Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 406/2009. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL-

Dosar nr- Decizia nr. 406/2009

ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009

PREȘEDINTE: Gabriela Mona Ciopraga judecător

- - - - JUDECĂTOR 2: Vera Stănișor

- - - JUDECĂTOR 3: Morina

- - grefier

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurentul-pârâtSpitalul de Urgență Pîmpotriva sentinței civile nr. 260/CA din 4 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind achizițiile publice.

La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima, cât și la cea de-a doua strigare a cauzei, au lipsit părțile.

Procedura a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier care învederează instanței că s-a depus la dosar, prin intermediul compartimentului arhivă al acestei instanțe, întâmpinare, în triplu exemplar.

Față de lipsa părților și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă, cauza rămâne în pronunțare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului de față, în materia contenciosului administrativ, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 260/04 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț - Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta L în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Județean de Urgență N, în sensul că s-a anulat licitația publică cu strigare desfășurată la 9.07.2008 având ca obiect închirierea unui spațiu cu suprafața de 50, 30 mp. situat în incinta Ambulatoriului de Specialitate al Spitalului Județean de Urgență N în vederea amplasării Centrului de Medicală prin.

Totodată s-a suspendat punerea în executare a procesului verbal de adjudecare întocmit de Comisia de licitație la 9.07.2008 până la soluționarea irevocabilă a acțiunii.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Pârâtul a organizat licitația publică cu strigare din 09.07.2008, ora 12.00, în vederea închirierii unui spațiu în suprafață de 50,30. pentru amplasarea unui aparat de investigare În vederea participării la licitație au depus cereri de înscriere trei societăți: Centru Medical SRL - reclamanta din cauză, precum și SC de Diagnostic SRL B și SC Co SRL Oferta reclamantei a fost respinsă, procedura licitației desfășurându-se numai cu SC de SRL B și SC Co SRL al licitației a fost declarat SC de SRL. Potrivit celor consemnate în procesul - verbal întocmit de comisia de licitație și comunicate reclamantei prin adresa cu nr. 23138 din 16.07.2008, oferta reclamantei a fost respinsă, motivat de faptul că reclamanta nu a prezentat autorizație de competență investigație - condiție obligatorie de calificare a ofertantului potrivit lit. E, pct. 4 subpct. 2 din caietul de sarcini, reclamanta nu a făcut dovada experienței privind desfășurarea activității de - condiție obligatorie de calificare a ofertantului, lit. E, pct. 4, subpct. 1 din caietul de sarcini, iar din fișa de informații generale prezentată nu rezultă specializarea personalului medical sanitar și tehnic operațional în domeniul - condiție obligatorie de calificare a ofertantului lit. E, pct. 4, subpct. 4 din caietul de sarcini.

Tribunalul a reținut că în procesul - verbal încheiat de comisia de licitație sunt menționate documentele de calificare prezentate de ofertanți. În cuprinsul procesului verbal, la rubrica documentelor referitoare la "experiența sanitară", la poziția reclamantei, este trecută mențiunea "NU". La rubrica "certificate sau echivalente - copie", la poziția reclamantei, nu este făcută nici o mențiune. La rubrica "Autorizație de competență investigație - copie", pentru reclamantă este trecută mențiunea "NU". La rubrica "fișa de informații generale privind personalul medical" pentru reclamantă este trecută mențiunea "NU" (filele 37 și 38). Reclamanta constatările făcute în acest sens de comisia de licitație și susține că face dovada că are și experiență similară și standarde de asigurare a calității, depunând înscrisuri pe care la consideră relevante și de natură să infirme constatările reținute de comisie.

Ceea ce este relevant pentru soluționarea cauzei este faptul că din cei cinci membri ai comisiei de licitație numai doi au semnat procesul - verbal întocmit. Procesul - verbal nu este semnat de Dr. - director medical,. și nici de - șef birou achiziții, ci numai de fizician și consilier juridic. În condițiile în care trei din cei cinci membri ai comisiei de licitație nu semnează procesul - verbal, reiese că acești trei membri nu își asumă răspunderea pentru constatările făcute în cuprinsul procesului - verbal, iar procesul - verbal astfel întocmit nu constituie o probă concludentă pentru confirmarea lipsurilor constatate de comisie în ce privește îndeplinirea de către reclamantă a condițiilor de participare la licitație.

Totodată, tribunalul reținut și următorul aspect deloc neglijabil:

În caietul de sarcini, la lit. E pct. 1, reprezentând "Condiții obligatorii de calificare a participanților" se impun condiții: certificate constatatoare privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor și taxelor către stat, precum și a contribuției pentru asigurările sociale de stat - formulare tip eliberate de . Direcția Generală a Finanțelor Publice și Direcția de Impozite și Taxe Locale". În cuprinsul procesului - verbal întocmit de comisia de licitație la rubrica "certificat de plată a taxelor și impozitelor locale" în dreptul reclamantei apare mențiunea "DA", iar în dreptul celorlalte ofertante nu apare nici o mențiune (fila 37). Reiese că reclamanta a prezentat dovada plății taxelor și impozitelor locale, iar celelalte două ofertante nu au prezentat dovezi în acest sens. Deși, potrivit caietului de sarcini, această condiție a dovezii îndeplinirii obligațiilor de plată către stat era obligatorie și reclamanta a fost singura care a prezentat aceste dovezi, în mod inexplicabil reclamanta a fost descalificată, iar pârâtele au fost admise să participe la licitație.

Pentru motivele de mai sus, tribunalul a dispus admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Spitalul Județean de Urgență P N, motivele invocate fiind încadrabile în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 din Codul d e procedură civilă.

Concret, recurentul a susținut că a fost greșit interpretată lipsa semnăturilor a trei membri ai comisiei de licitații la pag. 6 a procesului - verbal, fără a se avea în vedere că toate aceste semnături se regăsesc la finalul actului.

În ce privește lipsa certificatului de plată a taxelor și impozitelor locale pentru ceilalți participanți la licitație, recurentul a susținut că cele două societăți au prezentat actele respective, dar comisia a omis să consemneze acest lucru.

A mai arătat recurentul că intimata - reclamantă nu a prezentat toate documentele enumerate la lit. "E" punctele 1 - 4 din caietul de sarcini, astfel că în mod legal a fost exclusă de la licitație.

Int9imata - reclamantă - L depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința recurată, sub aspectul criticilor formulate și în raport de dispozițiile legale ce au incidență în cauză, curtea constată neîntemeiat recursul de față, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Prima critică a recurentului se referă la faptul că instanța de fond a interpretat greșit lipsa semnăturilor a trei membri ai comisiei de licitație la pag. 6 a procesului - verbal de adjudecare.

Curtea constată că într-adevăr, la pag. 6 a procesului - verbal nr. 16402/09 iulie 2008, apar semnăturile a doi din cei 5 membri ai comisiei de licitație.

Este adevărat că desfășurătorul licitației publice (filele 69 - 81 dosar fond) este semnat de toți cei 5 membri ai comisiei de licitație, dar acest lucru nu conferă validitate procesului - verbal nr. 16402/09 iulie 2008. Aceasta deoarece desfășurătorul semnat de toți membrii comisiei consemnează doar prețurile oferite de cei doi ofertanți admiși la licitație și oferta desemnată câștigătoare.

Decizia de respingere a participării la licitație a intimatei - reclamante - este însă adoptată prin procesul - verbal care se încheie la pag. 6 și care e semnată doar de doi din cei cinci membri ai comisiei.

Potrivit art. 5 al. 3 din Regulamentul - cadru privind procedura de închiriere bunurilor imobile aflate în administrarea Spitalului Județean de Urgență P N, aprobat prin Hotărârea nr. 35/09 mai 2008 (filele 25 - 32 fond)deciziile comisiei de licitație vor vi luate cu votul majorității membrilor săi.

Aceste dispoziții au fost încălcate în cauză, astfel că este întemeiată concluzia instanței de fond, în sensul că decizia comisiei, de respingere a participării la licitație a reclamantei nu produce efecte, nefiind asumată decât de doi dintre membrii comisiei.

Al doilea aspect invocat de recurent, referitor la faptul că ofertanții admiși la licitație ar fi prezentat certificatul fiscal, constituie un aspect cu privire la care nu s-au administrat probe la instanța de fond.

Instanța de recurs a pus în vedere recurentului - pârât să depună la dosar probe în susținerea acestui motiv de recurs, respectiv certificatele fiscale pentru cei doi ofertanți admiși la licitație.

Cu toate acestea, recurentul - pârât nu probat aceste aspecte, susținute în al doilea motiv de recurs.

În atare condiții, reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 1169 Cod civil, curtea constată întemeiată și concluzia instanței de fond, potrivit căreia ofertanții admiși la licitație nu au prezentat certificatul de plată a impozitelor și taxelor locale.

Față de considerentele expuse, curtea constată că soluția instanței de fond este legală și temeinică, iar criticile recurentului sunt nefondate, fiind evident că licitația din 09 iulie 2008 s-a desfășurat cu încălcarea regulamentului, astfel că se impunea a fi anulată.

Întrucât cele două motive reținute la fond (respectiv - lipsa semnăturilor celor trei membri ai comisiei de pe procesele - verbale și lipsa certificatelor fiscale pentru cei doi ofertanți admiși la licitație), constituie motive suficiente pentru anularea licitației, curtea constată că nu se mai impune a fi analizate susținerile recurentului privind documentația incompletă depusă de reclamantă, cu atât mai mult cu cât acest aspect nu a ost analizat de instanța de fond.

Față de considerentele expuse, în raport de dispozițiile art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul contencios administrativ promovat de recurentul - pârât SPITALUL DE URGENȚĂ P împotriva sentinței civile nr. 260/CA din 04 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - reclamantăB -prin reprezentant, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din23.04.2009.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red. Red. Tehnored. 2 ex. 15 mai 2009

Președinte:Gabriela Mona Ciopraga
Judecători:Gabriela Mona Ciopraga, Vera Stănișor, Morina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 406/2009. Curtea de Apel Bacau