește indemnizația de dispozitiv, aceasta a fost reglementată prin Legea nr.138/1999, iar prin Ordinul nr.496/2003 Ministerul Administrației și Internelor a recunoscut beneficiul și în favoarea personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, prin aceasta înlăturându-se discrepanțele în privința drepturilor de natură salarială a personalului aflat în subordinea și/ sau coordonarea Ministrului Administrației și Internelor, asigurându-se astfel egalitate de tratament salarial și nediscriminatoriu pentru personalul aceleași autorități.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au formulat recurs pârâții. În motivarea recursului aceștia au arătat, în esență, că hotărârea judecătorească contestată este nefondată deoarece în mod greșit a fost respinsă excepția de prematuritate a acțiunii ignorându-se că a fost adoptată nr.OUG146/1997, act normativ prin care s-a stabilit calendarul plății către funcționarii publici din sectorul bugetar a primelor de concediu ce fuseseră suspendate în perioada 2001-2006, nu la expirarea termenelor stabilite în această ordonanță de urgență reclamantul putând solicita instanței plata acestor drepturi. Pârâții au mai arătat că, plata drepturilor reprezentând prima de concediu a fost suspendată prin acte normative succesive, ei fiind obligați să se conformeze acestora, că, în ceea ce privește plata indemnizației de dispozitiv a fost eronat acordată de către instanță, întrucât dispozițiile legii nr.138/1999 se aplică numai personalului militar și civil din cadrul ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției, iar Ordinul nr.496/2003, invocat de către reclamant, acesta nu a fost publicat în Monitorul Oficial și ca atare este neproducător de efecte juridice.
Recursul este întemeiat, însă numai în ceea ce privește critica privind acordarea indemnizației de dispozitiv.
În ceea ce privește criticile referitoare la acordarea primei de concediu, Curtea observă următoarele:
În privința consecințelor suspendării drepturilor în litigiu, prin legile bugetare, instanța apreciază că dreptul la prima pentru concediu de odihnă al funcționarilor publici a fost introdus prin art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999.
Faptul că exercițiul dreptului în discuție, a fost suspendat printr-o serie de acte normative ulterioare, nu echivalează cu o înlăturare a existenței lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu s-a prevăzut acest lucru, iar prin nerecunoașterea sa s-ar contraveni atât art.53 din Constituție cât și reglementărilor date prin art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Drept urmare dreptul la acțiune al reclamantului s-a născut la data la care a încetat orice cauză de suspendare, care a întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune beneficiarii prevederilor legale susmenționate și a cărei aplicare a fost suspendată sau amânată, prin acte normative temporare, până la data de 1 ianuarie 2007.
Că așa este, rezultă cu echivoc și din prevederile art.64 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, conform cărora la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Invocarea imposibilității alocării sumelor din litigiu, nu este de natură să ducă la respingerea cererii reclamantului, atâta timp cât drepturile sale decurg din lege.
Apoi, observă Curtea, acțiunea reclamantului nu este prematură, așa cum susțin pârâții, dreptul la acțiune născându-se, cum s-a reținut mai sus, la data la care a încetat orice cauză de suspendare, iar intrarea în vigoare a nr.OUG146/2007 nu atrage prematuritatea, reclamantul prin efectul legii fiind îndrituit să primească prima de concediu, ordonanța de urgență amintită nefăcând altceva decât să stabilească un calendar privind plata eșalonată a acestor drepturi, ceea ce nu are niciun efect asupra acțiunii reclamantului.
În ceea ce privește indemnizația de dispozitiv, Curtea constată că:
Temeiul acordării indemnizației de dispozitiv îl constituie art. 3 din Legea nr. 138 din 20 iulie 1999, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, potrivit căruia "cadrele militare în activitateșimilitarii angajați pe bază de contractau dreptul la o soldă lunară, compusă din: solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă, gradații și indemnizația de dispozitiv".
De asemenea, conform art. 13 din Legea nr. 138/1999, "cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contractși salariații civilibeneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază".
Din aceste dispoziții legale rezultă că indemnizația de dispozitiv se acordă cadrelor militare în activitate, militarilor angajați pe bază de contract, precum și salariaților civili ai Ministerului Apărării.
Așadar, această indemnizație nu este acordată funcționarilor publici. Or, situația funcționarilor publici nu poate fi asimilată aceleia a personalului angajat în baza unui contract de muncă, existând diferențe evidente în privința regimului juridic aplicabil celor două categorii de personal.
Astfel, personalul contractual își desfășoară activitatea în temeiul contractului de muncă încheiat cu Ministerul Apărării, fiind, așadar, în derularea unor raporturi de muncă, în timp de funcționarii publici își desfășoară activitatea în baza unor raporturi de serviciu, raporturi care, potrivit art. 4 alin. 1 din Statutul funcționarilor publici, "se și se exercită pe baza actului administrativ de numire, emis în condițiile legii".
Or, administrația publică locală nu face parte din structura Ministerului Administrației și Internelor (respectiv a Ministerului Internelor și Reformei Administrative), iar primăria - ca și consiliul județean sau consiliul local - este o structură care funcționează în cadrul autorității publice locale.
În acest caz, refuzul organelor locale de a acorda indemnizația de dispozitiv nu reprezintă o discriminare față de personalul contractual căruia nu-i sunt aplicabile prevederile Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr.496/2003.
Prevederile Legii nr.138/1999 se adresează strict unei categorii profesionale care la data intrării în vigoare a legii, respectiv în anul 1999, privea personalul militar din cadrul Ministerului d e Interne, Ministerul Apărării Naționale, și Ministerul Justiției.
În anul 2004, structura Ministerului d e Interne a suferit modificări, în sensul că a devenit Ministerul Internelor și al Administrației Locale, prin trecerea în cadrul administrației locale a unor servicii cum sunt: pașapoartele, evidența personalizată, etc. În acest context se emite Ordinul Ministrului Internelor nr.496/2003, prin care se specifică faptul că pentru personalul civil trecut în rândul administrației publice locale, funcțiile specifice din armată sunt asimilate noilor funcții care sunt strict enumerate.
În privința efectelor Ordinul Ministrului Internelor nr.496/2003, se impune constatarea că acest ordin nu poate produce efecte juridice, câtă vreme nu a fost publicat în Monitorul Oficial.
În acest sens, conform art. 10 alin. 1 din Legea nr. 24 din 27 martie 2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, prevede că "în vederea intrării lor în vigoare, legile și celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile și ordonanțele Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autorităților administrative autonome,precum și ordinele, instrucțiunileși alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitatese publică în Monitorul Oficial al României, Partea I".
Singurele excepții de la regula publicării în Monitorul Oficial sunt prevăzute de art. 10 alin. 11din Legea nr. 24/2000, text conform căruia "nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României:
a) deciziile primului-ministru clasificate, potrivit legii;
b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum și cele cu caracter individual, emise de autoritățile administrative autonome și de organele administrației publice centrale de specialitate".
Întrucât Ordinul Ministrului Internelor nr.496/2003 nu este un act normativ clasificat, se impunea publicarea sa în Monitorul Oficial, în caz contrar acest ordin neproducând efect juridice.
Pe de altă parte, stabilirea unor drepturi salariale ale funcționarilor publici printr-un ordin al ministrului este ilegală.
În acest sens, art. 31 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, prevede că "funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale,în condițiile legii", iar alineatul al treilea din art. 31 stabilește, de asemenea, "salarizarea funcționarilor publici se faceîn conformitate cu prevederile legiiprivind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".
Date fiind aceste reglementări, este evident că stabilirea drepturilor salariale prin acte normative inferioare legii este nelegală, chiar și în ipoteza în care aceste acte normative extinde aplicarea unor drepturi salariale altor categorii de personal decât celor expres enumerate în textul legii.
Pentru aceste motive, nu se poate reține legalitatea acordării indemnizației de dispozitiv altor categorii de personal în afara celor menționate în cuprinsul Legii nr.138/1999 sau al unor acte normative de forță juridică egală acesteia.
În consecință, Curtea consideră că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat existența obligației de plată a indemnizației de dispozitiv către reclamant - funcționar public în cadrul Consiliului Local T, fiind, așadar, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă, motiv pentru care, conform art.312 Cod procedură civilă, va fi admis recursul pârâților și va fi modificată sentința recurată, în sensul că va fi respinsă acțiunea reclamantului în ceea ce privește obligarea pârâților recurenți la plata indemnizației de dispozitiv, menținându-se în rest dispozițiile sentinței.
PENTRU ACESE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul pârâților Primarul municipiului T și Consiliul Local al Municipiului T, formulat împotriva Sentinței civile nr. 446/12.05.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea reclamantului în ceea ce privește obligarea pârâților recurenți la plata indemnizației de dispozitiv. Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică 10 septembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
Red.-3.10.2008
tehnored. - 3.10.2008; 2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Pătru RăzvanJudecători:Pătru Răzvan, Chiu Mircea Ionel, Barbă
