Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 1094/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE NR. 1094/CA/2009
Ședința publică de la 14 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Costinaș
JUDECĂTOR 2: Mariana Claudia Clonța
JUDECĂTOR 3: Carmen
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recursul declarat de pârâta -DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE împotriva sentinței civile nr.1493/CA/26.08.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: av. pentru reclamantul intimat G, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul de față este scutit de plata taxei de timbru conform art.17 din Legea nr.146/1997 și că din partea pârâtei intimate DGFP H s-a depus întâmpinare.
Mandatara reclamantului intimat depune la dosar întâmpinare și declară că nu mai are alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatara reclamantului solicită respingerea ca nefondat a recursului pârâtei și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate, pentru motivele expuse în întâmpinarea depusă la dosar. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub dosar nr- și precizată ulterior, reclamantul G solicitat în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice H și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T suspendarea executării Actului constatator nr. 788/05.12.2002 încheiat de Biroul Vamal D, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației formulate împotriva deciziei nr. 86/2008 întocmită de DGFP
În motivarea cererii sale reclamantul arată în esență, că prin actul constatator s-a dispus în mod nelegal, obligarea sa la plata sumei de 9213,04 lei, cu titlu de taxe vamale, iar procedura administrativă de soluționare a contestației împotriva actului fiscal a fost suspendată prin Decizia nr. 86/2008 a DGFP până la pronunțarea unei soluții pe latură penală.
Cererea este întemeiată în drept pe dispozițiile art.14 din Legea nr. 554/2004.
Cererea este legal timbrată.
Reclamantul a achitat cauțiunea în sumă de 930 lei cu recipisa de consemnare nr. - din 3.08.2009.
Pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii, întrucât simpla începere a executării silite nu poate constitui un motiv întemeiat pentru admiterea unei astfel de cereri, iar pe de altă parte nici suspendarea soluționării contestației, datorită existenței unui dosar penal, nu poate fi avută în vedere în ceea ce privește suspendarea executării actului.
Prin sentința nr. 1493/CA/2009 a Tribunalului Hunedoaraa fost admisă în parte acțiunea introdusă de reclamantul G, fiind dispusă suspendarea executării Actului Constatator 788/20.01.2003 încheiat de Biroul Vamal de Centru D până la pronunțarea instanței de fond.
De asemenea, s-a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea capătului de cerere privind desființarea deciziei nr. 86/2008 emisă de parată Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului H, fiind obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în fapt, complinirea unui cadru procesual pasiv nu ar putea fi făcută în absența DGFP, chiar și numai pentru opozabilitatea hotărârii, iar suspendarea soluționării contestației, fără suspendarea executării actului contestat ar goli de conținut dreptul la apărare al reclamantului, stabilit de lege prin posibilitatea acordată de a-l contesta.
Cât privește realizarea celei de-a doua condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv - provocarea pagubei iminente, se constată că și aceasta este îndeplinită și decurge din îndeplinirea primei condiții, întrucât, dacă există o îndoială asupra legalității și temeiniciei actului constatator, atunci punerea sa în executare înainte de soluționarea contestației formulate împotriva lui ar cauza reclamantului în mod evident o pagubă iminentă.
S-a mai reținut că reclamantul renunțat la capătul de cerere privind anularea deciziei nr. 8/2008 emisă de parata Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T care a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii cererii reclamantului.
În motivarea recursului se susține că nu au fost dovedite condițiile suspendării actului administrativ, respectiv, nu s-a probat faptul că executarea silită ar provoca reclamantului producerea unei pagube iminente, existând posibilitatea prescrierii dreptului autorității vamale de a cere executarea titlului.
În drept, art. 299 Cod pr.civ.
Intimatul Gas olicitat respingerea recursului întrucât în mod corect s-a reținut prin hotărârea atacată îndeplinirea condițiilor de suspendare a executării actului.
Intimata DGFP Haî nvederat prin întâmpinarea depusă că lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului, nefiind emitenta actului contestat.
Verificând sentința atacată din prisma motivului de recurs invocat raportat la prevederile art. 304 ind. 1 Cod pr.civ. curtea reține următoarele:
În măsura în care organul fiscal a început, ulterior suspendării procedurii de soluționare a contestației reclamantului, executarea titlului de creanță, fiind temporizată analizarea legalității creanței fiscale, iar stabilirea obligațiilor de plată suplimentare în sarcina reclamantului, precum și sesizarea organelor de urmărire penală încă din anul 2002 au avut drept cauză cercetările cu privire la legala indigenizare a autovehiculului marca Ford Focus de către o terță persoană, instanța apreciază că este îndeplinită condiția existenței cazului bine justificat, din împrejurările cauzei rezultând indicii aparente de răsturnare prezumției de legalitate a actului fiscal.
De asemenea, pentru a se evita desfășurarea unor proceduri judiciare ulterioare în scopul recuperării sumelor stabilite în sarcina sa și, în scopul prevenirii producerii unui prejudiciu iminent, în cazul în care se va stabili temeinicia contestației formulate, având în vedere și consecința afectării patrimoniului reclamantului instanța consideră că, în mod temeinic a fost apreciată de către prima instanță ca este justificată cererea reclamantului de suspendare a actului administrativ.
Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate de recurentă nu subzistă, iar cursul prescripției de a cere executarea silită de către recurentă este suspendat pe durata suspendării dispuse de instanță, sentința atacată fiind la adăpost de orice critici, în temeiul art. 312 Cod pr.civ. va fi respins prezentul recurs ca nefondat.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată conform art. 274 Cod pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta -DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE împotriva sentinței civile nr.1493/CA/26.08.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 14.10. 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Tehnored./5 ex./13.11.2009
Jud.fond
Președinte:Gabriela CostinașJudecători:Gabriela Costinaș, Mariana Claudia Clonța, Carmen