Obligația de a face. Decizia 1215/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr- Decizia nr. 1215/2009
Ședința publică de la 03 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vera Stănișor judecător
JUDECĂTOR 2: Mona Gabriela Ciopraga
JUDECĂTOR 3: Morina
Grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare contestația în anulare formulată de contestatoarea - B prin administrator G împotriva deciziei civile nr. 383 din 10 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru contestatoare și avocat pentru intimatul Primarul municipiului
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care;
Apărătorul contestatoarei depune chitanța nr. -/02.12.2009 cu 10 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și împuternicirea avocațială.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbateri.
Avocat pentru contestatoare pune concluzii de admitere a contestației în anulare având în vedere că instanța de recurs a procedat la greșită încadrare juridică, aplicând dispozițiile art. 62 alin. 1 din Ordinul nr. 1430/2005, întrucât chiar intimata recunoaște că la data când contestatoarea a solicitat modificarea autorizației de construire prin adresa nr. 35769/2006 lucrările erau terminate, în această situație fiind aplicabile prevederile art. 56 alin. 2 din ordin. Pe fond, solicită desființarea deciziei de recurs și trimiterea cauzei spre rejudecare. Fără cheltuieli de judecată.
Avocat pentru intimat solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată, arătând că deși se invocă ca temei juridic dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă, respectiv că hotărârea ar fi fondată pe o greșeală materială, apărările contestatoarei s-au făcut pe netemeinicia deciziei.
Consideră că instanța a apreciat corect că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 56 al.2 din ordin, deoarece s-ar ajunge la concluzia că orice persoană care construiește cu rea credință poate obține ulterior autorizație. Mai arată că cererea de modificare a autorizației a fost depusă cu două luni înainte de control, împrejurare în care s-a constatat că lucrările erau tot în faza de execuție. Depune la dosar concluzii scrise și solicită cheltuieli de judecată potrivit chitanței atașată la actele depuse.
S-au declarat închise dezbaterile.
CURTEA
- deliberând -
Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 383/10.04.2009, pronunțată în dosarul nr-, Curtea de Apel Bacăua admis recursul promovat de recurentul -pârât Primarul municipiului B împotriva sentinței civile nr. 374/02.07.2008 a Tribunalului Bacău, în contradictoriu cu intima - reclamantă - L și a modificat sentința recurată, în sensul că a respins ca nefondată acțiunea reclamantei având ca obiect constatarea aprobării tacite și obligarea pârâtului la eliberarea autorizației de construire pentru imobilul situat în B,-.
Instanța de recurs a avut în vedere următoarele considerente:
Se reține că la data de 28 2005 reclamantei - intimate i s- eliberat (conform cererii sale și a documentației aferente) autorizația de construire nr. 630/28 2005 pentru extindere și modernizare construcție existentă cu destinație spații comerciale și alimentație publică cu regim de înălțime Sp + P, parțial Cota de înălțime înserată în documentația prevăzută pentru eliberarea autorizației a fost de 5,1 metri. Reclamanta nu a înțeles să edifice construcția în parametri pentru care a solicitat autorizație iar la data de 21.09.2006, prin cererea înregistrată la Primăria B sub nr. 35769/21 septembrie 2006 solicitat aprobarea modificării parțiale a autorizației 630/2005 în sensul creșterii cotei de înălțime de la 5,1 metri la 6,1 metri, argumentând cererea pe împrejurarea că la data solicitării autorizației nu dispunea de fondurile necesare pentru realizarea regimului de înălțime.
Soluționând în termen legal cererea reclamantei, recurenta, prin adresa 35769/27 septembrie 2006 îi comunică că în conformitate cu art. 62 al. l din Ordinul 1430/2005 are obligația de a solicita emiterea unei noi autorizații corespunzător modificărilor aduse proiectului, cererea urmând a fi însoțită de documentație corespunzătoare.
Reclamanta nu se conformează adresei primite ci dimpotrivă continuă lucrările așa încât la data de 20 noiembrie 2006, prin procesul - verbal seria A nr. - s-a constatat edificarea construcției, fără respectarea regimului de înălțime prevăzut în autorizația 630/2005.
Această instanță reține că prin acțiunea așa cum a fost precizată (de altfel și prin concluziile scrise depuse la instanța de fond) reclamanta invocă refuzul de soluționare a cererii depusă la 21 septembrie 2006, aspect infirmat de adresa răspuns nr. 35769/27 septembrie 2006 din care rezultă că recurenta, potrivit dispozițiilor legale în vigoare nu avea te,mei a da curs cererii de modificare, impunându-se solicitarea eliberării unei noi autorizații. Din analiza art. 62 din Ordinul 1430/2005 instanța reține că într-adevăr în situația în care se modifică regimul de înălțime (art. 62 al. 2 lit. c) ne aflăm în cazul schimbării soluției tehnice din proiect.
Împrejurarea că ulterior reclamanta a finalizat construcția nu schimbă natura cererii din 21 septembrie 2006, dată la care chiar reclamanta aducea la cunoștință autorității publice împrejurarea că intenționează să modifice regimul de înălțime.
Documentația depusă la 21 septembrie 2006 reținută de instanța de fond este documentația aferentăcererii de modificare a autorizațieiși nicidecum documentația pentru eliberarea unei noi autorizații în accepțiunea art. 62 din Ordinul 1430/2005.
Este adevărat că ulterior, în martie 2007, reclamanta solicită eliberarea unei noi autorizații și că recurenta nu a dat curs acestei cereri, comunicându-i că se află litigii pe rol.
Instanța reține că modalitatea în care a răspuns recurenta cererilor ulterioare îndreptățea reclamanta la formularea unei acțiuni în obligarea primăriei de a soluționa pe fond cererea de eliberare a autorizației, însă faptul că cererea nu a fost soluționată în fond nu poate determina substituirea instanței în atribuțiile autorității publice competente în eliberarea autorizației de construire.
Astfel, în materia urbanismului și autorizării construcțiilor în cadrul primăriilor există comisii de specialitate alcătuite din specialiști competenți a-și expune părerea, a efectua expertize cu privire la calitatea, rezistența și alte criterii pe care trebuie să le îndeplinească o construcție.
Hotărârea instanței de fond de obligare la eliberarea autorizației în sensul creșterii cotei de înălțime de la 5,1 metri la 6,1 metri este dată cu depășirea competențelor puterii judecătorești, instanța neputându-se substitui autorității competente și a dispune asupra unor condiții strict tehnice. Procedând la stabilirea cotei de înălțime, instanța exercită practic atribuțiile comisiei de urbanism. Este adevărat că persoanele vătămate se pot adresa instanței de contencios administrativ în situația în care autoritățile prin exces, abuz de putere refuză îndeplinirea eliberării unui act administrativ, instanța putând obliga la analizarea cererilor, eliberarea unor acte, însă în cauza pendinte în discuție sunt chestiuni strict tehnice ce nu cad în sarcina instanței.
În fapt, reclamanta a construit fără a respecta autorizația de construire, modificând regimul de înălțime, construcția fiind finalizată. Legiuitorul creat prin art. 56 din Ordinul 1430/2005 norme de excepție aplicabile situațiilor când se construiește fără autorizație, norme aplicabile și atunci când nu se respectă autorizația.
Interpretarea dată de instanța de fond acestui text este contrară scopului avut în vedere la emiterea Ordinului 1430/2005. Astfel, interpretarea instanței de fond duce la concluzia că persoanele care construiesc fără respectarea condițiilor impuse de autorizația de construire pot modifica regimul de înălțime aprobat inițial iar ulterior pot pune, în temeiul art. 56, autoritatea în fața faptului împlinit, fiind obligată a emite autorizație în condițiile în care constructorul a înțeles să edifice imobilul. Or, această interpretare este contrară chiar principiilor ce guvernează materia autorizării executării construcțiilor. Consecințele pe care le poate avea realizarea unei construcții asupra siguranței cetățenilor, asupra încadrării în zonă asupra interesului general fac ca interpretarea dispozițiilor legale incidente în materia construcțiilor să fie restrictivă.
În mod greșit instanța de fond a reținut incidența dispozițiilor art. 56 al, 3 din ordinul 1430/2005.
Intrarea în legalitate, potrivit acestui text se face cu îndeplinirea unor condiții. Astfel, potrivit al. 2 al art. 56 în vederea realizării prevederilor al. 1 autoritatea competentă să emite autorizația de construire are obligația de a analiza modul în care construcția corespunde reglementărilor din documentațiile de urbanism aprobate pentru zona de amplasament urmând după caz să dispună menținerea sau desființarea Aliniatul 3 prevede că în situația în care construcția realizată fără autorizație întrunește condițiile urbanistice de integrare în cadrul construit preexistent autoritatea competentă poate proceda la emiterea unei autorizații în vederea intrării în legalitate, în coroborare cu luarea măsurilor care se impun numai în baza concluziilor unui referat de expertiză tehnică pentru cerința de calitate "rezistența mecanică și stabilitate" privind starea structurii și rezistența în stadiul fizic în care se află construcția precum și pentru cerința esențială de calitate "securitate la incendiu".
Cum reclamanta nu a făcut dovada că cererea pentru eliberarea autorizației (depusă în martie 2007) nu a fost însoțită de expertiza tehnică cu privire la cerințele la care face referire art. 56 al. 3, nu se poate reține un refuz, cu abuz de putere de a soluționa cererea reclamantei.
Documentația depusă în septembrie 2006 însoțit cererea de modificare și nu cererea de eliberare a autorizației. Pentru intrarea în legalitate art. 56 al. 3 prevede în mod imperativ întocmirea expertizei în condițiile mai sus arătate.
Împrejurarea reținută de instanța de fond în sensul că documentația din 21 septembrie 2006 se încadrează în dispozițiile art. 56 al. 3 este eronată.
Astfel, documentația vizând modificarea autorizației cuprinde studiul asupra modului în care se va construi. Or, art. 56 reglementează situația în care construcția a fost deja realizată și condițiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească sub aspectul calității atât în ce privește rezistența și stabilitatea cât și securitatea la incendiu. La data de 21 septembrie 2006 când s-a depus cererea de modificare și documentația reținută de instanța de fond, clădirea nu era construită, documentația depusă fiind întocmităîn vederea construirii - extinderii, modernizării.
Concluzionând că pentru a fi incidente dispozițiile art. 56 al. 3 este necesară expertizarea construcției executate din care să rezulte îndeplinirea condițiilor la care face referire textul, instanța apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 pct. 4, urmează a admite, în baza art. 312 Cod procedură civilă, recursul, a modifica sentința recurată în sensul respingerii acțiunii. Având în vedere că prin motivele de recurs nu s-au formulat critici referitoare la modalitatea de soluționare a excepțiilor instanței, urmează a menține dispozițiile sentinței sub aspectul modului de soluționare a excepțiilor.
Împotriva deciziei nr. 383/10.04.2009 a promovat contestație în anulare contestatoarea. cererea fiind depusă în termen și legal timbrată.
În motivarea contestației se arată că decizia instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, determinate de o greșită încadrare a situației de fapt.
Se arată astfel că, deși prima instanță a reținut că societatea a obținut certificatul de urbanism nr. 1139/2004 și autorizația pentru extindere nr. 630/2005, fiind depusă la dosar documentația ce a stat la baza solicitării eliberării/modificării autorizației de construire, apreciind că documentația se încadra în dispozițiile art. 56 alin. (3) din nr. 1430/2005, instanța de recurs a reținut în mod greșit că " reclamanta nu se conformează adresei primite, ci dimpotrivă, continuă lucrările ", ori chiar și pârâta a recunoscut că la data când s-a solicitat modificarea autorizației de construire lucrările erau deja terminate; în situația de fapt expusă nu aveau incidență dispozițiile art. 62 alin. 1 din Ordinul 1430/2005, ci dispozițiile art. 56 alin. 2 ( pe care instanța de recurs le-a exclus pe considerentul că nu era construită ).
Pe de altă parte, contestatoarea arată că nu avea interes să promoveze recurs, în condițiile în care acțiunea sa fusese admisă, astfel că instanța de recurs ar fi trebuit să caseze sentința cu trimitere spre rejudecare.
Analizând contestația de față, în raport de susținerile părților și de dispozițiile legale incidente, curtea reține următoarele:
Contestatoarea a susținut, în esență, că decizia de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, ceea ce ar atrage incidența dispozițiilor art. 318 Cod procedură civilă.
Art. 318 Cod procedură civilă statuează că " hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.".
Textul se referă, însă, la acele erori materiale ce au legătură cuaspectele formaleale judecării recursului și care au avut drept consecință darea unor soluții greșite.
Practica judiciară și doctrina au stabilit că asemenea erori ( greșeli ) materiale pot fi considerate - cu titlu de exemplu - respingerea unui recurs ca tardiv sau netimbrat, deși la dosar existau dovezi privind promovarea recursului în termen - sau exista dovada taxei de timbru, pronunțarea asupra unei alte hotărâri decât cea recurată, anularea greșită a recursului ca fiind făcut de un mandatar fără calitate, deși la dosar era depusă procura de reprezentare, etc.
Ca urmare, noțiunea de " greșeală materială " la care face referire art. 318 Cod procedură civilă vizează doar erori de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de stabilire a situației de fapt, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispozițiilor legale.
Ori contestația de față, deși se întemeiază pe dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă, face referire la o greșită stabilire a situației de fapt și a dispozițiilor legale aplicabile.
Aceste aspecte nu se încadrează în textul invocat și nu pot fi examinate în cadrul contestației în anulare, care ar deveni un veritabil " recurs la recurs " încălcând autoritatea de lucru judecat și principiul securității raporturilor juridice.
Referitor la al doilea motiv al contestației, în care se susține că se impunea casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare, curtea constată că și acesta excede dispozițiilor legale invocate de contestatoare ( art. 318 Cod procedură civilă ).
Față de considerentele expuse, constatând că prezenta contestație nu se încadrează în dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă, curtea va proceda la respingerea ei, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea - B prin administrator G cu sediul în B,-,. 1,. A,.9, județul B, împotriva deciziei civile nr. 383 din 10 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul PRIMARUL MUNICIPIULUI B cu sediul în B,--6, județul
Obligă contestatoarea să plătească intimatului suma de 4.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Red. //
Red. St.
Tehnored. 4 ex.
22.12.2009.
Președinte:Vera StănișorJudecători:Vera Stănișor, Mona Gabriela Ciopraga, Morina
