Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 89/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--3.12.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.89
Ședința Publică din 22 Ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Chiu Mircea Ionel
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER -
JUDECĂTOR 3: Dascălu Maria
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Autoritatea de Sănătate Publică CSî mpotriva sentinței civile nr. 1416/30.09.2008 pronunțată de Tribunalul C - S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta intimată, lipsă pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare din partea reclamantei intimate, în 2 exemplare.
Reclamanta intimată arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri și nici excepții, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reclamanta intimată solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1416/30.09.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul CSa admis în partea acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Sănătate Publică C S; a obligat pârâta să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, pentru perioada 01.04.2004-30.09.2008, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că:
Reclamanta este, începând cu anul 2003, funcționar public în cadrul Autorității de Sănătate Publică C-S, conform adeverinței nr. 130/09.09.2008, iar potrivit dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, dispoziții aplicabile și în situația de față, conform prevederilor art. 117 din Legea nr. 188/1999, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului, respectiv pârâtei.
În acest context reclamanta, având calitatea de funcționar public, este salarizată în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 și are dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin. 1 lit. c și d din actul normativ citat.
Reclamanta, așa cum recunoaște și pârâta, nu a primit până în prezent sporurile respective, deși aceasta s-a adresat Comisiei Paritare din cadrul Autorității de Sănătate Publică C-S, în baza dispozițiilor art. 13 lit. e din 833/2007, pentru a proceda la demararea încheierii unui acord colectiv cu conducerea instituției pentru stabilirea procentului celor două suplimente, iar această comisie a solicitat, la rândul său, conducerii negocierea unui astfel de acord.
Cele două suplimente au fost introduse prin Legea nr. 161/19.04.2003, publicată în Monitorul Oficial în data de 21.04.2003, fără a se indica, însă, în ce cuantum vor fi acordate, funcție de gradul, clasa, treapta de salarizare a funcționarilor publici.
De asemenea, nici unul din actele normative referitoare la modul de salarizare a funcționarilor publici nu stabilește cuantumul celor două suplimente, respectiv OUG. Nr. 192/2002, OUG nr. 92/2004, OG nr. 2/2006, OG nr. 6/2007, OG nr. 9/2008.
Aplicarea dispozițiilor referitoare la acordarea suplimentelor a fost suspendată pe perioada 2004-2006, mai întâi prin pct. 7 al articolului unic al Legii nr. 164/16.05.2004, apoi prin art. 44 din OUG nr. 92/2004 și prin prevederile OG nr. 2/2006.
Suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea lui.
Prin art. 38 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, suplimentele nu puteau fi anulate prin actele normative de suspendare, acte ce nu conțin vreo referire la desființarea dreptului la suplimente.
În atare situație, suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept. O soluție contrară ar însemna ca un drept prevăzut de lege să devină pentru cealaltă parte doar o obligație lipsită de conținut, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărei existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
Este de principiu că o normă legală, odată reglementată, trebuie să-și producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fa lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Astfel, dreptul reclamantei la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și, prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția menționată.
Relativ la cererea privind acordarea sporurilor pe viitor, instanța de fond a respins-o întrucât creanța nu îndeplinește cumulativ cele 3 condiții de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de muncă dintre părți.
Potrivit art. 1082 Cod civil, pârâta a fost obligată la plata de daune interese echivalente cu actualizarea sumelor cu rata inflației la data plății efective.
În consecință, în baza art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr.188/1999, instanța de fond a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâta să îi acorde suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pe perioada de 01.04.2004 - 30.09.2008, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Autoritatea de Sănătate Publică CSs olicitând admiterea acestuia, casarea sentinței atacate, rejudecarea cauzei în fond și respingerea acțiunii reclamantei.
În motivarea recursului, pârâta recurentă Autoritatea de Sănătate Publică CSa rată că în lipsa unei dispoziții legale nu avea posibilitatea legală să acorde aceste drepturi salariale. Arată că art. 29 al.1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 stabilește acordarea unor drepturi salariale funcționarilor publici, dar fără stabilirea procentului, și în acest sens, consideră că actul normativ ce trebuie aplicat în astfel de situații este cel ce reglementează drepturile salariale. Un alt aspect se referă la faptul că pârâta este în subordinea Ministerului Sănătății Publice, organ ierarhic superior ce aprobă și bugetul instituției pe capitolul cheltuieli de personal, iar acesta nu are prevăzute sume pentru acordarea drepturilor salariale solicitate.
Mai arată că instanța de fond greșit a reținut faptul că pârâta avea imperativ obligația acordării suplimentului postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare deoarece salarizarea funcționarilor publici și stabilirea drepturilor salariale se face atât în baza Legii 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici cât și în baza actelor normative ce stabilesc salarizarea.
În drept, pârâta recurentă Autoritatea de Sănătate Publică CSi nvocă dispozițiile art.299 - 316 Cod procedură civilă, OG 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, OG 2/2006, Legea 76/2005, OUG92/2004, Legea 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici, republicată cu modificările și completările ulterioare.
Reclamanta intimată a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind netemeinic și nelegal și menținerea sentinței ca temeinică și legală.
Analizând recursul prin prima motivelor invocate de către recurentă, cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază ca neîntemeiat recursul, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Din examinarea hotărârii instanței de fond, rezultă că prima instanță a reținut corect starea de fapt pe baza actelor și probelor de la dosar și în mod legal a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător al treptei de salarizare, pe perioada în care reclamanta a avut calitatea de funcționar public.
Prima instanță a reținut în mod corect că dreptul reclamantei la suplimentul postului și suplimentul corespunzător al treptei de salarizare este reglementat prin art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici. Împrejurarea că prin nr.OUG92/2004 și nr.OG2/2006, s-a dispus suspendarea aplicării acestor dispoziții legale pentru anii 2004 - 2006, nu înseamnă că s-a dispus și înlăturarea acestui drept, așa încât în mod corect prima instanță a apreciat că suspendarea în două rânduri succesive a aplicării dispozițiilor art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, nu echivalează cu abrogarea acestei dispoziții legale.
În spiritul celor reținute de prima instanță și, așa cum rezultă fără echivoc din interpretarea dispozițiilor art.31 alin 1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, trebuie observat că cele două suplimente fac parte integrantă din salariul cuvenit pentru activitatea desfășurată, norma juridică menționată folosind sintagma "salariu compus dinsuplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare." A nega dreptul la aceste suplimente ar echivala cu o atingere adusă salariului din care acestea fac parte, în condițiile în care nici un act normativ nu le-a abrogat.
În plus, în confirmarea hotărârii pronunțate de Tribunalul Timiș și a interpretării date textului legal mai sus menționat, se situează și considerentele Deciziei nr. XIV/18.02.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, decizie care, chiar dacă se referă la un alt drept al funcționarilor public decât cel dedus judecății din prezentul dosar, se impune a fi menționată. Astfel, în considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prin urmare, având în vedere această argumentație juridică, inclusă într-o decizie pronunțată în recursul în interesul legi, precum și împrejurarea că art. 31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 nu prevede aceste drepturi în mod condiționat, Curtea apreciază că drepturile solicitate de către reclamantă nu pot avea un caracter formal, fiind necesar a fi recunoscute de vreme ce au fost prevăzute de lege. Această concluzie se impune chiar și în lipsa reglementării procentului în care trebuie acordate, neindicarea de către legiuitor a acestor procente nefiind de natură a suprima dreptul legiferat.
Mai mult decât atât, ele au fost reconfirmate și prin actul normativ special care reglementează drepturile salariale ale funcționarilor publici, respectiv OG nr.6/2007 care, la art. 48 stipulează că dispozițiile ordonanței se completează cu prevederile Legii nr.188/1999, iar la Anexa 2 lit.D prevede că personalul menționat în cadrul acestei anexe beneficiază și de sporurile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare. Așadar, apar ca neîntemeiate susținerile recurentei potrivit cărora actul aplicabil nu ar fi Legea nr.188/1999, ci actul normativ ce reglementează drepturile salariale.
Rezultă din cele expuse, că motivele de recurs invocate de pârâtă sunt neîntemeiate, astfel că, în temeiul prevederilor art.312 pct.1, din Codul d e procedură civilă, instanța va respinge recursul acesteia ca nefondat și va menține sentința tribunalului ca temeinică și legală, luând totodată act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea de Sănătate Publică CSî mpotriva sentinței civile nr. 1416/30.09.2008 pronunțată de Tribunalul C - S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.01.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - LIBER - - -
GREFIER
Primă instanță: Tribunalul C -
Judecător:
Red./05.02.2009
Tehnored. / 06.02.2009
Președinte:Chiu Mircea IonelJudecători:Chiu Mircea Ionel, Claudia, Dascălu Maria
