Anulare act administrativ fiscal. Decizia 405/2009. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL-

Dosar nr- Decizia nr. 405/2009

ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009

PREȘEDINTE: Gabriela Mona Ciopraga judecător

- - - - JUDECĂTOR 2: Vera Stănișor

- - - JUDECĂTOR 3: Morina

- - grefier

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurentul-pârâtInspectoratul de Poliție Județeanîmpotriva sentinței civile nr. 467 din 29 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima, cât și la cea de-a doua strigare a cauzei, au lipsit părțile.

Procedura a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier care învederează instanței că s-a depus la dosar, prin intermediul compartimentului arhivă al acestei instanțe, concluzii scrise, într-un singur exemplar, formulate de intimatul-reclamant.

Se constată că recurentul-pârât nu și-a îndeplinit obligația depunerii taxei judiciare de timbru de 2 lei și a timbrului judiciar de 0,15 lei, situație în raport de care instanța invocă, din oficiu, excepția netimbrării recursului.

Față de lipsa părților și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă, cauza rămâne în pronunțare cu privire la excepția netimbrării recursului.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 467/29.09.2008 Tribunalul Bacăua respins excepțiile inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive în cauza privind pe reclamantul în contradictoriu cu pârât Inspectoratul de Poliție al Județului - Serviciul De Politie Rutiera cu sediul în B; a obligat să prelungească reclamantului dreptul de a conduce autovehiculele pe drumurile publice până la soluționarea irevocabilă a sentinței penale nr. 608/31.10.2007 pronunțată de Judecătoria Moinești în dosar nr-.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Reclamantul are calitatea de inculpat în dosarul penal nr. - care în prezent se află în recurs la Curtea de APEL BACĂU deoarece prin Sentința penală nr. 608/31.10.2007 a fost condamnat la 1000 lei amendă penală. De la data producerii accidentului de circulație, 11.10.2003, i s-a reținut permisul de conducere. Până la data de 26.08.2008 i s-a acordat periodic pentru câte 30 de zile o dovadă de înlocuire cu prelungirea dreptului de a conduce pe drumurile publice.

La data de 25.07.2008 a depus la pârâtă o nouă cerere care i-a fost refuzată prin adresa nr. -/27.08.2008 motivat de faptul că în Monitorul Oficial nr. 570/29.07.2008 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 742/24.06.2008 prin care dispozițiile art. 111 al.6 din OUG nr. 195/2002 au fost declarate neconstituționale.

Prin Decizia nr. 742/24.06.2008 a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 111 alin. 6 din OUG nr. 195/2002. Pe de altă parte, dispozițiile alin. 7 din același articol nu au fost declarate neconstituționale astfel că "decizia șefului poliției rutiere privind dreptul de circulație poate fi atacată la instanța de contencios administrativ". Au rămas în vigoare și dispozițiile pct. 1-5 din același articol cu privire la reținerea permisului de conducere.

În cauză, în baza dispozițiilor art. 111 pârâta a reținut permisul de conducere dar nu mai are temei legal pentru prelungirea dreptului de circulație și nici instanța penală nu a dispus nici o măsură în acest sens. Prin urmare instanța de contencios administrativ este corect investită în baza dispozițiilor art. 111 alin. 7 din OUG nr. 195/2002. Conform aceluiași articol procedura prealabilă nu este obligatorie motiv pentru care urmează a de respinge excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă.

Excepția lipsei calității procesuale pasive este nefondată deoarece actul și faptul juridic al reținerii permisului a fost exercitat de către aceasta, iar soluția instanței urmează a fi pronunțată în contradictoriu cu aceasta fiind singura autoritate publică ce poate executa sentința.

Pe fond se constată că reclamantul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la rămânerea irevocabilă a hotărârii penale de condamnare. În plus se constată că instanța de fond a condamnat inculpatul reclamant în prezenta cauză pentru fapta prevăzută la art. 184 alin. 1 și 3 Cod penal și nu pentru infracțiunile prevăzute la art. 111 lit. a, b sau c, motiv pentru care urmează a admite acțiunea și a obliga pârâta să prelungească reclamantului dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice până la rămânerea irevocabilă a Sentinței penale nr. 608/2007 pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul nr-.

În termen legal, împotriva hotărârii tribunalului, pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Baf ormulat prezentul recurs în motivarea căruia a arătat următoarele:

Reclamantul a fost condamnat prin sentința penală nr. 608/31.10.2007 pronunțată de Judecătoria Moinești, menținută prin decizia penală nr. 246/A/15.05.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău și definitivă prin decizia penală nr. 513/11.09.2008 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU.

Reclamantul a indus în eroare instanța de judecată întrucât avea cunoștință de decizia penală pronunțată de Curtea de APEL BACĂU.

Atât pentru primul termen de judecată, din 19.03.2009, cât și pentru termenul de astăzi recurentul-pârât a fost citată cu mențiunea de a achita o taxă judiciară de timbru de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei. Recurentul nu a făcut dovada achitării taxei și timbrului judiciar, deși această obligație trebuia îndeplinită la data formulării recursului, astfel cum se dispune prin art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997.

În aceste condiții - deși este fondată susținerea din recurs potrivit căreia, la data la care a fost pronunțată hotărârea recurată, hotărârea penală era deja definitivă - această instanță se va pronunța, mai întâi, asupra excepției de netimbrare, astfel cum impun dispozițiile art. 137 alin. 1 din Codul d e procedură civilă. Întrucât obligația de plată a taxei judiciare de timbru nu a fost îndeplinită devin aplicabile dispozițiile alin. 3 al art. 20 din Legea nr. 146/1997 potrivit cărora neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabili se sancționează cu anularea cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează recursul formulat de recurentul - pârât INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN împotriva sentinței civile nr. 467 din 29.09.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 5474/- în contradictoriu cu intimatul - reclamant, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 23.04.2009.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red. Red. 2 ex. 11 mai 2009

Președinte:Gabriela Mona Ciopraga
Judecători:Gabriela Mona Ciopraga, Vera Stănișor, Morina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 405/2009. Curtea de Apel Bacau