Obligația de a face. Decizia 613/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIACIVILĂ Nr. 613/CA
Ședința publică din 21 decembrie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Nicolae Stanciu
JUDECĂTOR 2: Revi Moga
JUDECĂTOR 3: Ecaterina Grigore
Grefier ---
Pe rol, judecarea recursului contencios administrativ și fiscal declarat de recurenții-pârâțiCONSILIUL LOCAL AL COMUNEI și PRIMARUL COMUNEI- ambii cu sediul în com. jud.T, în contradictoriu cu intimatul-reclamant - cu domiciliul în com. jud.T, împotriva sentinței civile nr.833/22.05.2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, având ca obiect obligația de a face.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 14.12.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru delibera, în temeiul art.260 al.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la 21.12.2009, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Prin cererea înregistrată la Judecătoria sub nr. 295/253 din 16.04.2007, reclamantul a chemat în judecată pârâții Primarul comunei și Consiliul local al comunei, județul T, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâții să fie obligați să-i asigure folosința terenului concesionat prin contractul nr.43/20.08.2002 și 1071/27.03.2003 prin punerea sa în posesie asupra terenului concesionat precum și să fie obligați la plata sumei de 1000 lei despăgubiri, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în anul 2002, încheiat contractul de concesiune nr.43/20.08.2002 prin care Consiliul local al comunei, în calitate de concedent, i-a concesionat o suprafață de 5.000. situat în extravilanul comunei.
Pentru aceeași suprafață de teren, în anul 2003 se încheie un nou contract de concesiune, nr.1071 din 17.03.2003, fără ca însă în prealabil să fi încetat contractul anterior sau să fi fost reziliat.
Reclamantul a precizat că nici un moment după încheierea contractului de concesiune nu a avut posesia terenului concesionat întrucât acesta a fost și este ocupat de o altă persoană.
A mai arătat reclamantul că a încercat să-i determine pe pârâți să-l pună efectiv în posesie pe suprafața concesionată și cu toate că a plătit și plătește taxa de concesiune, nu s-a putut folosi niciodată de la încheierea contractului de concesiune de terenul concesionat, motiv pentru care a promovat prezenta acțiune în instanță.
Inițial reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de despăgubirii ca urmare imposibilității folosirii terenului, ulterior, pe parcursul procesului, el mărindu-și câtimea obiectului acestui capăt de cerere la suma de 5.000 lei.
Reclamantul a precizat că suma de 5.000 lei reprezintă c/val. oilor care i-au murit datorită faptului că a fost nevoit ca pe timpul iernii să le adăpostească în adăposturile altor crescători de oi și unde, din cauza înghesuielii prea mari, multe oi au murit. A mai arătat că respectiva sumă reprezintă și c/val. producției de porumb pe care ar fi avut-o dacă ar fi putut cultiva terenul concesionat.
Prin sentința civilă nr.546 din 29 august 2007 Judecătoria Maa dmis acțiunea și i-a obligat pe pârâți să-l pună în posesie pe reclamant asupra suprafeței de teren de 5000 mp situată în extravilanul localității, județul T, 21, Parcela 152, teren ce face obiectul contractului de concesiune nr.43/20.08.2002 și nr.1071/17.03.2003 încheiate între reclamant și pârâtul Consiliul local al comunei.
Pârâții au fost obligați, în solidar, la plata sumei de 5000 lei cu titlu de despăgubiri și la 447,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată (contravaloare taxă timbru și timbru judiciar) către reclamant.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel pârâtul Consiliul local al comunei, județul
Prin Decizia nr. 1 din 4 ianuarie 2008, Tribunalul Tulceaa admis apelul formulat de Consiliul Local al Comunei, a desființat hotărârea atacată și trimis cauza spre soluționare în primă instanță Tribunalului Tulcea - Secția contencios administrativ.
Cauza a fost înregistrată la ribunalul Tulcea sub nr-.
Consiliul Local a formulat întâmpinare, invocând excepția tardivității formulării cererii în contencios administrativ motivat de faptul că încheierea contractului de concesiune nr. 1071 avut loc la 27 martie 2003.
Pe fond, s-a solicitat respingerea acțiunii întrucât reclamantul refuză punerea în posesie, astfel că cererea sa nu are obiect.
Prin sentința civilă nr. -.05.2009 a fost respinsă excepția tardivității și admisă acțiunea, pârâții fiind obligați să-l pună pe reclamant în posesia terenului în suprafață de 5000 mp. ce a făcut obiectul contractelor de concesiune nr. 43/20.08.2002 și 1071/17.03.2003. Totodată, pârâții au fost obligați la plata de despăgubiri și cheltuieli de judecată.
Prima instanță a reținut următoarele:
La data de 24 iunie 2002 reclamantul s-a adresat cu cerere primarului comunei în vederea înscrierii la licitația organizată la 10 iulie 2002, pentru concesionarea unui teren situat în islazul comunei cu vecinătățile descrise în cerere.
In urma câștigării licitației s-a încheiat contractul de concesiune nr. 43/20 februarie 2002 privind concesionarea suprafeței de 5000. situată în extravilanul comunei, conform schiței, de către reclamant.
Ulterior, la 7 martie 2003 s-a încheiat între Consiliul Local al comunei și reclamant contractul de concesiune nr. 1071 privind concesionarea suprafeței de 5000. situată în islazul comunei, tarlaua A 21 parcela A 152.
Întrucât nu s-a efectuat punerea în posesie, reclamantul a formulat mai multe reclamații și petiții, ultima fiind înregistrată la Prefectura la nr. 147/2007, primind răspunsul din 13 martie 2007.
S-a considerat că acesta este termenul de la care începe să curgă dreptul la acțiune al reclamantului, nemulțumit de modul în care s-a răspuns la cererea sa, astfel că excepția tardivității nu este întemeiată, acțiunea fiind introdusă în luna următoare, respectiv aprilie 2007.
Din probele administrate în cauză, inclusiv expertiza tehnică, rezultă că nici în prezent reclamantul nu beneficiază de terenul concesionat, acesta fiind acordat tot prin licitație altei persoane, în anul 2005.
Terenul oferit de către primarul comunei pentru punere în posesie nu este același cu terenul licitat, câștigat și concesionat conform contractului de către reclamant, aflându-se în aceeași 21 parcela A 152 dar cu un alt amplasament, cu alte vecinătăți.
Soluția a fost atacată cu recurs de către Consiliul Local al Comunei și de către Primarul Comunei.
Prin motivele de recurs se susține excepția tardivității acțiunii întrucât reclamantul nu a formulat plângere prealabilă în termenul legal.
În mod greșit a reținut prima instanță că termenul pentru formularea acțiunii începe să curgă din aprilie 2007 când s-a înregistrat ultima petiție, atâta timp cât între data încheierii contractului de concesiune și anul 2007 nu a fost formulată nicio plângere.
Se mai arată că ultima voință a părților primează iar prin contractul de concesiune nr. 1071/27.03.2003 se stipulează că suprafața de 5000 mp se află în tarlaua, parcela A 152. S-a încercat de nenumărate ori punerea în posesie a reclamantului, însă acesta a refuzat.
Schița despre care reclamantul face vorbire și despre care afirmă că identifică terenul concesionat cu contractul nr. 43/20.08.2002 nu este semnată de către Consiliul Local și de către părți, astfel că nu poate fi luată în considerare.
Recurenții mai susțin că cererea reclamantului nu mai are obiect, atâta timp cât acesta refuză punerea în posesie pe amplasamentul identificat în contractul nr. 1071/27.03.2003.
În cele din urmă se arată că nu s-a făcut dovada daunelor suferite, astfel că acestea sunt nefondate.
În drept se invocă art. 299-316.pr.civ. legea nr. 554/2004.
Intimatul depune întâmpinare prin care solicită respingerea recursului.
Se arată că licitația a fost efectuată pentru o anumită suprafață de teren iar recurenta i-a propus punerea în posesie cu o altă suprafață, astfel că în mod firesc a refuzat.
Identificarea terenului licitat s-a făcut în baza cererii sale de participare la licitație iar expertiza precizează clar că nu a fost pus în posesie.
În ceea ce privește tardivitatea acțiunii se arată că termenul curge de la dat de 13.03.2007 când a primit răspunsul la ultima sa plângere.
Intimatul mai arată că, în raport de probele de la dosar, cererea de daune este întemeiată.
Instanța de recurs a reținut următoarele:
Intimatul reclamant solicită ca recurentele pârâte să-i asigure folosința terenului concesionat cu contratele nr. 43/20.08.2002 și nr. 1071/27.03.2003.
În urma unei licitații, între Consiliul Local și a fost încheiat contractul de concesiune nr. 43/20.08.2002 având ca obiect suprafața de 5000 mp. teren situat în extravilanul comunei, suprafață identificată în anexa 1 la contract.
Tot între cele două părți a fost încheiat contractul de concesiune nr. 1071/27.03.2003 ce are ca obiect suprafața de teren de 5000 mp situată în extravilanul localității, parcela A 152.
Recurentele au încercat în mai multe rânduri să-l pună în posesie pe reclamantul intimat cu suprafața de teren de 5000 mp. parcela, potrivit contractului de concesiune nr. 1071/27.03.2003, însă acesta a refuzat (proces verbal nr. 1146/14.03.2008 - fila nr. 19 în dosarul de fond) cu motivația că nu aceasta este suprafața pentru care a licitat. Se susține că suprafața pentru care a licitat este identificată în cererea sa de participare la licitație înregistrată cu nr. 1442/24.06.2002 -fila nr. 7 în dosarul nr- al judecătoriei
În baza rolului său activ instanța era datoare în speță să stabilească obiectul acțiunii în funcție de scopul urmărit și natura dreptului.
Astfel, se constată că, deși se solicită punerea în posesie cu terenul concesionat cu contratele nr. 43/20.08.2002 și nr. 1071/27.03.2003, în realitate reclamantul intimat solicită punerea sa în posesie cu terenul concesionat cu contractul nr. 43/2002 despre care se afirmă că are o anumită poziționare, terenul concesionat cu contractul nr. 1071/2003 fiind clar identificat. Mai mult, deși pârâtele au încercat punerea în posesie pentru terenul identificat parcela, reclamantul a refuzat.
Potrivit art. 53 alin. 2 din HG nr. 216/1999 -Norme Metodologice de aplicare a legii nr. 219/1998 a concesiunilor, în prezent abrogate dar în vigoare la data încheierii de către reclamant a contractului de concesiune,"concesionarul are dreptul de a folosi și de a culege fructele bunurilor ce fac obiectul concesiunii, potrivit naturii bunului și scopului stabilit de părți prin contractul de concesiune".
În baza art. 65 din același act normative " este obligat să nu îl pe concesionar în exercițiul drepturilor rezultate din contractul de concesiune".
În temeiul art.7 alin. 6 din legea contenciosului administrativ "plângerea prealabilă în cazul acțiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificația concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispozițiileCodului d e procedură civilăfiind aplicabile în mod corespunzător. În acest caz, plângerea trebuie făcută în termenul de 6 luni prevăzut la alin. (7), care va începe să curgă:
a) de la data încheierii contractului, în cazul litigiilor legate de încheierea lui;
b) de la data modificării contractului sau, după caz, de la data refuzului cererii de modificare făcute de către una dintre părți, în cazul litigiilor legate de modificarea contractului;
) de la data încălcării obligațiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de executarea contractului;
d) de la data expirării duratei contractului sau, după caz, de la data apariției oricărei alte cauze care atrage stingerea obligațiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de încetarea contractului;
e) de la data constatării caracterului interpretabil al unei clauze contractuale, în cazul litigiilor legate de interpretarea contractului".
În speță ne aflăm în prezența unui contract administrativ (așa cum a stabilit Tribunalul Tulcea prin decizia nr. 1/04.01.2008) iar neasigurarea folosinței bunului concesionat se încadrează la litera c) a art. 7 alin. 6 din legea nr. -, fiind un litigiu legat de executarea contractului.
În acest caz obligația contractuală trebuia îndeplinită de către recurenți chiar la data încheierii contractului de concesiune, în acest sens fiind prevederile art. 53 și 65 din HG nr. 216/1999 mai sus citate.
În consecință, termenul de 6 luni stabilit pentru formularea plângerii prealabile începe să curgă de la data încheierii contractului de concesiune în baza căruia recurenții erau obligați să asigure folosința terenului, respectiv de la data de 20.08.2002.
Întrucât reclamantul intimat s-a adresat autorităților abia în anul 2007, termenul de 6 luni nu a fost respectat.
Față de prevederile art. 7 alin 7 din legea nr. 554/2004 care califică termenul de 6 luni ca fiind un teren de prescripție, instanța a calificat excepția invocată de către recurenți și în urma admiterii acesteia a respins acțiunea reclamantului intimat ca prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul contencios administrativ și fiscal declarat de recurenții-pârâțiCONSILIUL LOCAL AL COMUNEI și PRIMARUL COMUNEI- ambii cu sediul în com. jud.T, în contradictoriu cu intimatul-reclamant - cu domiciliul în com. jud.T, împotriva sentinței civile nr.833/22.05.2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-.
Modifică în tot hotărârea atacată în sensul că admite excepția prescrierii dreptului la acțiunii.
Respinge acțiunea ca prescrisă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 decembrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, --- |
Jud.fond:
Red.jud.-Gr.
2ex./12.01.2009
Președinte:Nicolae StanciuJudecători:Nicolae Stanciu, Revi Moga, Ecaterina Grigore
