Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂN IA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1.072/2008
Ședința publică din data de 7 MAI 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Szabo
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 3: Mirela Budiu
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B N în nume propriu și pentru MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr. 426/CA/14.12.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, în contradictoriu cu reclamanta - PRIN SINDICATUL FINANȚE B, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici - drepturi bănești - Legea nr. 188/1999.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul formulat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 pct. 2.proc.civ.
urtea de Apel apreciază că la dosar există suficiente probe, cauza se află în stare de judecată, declară închise dezbaterile în temeiul art. 150 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 426/CA pronunțată la data de 14.12.2007 în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, a fost admisă acțiunea în contencios formulată de reclamanta - membru al Sindicatului Finanțe SED prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N prin președintele sindicatului împotriva pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B-N, Ministerul Economiei și Finanțelor B și, în consecință, a fost obligată pârâta de rând 1, Direcția Generală a Finanțelor Publice, să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând prima de concediu aferentă aferentă anului 2006 actualizată în raport de rata inflației până la data plății; obligat pârâtul de rând II să aloce Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N fondurile bănești necesare drepturilor salariale.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că reclamantul este funcționar public în cadrul pârâtei de rând 1 și că în baza art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici are dreptul ca la plecarea în concediu pe lângă indemnizația de concediu să fie plătită o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
În acest context mai reține instanța că într-adevăr prin legea bugetului de stat pentru anul 2006 s-a suspendat acordarea dreptului salarial mai sus menționat suspendare care o operat pe perioada 01.01.2006 - 31.12.2006, dat dispozițiile de suspendare au avut caracter temporar și și-ai încetat aplicabilitatea în termenul limită prevăzut de lege, astfel că la data formulării cererii de suspendare nu mai subzistă motiv pentru care dreptul poate fi acordat iar refuzul acordării lui este nelegal.
Mai reține instanța că dacă s-ar accepta teza suspendării perpetue a dreptului subiectiv recunoscut de lege s-ar ajunge la golirea de conținut al acestui drept, la îngrădirea nelegitimă a exercitării lui, la lipsirea de valoare a textului legal prin care acest drept a fost acordat ceea ce în principiu nu poate fi admis.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N în nume propriu și pentru Ministerul Economiei și Finanțelor.
În motivare se arată că hotărârea este nelegală din perspectiva nereținerii faptului că dispozițiile referitoare la prima de vacanță au fost suspendate iar Curtea Constituțională în urma verificărilor s-a pronunțat asupra reglementărilor referitoare la prima statuând printre altele prin deciziile nr. 414/2005, nr. 37/2005, nr. 148/2005, nr. 148/2005, nr. 278/2005 și nr. 398/2005 că drepturile suplimentare cum sunt primele, sporurile, nu constituie drepturi fundamentale.
Tot astfel se arată că trebuie avute în vedere dispozițiile legii bugetare nr. 500/2002 care stabilesc pe de o parte că nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii, iar pe de altă parte nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există o bază legală pentru respectiva cheltuială.
Analizând argumentele aduse prin recursul promovat în raport cu actele dosarului cu normele juridice pe care s-a fundamentat soluția atacată, Curtea reține că acestea nu pot conduce la modificarea sau casarea hotărârii.
În acest sens se reține că actul normativ invocat prin demersul inițiat de intimat, Legea nr. 188/1999, respectiv art. 34 alin. 2, prevede că funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat.
Din cele enunțate rezultă că dreptul la plata primei de vacanță s-a născut din lege, ca drept subiectiv și conferă titularilor de drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului activ al raportului născut să efectueze o prestație pozitivă, respectiv de a da o sumă de bani cu titlu menționat.
Privit din această perspectivă, se observă că deși acest drept a existat pur și simplu, a fost refuzată acordarea, în considerarea că dispozițiile invocate au fost suspendate. Atare susțineri nu pot fi reținute ca motiv al neacordării celor instituite de lege cu privire la dreptul acordat, cunoscut fiind că dispozițiile afectate de suspendarea reintră, în vigoare la expirarea duratei pentru care a fost dispusă suspendarea conform dispozițiilor Legii nr. 24/2000. Pe de altă parte, nu trebuie omis că legea circumstanțiază instituția suspendării actului normativ numai de situațiile speciale. Ori, aceste situații speciale nu au existat, context în care o astfel de măsură, în raport cu dispozițiile ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă, este nelegală. În acest sens se reține că prin Codul muncii se prevede imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții, renunțări, limitări, ele fiind apărate împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz, arbitrariu,
Tot astfel, prin art. 41 și art. 53 din Constituție se prevede că salariații au dreptul la protecție socială a muncii ce prevede și concediul de odihnă plătit, că retragerea unor drepturi poate fi dispusă, dacă este necesar, iar măsura să fie proporțională cu situația care a determinat-o nediscriminatoriu, fără a se aduce atingere existenței în sine a dreptului.
Cu alte cuvinte este interzisă limitarea, îngrădirea drepturilor ce afectează însăși esența acestuia, fiind un drept derivat dintr-un raport de muncă, un drept câștigat el nu poate fi îngrădit prin actele invocate de către pârâtă. Prin urmare, reclamanții fiind funcționari publici sunt pe deplin îndreptățiți să se prevaleze de dispozițiile art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, iar din această perspectivă susținerile recurenților conform cărora nu există o bază legală pentru acordarea drepturilor urmează a fi respinse.
Evident, se susține că prin decizia Curții Constituționale a fost consacrat dreptul legiuitorului de a acorda anumite drepturi suplimentare, de a le modifica ori de a le înceta acordarea, însă se scapă din vedere că litigiul nu se poartă asupra posibilității sau imposibilității de suspendare, ci asupra existenței însăși a dreptului și asupra încetării suspendării, asupra substanței dreptului.
Ca atare, câtă vreme în discuție nu se pune posibilitatea sau imposibilitatea arătată, susținerile evocate nu pot fi reținute ca motiv al admiterii recursurilor declarate.
Nici susținerile referitoare la angajarea și justificarea cheltuielilor nu poate constitui motiv de neacordare a drepturilor instituite de legea menționată mai sus, întrucât cuprinderea unor sume în buget nu poate fi imputată intimatului-reclamant, entitatea recurentă având și ea obligația statuării cu privire la bugetul de stat, inclusiv sub aspectul aprobării și virării de sume. Pe de altă parte, instituția rectificării bugetare este funcțională și impune implicarea celor neprevăzute, respectiv a cuprinderi și a unor sume stabilite ca drepturi prin dispoziții legale aplicabile funcționarilor.
În plus, faptul că, în condițiile legii, ordonatorul de credite este obligat să ia măsuri, nu poate duce la exonerarea obligației recurentului de a lua el însuși măsuri de a include, respectiv a adopta, proiectul legii bugetare sau de rectificare, în concordanță cu sumele ce urmează a fi primite de intimați în baza unor eventuale hotărâri judecătorești pentru a se evita astfel și neîndeplinirea obligației de a aproba virarea și efectuarea doar a cheltuielilor cu destinație precisă.
Prin urmare, constatându-se că nu sunt motive întemeiate, Curtea, în baza art. 312.pr.civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N în nume propriu și în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B- în nume propriu și pentru MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 426/CA din 14.12.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7 mai 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.
dact./2 ex./28.05.2008
Jud.fond: /.
Președinte:Simona SzaboJudecători:Simona Szabo, Floarea Tămaș, Mirela Budiu
