Obligația de a face. Decizia 403/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL-
Dosar nr- Decizia nr. 403/2009
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009
PREȘEDINTE: Gabriela Mona Ciopraga judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Vera Stănișor
- - - JUDECĂTOR 3: Morina
- - grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-reclamantăOîmpotriva sentinței civile nr. 414 din 17 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns avocat -, cu împuternicire avocațială la dosar, pentru recurenta-reclamantă O și consilier juridic pentru intimații-pârâți Consiliul Local O și Municipiul O prin Primarul Municipiului
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier, după care:
Apărătorul recurentei-reclamante depune la dosar taxă judiciară de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Părțile arată că nu au cereri prealabile.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul părților pe fondul cauzei.
Avocat -, pentru recurenta-reclamantă O, solicită admiterea recursului și, în consecință, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii, așa cum a fost formulată, ca inadmisibilă întrucât consideră că art. 13 din Legea nr. 550/2002 nu are aplicabilitate în speță, acest articol se referă la vânzarea spațiilor comerciale și nu a terenurilor. Susține că la Oae xistat o situație specială, spațiile comerciale au avut un proprietar, iar terenurile alt proprietar.
În concluzie, solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Consilier juridic, pentru intimații-pârâți Consiliul Local O și Municipiul O prin Primarul Municipiului O, solicită respingerea recursului întrucât consideră că instanța de fond s-a pronunțat corect pe inadmisibilitate. Totodată, precizează că Decizia nr. 3648/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție face trimitere numai la spații aflate în domeniul public sau privat al statului și, chiar dacă în cauză s-ar fi judecat fondul, la data cumpărării societatea era cu capital integral privat, iar vânzător nu poate fi decât statul. Sub acest aspect, indică faptul că terenul a fost cumpărat de la un terț și, deci, nu se putea încălca principiul autonomiei locale. Depune concluzii scrise la dosar.
S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului de față, în materia contenciosului administrativ, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Bacău și înregistrată sub nr-, reclamanta chemat în judecată pe pârâții Consiliul local O și Municipiul O - prin primar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții să îi vândă, în termen de 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, terenurile aferente spațiilor comerciale situate în O,-, în suprafață de 202,54 și-, în suprafață de 66,73
De asemeni, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la o amendă de 20 % din salariul minim brut pe economie și obligarea la despăgubiri în cuantum de 270 lei/zi de întârziere, pentru întârzierea punerii în executare a hotărârii irevocabile.
Reclamanta a arătat, în motivarea acțiunii, că este proprietara celor două spații comerciale menționate, conform contractelor de vânzare - cumpărare nr. 172/05 decembrie 2000 și nr. 36/06 martie 2001, că la data cumpărării spațiilor situația terenurilor aferente nu era clarificată, proprietatea asupra acestora fiind disputată de și PRIMĂRIA O, că în prezent terenurile respective se află în proprietatea privată a Consiliului Local O și că, în raport de dispozițiile art. 13 din Legea 550/2002, pârâții au obligația de a le vinde aceste terenuri, obligație pe care refuză să o îndeplinească.
Prin sentința civilă nr. 414/24 septembrie 2008, pronunțată în dosarul -, tribunalul a respins excepțiile de prematuritate a acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins, pe acest considerent, acțiunea reclamantei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Dispozițiile art.2 alin.1 și art.3 alin.1 și 2 din Legea nr.215/2001 privind Administrația publică locală, consacră principiul autonomiei locale, conform căruia autonomia este acel drept al persoanei de drept public de a dispune liber de propria voință și care are deplină libertate în acțiunile sale.
În speță reclamanta este proprietara unor spații comerciale; "Magazin B" situat în O,- în suprafață de 202,54 mp și "Magazin ", situat în O,- în suprafață de 66,73 mp, conform contractelor 172/05.12.2000 intabulat sub nr. 5823/14.12.2000 și nr. 36/06.03.2001 intabulat sub nr. 1899/27.03.2001.
În ce privește ternul aferent acestor spațiii comerciale, nici SC SA O și nici SC SA O nu au obținut certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra ternului conform HG nr.834/1991, astfel că acest teren a devenit teren disponibilizat și a intrat în proprietatea privată a Municipiului O și în administrarea Consiliului Local O,care, în virtutea dreptului său de administrare, a hotărât concesionarea, respectiv închirierea terenurilor aflate în proprietatea privată a municipiului O, conform L nr.51/21.06.2007,invitând agenții economici, inclusiv reclamanta să participe la procedurile de atribuire a contractelor de concesiune sau închiriere conform L nr.38/23.04.2007 și a regulamentului emis în acest sens.
Această inițiativă a Consiliului Local O s-a efectuat în baza dispozițiilor art.21 din Legea nr.215/2001 conform cărora autoritățile administrației publice locale prin care se realizează autonomia locală sunt consiliile locale, ca autorități deliberative și primarii ca autorități executive, iar conform art.38 alin.5 lit.b Consiliul Local este cel care hotărăște în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.38 alin.2 lit. c (- administrarea domeniului public și privat al comunei, orașului municipiului -) vânzarea, concesionarea sau închirierea terenurilor proprietate privată.
Ca urmare, s-a apreciat că nu există nici un temei de drept prin care proprietarul terenului să fie obligat la vânzarea terenului aflat în proprietatea sa, fiind inadmisibil transferul silit de proprietate, deoarece s-ar încălca dreptul unităților administrativ - teritoriale de exercitare a prerogativei dispoziției,ca atribut ce ține de esența dreptului de proprietate, drept de proprietate consfințit de Constituția României( care în art. 41 alin.1 garantează dreptul de proprietate privată), și de dispozițiile art.480, 481 Cod civil.
În același sens s-a reținut și jurisprudența Curții Constituționale ( Decizia nr.870/2007) precum și a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că o privare de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă normelor de drept intern și să respecte un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
Ca urmare, tribunalul a apreciat că dispozițiile Legii nr.550/2002 privind vânzarea spațiilor comerciale proprietatea privată a statului și a celor de prestări servicii aflate în administrarea consiliilor județene sau a consiliilor locale, precum și a celor din patrimoniul regiilor autonome de interes local, invocate de către reclamantă, nu sunt aplicabile speței în cauză, deoarece nu fac referire la vânzarea terenurilor proprietate privată a unităților administrativ - teritoriale, ci stabilesc cadrul juridic pentru vânzarea spațiilor comerciale și a celor de prestări servicii proprietate privată a satului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, care a susținut că hotărârea este rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a legii,motiv prevăzut de art. 304 pct. (9) Cod procedură civilă. Astfel, recurenta a susținut că dispozițiile art. 13 al. (2) din Legea 550/2002 erau aplicabile în situația sa, iar prevederile Deciziei nr. 870/2007 a Curții Constituționale, reținute de tribunal, nu au nici o legătură cu litigiul de față, referindu-se la o altă situație (respectiv la neconstituționalitatea art. 4 al. (1), art. 5 al. (1) și art. 8 din nr.OUG 110/2005 prin vânzarea spațiilor proprietate privată a statului sau a unităților administrativ - teritoriale, cu destinația de cabinete medicale).
Intimații - pârâți au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât, așa cum just a reținut instanța de fond, terenul în discuție face parte din domeniul privat al municipiului O, nefiind incidente dispozițiile Legii 550/2002.
Analizând sentința recurată, sub aspectul criticilor formulate, încadrabile în dispozițiile art. 304 pct. (9) Cod procedură civilă, curtea constată neîntemeiat recursul de față, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Legea 550/2002, invocată drept temei juridic al acțiunii, stabilește cadrul juridic pentruvânzarea spațiilor comerciale proprietate privată a statului, aflate în administrarea consiliilor locale sau județene, ceea ce înseamnă că aceste dispoziții legale nu pot avea incidență în ce privește spațiile ce se află în proprietatea privată a unităților administrativ - teritoriale (cu privire la acestea din urmă Consiliul Local este cel care hotărăște, în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 38 al. (2) lit. (c) din Legea 215/2001, în orice problemă legată de vânzare, concesionare sau închiriere).
În speță, recurenta - reclamantă a dobândit dreptul de proprietate asupra celor două spații comerciale prin contractele de vânzare - cumpărare nr. 172/2000 și nr. 36/2001 de la În acest contracte se face mențiunea că, în ce privește terenul aferent spațiilor comerciale, vânzătoarea are doar un drept de folosință, pe care îl transmite cumpărătoarei.
nu a făcut demersuri pentru a obține dreptul de proprietate asupra acestor terenuri, conform dispozițiilor HG NR. 834/1991, situație în care, în temeiul art. 4 din acest act normativ, terenul a intrat în proprietatea privată a Municipiului O și în administrarea Consiliului Local O, nefiind în prezent nici în proprietatea statului, nici a
Cum spațiile în discuție nu au fost vândute în condițiile art. 5 și urm. din Legea 550/2002, iar pe de altă parte nu s-a făcut dovada că terenul aferent spațiilor vândute ar fi proprietate de stat, în mod corect a stabilit instanța de fond că acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 13 din Legea 550/2002 este inadmisibilă.
Art. 13 din Legea 550/2002 prevede că "terenul aferent spațiului comercial se vinde odată cu acesta, dacă este clarificată situația sa juridică și dacă sunt îndeplinite condițiile legale".
Aceste dispoziții legale nu pot avea incidență în cauză, având în vedere că cele două contracte de vânzare au fost încheiate în anul 2000, respectiv 2001, la o dată anterioară intrării în vigoare a Legii 550/2002.
Așa fiind, curtea reține că instanța de fond a interpretat și a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, astfel că, în raport de dispozițiile art. 304 pct. (9)Cod procedură civilă, nu se impune reformarea sentinței recurate.
În ce privește argumentul din sentință, referitor la aspectele reținute de Curtea Constituțională în Decizia nr. 870/2007, curtea constată că acest argument este valabil, chiar dacă decizia respectivă privea neconstituționalitatea unui alt act normativ.
Argumentele Curții Constituționale cu privire la dreptul de dispoziție al autorităților publice locale asupra bunurilor ce fac parte din domeniul privat al unității administrativ - teritoriale sunt valabile și în speța de față, fiind o chestiune ce ține de interpretarea dispozițiilor Legii 215/2001.
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 312 al. (1) Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul de față, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul contencios administrativ declarat de recurenta - reclamantă împotriva sentinței civile nr. 414 din 17.09.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații - pârâțiCONSILIUL LOCALși MUNICIPIUL prinPRIMARUL MUNICIPIULUI, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23.04.2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Red.
Tehnored. 2 ex.
18 mai 2009
Președinte:Gabriela Mona CiopragaJudecători:Gabriela Mona Ciopraga, Vera Stănișor, Morina
