Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 88/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--3.12.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.88
Ședința Publică din 22 Ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Chiu Mircea Ionel
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER -
JUDECĂTOR 3: Dascălu Maria
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Autoritatea de Sănătate Publică C - S, împotriva sentinței civile nr. 1410/30.09.2008, pronunțată de Tribunalul C S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată, având ca obiect litigiu privind funcționarii public.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta intimată, lipsă pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare din partea reclamantei intimate, în 2 exemplare.
Reclamanta intimată arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri și nici excepții, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reclamanta intimată solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul C - S sub nr- din data de 26.08.2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea de Sănătate Publică C-S, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei, în temeiul art.29 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici, republicată în Monitorul Oficial nr.251/22.03.2004, cu modificările și completările ulterioare, la achitarea lunară, începând de la data de 01.07.2006, cerere ulterior precizată la termenul din 30.09.2008 prin care a solicitat acordarea drepturilor din data de 1.04.2004, a drepturilor salariale constând în: suplimentul postului - 25% și suplimentul corespunzător treptei de salarizare-25% din salariul de bază, sume actualizate cu rata indicelui de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în temeiul art.29 lit.c și d din Legea 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici, republicată cu modificările și completările ulterioare, funcționarilor publici li s-au acordat drepturile salariale arătate mai sus dar fără a beneficia de ele în realitate.
Pârâta Autoritatea de Sănătate Publică a Județului C-S a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În motivarea întâmpinării pârâta a arătat că în bugetul alocat acestei instituții nu a fost prevăzută acordarea acestor drepturi bănești. Acestea nu au fost cuprinse nici în legea de salarizare a funcționarilor publici, fiind suspendate succesiv prin acte normative ce reglementau salarizarea acestei categorii personal.
Nici în anii 2007, 2008, prin actele normative în vigoare ce reglementează salarizarea funcționarilor publici nu au fost prevăzute aceste drepturi salariale, chiar dacă ele nu mai sunt afectate de nici o instituție a suspendării.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 188/1999, OG nr. 9/2008, Legea nr. 554/2005, Codul d e procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. 1410 din 30.09.2008, pronunțată de Tribunalul C - S în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Sănătate Publică C-S, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, pentru perioada 01.04.2004 - 30.09.2008, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În motivarea hotărârii pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta este, începând cu anul 2000, funcționar public în cadrul Autorității de Sănătate Publică C-S, conform adeverinței nr. 5385/25.07.2008.
Potrivit dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, dispoziții aplicabile și în situația de față, conform prevederilor art. 117 din Legea nr. 188/1999, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului, respectiv pârâtei.
În acest context reclamanta, având calitatea de funcționar public, este salarizată în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 și are dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin. 1 lit. c și d din actul normativ citat.
Reclamanta, așa cum recunoaște și pârâta, nu a primit până în prezent sporurile respective, deși aceasta s-a adresat Comisiei Paritare din cadrul Autorității de Sănătate Publică C-S, în baza dispozițiilor art. 13 lit. e din nr. 833/2007, pentru a proceda la demararea încheierii unui acord colectiv cu conducerea instituției pentru stabilirea procentului celor două suplimente, iar această comisie a solicitat, la rândul său, conducerii negocierea unui astfel de acord.
Cele două suplimente au fost introduse prin Legea nr. 161/19.04.2003, publicată în MO în data de 21.04.2003, fără a se indica, însă, în ce cuantum vor fi acordate, funcție de gradul, clasa, treapta de salarizare a funcționarilor publici.
De asemenea, nici unul din actele normative referitoare la modul de salarizare a funcționarilor publici nu stabilește cuantumul celor două suplimente, respectiv.OUG nr. 192/2002, nr.OUG 92/2004, nr.OG 2/2006, nr.OG 6/2007, nr.OG 9/2008.
Aplicarea dispozițiilor referitoare la acordarea suplimentelor a fost suspendată pe perioada 2004-2006, mai întâi prin pct. 7 al articolului unic al Legii nr. 164/16.05.2004, apoi prin art. 44 din nr.OUG 92/2004 și prin prevederile nr.OG 2/2006.
Suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea lui.
Prin art. 38 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, suplimentele nu puteau fi anulate prin actele normative de suspendare, acte ce nu conțin vreo referire la desființarea dreptului la suplimente.
În atare situație, suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
O soluție contrară ar însemna ca un drept prevăzut de lege să devină pentru cealaltă parte doar o obligație lipsită de conținut, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărei existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
Este de principiu că o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fă lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Astfel, dreptul reclamantei la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și, prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția menționată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Autoritatea de Sănătate Publică C - S, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se invocă în esență următoarele:
Se apreciază de către pârâtă că în lipsa unei dispoziții legale nu avea posibilitatea legală să acorde aceste drepturi salariale. Arată că art. 29 al.1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 stabilește acordarea unor drepturi salariale funcționarilor publici, dar fără stabilirea procentului, și în acest sens, consideră că actul normativ ce trebuie aplicat în astfel de situații este cel ce reglementează drepturile salariale. Un alt aspect se referă la faptul că pârâta este în subordinea Ministerului Sănătății Publice, organ ierarhic superior ce aprobă și bugetul instituției pe capitolul cheltuieli de personal, iar acesta nu are prevăzute sume pentru acordarea drepturilor salariale solicitate.
Mai arată că instanța de fond greșit a reținut faptul că pârâta avea imperativ obligația acordării suplimentului postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare deoarece salarizarea funcționarilor publici și stabilirea drepturilor salariale se face atât în baza Legii 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici cât și în baza actelor normative ce stabilesc salarizarea.
Recursul este neîntemeiat.
Din analiza actelor și lucrărilor de la dosar, Curtea reține următoarele:
Reclamanta a formulat prezenta acțiune în calitate de funcționar public din cadrul Autorității de Sănătate Publică C-
Potrivit dispozițiilor art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, funcționarii publici au dreptul, pentru activitatea desfășurată la un salariu compus inclusiv din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Raportul de serviciu dintre funcționarii publici și autoritățile sau instituțiile publice, din care aceștia fac parte, trebuie să se bazeze pe principiul bunei credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor, inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa cu atribuțiile de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, având în vedere complexitatea, importanța și finalitatea muncii, plata tuturor drepturilor salariale datorate, condițiile în care aceste drepturi sunt stabilite, trebuie efectuate în sprijinul realizării și aplicării normelor juridice, inclusiv cele prevăzute de art. 31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999.
Dreptul în discuție s-a născut așadar din lege, ca drept subiectiv, ce conferă titularilor de drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut să efectueze o anume prestație pozitivă, respectiv de a plăti o anumită sumă de bani, chiar și în situația în care această obligație a fost suspendată prin nr.OUG92/2004, până la finele anului 2006, dat fiind că suspendarea nu echivalează cu abrogarea unor dispoziții legale, în sensul dispozițiilor art.64 alin.2 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Ceea ce este esențial, relativ la acest drept, îl constituie faptul că el dispune de o susținere legală, iar omisiunea cuantificării lui nu poate fi imputată beneficiarilor, în condițiile în care acesta reprezintă un aspect subsecvent dreptului existent, cu posibilitatea complinirii lui de către organele în drept abilitate.
Și aceasta întrucât, în caz contrar ne-am afla în prezența unui drept patrimonial recunoscut doar formal, lipsit de conținut, iar prin nerecunoașterea sa s-ar contraveni atât art.53 din Constituție cât și reglementărilor date prin art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Or, respectarea principiului încrederii în statul de drept, implică tocmai asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricăror tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, de natură a-i împiedica pe titularii drepturilor recunoscute de a se bucura efectiv de acestea.
În plus, în confirmarea interpretării date textului legal, se situează și considerentele Deciziei nr. XIV/18.02.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, deciziei care, chiar dacă se referă la un alt drept al funcționarilor publici, decât cel dedus judecății din prezentul dosar, se impune a fi menționată. Astfel, în considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sportul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Potrivit art. 40 alin.2 lit. c din Codul muncii, dispozițiile aplicate în speță, conform prevederilor art. 117 din Legea nr. 188/1999, revine angajatorului, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege.
Cele două suplimente au fost introduse prin Legea nr. 161/19.04.2003 și au fost respinse pe perioada 2004-2006, prin punctul 7 al articolului unic al Legii nr. 164/2004, prin art. 44 din nr.OUG 92/2004 și nr.OG 2/2006.
Legea nr. 188/1999 precizează că suplimentul prevăzut la litera d din art. 31 se stabilește în raport de treapta de salarizare. Este evident că stabilirea cuantumului celor două suplimente a fost lăsat de legiuitor în seama administrației a cărei activitate fundamentală este acea a organizării legii sau a executării în concret a legii, singurul criteriu avut în vedere de legiuitor care obligă administrația, este criteriul treptei de salarizare pentru fiecare categorie de funcționari publici.
Față de cele ce preced, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul de față, în condițiile dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea de Sănătate Publică C - S, împotriva sentinței civile nr. 1410/30.09.2008, pronunțată de Tribunalul C S în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 22 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - LIBER - - -
GREFIER
Primă instanță: Tribunalul C - S
Judecător:
Red./04.03.2009
Tehnored./ 05.03.2009 / 2 ex.
Președinte:Chiu Mircea IonelJudecători:Chiu Mircea Ionel, Claudia, Dascălu Maria
