Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 842/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 842/CA/2008
Ședința publică de la 24 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Lazăr
JUDECĂTOR 2: Marieta Florea
JUDECĂTOR 3: Iosif Morcan
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanții, A, și împotriva sentinței civile nr.570/CAF/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
Față de absența motivată a domnului judecător din completul de recursuri, potrivit procesului verbal de absență întocmit la data de 24.06.2008, în conformitate cu art.98 și urm. din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești și planificării de permanență, completul de judecată s-a complinit prin prezența judecătorului de serviciu, în persoana domnului judecător - -.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța constată cauza în stare de judecată și nefiind alte cereri, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.570/CAF/25.03.2008 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția Comercială și Contencios Administrativ în dosarul nr-, a fost respinsă ca netemeinică acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții, A, și împotriva pârâtei COMUNA reprezentată de Instituția Primarului, precum și acțiunea reclamantei împotriva pârâtei COMUNA reprezentată prin Instituția Primarului pentru obligarea pârâților la plata drepturilor bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții au calitatea de funcționari publici, desfășurându-și activitatea în cadrul în unor servicii publice din aparatul propriu de specialitate al Consiliului Local al Comunei ( fila 186-201)cu excepția reclamantei care deține funcția de conducere de secretar al Comunei ( fila 9).
Întrucât au calitatea de funcționari publici, drepturile salariale ale acestora sunt cele stabilite prin legile speciale de salarizare adoptate în fiecare an, neexistând un act normativ unic în acest sens.
Potrivit disp. art. 29 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
Potrivit disp. art. 4 alin. 2 din OUG nr. 192/2002 și art. 1 alin. 3 din OUG nr. 92/2004 sistemul de salarizare al funcționarilor publici cuprinde salariile de baza, sporurile, premiile, stimulentele șialte drepturi.
În opinia reclamanților indemnizația de dispozitiv face parte din categoria "alte drepturi" care compun sistemul de salarizare al funcționarilor publici.
Din economia disp. art. 29 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 care au fost preluate ulterior prin 4 alin. 2 din OUG nr. 192/2002 și art. 1 alin. 3 din OUG nr. 92/2004 rezultă că funcționarii publici pot beneficia de alte drepturi salariale doar în condițiile legii, ceea ce presupune necesitatea prevederii acestora într-o lege sau într-un alt act normativ cu aceeași forță juridică.
A interpreta altfel, dispozițiile legale mai sus menționate ar însemna să li se recunoască funcționarilor publici anumite drepturi salariale, în afara legii, ceea ce într-un stat de drept în care supremația legii trebuie respectată, este inadmisibil.
Ordinul MAI nr. 496/2003 invocat de reclamanți are într-adevăr caracterul unui act normativ însă el are forță juridică inferioară legii astfel că prin acesta nu se poate modifica o lege și nici nu se pot acorda mai multe drepturi decât însăși legea recunoaște unei anumite categorii profesionale.
Pe de altă parte, acest ordin nu a fost publicat în Monitorul Oficial astfel că raportat la prevederile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 24/2000 el nu a intrat încă în vigoare și în consecință nu poate fi aplicat.
Indemnizația de dispozitiv este prevăzută de art. 13 din Legea nr. 138/1999 care nu vizează însă funcționarii publici, obiectul acesteia fiind limitat la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare naționala, ordine publica și siguranța naționala, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Rațiunea instituirii acestei indemnizații speciale, după cum rezultă din chiar denumirea ei, este determinată de natura specifică a atribuțiilor și sarcinilor de serviciu ale militarilor, care fac necesară prezența acestora în unitate sau pe teren în misiuni speciale și după orele de program, ceea ce nu este cazul la funcționarii publici.
Nu se poate susține că prin art. 47 din Legea nr. 138/1999 se recunoaște dreptul funcționarilor publici din administrația publică locală de a primi indemnizația de dispozitiv întrucât în art. 1 din acest act normativ nu este menționat și Ministerul Administrației Publice ci doar Ministerul d e Interne și chiar după reorganizarea celor două ministere în baza OUG nr. 63/2003 nu a avut loc o contopire a acestora, fiind păstrate în continuare structurile specifice în domeniul administrației publice respectiv în domeniul ordinii și siguranței publice ( art. 11 din OUG nr. 63/2003).
Faptul că prin Ordinul MAI nr. 496/2003 s-a stabilit că funcționarii publici din domeniul administrației publice beneficiază de dreptul prevăzut de art. 13 din Legea nr. 138/1999 este lipsit de relevanță și nu justifică temeinicia pretențiilor formulate de reclamanți întrucât așa cum s-a arătat mai sus, acest act normativ nu are putere de lege și în consecință nu este obligatoriu pentru ordonatorii de credite.
Pe de altă parte conform dispozițiilor art. 2 alin. 2 din OUG nr. 192/2002 și art. 3 din OUG nr. 92/2004: gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigura de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare alocate anual și în numărul de posturi aprobate potrivit legii iar prin OUG nr. 63/2003 ( prin care s-a reorganizat MI și ) nu au fost stabilite în sarcina MAI atribuții în legătură cu salarizarea funcționarilor publici care funcționează în structurile aflate în subordinea acestuia.
Potrivit disp. art. 14 lit. c) pct. 6 din OUG nr. 63/2003: Ministerul Administrației și Internelor are doar atribuția de a iniția proiecte de acte normative privind salarizarea funcționarilor publici și nicidecum de a emite ordine în acest sens, astfel că prin ordinul nr. 496/2003 MAI și-a depășit în mod evident competența.
Nefiind un drept expres prevăzut într-un act normativ cu forță generală obligatorie cum este legea sau ordonanța de Guvern aprobată prin lege, indemnizația de dispozitiv nu poate fi acordată decât dacă ordonatorul principal de credite, în speță Primarul Comunei o încuviințează.
Ordonatorul de credite este singurul în măsură să stabilească dacă deține suficiente fonduri pentru a acorda un astfel de drept, instanța de judecată neputându-se substitui acestuia și să acorde ea însăși un drept stabilit printr-un act normativ cu forță inferioară legii.
Poziția exprimată de pârâta Comuna prin întâmpinare, în sensul că nu se opune admiterii acțiunii nu este suficientă pentru recunoașterea efectivă a acestui drept în favoarea reclamanților, pentru aceasta fiind necesar ca Primarul Comunei în calitate de ordonator de credite să adopte un act administrativ în conformitate cu legea prin care să își asume el însuși responsabilitatea.
În speță nu se poate pune problema unei discriminări între funcționarii publici din administrația publică centrală și cei din administrația publică locală întrucât acordarea indemnizației de dispozitiv funcționarilor publici din cadrul prefecturilor și a celor din domeniul evidenței informatizate a persoanei nu s-a făcut exclusiv în temeiul acelui ordin emis de MAI ci este consecința aprobării acestui drept de către propriul lor ordonator de credite și care este responsabil pentru decizia luată.
De asemenea nu se poate susține că ar exista vreo discriminare între funcționarii publici în general și ceilalți angajații cu statul special din cadrul MAI cum sunt polițiștii, personalul militar din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională întrucât atribuțiile și sarcinile de serviciu ale acestor categorii de personal sunt fundamental diferite de ale funcționarilor publici, or pentru a fi îndeplinite condițiile discriminării este necesar ca persoanele care o invocă să se afle în situații absolut identice, ceea ce nu este cazul în speță.
Faptul că anumite instituții sau autorități publice acordă funcționarilor publici care își desfășoară activitatea în cadrul acestora, indemnizația de dispozitiv, nu reprezintă un argument suficient pentru recunoașterea acesteia și în favoarea reclamanților întrucât instanța de judecată apreciază temeinicia pretențiilor reclamanților în raport cu legea și nu în funcție de conduita unei anumite instituții sau autorități iar echitate înafara legii nu poate exista.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanții arată că sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică, întrucât s-a dat o interpretare greșită textelor de lege invocate în acțiune.
În drept invocă prevederile art.304 pct.9 și art.304/1 Cod pr.civilă.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru conform prevederilor art.15 lit.a din Legea nr.146/1997.
Pârâtele intimate nu s-au prezentat în fața instanței de recurs și nici nu au depus întâmpinare.
Examinând recursul reclamanților în raport cu motivele invocate și actele dosarului, se constată că este nefundat, urmând să fie respins pentru considerentele ce se vor arăta.
Reclamanții, - -, A, a, -, și au calitatea de funcționari publici, desfășurând activitatea în cadrul unor servicii publice din aparatul propriu de specialitate al Consiliului Local.
Reclamanta este de asemenea funcționar public și deține funcția de secretar al Comunei.
Toți reclamanții solicită obligarea pârâtelor la plata indemnizației de dispozitiv, invocând prevederile Legii nr.138/1999 și ale Ordinului nr.496/2003.
Pentru a stabili dacă reclamanților în calitate de funcționari publici din cadrul administrațiilor publice locale li se cuvine acest drept, se impune analizarea prevederilor Legii nr.138/1999, respectiv dacă este aplicabilă funcționarilor publici din administrația publică locală.
Legea în articolul 1, așa cum corect a sesizat și instanța de fond, reglementează domeniul său de aplicare, stipulând "Dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din, și Ministerul Justiției, iar la art.47 se arată "Personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art.1 beneficiază de drepturile salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute în prezenta lege, la art. 49 se specifică în mod clar că personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art.47, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora potrivit prevederilor aplicabile cadrelor militare în activitate."
Coroborând aceste prevederi se constată că de indemnizația de dispozitiv pot beneficia doar funcționarii publici prevăzuți în anexa 6 legii, care sunt definiți ca personal civil din cadrul instituțiilor expres prevăzute la art.1, 47 și 49, fără a exista vreo modificare a acestor prevederi pe perioada în litigiu.
Ordinele MAI nr.275/2002 și nr.496/2003 cuprind norme de aplicare a legii, având o forță juridică inferioară acesteia, astfel că pot explicita prevederile legii doar în sensul legii, fără însă a adăuga la lege.
Din acest motiv, norma dată prin Ordinul nr.496/2003 cu privire la art.47 din lege "Prin personal civil în sensul prezentului ordin, se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor și referirea la dreptul prevăzut de art.13 ce se cuvine și "personalului civil din administrația publică" trebuie interpretate raportat la prevederile legii, la sfera de aplicare a acesteia.
Sintagma "personalul civil din administrația publică" trebuie interpretată ca fiind administrația publică centrală a Ministerului Administrației și Internelor.
Cum instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii, motivul de nelegalitate invocat de reclamanți potrivit art.304 pct.9 Cod pr.civilă nu este incident în cauză, astfel că recursul va fi respins ca nefondat potrivit art.312 al.1 Cod pr.civilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, - -, A, lopozan, -, și împotriva sentinței civile nr. 570/CAF/2008 pronunțată de Tribunalul Alba -Secția Comercială și Contencios Administrativ în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 iunie 2008.
Președinte, - - -semn. vicepreședinte Curtea de Apel | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
concediu odihnă
Semn.Grefier șef
Red. MI
Dact.
2 ex./09.07.2008
Jud.fond - ,
Președinte:Elisabeta LazărJudecători:Elisabeta Lazăr, Marieta Florea, Iosif Morcan
