Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 249/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 249/
Ședința publică de la 07 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Ioniche
JUDECĂTOR 2: Marcela Comșa
JUDECĂTOR 3: Silviu Gabriel
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ C împotriva sentinței civile nr.1750/2.12.2008 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-, având ca obiect "refuz acordare drepturi persecutați politic L nr. 118/1990".
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față, au avut loc în ședința publică din data de 24 martie 2009, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, iar instanța în baza art.146 Cod procedură civilă, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea potrivit art.260 alin.1 Cod procedură civilă, la data de 31 martie 2009, apoi pentru imposibilitatea constituirii completului de judecată, a amânat pronunțarea la data de 7 aprilie 2009.
CURTEA,
Asupra recursului de față,
Constată că prin nr. 1750/02.12.2008 a Tribunalului Covasnas -a dispus admiterea acțiunii formulată de reclamanta, in contradictoriu cu parata DIRECTIA DE munca SI PROTECTIE SOCIALA
S-a anulat Decizia nr 1010/11.08.2008 si Decizia nr 1017/08.09.2008, ambele emise de către pârâtă.
S-a constatat ca reclamanta beneficiază de drepturile acordate de Decretul -Lege nr 118/1990, având domiciliu obligatoriu in localitatea, in perioada 01.01.1951-31.12.1955 si a obligat parata sa recunoască reclamantei aceste drepturi.
Fără cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta este fiica lui, persoana care figura pe lista chiaburilor din comuna, in anul 1952.
Familia reclamantei (părinții si cei patru copii) a locuit in satul (declarația martorei-fila 27).
In perioada anilor 1951-1955 întreaga familie a reclamantei a avut de suferit datorita statutului de "chiabur" a tatălui sau. Astfel, așa cum rezulta din declarațiile martorelor audiate in cauza (martore care au copilărit împreuna cu reclamanta), in respectiva perioada de timp, reclamanta si membrii familiei sale nu aveau voie sa părăsească localitatea de domiciliu. In plus, autoritățile de atunci au impus familiei reclamantei efectuarea de "rapoarte periodice la politie", închirierea forțata a unei suprafețe din locuința proprietate privata, limitări in găsirea unui loc de munca.
Încadrarea socio-politica de "chiabur" a numitului, tatăl reclamantei, a influențat viata membrilor familiei acestuia in mod negativ.
In drept, prevederile Decretului -Lege nr 118/1990 instituie acordarea unor drepturi cu caracter patrimonial reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice de dictatura comunista instaurata cu începere de la 6 martie 1945.
Finalitatea urmărita de legiuitor prin prevederile acestui act consta in efectuarea unei "reparații" a prejudiciilor de natura materiala, morala, sociala, suferite de persoanele aflate in una din situațiile enumerate de textul de lege.
Din aceste situații face parte si cea constând in impunerea de către autoritățile vremii a unui domiciliu obligatoriu, din motive politice (art 1 alin 1 lit d).
In cauza reclamanta a dovedit prin mijloacele de proba îngăduite de prevederile art 8 alin 1 din Decretul-Lege nr 118/1990 ca atât ea cat si întreaga familie au avut domiciliu obligatoriu in, in perioada ianuarie 1951-decembrie 1955.Cauza instituirii acelei masuri restrictive a fost una politica, constând in faptul ca tatăl reclamantei făcea parte dintr-o categorie sociala ce nu se încadra in ideologia comunista a vremii.
Având in vedere aceste considerente, instanța apreciază ca reclamanta este îndreptățita sa beneficieze de drepturile acordate de Decretul -Lege nr 118/1990 pentru perioada ianuarie 1951-decembrie 1954, încadrându-se in categoria persoanelor prevăzuta de art 1 alin 1 lit d din lege. Pe cale de consecința, instanța a considerat ca Deciziile nr 1010/11.08.2008 si nr 1017/08.09.2008 emise de instituția pârâtă sunt nelegale, ca urmare, in temeiul art 18 alin 1 din Legea nr 554/2004 coroborat cu art 8 alin 5 din Decretul-Lege nr 118/1990, va anula aceste decizii.
În consecință, instanța de fond a apreciat că acțiunea reclamantei este fondată, motiv pentru care, în baza art.8 și următoarele din Decretul-Lege nr.118/1990 a admis acțiunea, a anulat cele două Decizii emise de pârâtă și a stabilit că reclamanta beneficiază de drepturile acordate de Decretul-Lege nr.118/1990 pentru perioada 01.01.1951-31.12.1955.
Împotriva sentinței Tribunalului Covasnaa declarat recurs pârâta Direcția de Muncă și Solidaritate Socială și Familie Covasna, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în dezvoltarea motivelor de recurs arătând că reclamanta nu a dovedit, în realitate, cu acte oficiale emise de autoritățile competente, că se încadrează în prevederile art.1 alin.1 lit.d din Decretul -Lege nr.118/1990, de aceste prevederi legale putând beneficia numai persoana care a suferit efectiv măsura persecuției. De asemenea, recurenta mai arată că în mod greșit și nelegal a fost admisă de instanța de fond proba cu martori, deși această probă ar putea fi admisă numai în mod excepțional, anume dacă nu a fost posibilă obținerea actelor oficiale.
Intimata reclamantă a depus concluzii scrise, solicitând instanței de recurs respingerea recursului deoarece sentința atacată este temeinică și legală, instanța de fond admițând în mod legal proba cu martori, după ce reclamanta a depus la dosar înscrisurile oficiale pe care a reușit să le obțină, în sentința atacată fiind corect reținută starea de fapt care justifică dreptul reclamantei de a beneficia de prevederile Decr.Lege nr.118/1990.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de recurs constată că recursul pârâtei este nefondat, pentru următoarele considerente:
Intimata reclamantă a solicitat Direcției de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Covasna să îi recunoască dreptul de a beneficia de dispozițiile Decretului-Lege nr.118/1990 republicatprivind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri,cerere înregistrată sub nr.1629/30.07.2008 la instituția pârâtă, urmată de contestația nr.1788/20.08.2008.
Prin Decizia nr.1010/11.08.2008 și Decizia nr.1017/08.09.2008, Direcția de Muncă Solidaritate Socială și Familie Covasnaa respins cererile formulate de către intimata reclamantă, sub motivarea că aceasta nu a făcut dovada că se încadrează în situațiile prevăzute de Decretul Lege nr.118/1990, nedepunând suficiente înscrisuri care să ateste că împotriva reclamantei s-ar fi dispus măsura domiciliului obligatoriu.
Prin Decizia nr.1010/2008, recurenta pârâtă a respins cererea reclamantei de stabilire a calității de beneficiară a Decretului-Lege nr.118/1990, iar prin Decizia 1017/2008, recurenta pârâtă a respins contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei menționate mai sus, motivând că nu sunt probe din care să rezulte că reclamantei i s-ar fi impus domiciliu obligatoriu în înțelesul art.1 din Decretul-Lege nr.118/1990.
Așa cum corect a reținut instanța de fond, din probele administrate în primul ciclu procesual rezultă că atât reclamanta, cât și întreaga sa familie au avut domiciliu obligatoriu în loc. în perioada ianuarie 1951-decembrie 1955, din motive politice, centrate pe apartenența tatălui intimatei reclamante la o categorie socială - chiabur - considerată de conducerea politică a vremii ca fiind incompatibilă cu noul regim politic instituit în România după anul 1945. În susținerea afirmațiilor intimatei reclamante din cererea introductivă sunt și declarațiile celor doi martori audiați de instanță.
Din conținutul dispozițiilor art. 8 din Decretul - Lege nr. 118/1990, astfel cum a fost modificat, rezultă că dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 din același act normativ se poate face cu orice mijloc de probă, chiar dacă prevalează actele oficiale eliberate de organele competente. Interpretarea corectă a dispozițiilor art.8 alin.1 este aceea de coroborare a celor două categorii de mijloace de probă, înscrisurile oficiale și declarațiile de martori sau alte mijloace de probă admise de legea procesuală civilă, fără a se stabili însă o ierarhie fermă și indestructibilă între acestea. Ca atare, atunci când înscrisurile oficiale nu sunt suficient de lămuritoare pentru dovedirea cererii petentului, acesta poate solicita administrarea altor mijloace de probă pentru a-și dovedi cererea formulată, organul administrativ ori, după caz, instanța de judecată putând aprecia concludența, pertinența acestor probe astfel administrate. În prezenta cauză instanța de fond a apreciat în mod corect, temeinic și totodată legal, că este admisibilă și este necesară administrarea dovezii cu martori pentru lămurirea cauzei deduse judecății.
De asemenea, este de notorietate faptul că în perioada anilor 1950 și următorii, cetățenii României în general, și cu atât mai mult chiaburii, au fost supuși pe motivații politice unor persecuții nedrepte, nejustificate și fără ca măsurile luate să aibă întotdeauna la bază acte emise de autoritățile vremii respective.
Apărările recurentei pârâte cuprinse în întâmpinarea depusă la dosarul de fond și în cererea de recurs, în sensul că reclamanta nu a dovedit cele susținute și s-ar impune respingerea acțiunii sunt nefondate, ele fiind contrazise de probele administrate în cauză, potrivit motivării instanței de fond și celor de mai sus. Dimpotrivă, pârâta trebuie să emită o nouă decizie în care să menționeze perioada și baza legală pentru recunoașterea și acordarea drepturilor cuvenite reclamantei, potrivit prevederilor legale aplicabile și în conformitate cu hotărârea judecătorească pronunțată în cauză.
Așa fiind, față de cele arătate, instanța de recurs apreciază că în mod corect prima instanță a admis acțiunea intimatei reclamante ca fiind fondată, motiv pentru care în baza art. 8 și următoarele din Decretul - Lege nr. 18/1990, Curtea va respinge recursul declarat în cauză de către recurenta-pârâtă, menținând sentința atacată, cu completarea motivării potrivit celor de mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială a Jud.C împotriva sentinței civile nr. 1750/02.12.2008 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-, pe care o menține.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 07 Aprilie 2009.
Președinte, Pt.- - aflată în concediu odihna, semnează: Președinte instanță, | Judecător, - - | Judecător, --- |
Grefier, - |
Red: /6.04.2009
Dact: MD/6.04.2009 - 2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Maria IonicheJudecători:Maria Ioniche, Marcela Comșa, Silviu Gabriel
