Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 2/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2.878/2008
Ședința publică din 3 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 3: Eleonora Gheța
GREFIER: - -
-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta - SRL împotriva sentinței civile nr. 1436/05.09.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal, făcut în ședința publică se prezintă avocat, care depune împuternicirea avocațială la fila 16 din dosar și reprezentantul legal al societății, pentru reclamantă și consilier juridic, pentru pârâtă, care depune delegația de reprezentare la fila 17 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul formulat este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează instanței că dosarul se află la primul termen de judecată și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2. proc. civ. La data de 02.12.2008 pârâta a depus întâmpinare, în 2 exemplare, prin care solicită respingerea recursului.
Curtea comunică reprezentantului reclamantei un exemplar al întâmpinării depuse de către pârâtă și nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 150. proc. civ.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea recursului așa cum a fost acesta formulat, fără cheltuieli de judecată, arătând că la dosarul de fond a fost făcută dovada existenței cazului bine justificat și a pagubei iminente pe care reclamanta riscă să o sufere în măsura în care actul administrativ fiscal ar fi executat. Arată că reclamanta are în derulare un proiect imobiliar și a contractat credite garantate cu activele societății, astfel încât indisponibilizarea conturilor ar avea consecințe grave asupra bunului mers al societății reclamante.
Reprezentata pârâtei solicită respingerea recursului pentru motivele arătate în întâmpinare, arătând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât sumele de bani datorate de societatea reclamantă cu titlu de impozit și diferență de TVA au fost corect calculate în baza art. 116 alin. 1 și alin. 2 lit. c din Legea nr. 571/2003.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1.436 din 5 septembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost respinsă cererea reclamantei C-N, împotriva pârâtei ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE C-N, având ca obiect suspendarea executării deciziei de impunere nr. 588/08.07.2008.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin acțiunea înregistrată, reclamanta a chemat în judecată pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE C-N, solicitând pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere nr. 588/08.07.2008 până la soluționarea în fond a acțiunii în contencios fiscal, pe care urmează aop romova, împotriva acestui act administrativ fiscal.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că în urma unei inspecții fiscale, organele administrativ-fiscale au stabilit diferențe de impozite, taxe si accesorii ale acestora, emițând decizia cu nr. menționat, contestând în parte cuantumul acestora, respectiv suma de 236.464 lei.
A menționat reclamanta că realizarea acestei sume pe calea executării silite îi creează prejudicii în sensul blocării activității si determină deschiderea procedurii judiciare a falimentului.
De asemenea, a arătat că o eventuală întoarcere a executării în materie fiscală nu ar putea acoperi prejudiciile create prin executare, având în vedere prevederile art. 124 alin. 1 Cod procedura fiscală.
Totodată, a arătat că are proiecte deosebit de importante, a căror derulare normală ar fi împiedicată de declanșarea unei executări silite, cu consecința popririi conturilor sau prin indisponibilizarea și valorificarea bunurilor mobile sau imobile.
In drept au fost invocate prev. art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Pârâta, prin întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea cererii reclamantei arătând, în esență, că nu sunt îndeplinite în cauză cele doua condiții: caz bine justificat si paguba iminentă pentru incidenta în cauză a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Analizând cererea reclamantei, prin prisma motivelor învederate, a actelor si lucrărilor dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit prevederilor art. 14 pct. 1 din Legea nr. 554/2004,în cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condițiile art. 7 autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond".
Din prevederile legale menționate, rezultă că suspendarea executării actului administrativ se poate dispune doar în cazuri bine justificate si pentru prevenirea producerii unei pagube iminente.
Cu privire la prima condiție, caz bine justificat, legea nu conține reglementări, dar existența acesteia impune prezența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, care este emis pe baza legii si pentru executarea acesteia.
In cauză, instanța de fond a apreciat că reclamanta nu a motivat si nici nu a făcut dovada existentei unei astfel de îndoieli care să constituie o justificare pentru înfrângerea principiului caracterului executoriu al actului administrativ fiscal invocat.
Cea de-a doua condiție cerută de lege, paguba iminentă, legea a definit-o ca fiind un prejudiciu material viitor si previzibil sau perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.
In susținerea celei de-a doua condiții, reclamanta a invocat în apărare că realizarea sumei contestate pe calea executării silite este de natură aop rejudicia, însă nu a făcut dovada că o astfel de executare ar duce la blocarea activității, ar constitui un impediment în realizarea proiectelor aflate în derulare prin poprirea conturilor, indisponibilizarea si valorificarea bunurilor mobile sau imobile, sau chiar determinarea deschiderii procedurii judiciare a falimentului.
Așa fiind, tribunalul a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii celor doua condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 și a dispus respingerea cererii ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, reclamanta C-N, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii introductive de instanță, invocând ca temei prev. art. 304 pct. 7 și 9 și art. 3041Cod procedură civilă.
Reclamanta a arătat că în conformitate dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. t din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat este împrejurarea legată de starea de fapt și de drept, care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar după cum rezultă din cuprinsul contestației sale, aceasta nu este una pur formală ci reprezintă o contestare serioasă a legalității și a temeiniciei actului a cărui suspendare a executării a solicitat-
Reclamanta a învederat că antamarea fondului în vederea verificării naturii și seriozității argumentelor invocate, exclusiv în scopul de a se stabili existența sau inexistența cazului bine justificat, conduce la două concluzii:
În ceea ce privește impozitul pe veniturile obținute din România de către nerezidenți, opinia divergentă între reclamantă și organul fiscal este generată de interpretarea și aplicarea unor texte din dreptul intern și dintr-o convenție internațională, reclamanta apreciind că instanța învestită cu soluționarea cererii de suspendare nu poate face o analiză exhaustivă a dispozițiilor legale incidente în ceea ce privește fondul litigiului, dar nu poate să nu constate seriozitatea argumentelor invocate și aparenta de nelegalitate a actului administrativ, suficient pentru a ne afla în prezența "cazului bine justificat".
În legătură cu, reclamanta a arătat că organul de inspecție fiscală a considerat nedeductibilă în sumă de 98.678 RON datorită unor simple erori materiale derivând din lipsa ultimei cifre din codul său de identificare fiscală înscris pe facturile ce i-au fost emise de către furnizori. Mai mult, în cazul facturii emise de către AUTO, reclamanta arată că această eroare a și fost corectată conform nr. 2.226/2006, astfel că nu se poate considera ca nedeductibilă în baza legii fiscale și a Deciziei nr. V/2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție întrucât în speță nu ne găsim în prezența unei situații în care "documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea A".
Referitor la incidența în cauză a dispozițiilor art. 2 alin. 1, lit. ș din Legea nr. 554/2004,care prevăd că paguba iminentă este prejudiciul material viitor și previzibil pe care riscă să îI suporte persoana vătămată în situația în care actul administrativ s-ar executa, reclamanta învederat că această condiție este, de asemenea, îndeplinită prin dovedirea mai multor proiecte imobiliare în derulare precum și existența mai multor contracte de credit.
Față de aceste considerente, reclamanta a apreciat că prima instanță în mod greșit a reținut că nu a dovedit faptul că realizarea pe calea executării silite a sumei stabilite suplimentar în sarcina sa ar constitui un impediment în realizarea proiectelor sale aflate în derulare, deoarece declanșarea executării silite prin poprire în vederea realizării unei creanțe fiscale de 236.464 lei, în condițiile în care are în derulare contracte de credit în valoare de 600.000 euro, îi este în mod obiectiv prejudiciabilă.
În final, reclamanta a relevat că paguba pe care riscă să o suporte în situația în care actul administrativ-fiscal ar fi executat este evidentă și din perspectiva legislației procesual-fiscale în materia întoarcerii executării, deoarece dacă actele administrative ar fi executate și, ulterior, ar fi anulate de către instanța de contencios administrativ-fiscal, organele fiscale nu ar putea fi obligate să-i plătească alte despăgubiri decât dobânzile/majorările de întârziere, dar numai după trecerea a 45 de zile de la data la care a cerut restituirea (art. 124, al. 1 Cod procedură fiscală).
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind fondat din următoarele considerente.
Reclamanta SRL CNa solicitat, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actelor administrativ-fiscale emise de către pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C N, respectiv a deciziei de impune nr. 588 din 08.07.2008, prin care au fost stabilite sume datorate bugetului general consolidat, în cuantum total de 236.464 lei, constând în impozit pe veniturile obținute din România de nerezidenți, TVA și accesorii.
În condițiile în care acest act constituie titlu executoriu, putând fi demarată în temeiul său procedura de executare silită împotriva reclamantei, iar aceasta a contestat decizia de impunere emisă, în conformitate cu prev. Codului d e procedură fiscală, văzând și dispozițiile art. 215 alin. 2 din acest act normativ, reclamanta s-a considerat îndreptățită la suspendarea executării actului contestat, relevând faptul că procedurile de executare ar duce la intrarea în incapacitate de plată, date fiind proiectele sale imobiliare aflate în derulare, care urmează a fi construite pe terenuri care sunt ipotecate pentru garantarea rambursării unor credite bancare în sumă totală de 600.000 euro.
Prima instanță a respins cererea, considerând că situația specială relevată de reclamantă și atestată prin probațiunea administrată nu justifică aplicarea prev. art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În recursul declarat sunt invocate următoarele motive:
Sentința recurată este nelegală și netemeinică prin prisma dispozițiilor art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă, deoarece hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, motivarea trebuind să fie suficientă, clară, convingătoare și pertinentă, astfel încât să asigure atât garanția părților litigante în fața eventualului arbitrariu judecătoresc cât și posibilitatea exercitării unui real control judiciar.
Curtea apreciază că aceste considerente nu pot fi reținute, întrucât hotărârea atacată respectă dezideratele derivând din textul legal mai sus arătat, în condițiile în care argumentele reclamantei au fost grupate și analizate în mod unitar, considerându-se că, per ansamblu, ele nu justifică aplicarea în cauză a prev. art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Apoi, se relevă de către reclamantă că sentința fondului este dată cu încălcarea prevederilor legale aplicabile speței, respectiv că nu au fost apreciate corect cele relevate în acțiunea introductivă.
Sub acest aspect, Curtea reține că articolul 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 prevede că pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ unilateral, trebuie să existe un caz bine justificat, corelativ cu necesitatea prevenirii unei pagube iminente, suspendarea putându-se dispune pe acest temei până la pronunțarea instanței de fond.
Cerințele cazului bine justificat și a prevenirii unei pagube iminente, în opinia Curții, nu au fost corect apreciate în speță de către prima instanță, întrucât această ultimă condiție este reliefată prin disp. art. 2 alin. 1 lit. ș din Legea nr. 554/2004, ca fiind un prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidență sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public, definiția cazului bine justificat fiind dată de prev. art. 2 alin. 1 lit. t din același act normativ, în sensul în care acesta este o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința actului administrativ.
Este adevărat faptul că actele administrative se bucură de prezumția de legalitate, care nu poate face obiectul analizei instanței învestită cu soluționarea cererii întemeiate pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, însă nu este mai puțin adevărat faptul că această măsură trebuie privită ca fiind una de conservare, care se justifică în acele situații în care executarea actului, cu privire la care există o îndoială serioasă, ar fi de natură să producă o pagubă iminentă.
De asemenea, trebuie reținut că există multe situații în care, datorită specificului dreptului fiscal, "îndoiala puternică" nu poate fi evidențiată în procedura sumară reglementată prin dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, dar, totuși, actul este nelegal.
În opinia Curții, absolutizarea tezei susținute de către intimată și însușită de către prima instanță, conform căreia nu s-au creat de către reclamantă premisele unei îndoieli serioase asupra legalității actului atacat, ar duce la situația în care executarea unui act administrativ fiscal ar putea fi suspendată exclusiv în cazul în care ar apărea cu evidență unul dintre motivele de nulitate absolută a unui astfel de act, derivând din prev. art. 46 Cod procedură fiscală.
Astfel, instanța achiesează la opinia reclamantei conform căreia, în ceea ce privește impozitul pe veniturile obținute din România de către nerezidenți, opinia divergentă între societate și organul fiscal este generată de interpretarea și aplicarea unor texte din dreptul intern și dintr-o convenție internațională, în mod corect apreciindu-se că instanța învestită cu soluționarea cererii de suspendare nu poate face o analiză exhaustivă a dispozițiilor legale incidente în ceea ce privește fondul litigiului. Totuși, se constată că argumentele invocate sunt serioase și documentate, nefiind niște simple apărări de circumstanță.
În legătură cu, reclamanta a arătat că organul de inspecție fiscală a considerat nedeductibilă în sumă de 98.678 RON datorită unor simple erori materiale derivând din lipsa ultimei cifre din codul său de identificare fiscală înscris pe facturile ce i-au fost emise de către furnizori, fără a fi pusă sub semnul întrebării realitatea operațiunilor consemnate în aceste înscrisuri.
Mai mult, în cazul facturii emise de către AUTO, reclamanta arată că această eroare a și fost corectată conform nr. 2.226/2006, iar eroarea strecurată în cuprinsul facturilor emise de către - SA a fost recunoscută de furnizor ( 17 dosar fond).
Desigur, nu pot fi înlăturate de plano apărările formulate de către intimată prin întâmpinare, referitoare la faptul că nu se poate considera ca nedeductibilă în baza legii fiscale și a Deciziei nr. V/2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar Curtea apreciază că instanța care judecă cererea de suspendare nu trebuie să soluționeze fondul raportului juridic litigios, ci doar să aprecieze în ce măsură considerentele de nelegalitate invocate sunt de natură să producă "îndoiala serioasă", reținându-se că aceasta este incidentă în cauză.
În egală măsură, Curtea consideră că rima p. instanță în mod greșit a reținut că nu s-a dovedit faptul că realizarea, pe calea executării silite, a sumei stabilite suplimentar în sarcina reclamantei ar constitui un impediment în realizarea proiectelor sale aflate în derulare, deoarece declanșarea executării silite prin poprire în vederea realizării unei creanțe fiscale de 236.464 lei, în condițiile în care are în derulare contracte de credit în valoare de 600.000 euro, îi este în mod obiectiv prejudiciabilă.
Astfel, dat fiind specificul activității desfășurate de către reclamantă, respectiv derularea unor proiecte imobiliare, corelat cu condițiile economice actuale, este credibilă teza conform căreia demararea executării silite ar duce, în ultimă instanță, la declanșarea procedurii insolvenței, cu consecința declarării ca scadente a tuturor creditelor contractate.
În final, nu este de ignorat nici împrejurarea că reclamanta a relevat că paguba pe care riscă să o suporte în situația în care actul administrativ-fiscal ar fi executat este evidentă și din perspectiva legislației procesual-fiscale în materia întoarcerii executării, deoarece dacă actele administrative ar fi executate și, ulterior, ar fi anulate de către instanța de contencios administrativ-fiscal, organele fiscale nu ar putea fi obligate să-i plătească alte despăgubiri decât dobânzile/majorările de întârziere, dar numai după trecerea a 45 de zile de la data la care a cerut restituirea, conform art. 124, al. 1 Cod procedură fiscală.
În aceste circumstanțe, aducerea la îndeplinire a dispozițiilor actului administrativ înainte de exercitarea de către instanță a controlului de legalitate, este de natură să producă consecințe greu sau imposibil de înlăturat în cazul anulării actului, motive pentru care recursul declarat va fi admis, în baza prev. art. 312.pr.civ. cu consecința modificării sentinței, în sensul admiterii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta " " C- împotriva sentinței civile nr. 1.436 din 05 septembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o modifică în tot și în consecință:
Admite acțiunea reclamantei și dispune suspendarea executării deciziei de impunere nr. 588/08.07.2008, emise în baza raportului de inspecție fiscală generală încheiat la data de 08.07.2008 de către pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C-N, pentru suma totală de 236.464 lei, până la soluționarea în fond a acțiunii în contencios fiscal ce va fi promovată de către reclamantă în măsura în care contestația formulată împotriva actului administrativ-fiscal va fi respinsă.
Fără cheltuieli de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact./3 ex./15.12.2008
Jud.fond:.
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Mirela Budiu, Eleonora Gheța
