Obligația de a face. Sentința 461/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 461/2009
Ședința publică din data de 12 octombrie 2009
Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR 1: Nemenționat
GREFIER:
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul, împotriva pârâtului STATUL ROMÂN PRIN COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, având ca obiect obligația de a face numirea unui evaluator autorizat.
În data de 05.10.2009, după închiderea dezbaterilor, s-a înregistrat la dosar întâmpinarea trimisă și prin poștă din partea pârâtului.
Se constată că, mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 05 octombrie 2009, încheiere care face partea integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi.
CURTEA
deliberând reține că,
Prin acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul a chemat în judecată pârâtul STATUL ROMÂN prin COMISIA CENTRALĂ pentru STABILIREA DESPĂGUBIRILOR solicitând ca, în urma administrării probatoriului în cauză, autoritatea pârâtă să fie obligată ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești să numească un evaluator autorizat care să efectueze lucrarea de specialitate în vederea stabilirii cuantumului măsurilor reparatorii pentru apartamentul nr. 3 din imobilul situat în C-N- județul C, înscris în CF nr. - nr. top 462/1/III având suprafața utilă de 173,22 mp și cu de 59,95/100 înscrise în CF colectiv -; să emită în favoarea reclamantului o decizie reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul menționat mai sus, ținând cont de valoarea stabilită prin raportul de evaluare; cu obligarea la cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor acțiunii, se arată că, potrivit art. 2 alin 1 lit i din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prin "refuzul nejustificat de a soluționa o cerere" se înțelege " exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea".
În speță este foarte clar că autoritatea pârâtă, nesoluționând cererea, în sensul numirii unui evaluator, au avut deschisă calea acțiunii în contencios administrativ.
În măsura în care, în apărarea acesteia va fi invocată Decizia nr. 2815/16 septembrie 2008 potrivit căreia ordinea soluționării notificărilor se face pe de o parte, în funcție de data transmiterii dosarului către - înainte sau după intrarea în vigoare a OUG nr. 81/2007, iar pe de altă parte în funcție de ordinea înregistrării lor, trebuie arătat că prin acest act administrativ nu se respectă termenul de 30 de zile de la depunerea cererii.
Acest termen general de 30 de zile este aplicabil tuturor autorităților publice, cu excepția situației când chiar prin lege specială se derogă de la acesta, stabilindu-se un alt termen.
Ori, Legea nr. 247/2005 nu stabilește nici un termen special, iar deciziile sunt acte administrative cu forță juridică inferioară legii, deci nu pot stabili ele însele un asemenea termen special.
Este adevărat că întreaga procedură de emitere a deciziei conținând titlul de despăgubire nu poate fi parcursă în termenul general de 30 de zile însă, pe de o parte, recurenta a solicitat ca, în acest termen, autoritatea pârâtă să numească doar un evaluator (prima etapă a acestei proceduri) iar pe de alta, întreaga procedură trebuie parcursă într-un termen rezonabil și previzibil.
Prin numeroase hotărâri pronunțate de CEDO, România a fost condamnată pentru încălcarea art. 6 alin 1 din Convenție și a art. 1 alin 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție raportat la faptul că procedura de acordare a despăgubirilor în temeiul Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 247/2005 nu este benefică și nu funcționează corespunzător, că persoanele îndreptățite încă nu beneficiază de despăgubirile acordate acesta datorându-se pe de o parte faptului că Fondul Proprietatea încă nu funcționează, iar pe de altă parte că nu se respectă un termen rezonabil de încasare a sumelor de bani.
Curtea a reținut că "și în cazul în care Legea nr 10/2001 deschide părților interesate accesul la o procedură administrativă și, apoi, dacă este necesar, la o procedură de contencios acest acces rămâne teoretic și iluzorie nefiind în prezent în măsură să ajungă într-un termen rezonabil la plata unor despăgubiri în favoarea persoanelor pentru care restituirea în natură nu mai este posibilă" (Faimblat României) și că "nu se oferă nici o garanție părților interesate în legătură cu durata sau rezultatul acestei etape a procedurii".
De asemenea Curtea de la Strasbourg a reținut că "administrația constituie un element al statului de drept, interesul său identificându-se cu cel al unei bune administrări a justiției și că dacă administrația refuză sau omite să se execute sau întârzie să o facă, garanțiile de la articolul 6 de care a beneficiat justițiabilul în tipul etapei judiciare a procedurii pierd orice rațiune de a fi " ( și altii contra României), prin urmare comportamentul se pretează pe cele reținute de C în cauza citată, prin întârzierea nejustificată în emiterea titlului de despăgubire către reclamant.
Chiar și noua procedură instituită prin Decizia nr. 2815/2008 a privind repartizarea dosarelor, în funcție de data în care au fost transmise către Secretariatul, înainte sau după intrarea în vigoare a OUG nr. 81/2007, nu respectă art. 6 alin 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,mai exact dispozițiile referitoare la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.
În cauza Belasin României, Curtea a observat că "Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2007, adoptată recent, urmărește accelerarea procedurii de despăgubire pentru bunurile preluate abuziv de către stat, însă aceasta observă că nici astăzi fondul "Proprietatea" nu funcționează într-un mod susceptibil să ducă la acordarea efectivă a unei despăgubiri".
Curtea a reținut că Statul Român "trebuie să adapteze procedura stabilită de legile de reparație (în prezent Legea nr. 10/2001 și 247/2005), astfel încât aceasta să devină coerentă, accesibilă, rapidă și previzibilă, inclusiv în ceea ce privește selectarea metodei pentru alegerea dosarelor care vor fi examinate de către Comisia Centrală.
Sistemul astfel remediat ar trebui să permită părților "să beneficieze de compensare și/sau de a primi acțiuni la Fondul "Proprietatea", în funcție de opțiunea lor, într-un termen rezonabil" (a se vedea Katz României).
În plus, Curtea a reținut în mai multe hotărâri pronunțate împotriva României faptul că "nici Legea nr. 10/201, nici Legea nr. 247/2005 care o modifică nu iau în calcul prejudiciul suferit din cauza unei lipse prelungite a despăgubirii persoanelor care la fel ca reclamanta, au fost private de bunurile lor" (a se vedea Porteanu României, Tudor României, Faimblat României, și alții României, Ionescu României.
Astfel, se impune emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamantului, pentru a se evita o nouă condamnare a României la CEDO pentru prelungirea nejustificată în procedura acordării despăgubirilor.
Pârâtul STATUL ROMÂN prin COMISIA CENTRALĂ pentru STABILIREA DESPĂGUBIRILOR prin întâmpinarea depusă la data de 5 octombrie 2009 solicită respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamant ca fiind neîntemeiată (37-40).
În dezvoltarea motivelor întâmpinării, pârâtul arată, în esență, că, dosarul aferent dispoziției nr. 2170/2008 a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, fiind astfel declanșată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
În cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII di actul normativ amintit, sunt parcurse mai multe etape-etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, această etapă fiind prevăzută de dispozițiile art. 16 alin 1 și 2 Capitolul V Titlul VII, modificat și completat prin OUG nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, - etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării și etapa evaluării, etapă în care, dacă după analizarea dosarului se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de pct 26 din OUG nr. 81/2007, prin care este introdus, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul1, secțiunea I intitulată "Valorificarea titlurilor de despăgubire".
În cauza supusă judecății, subliniază faptul că etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantei, în sensul că dosarul aferent Dispoziției nr 2170/2008 a fost transmis de Primăria municipiului C-N, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 43754/CC.
Dosarul amintit mai sus, a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat situat în municipiul C-N-, județul C și s-a constatat că este legală respingerea cererii de restituire în natură.
Din actele depuse la dosar lipsește doar situația încasării despăgubirilor încasate în temeiul Legii nr. 112/1995, pentru apartamentul nr. 3, acesta fiind vândut foștilor chiriași.
Mai învederează că în dosarul de despăgubire trebuie să se regăsească toate înscrisurile ce au stat la baza emiterii dispoziției emise în temeiul Legii nr. 10/2001.
Referitor la etapa evaluării, subliniază că această etapă este condiționată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815/16 septembrie 2008 Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, la care se fac referiri în conținutul prezentei întâmpinări.
Soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanșării procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și nu în baza unei cereri exprimate de persoana îndreptățită.
Examinând acțiunea prin prisma motivelor invocate și a probelor existente la dosar, Curtea reține următoarele:
Prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 reclamantul a solicitat restituirea în natură a apartamentelor nr. 1,3 și 4 și a terenului C și acordarea de despăgubiri bănești pentru apartamentul nr. 2 din imobilul situat în C-N- județul
Prin Dispoziția nr. 2864/17 noiembrie 2005, Primăria Municipiului C-N a restituit în natură apartamentele nr. 1 și 4 situate în- județul C, ele aflându-se în administrarea Consiliului Local al municipiului C-
Prin Dispoziția nr. 2170/2008 s-au propus măsuri reparatorii pentru apartamentele 2 și 3 situate în imobilul din-, primul fiind vândut în baza Legii nr. 112/1995 iar al doilea fiind înstrăinat către SC N SRL, în baza sentinței civile nr. 5330/14 noiembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Cluj prin care a fost respinsă acțiunea în constatare a nulității absolute a înstrăinării.
Reclamantul s-a adresat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea numirii unui evaluator pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, măsurilor reparatorii și emiterea deciziei corespunzătoare (5,6).
Conform afirmațiilor reclamantului, acesta nu a primit nici un răspuns în urma acestui demers iar pârâta, nu a făcut dovada comunicării vreunui răspuns în acest sens.
În aceste condiții, reținând data emiterii dispoziției nr. 2170 (26.03.2008), data sesizării comisiei centrale (29.06.2009), și data introducerii prezentei cereri de chemare in judecata, Curtea apreciază că cererea de chemare în judecată este întemeiată în parte, reclamantul fiind lezat în dreptul său de a încasa despăgubiri pentru imobilul în litigiu prin refuzul nejustificat al autorității pârâte de a-i soluționa cererea într-un termen rezonabil, respectiv prin neemiterea deciziei în termenul menționat pentru motivele care vor fi expuse în continuare:
Legea specială în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu prevede în corpul ei un alt termen care să deroge de la regula generală, aceea că rezolvarea cererii formulată de către reclamant trebuia săvârșită cu respectarea termenului de 30 de zile.
Prin Titlul VII al Legii nr.247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente adoptată în forma și cu procedura prevăzută la art. 114 al. 1 din Constituție, s-a reglementat regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, statuându-se între altele, că legea se aplică și despăgubirilor propuse prin decizia motivată, a conducătorului instituției publice implicate în privatizare sau, după caz, prin ordinul Ministrului Finanțelor Publice, în temeiul art. 32 alin.3 din Legea nr. 10/2001.
Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit Titlului VII al Legii nr. 247/2005, s-a constituit în subordinea Cancelariei primului Ministru o autoritate administrativă distinctă cu denumirea Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care conform art. 13 alin.1 lit.a și b are în principal două atribuții principale: dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire și ia alte măsuri legale, necesare aplicării acestei legi.
In cuprinsul Capitolul V al Titlului VII din Legea nr.247/2005 se reglementează procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor pe larg evocate și detaliate de ambele părți litigante.
Legea are în vedere ca în termen de cel mult 60 de zile de la intrarea ei în vigoare să se predea pe bază de proces-verbal de predare-primire noii entități deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor iar cele privitoare la propunerea motivată de acordare a despăgubirilor însoțite de întreaga documentație, cum este cazul în speță, în termen de 10 zile de la data adoptării deciziilor/dispozițiilor sau, după caz, a ordinelor (art.16 alin.1 și 2 din Titlul VII al legii nr. 247/2005). Odată primit dosarul atribuția Comisiei Centrale prin Secretariatul acesteia constă în analizarea situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură după care această entitate va proceda la centralizarea dosarelor pentru care, în mod întârziat cererea de restituire în natură a fost respinsă, și le va transmite evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare (art.16 alin.4 și 5 din Titlul VII al Legii nr.247/2005).
În speță, reclamantul atacă actul administrativ atipic constând în refuzul nejustificat al autorității administrative de a elibera actul administrativ în termenul prevăzut de dispozițiile generale aplicabile în materie, acela de 30 de zile de la data înregistrării cererii.
Așa cum învederează și reclamantul, intarzierea nepermisa a solutionarii cererii prin invocarea caracterului aleatoriu al soluționării dosarelor nu este întemeiată, necesară, legală și proporțională cu scopul urmărit. Deși decizia autorității administrative de opțiune a soluționării dosarelor ar putea fi justificată de un scop legitim, metodele și mijloacele de soluționare prin introducerea elementului aleatoriu nu sunt adecvate și necesare. Curtea are în vedere că odată ce titularul notificării a fost înștiințat de autoritatea competentă cu privire la dreptul său de a obține despăgubiri pentru imobilul ce a fost preluat abuziv în proprietatea statului și ulterior înregistrării dosarului la autoritatea administrativă în vederea demarării procedurilor administrative de stabilire a despăgubirilor se creează reclamantului convingerea și legitimă că cererea lor va fi rezolvată într-un termen rezonabil și previzibil. A condiționa soluționarea dosarelor de elementul aleatoriu introdus de comisie, ceea ce implică imposibilitatea definirii cel puțin a unui criteriu obiectiv de previzibilitate a soluționării cererii, nu este o justificare pertinentă pentru a fi opusă cu succes reclamantului ca temei pentru nesoluționarea cererii ce are ca obiect stabilirea și concretizarea în final a dreptului la despăgubire la care aceștia sunt îndreptățiți potrivit legii.
Conform art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanță independentă și imparțială instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.
Art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, statuează că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. El a fost redactat în așa fel încât să rezulte limitări minime ale puterii discreționare a statelor în domeniul reglementării, recunoașterii și apărării dreptului de proprietate. Cu privire la drepturile de creanță, Curtea a decis, cu valoare de principiu, că acestea constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.
Curtea reține că dreptul de creanță născut în favoarea reclamantului prin emiterea dispoziției nr. 2170/2008, dispoziție neatacată printr-o procedură judiciară, reprezintă o valoare patrimonială și are deci caracteristicile unui bun în sensul primei fraze a art. 1.
Prin nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii privitoare la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire autoritatea administrativă încalcă reclamantului dreptul la respectarea bunurilor lor.
Reclamantul deși este îndreptățit în a avea o speranță legitimă la obținerea unei indemnizații, interesul său patrimonial suficient de important și recunoscut pentru a constitui un bun aflat sub protecția instituită de art. 1 din Protocolul nr. 1 este în mod vădit încălcat prin decizia autorității administrative.
În considerarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1, autoritatea administrativă abilitată să statueze și să concretizeze dreptul subiectiv dedus judecății de reclamant are obligația legală de a găsi toate mijloacele necesare soluționării cererilor și de a exercita dreptul de apreciere privitor la procedura de soluționare a cererilor în cadrul legii dat de limitele drepturilor fundamentale ale cetățenilor.
Emiterea actului administrativ atipic (refuzul) pe ideea dreptului de apreciere, dar prin care se încalcă dreptul reclamantului la respectarea bunurilor lor în sensul definit de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției, reprezintă un abuz de drept care nu trebuie tolerat.
Dreptul la reparație, întemeiat pe atingerile aduse dreptului de proprietate reprezintă drepturi și obligații cu caracter civil, în sensul art. 6 paragraful 1.
Dreptul la soluționarea în termen rezonabil a cauzei statuat în art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, garanție a unui proces echitabil trebuie să fie prezent nu numai în procedura contencioasă ci și în procedura prealabilă, întrucât durata procedurii și trebuie să includă și întârzierile imputabile autorităților administrative, când fără intervenția acestora nu se poate asigura realizarea dreptului alegat.
Termenul rezonabil în procedurile civile nu poate să excludă și durata procedurii administrative prealabile, fiindcă sesizarea jurisdicției este condiționată de normele de drept intern, de parcurgerea acestei proceduri.
Se observă că cererea privitoare la dreptul invocat de reclamant nu poate fi soluționată cu respectarea principiului celerității procedurilor, ca și garanție de ordin general înscrisă în art. 6 paragraful 1 al Convenției.
Această întârziere imputabilă autorității administrative, care intenționează să folosească un criteriu aleatoriu de soluționare a cererilor, poate să conducă la depășirea termenului rezonabil în care trebuie să fie judecată orice cauză, depășire contrară dispozițiilor Convenției, chiar dacă în speță vorbim de durata unei proceduri administrative preliminare.
De aceea, Curtea în temeiul art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004 corelat cu art.2 alin.1 lit.g, h și m din aceeași lege raportat la dispozițiile de ansamblu ale Titlului VII al Legii nr.247/2005,în vederea restabilirii dreptului subiectiv civil încălcat reclamantului prin refuzul său nejustificat, va obliga autoritatea pârâtă ca în 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii să numească un evaluator autorizat care să efectueze lucrările de specialitate în vederea stabilirii cuantumului măsurilor reparatorii pentru. 3 din imobilul situat administrativ în C-N,-.
Întrucât întreaga procedură se finalizează prin emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, Curtea va reține că la acest moment procesual obligarea pârâtei la emiterea titlului de despăgubire este prematură urmând ca după etapa evaluării bunului și stabilirea irevocabilă a cuantumului despăgubirilor datorate, pârâta să emită titlul de despăgubire aferent.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia acțiunea reclamantului ca fiind fondată doar în parte urmând a fi admisă între aceste limite potrivit dispozitivului hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul domiciliat în C-N-, - 81 județul
Obligă pârâta STATUL ROMÂN prin COMISIA CENTRALĂ pentru STABILIREA DESPĂGUBIRILOR cu sediul în B Calea nr. 202 sector 1,ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești să numească un evaluator autorizat care să efectueze lucrarea de specialitate în vederea stabilirii cuantumului măsurilor reparatorii pentru.3 din imobilul situat în C N, nr.17.
Respinge capătul de cerere privind emiterea titlului de despăgubire.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 12.10.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- -
Red./
4 ex./03.11.2009
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
