Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 408/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR Nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 408/2008
Ședința publică din 7 mai 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000 - Hotărârea nr. 22664/13.02.2008 emisă de către pârâtă.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul se află la primul termen de judecată și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către reclamantă printr-un înscris depus la dosarul cauzei la data de 15.04.2008. La data de 16.04.2008 pârâta a depus întâmpinare, în 2 exemplare, însoțită de documentația care a stat la baza emiterii hotărârii atacate.
urtea de Apel apreciază că la dosar există suficiente probe, cauza se află în stare de judecată, declară închise dezbaterile în temeiul art. 150 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 01.04.2008 sub nr- reclamanta, în contradictoriu cu CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, a solicitat instanței anularea hotărârii nr. 22.664 emisă la data de 13.02.2008; obligarea pârâtei la recunoașterea calității de refugiat și acordarea drepturilor prev. de Legea nr. 189/2000.
În motivare, reclamanta arată că împreună cu părinții a fost refugiat în urma de la Viena din anul 1940 în, jud. B, unde a fost trimisă ca menajeră la o familie, iar aceste împrejurări sunt cunoscute de martorii refugiați care au trecut prin localitatea menționată.
Răspunzând celor evocate prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, relevând că la baza recunoașterii statului de refugiat, în cazul în care nu există nici un document oficial, au stat declarațiile notariale; dar pe parcursul soluționării cererilor ce i-au fost adresate de persoane în aceeași situație, s-a constatat că acestea se refugiaseră pe alt traseu decât al beneficiarului declarației, iar în situația dată, martorii s-au refugiat pe alte trasee decât reclamanta, fiind în imposibilitate de a se cunoaște situația acesteia, -
Analizând cele susținute de părți, Curtea reține următoarele:
Prin hotărârea nr. 22.664 emisă la data de 13.02.2008 de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 a fost respinsă cererea formulată de reclamanta, reținându-se că actele depuse conțin date contradictorii.
Potrivit prev. art. 1 din nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6.09.1940 până la 6.03.1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele șase situații exprese prevăzute de lege.
Din norma enunțată rezultă că pentru a beneficia de prevederile legii este necesar a se face dovada refugierii - proprii sau a părinților în cazul copiilor - refugiere materializată în varianta părăsirii domiciliului și dovada faptului că această părăsire este rezultatul persecuției exercitate în perioada menționată.
Aceste condiții sunt dovedite prin declarațiile autentice date de martorii și (ambii beneficiari ai Legii nr. 189/2000). Astfel, prin declarațiile date se arată că din cauza persecuțiilor pe motive etnice, reclamanta împreună cu părinții au fost nevoiți ca în luna noiembrie 1940 să părăsească de Nord ocupat de autoritățile hortiste și să se refugieze în localitatea, jud. B, localitate care în aceea perioadă aparținea României, de unde s-au reîntors în cursul lunii martie 1945.
Se poate așadar constata din acte că reclamanta împreună cu părinții săi s-a refugiat din localitatea de domiciliu într-o altă localitate urmare a persecuției etnice, că a avut de suferit alături de părinți consecințele refugierii, context în care ipoteza normei legale instituite de art. 1 din Legea nr. 189/2000 este întemeiată.
Desigur, se susține că cele relevate de martori nu pot fi reținute în lipsa unei confirmări prin acte oficiale. Atare susțineri nu pot fi primite întrucât în contextul dispozițiilor legii evocate mai sus și a normelor de aplicare, dovada se poate face prin orice mijloace de probă, inclusiv prin declarații de martori. Ori, martorii prin declarațiile date în fața notarului relevă situația refugierii masive a populației ce a inclus printre aceștia și familia reclamantei.
Ca atare, față de cele rezultate din acte, susținerile pârâtei sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse.
Neîntemeiate sunt și celelalte susțineri ale pârâtei întrucât din declarația dată în fața instanței nu rezultă contradicții cu privire la refugiere, iar pe de altă parte, se omite a se avea în vedere că prin declarații se relevă situații concrete, cunoscute din contextul perioadei ce a determinat refugierea în masă a persoanelor, care fie au plecat din aceeași localitate, fie s-au întâlnit în localitatea în care s-au refugiat.
Faptul că nu s-a realizat o plecare pe același traseu, nu înseamnă că nu s-a realizat o refugiere din partea familiei reclamantei. Atunci, urmare a terorii, umilinței impuse de autorități, inclusiv tinerii au fost nevoiți să se refugieze în zone libere, fără ca aceștia să plece toți din aceeași localitate și pe același traseu. Așadar, în condițiile în care refugierea a avut loc în aceea perioadă în zone libere, susținerile referitoare la faptul că nu ar fi incidente dispozițiile Legii nr. 189/2000 pentru faptul că martorii au plecat pe un alt traseu, nu pot fi primite.
În plus, trebuie observat că susținerile pârâtei sunt inconsecvente în timp ce prin hotărârea enunțată arată că din acte rezultă contradictorialitate, iar prin întâmpinare arată că martorii s-au deplasat pe un alt traseu decât reclamantul (și nu reclamanta), fiind în imposibilitate de a cunoaște situația acestuia ( și nu a acesteia).
Prin urmare, reținând că față de cele rezultate din acte susținerile reclamantei sunt întemeiate, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, Curtea va admite acțiunea, va anula hotărârea pârâtei și, pe cale de consecință, va dispune obligarea pârâtei la recunoașterea calității de refugiat și la acordarea drepturilor pentru perioada dovedită.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta, cu domiciliu în comuna, sat, nr. 142, jud. împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C-N, str. -, nr. 2, jud. C și în consecință:
Dispune anularea hotărârii nr. 22.664 emisă de pârâtă la data de 13.02.2008.
Obligă pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat pentru perioada 15 noiembrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 august 2007.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 7 mai 2008.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red.
Dact./4 ex./19.05.2008.
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș
