Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 545/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, DE
CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE NR. 545
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2008
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Vasilică Pintea PREȘEDINTE SECȚIE
- -- JUDECĂTOR
- -- JUDECĂTOR
- -- GREFIER
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurent-pârât ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PNî mpotriva sentinței civile nr. 28/CF/30.05.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic pentru intimat-pârât MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N, care depune delegație la dosar, restul părților fiind lipsă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată că recursul este declarat și motivat în termen, legal scutit de plata taxei judiciare de timbru conform art.15 din Legea 146/1997.
Nemaifiind alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Consilier juridic pentru intimat-pârât MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N, arată că prin sentința instanței de fond s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului-pârât și solicită menținerea acesteia ca temeinică și legală în ce privește această excepție.
S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
DELIBERÂND:
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- reclamantul C în contradictoriu cu pârâtul Administrația Finanțelor Publice a municipiului P N și Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 6286 lei reprezentând taxă specială pentru autoturisme și a dobânzii legale de la data de 17 aprilie 2007 și până la plata sumei, precum și plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta arată că la 17 aprilie 2007 a cumpărat autoturismul marca Audi - A6 cu număr de identificare - pentru care a plătit, cu titlu de taxă de primă înmatriculare, suma de 6286 lei cu chitanța -/17 aprilie 2007. Se susține că taxa a fost introdusă prin Legea 343/2006 cu scopul de a proteja mediul și de a împiedica importul de mașini second - hand și că aceasta taxă este contrară dispozițiilor art. 90 din Tratatul potrivit căruia "nici un stat nu va aplica, direct sau indirect, asupra produselor primite din alte state membre, nici un impozit sau taxă afară de cele percepute direct sau indirect, pentru produsele similare de origine internă. Se arată că prin această taxă nu se realizează o discriminare vădită între autoturismele de pe piața internă și cele provenite din spațiul european.
Se invocă de reclamant hotărârea Curții Europene de Justiție în cauzele C-290/2005 și C-333/2005 și se arată că protecția mediului invocată în actul normativ nu poate fi reținută deoarece nu se aplică și autoturismelor aflate în circulație.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1088 Cod Civil, 274 Cod procedură civilă din Tratatul Uniunii Europene.
Prin întâmpinare pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului PNs usținând că potrivit art. 1 (5) din Constituție este obligatorie respectarea Constituției și legilor, admiterea cererii reclamantei ar duce la încălcarea acestui principiu. Se arată că taxa specială este prevăzută în legea 571/2003 care în art. 2141obligă persoana fizică la plata taxei speciale. Se mai arată că dispoziția legală invocată de reclamanți nu încalcă E, taxa fiind aplicabilă tuturor autoturismelor fără deosebire dacă acestea sunt produse în România sau altă țară din Că și în situația în care textul de lege ar încălca Tratatul autorităților competente le revine obligația potrivit art. 21 din Legea 24/2000 de a formula propuneri legislative care să înlăture neconcordanțele. Se mai arată că restituirea sumelor de la buget se face în condițiile art. 117 din OG92/2003.
Ministerul Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a invocat prin întâmpinare lipsa calității sale procesuale pasive deoarece reclamanta se află în administrarea fiscală Administrației Finanțelor Publice a municipiului P
Pe fondul cauzei se arată că taxa specială este prevăzută în legea internă a cărei respectare este obligatorie conform art. 1 (5) din Constituție, că aceste dispoziții legale nu au fost declarate ca fiind discriminatorii sau neconstituționale, că taxa specială nu încalcă dispozițiile art.90 din Tratat, iar această taxă se aplică tuturor autoturismelor la înmatricularea acestora în România. Prin precizările ulterioare s-a invocat excepția lipsei procedurii prealabile.
Prin Decretul 28/CF/30 mai 2008 pronunțată în materia contenciosului administrativ s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și s-a respins acțiunea față de acesta. S-a admis acțiunea reclamantei în parte în sensul că a fost obligată pârâta P N și restituie reclamantei suma de 6286,00 lei cu dobânda legală de la data de 21 martie 2008 și până la data plății. A fost obligată pârâta și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 40 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive aceasta a fost apreciată ca fondată, pârâta nu are raporturi juridice fiscale cu reclamanta și astfel nu poate fi parte în prezenta cauză.
În ceea ce privește lipsa procedurii prealabile instanța a reținut, că reclamanta a solicitat restituirea sumei, cerere care întrunește condițiile prevăzute de art. 7 din Legea 554/2004.
Cu privire la fond, taxa specială de înmatriculare cunoscută sub denumirea de taxă de primă înmatriculare este prevăzută de art.2141, 2142li 2143din Legea nr.571/2003. Cu începere de la 01.07.2008, odată cu intrarea în vigoare a G nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule prevederile art.2141, 214" și 214 din Codul Fiscal urmează a fi abrogate. Textele de lege mai sus arătate au fost introduse în Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal prin Legea nr.343/2006 modificată prin OUG nr.110/2006.
Prin aceste texte de lege a fost instituită obligația de plată a obligației fiscale denumită "taxă de primă înmatriculare" care potrivit art.2142alin 2 se plătește "cu ocazia primei înmatriculări în România".
În cauză au incidență în mod direct și dispozițiile dreptului comun direct aplicabil în statele membre ale Uniunii Europene.
Astfel are incidență art.90 paragraful 2 din Tratatul Constituției al Uniunii Europene potrivit cărora "nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Un efect indirect al taxei instituite prin art.2141- 2143din Codul Fiscal este regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele second-hand provenite din România și autovehiculele second-hand provenite din alte state membre ale Uniunii Europene. Dacă autoturismele second-hand înmatriculate deja în România sunt exceptate potrivit art.2142din Legea nr.571/2003 de la plata taxei de primă înmatriculare, nu de același regim fiscal se bucură și autoturismele second-hand înmatriculate în alte state.
Indiferent de scopul declarat de legiuitorul român (în speță Guvernul sau Parlamentul României) atâta timp cât regimul fiscal este diferit prin regimul fiscal impus de dreptul intern se încalcă dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratat.
Deși prevederile art.214 - 214 din Codul Fiscal nu au fost declarate nici neconstituționale și nici discriminatorii, potrivit art.148 alin 2 și 4 din Constituția României, prevederile art.90 paragraful 1 din Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are prioritate față de dispozițiile contrare cum sunt cele ale art.214 - 214 din Codul Fiscal și potrivit art.148 alin 4 autorității judecătorești îi revine obligația de a da eficiență normelor de drept comunitar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta care critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- în mod greșit s-a respins excepția lipsei procedurii prealabile deoarece reclamanta nu a formulat contestație în 30 zile împotriva adresei 19742/11 februarie 2008 conform art. 205 din OG92/2003;
- greșit a admis acțiunea reclamantei deoarece potrivit art. 1 al. l din Constituție respectarea legii este obligatorie, taxa specială pentru autoturisme fiind prevăzută în Legea 571/2003, text de lege care nu a fost declarat neconstituțional sau discriminatoriu;
- că taxa nu încalcă dispozițiile art. 90 din aceasta fiind aplicată tuturor autoturismelor la primă înmatriculare în România și în cazul în care s-ar încălca potrivit dispozițiilor art. 21 al. 3 din legea 24/2000 autoritățile competente au obligația de a face propuneri de modificare a actelor normative interne care nu sunt concordante cu legislația comunitară;
- instanța de recurs trebuie să aibă în vedere și dispozițiile OUG50/2008 în vigoare la 01 iulie 2008 care prevede că se restituie doar diferența între suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 și taxa pentru valoarea stabilită conform acestui act normativ.
Prin întâmpinare intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice solicită menținerea hotărârii recurate sub aspectul modului de soluționare excepției lipsei calității procesuale pasive a, taxa solicitată neputând fi restituită conform Legii 571/2003.
Curtea, verificând sentința recurată sub aspectul criticilor formulate de recurent și cu aplicarea art. 3041Cod procedură civilă, constată recursul ca fiind nefondat pentru considerentele următoare:
Reclamanta a cumpărat din Germania un autoturism second - hand marca Audi - A6, iar la data de 17 aprilie 2007 a achitat, în baza art. 2141- 2143Cod fiscal, taxa de primă înmatriculare în cuantum de 6286 lei conform chitanței - emisă de Administrația Finanțelor Publice a municipiului P În data de 29 ianuarie 2008 reclamanta a solicitat pârâtei PNr estituirea taxei de primă înmatriculare achitată și pe care o aprecia ca fiind nelegal.
Prin art. 2141Cod fiscal s-a instituit taxă specială pentru autoturismele și autovehiculele prevăzute în acest text, taxă care se plătește la prima înmatriculare în România a acestora (art. 2142Cod fiscal).
Potrivit art. 90 al. l din Tratatul Comunității Europene (E), nici un stat nu poate aplica, direct sau indirect, produsele altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele ce se aplică direct sau indirect, produselor naționale.
Aceste dispoziții din E au rolul de a asigura libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar prin interzicerea oricăror taxe interne discriminatorii față de produsele similare din alte state comunitare.
În contextul aderării României la Uniunea Europeană acesteia îi revenea obligația confirmării dispozițiilor art. 90 din Cu toate acestea taxa de primă înmatriculare prevăzută prin art. 2141- 2143Cod fiscal și aplicabilă autoturismelor și autovehiculelor comerciale second - hand la prima înmatriculare a acestora în România constituie măsură discriminatorie a Statului Român față de autoturismele second - hand din alte state comunitare în raport cu cele similare din România cărora nu le este impusă o astfel de taxă. În consecință taxa de primă înmatriculare impusă autoturismelor și autovehiculelor second - hand constituie o încălcare a dispozițiilor art. 90 din
Sub acest aspect Curtea Europeană de Justiție s-a pronunțat în două cauze - și (Ungaria) și (Polonia) - reținând incompatibilitatea taxei de primă înmatriculare instituite de Ungaria și respectiv Polonia cu dispozițiile art. 90 din
Reținând caracterul discriminatoriu al taxei de primă înmatriculare instanța are obligația potrivit art. 148 din Constituția României de a înlătura aplicarea acesteia iar reclamanta fiind îndreptățită să obțină restituirea taxei percepută de Statul Român cu încălcarea dispozițiilor din și în consecință hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.
Este adevărat că potrivit art. 1 alin. 5 din Constituția României respectarea Constituției și a legilor este obligatorie. Tot Constituția, prin art. 148 (2) consacră caracterul obligatoriu al tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum și a celorlalte reglementări comunitare dar și principiul aplicării prioritare a acestora față de dispozițiile contrare din legile interne. De asemenea prin art. 148 (4) Constituția abilitează autoritatea judecătorească, alături de alte instituții, să garanteze aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin. 2 al art. 148.
Mai mult, Curtea de Justiție Europeană în cauza Simmenthal (C-106/77) a statuat cu valoare de principiu că judecătorul național însărcinat să aplice în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, împotriva oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioare,lăsând acestea neaplicate prin propria putere de deciziefără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau pe calea vreunei proceduri constituționale.
În consecință judecătorul fondului nu a încălcat prevederile constituționale așa cum susține recurenta, ci dimpotrivă a făcut o deplină aplicare Constituției României în contextul în care România a devenit stat comunitar.
Așadar judecătorul român are deplină putere de a statua cu privire la dreptul comunitar aplicabil și de a înlătura legea internă când este contrară celei comunitare fiind fără relevanță dacă această lege a fost sau nu declarată de o altă autoritate neconstituțională sau discriminatorie.
Sub aspectul criticilor privind fondul dreptului acestea sunt neîntemeiate, curtea analizând implicit acest motiv de recurs când a statuat asupra dreptului aplicabil situației de fapt reținută de instanța de fond.
În ceea ce privește solicitarea recurentei ca instanță de recurs să facă aplicarea dispozițiilor OUG50/2008 aceasta este nefondată.
Așa cum rezultă din dosarul cauzei, cererea de chemare în judecată a fost formulată la 15.02.2008 hotărârea recurată pronunțându-se la 30.05.2008, în cauză fiind aplicabile, sub aspectul dreptului materiale - normele de drept material în vigoare la data realizării raportului de drept fiscal - (17.04.2007) iar sub aspectul dreptului procesual dispozițiile în vigoare la data efectuării actelor de procedură (art. 15 al. 2 din Constituie, art. 725 Cod procedură civilă).
În cursul soluționării cauzei a fost emisă OUG50/2008 care conține dispoziții privind instituirea unei noi taxe și restituirea eventualei diferențe dintre taxa de primă înmatriculare și noua taxă de poluare.
Acest act normativ a intrat în vigoare la 01.07.2008, iar în speță acesta este inaplicabil pentru următoarele considerente:
În primul rând, la data soluționării cauzei de către instanța de fond acest act normativ nu era în vigoare și astfel nu se poate invoca nelegalitatea hotărârii pronunțate în raport de o lege care nu era în vigoare la data pronunțării chiar dacă până la soluționarea recursului promovat de recurentă această lege a intrat în vigoare.
În al doilea rând acest act normativ a fost emis în cursul soluționării cauzei iar dispozițiile art. 11 din OUG50/2008 sunt de natură să influențeze soluționarea acesteia prin limitarea restituirii taxei de primă înmatriculare doar la eventuala diferența dintre taxa de poluare prevăzută de OUG 50/2008 și taxa achitată în baza dispozițiilor în vigoare la data efectuării plății.
Această reglementare intervenită în cursul soluționării cauzei este contrară dreptului comunitar.
Astfel Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Stan și Andreatis vs a reținut ingerința puterii legislative prin intervenția legiuitorului într-un moment în care procedura judiciară în care statul era parte se afla pe rolul instanței ceea ce a violat dreptul la un proces echitabil punând cealaltă parte într-o poziție dezavantajoasă. A reținut de asemenea Curtea că principiul preeminenței dreptului și noțiunea de proces echitabil se opun oricărei ingerințe a puterii legislative în administrarea justiției.
mutandis soluția este identică și în situația în care puterea executivă urmare a delegării legislative este abilitată să emită reglementări cu putere de lege.
În același sens s-a pronunțat O și cauza Papageorgiou vs..
În al treilea rând, taxa la care face referire OUG50/2000 și a cărei eventuală diferență ar urma să fie restituită este nulă fiind contrară, așa cum s-a reținut, art. 90 din Or, este de principiu ca: "quod nullum est nullum producit effectum". Așadar nu poate fi reținut ca fiind supusă restituirii doar o parte din taxa de primă înmatriculare atât timp cât întreaga taxă contravine dreptului comunitar.
În consecință și sub acest aspect hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.
Este întemeiată susținerea recurentei că restituirea sumelor de la buget se realizează în condițiile art. 117 din proc. fiscală însă această dispoziție din lege nu a fost încălcat de către instanța de fond care a dispus doar restituirea sumei restituirea efectivă de către pârâtă fiind un aspect ulterior soluționării fondului.
În ceea ce privește lipsa procedurii prealabile invocat de recurentă și motivată prin aceea că reclamantul nu a formulat contestație conform art.205 din proc. fiscală împotriva adresei 19742/11.02.2008 emisă de recurentă instanța reține că reclamantul nu era ținut să parcurgă o astfel de procedură deoarece adresa din speță nu este un act administrativ fiscal în sensul prevăzut de art. 41 și 211 proc.fiscală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ - fiscal promovat de recurenta - pârâtăADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI P, împotriva sentinței civile nr. 28/CF/30 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - reclamantăC.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,05 septembrie 2008.
PREȘEDINTE: Vasilică Pintea | JUDECĂTOR 2: Violeta Chiriac | JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara Moglan |
Grefier, |
Red.
Red.
Tehnored. 2 ex.
03/04 oct. 2008
Președinte:Vasilică PinteaJudecători:Vasilică Pintea, Violeta Chiriac, Lăcrămioara Moglan