Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 843/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 843/CA/2009

Ședința publică de la 17 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Costinaș

JUDECĂTOR 2: Ioan Cibu

JUDECĂTOR 3: Iosif Morcan

Grefier: - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul Sindicatul național al Polițiștilor și Vameșilor " " împotriva sentinței nr. 658/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Comercială și Contencios Administrativ în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că recursul a fost motivat; este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, potrivit prevederilor art. 15 lit. a din Legea nr. 146/1997; intimatul pârât Ministerul Administrației și Internelor formulat și depus la dosar, prin serviciul Registratură al instanței, întâmpinare, în două exemplare, solicitând și judecarea cauzei în lipsă.

Întrucât nu s-au formulat alte cereri, față de actele și lucrările dosarului și având în vedere că se solicită judecarea și în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr. 658/CA/17.03.2009, pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Comercială și Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- s-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor - în numele membrilor de sindicat:, G, -, Mirya, -, G, -, -, G -, Tatra, G, -, A, -, G, A, A, -, A, Bulgariu, -, -, -, -, G, -, -, A, A, G, -, -, G, -, A, HG, G, R, G, G, G, -, IP., -, R, -, A, Circu -, -, G, G, OG, G, -, -, escu, -, G, -, -, -, -, -, IP., -, -, G și împotriva pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al Județului H, pentru plata primei de concediu aferentă anilor 2002-2003.

Prin aceeași sentință a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că excepția prescripției nu este întemeiată, întrucât plata primei de concediu a fost suspendată prin acte normative succesive, astfel că și cursul prescripției a fost suspendat, iar ulterior a apărut OUG nr. 146/2007, care a aprobat plata primelor de concediu pe toată perioada 2001-2006 persoanelor îndreptățite conform legii.

În ce privește fondul cauzei, prima instanță a constatat că până la intrarea în vigoare a OG nr. 38/2003, adică 1.01.2004, drepturile bănești cuvenite polițiștilor sunt cele stipulate în Legea nr. 138/1999- privind salarizarea personalului militar, unde nu se prevedea acordarea primei de concediu, ceea ce înseamnă că acest drept nu exista în patrimoniul polițiștilor în perioada 2002-2004.

Cât privește invocarea discriminării față de funcționarii publici, prima instanță a reținut că prin Decizia Curții Constituționale nr. 819 din 3 iulie 2008 publicată în Monitorul Oficial nr. 537 din 16 iulie 2008 s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. 1, art. 2 alin.3 și art. 27 alin.1 din OG nr. 137/2000, arătând că aceste articole sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, astfel că începând cu 16 iulie 2008 dispozițiile care permiteau instanțelor judecătorești să constate o discriminare sunt suspendate, urmând ca aceste dispoziții să-și înceteze efectele începând cu 31.08.2008 dacă legiuitorul nu intervine pentru modificarea acestora și ca urmare în prezent instanțele judecătorești nu mai pot considera discriminatorie o dispoziție legală, nici de a anula sau refuza aplicarea unor acte normative și nici să substituie acte normative în locul altor acte normative.

Prima instanță a mai reținut că nici prin dispozițiile art. 1 din OUG nr. 146/2007 nu se prevede că s-ar acorda tuturor categoriilor de bugetari primele de concediu pe perioada în discuție, ci numai începând cu anul intrării în vigoare a dispozițiilor care stabilesc acest drept.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "" solicitând casarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că dreptul la prima de concediu este prevăzut de articolul 35 alin. 2 din legea nr. 188/1999 și întrucât membrii de sindicat din cadrul Sindicatului Național al Polițiștilor și Vameșilor sunt funcționari publici cu statut special, aceștia, conform prevederilor OUG nr. 146/19.12.2007, beneficiază de primă de concediu pentru perioada 2002-2003.

În dreptinvocă prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Conform prevederilor art. 15 lit. a din Legea nr. 146/1997 recursul de față este scutit de plata taxei de timbru.

Pârâtul intimat Ministerul Administrației și Internelor, prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând recursul de față în raport cu motivele invocate și actele dosarului instanța constată că este nefondat și ca urmare va fi respins pentru considerentele ce se vor arăta:

Membrii Sindicatului Național al Polițiștilor și Vameșilor "" au calitatea de funcționari publici cu statut special, începând cu 27.08.2002, conform prevederilor Legii nr. 360/2002.

Este adevărat că de la data la care polițiștii au devenit funcționari publici statutul lor este reglementat cu titlu de lege specială de /2002,iar potrivit art.78 al.1 "Dispozițiile prezentei legi se completează, după caz, cu prevederile <LLNK 11999 188 10 201 0 18>Legii nr. 188/1999privind Statutul funcționarului public, cu modificările și completările ulterioare, și ale altor acte normative în vigoare",însă este de remarcat că în cazul salarizării polițiștilor pe perioada 2002-2003 sunt aplicabile prevederile alineatului 2 al art.78, așa cum a reținut și instanța de fond,care stabilesc că " până la adoptarea legii privind salarizarea polițiștilor acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională." Și sub aspectul pensionării polițiștilor s-a prevăzut același regim cu al cadrelor militare.

Legea a mai prevăzut că " Modul de aplicare a prevederilor alin. (2) și (3) se stabilește prin ordin al ministrului de interne." Cadrele militare nu au beneficiat în perioada 2002-2003 de prime de concediu.Prevederile art 78 al.2 au fost aplicabile până în momentul adoptării unei reglementări proprii de salarizare a polițiștilor-respectiv până la intrarea în vigoare a OG 38/2003.Abia prin art.37 (2) din OG38/2003 este reglementat dreptul polițiștilor la prime de concediu, " La plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Polițistul are dreptul să solicite acordarea salariului de bază cuvenit pentru perioada de concediu, cu anticipație. Salariul de bază și prima de concediu se plătesc cumulat, cu cel puțin 5 zile înaintea datei plecării în concediu. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează fracționat, prima de concediu și salariul de bază se acordă cu anticipație, o singură dată."Aplicarea prevederilor referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă s-a suspendat până la data de 31 decembrie 2006 respectiv pentru anul 2004 prin art. 5 alin. 5 din Nr. 379/2005 și pentru anul 2005 prin art. 5 alin. 1 din Nr. 380/2005. Reclamantul a și beneficiat de plata primelor de concediu pentru perioada 2004-2006.

În consecință, acordarea primei de vacanță este un drept consacrat printr-o lege specială polițiștilor numai începând cu anul 2004 și nu pot fi acordate prime de concediu acestei categorii de funcționari cu statut special anterior OG 38/2003.

Instanța supremă prin decizia nr. XII, pronunțată în data de 5.02.2007 ca urmare a recursului declarat in interesul legii, a arătat că în aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. 2 teza I din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004 - 2006 astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală, menționată.

Față de toate aceste considerente legale, Curtea consideră că în cauză nu sunt motive de casare sau modificare a hotărârii atacate dintre cele prevăzute la art. 304 pct.9, 304 /1 Cod procedură civilă, astfel că în temeiul art. 312 al.1 Cod procedura civilă, recursul reclamantului va fi respins ca nefondat.

Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Sindicatul național al Polițiștilor și Vameșilor "" împotriva sentinței nr. 658/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Comercială și Contencios Administrativ în dosarul nr-.

( continuare decizia nr. 843/CA/2009 pronunțată în dosar nr- ).

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 17 Iunie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored. / 2 ex./17.07.2009

Jud. fond

Președinte:Gabriela Costinaș
Judecători:Gabriela Costinaș, Ioan Cibu, Iosif Morcan

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 843/2009. Curtea de Apel Alba Iulia