Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 384/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 384/2008
Ședința publică de la 17 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 2: Lucia Brehar
Grefier: - -
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantului, avocat, cu delegație la dosar, în substituirea avocatului titular, cu delegație la dosar, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de 16.04.2008 s-a depus la dosar, de către pârâtă întâmpinare, însoțită de documentația care a stat la baza emiterii Hotărârii cu nr. 22633 din 11.02.2008.
Curtea comunică un exemplar de pe întâmpinare și anexe cu reprezentanta reclamantului.
Aceasta din urmă arată că s-a făcut dovada nașterii reclamantului în refugiu și depune la dosar copia cărții de identitate și a cuponului de pensie al clientului său, precizând că în ceea ce privește părinții reclamantului există certificatul.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea acțiunii.
Reprezentanta reclamantului solicită admiterea contestației, anularea hotărârii atacate și obligarea pârâtei la emiterea unei noi hotărâri, prin care reclamantului să i se recunoască calitatea de refugiat și de persoană îndreptățită de a beneficia de drepturile bănești ce decurg din această calitate, cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată la 12 martie 2008, reclamantul a solicitat instanței anularea Hotărârii nr.22633 din 11 februarie 2008 emisă de Casa Județeană de Pensii, în sensul de a fi obligată pârâta să-i acorde drepturile prevăzute de nr.OG 105/1999 aprobată din Legea 189/2000 întrucât are calitate de persoană refugiată, în sensul actelor normative menționate, fiind născut în refugiu.
Pârâta, prin întâmpinare (fila 10), a solicitat respingerea acțiunii, invocând faptul că, reclamantul nu era născut la data strămutării părinților, deci nu avea domiciliu de unde să fi fost strămutat în altă localitate decât cea de domiciliu, așa cum prevede art. 1 lit c din Legea nr. 189/2000.
De asemenea, reclamantul nu a suferit persecuții din motive etnice, fiind născut pe un teritoriu aparținând Statului Român.
Curtea analizând cererea formulată reține că aceasta este fondată.
Prin nr.OG105/1999 aprobată prin Legea nr.189/2000 și prin nr.127/2002 s-au prevăzut drepturi bănești de care beneficiază persoanele care s-au aflat în situația de "refugiat".
Din actele de stare civilă, rezultă că reclamantul s-a născut la 17 octombrie 1942 în localitatea T județul
În probațiune reclamantul a mai anexat certificatul cu nr. 1201 din 28 iunie 2002 eliberat de Ministerul d e Interne-Arhivele Naționale (fila 5), copia certificatului de naștere (fila 6), copia buletinului de identitate (fila 14), hotărârea nr. 5935 din 4 decembrie 2002 numitei căreia i s-a recunoscut calitatea de refugiat, adeverință nr. 2480 din 20 decembrie 2007 emisă de Ministerul Internelor și Reformei Administrative (fila 22), declarațiile martorilor și (fila 17,18).
Față de această stare de fapt, instanța apreciază că și reclamantul are calitate de refugiat pentru perioada cuprinsă între 17.10.1942-06.03.1945.
În considerarea dispozițiilor art.100 Cod fam. și art.14 alin.1 din Decretul nr.31/1954 Curtea reține că pentru reclamantul minor era exclus alt domiciliu decât cel al părinților săi. Pe de altă parte, având în vedere vârsta reclamantului la acea dată, era exclusă și manifestarea de voință a acestuia în sensul alegerii unui alt domiciliu, luând în considerare dispozițiile art.8 din Decretul nr.31/1954.
Curtea are în vedere și faptul că dispozițiile legale aplicabile persoanelor strămutate nu prevăd în mod imperativ înlăturarea persoanelor născute în refugiu de la acordarea drepturilor bănești.
Tinând cont și de contextul general în care cetățenii români au suferit prejudicii prin refugiere, instanța apreciază că pentru motive de echitate nu se justifică aplicarea unui tratament discriminatoriu minorilor - refugiați împreună cu părinții sau născuți în refugiu, - statul având îndatorirea de protecție și sprijin în mod egal tuturor cetățenilor săi.
Pentru acestea, Curtea, în temeiul art.1 și 11 din Legea nr.29/1990 va admite acțiunea și va dispune anularea Hotarârii nr.22633 din 11 februarie 2008 emisă de pârâtă.
Drept consecință va obliga pârâta să acorde reclamantului drepturile prevăzute de nr.OG105/1999 pentru perioada 17.10.1942-06.03.1945, începând cu data de 1 iulie 2007.
Pârâta aflându-se în culpă procesuală, va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei în favoarea reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul domiciliat în T-. 1 jud. C, împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII cu sediul în C-N- jud. C și în consecință:
Dispune anularea hotărârii nr. 22633/11.02.2008 emisă de pârâtă.
Obligă pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 17.10.1942-06.03.1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de OG 105/1999 aprobată prin Legea 189/2000 cu modificările ulterioare începând cu data de 01.07.2007.
Obligă pârâta să achite reclamantului 1000 lei, cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17.04.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
Red./
4 ex./22.04.2008
Președinte:Delia MarusciacJudecători:Delia Marusciac, Lucia Brehar