Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2874/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2874/2008
Ședința publică din 3 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 3: Eleonora Gheța
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B N ÎN NUME ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr. 763/CA/30.06.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, în contradictoriu cu reclamanta - LOCAL SRL, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile formulate sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul a fost amânat pentru acest termen de judecată în vederea depunerii de înscrisuri și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. La data de 02.12.2008 pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice BNa depus un înscris prin care arată că dreptul de reprezentare izvorăște din lege, nefiind necesar un mandat special de reprezentare, anexând și Ordinul Președintelui ANAF nr. 977/11.07.2007.
Curtea de Apel, din oficiu, invocă excepția lipsei calității de reprezentant a Direcției Generale a Finanțelor Publice BNp entru Administrația Finanțelor Publice B și rămâne în pronunțare asupra acestei excepții și, pe fond, asupra recursului formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B N, apreciind că la dosar există suficiente probe și că prezenta cauză se află în stare de judecată.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 763 din 30.06.2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosar nr-, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei, ridicată de pârâții Administrația Finanțelor Publice A Municipiului B și Direcția Generală A Finanțelor Publice A Județului B-
S-a admis acțiunea formulată de reclamanta - LOCAL SRL împotriva pârâților ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B-N și, în consecință:
A fost anulat actul administrativ fiscal nr. 6163/8.04.2008 emis de Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N - Biroul Autorizări și Supraveghetori Fiscali și actul administrativ fiscal nr. 7288/21.04.2008 emis de Direcția Generală a Finanțelor Publice B-
Pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Baf ost obligată să restituie reclamantului taxa specială de primă înmatriculare pentru autoturisme și autovehicule, achitată de contestator, în cuantum de 5.055 lei, actualizată cu dobânda legală, calculată de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.
Pârâții au fost obligați să plătească reclamantului suma de 539,5 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că reclamanta a solicitat restituirea taxei speciale de primă înmatriculare pentru autoturisme și autovehicule în valoare de 5.055 lei prin cererea înaintată pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice B
Prin adresa nr. 6163/8.04.2008 a Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N - Biroul Autorizări și Supraveghetori Fiscali i-a fost comunicat reclamantei răspunsul la solicitarea acesteia de restituire a taxei de primă înmatriculare, în sensul că plata taxei s-a făcut în baza Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal și ca atare taxa s-a încasat legal și nu poate fi restituită. Se mai arată că în situația în care reclamanta nu este mulțumită de soluția dată, se poate adresa cu plângere Secției Comerciale și contencios Administrativ.
Împotriva actului (adresei) mai sus menționate reclamanta a formulat contestație, înregistrată sub nr. 7288/17.04.2008 la Direcția Generală a Finanțelor Publice solicitând anularea acestuia și a se dispune restituirea taxei speciale achitată, în cuantum de 5.055 lei, conform chitanței seria -, iar prin actul (adresa) nr. 7288/21.04.2008 Direcția Generală a Finanțelor Publice îi răspunde la contestație, menționând că adresa nr. 6163/8.04.2008 nu este un act administrativ fiscal, în sensul dispozițiilor art. 41 și 43 din OG nr. 92/2003 și astfel, solicitarea reclamantei nu îndeplinește condițiile unei contestații așa cum este reglementată în art. 206 și art. 209 din OH nr. 92/2003.
În condițiile în care reclamantei i s-a pretins plata taxei speciale de primă înmatriculare prevăzută de art. 2141și 2142din OG nr. 92/2003 și a achitat-o, după care a solicitat restituirea acesteia, iar cererea de restituire a fost respinsă prin cele două acte emise, mai sus menționate, se constată că aceste acte sunt acte unilaterale, ce exprimă voința unilaterală a autorității emitente de respinge cererea de restituire a taxei.
Aceste acte au fost emise în regim de putere publică și în vederea executării în concret a legii (art. 2141și 2142din obligația de a plăti taxa de primă înmatriculare, refuzându-se restituirea acesteia).
Așa fiind, actele atacate de reclamantă sunt acte administrative în sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 și prin urmare, a fost respinsă ca neîntemeiată susținerea celor două pârâte conform căreia actele nu ar avea caracterul unor acte administrative. În consecință, excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei, ridicată de pârâte, prin întâmpinare, a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Potrivit art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 (prevederi legale în vigoare în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008) reclamantei i s-a pretins plata taxei speciale de primă înmatriculare în România pentru autoturismul second-hand achiziționat dintr-un stat comunitar în cursul anului 2008, și astfel, reclamanta a achitat taxa, în cuantum de 5.055 lei, conform chitanței seria - nr. - din 27 mai 2008 eliberată de Trezoreria
Reclamanta a susținut că taxa specială de înmatriculare este nelegală și pretinde restituirea acesteia.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar în cuprinsul prevederilor alin. 4 ale aceluiași articol, se prevede că Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
Raportat la aceste prevederi constituționale și la art. 11 alin. 1 din Constituție, conform cărora Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, și ținând seama că România a ratificat Tratatul privind aderarea la prin Legea nr. 157/2005 și de la 1 ianuarie 2007 devenit stat membru al Uniunii Europene, aplicarea dispozițiilor din legislația României se face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul comunitar.
În considerarea celor mai sus arătate, s-a constatat că dispozițiile art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (introduse prin Legea nr. 343/2006), prin care s-a stabilit taxa specială pentru autoturisme și autovehicule contravin dispozițiilor art. 90 paragraf I din Tratatul de instituire a Comunității Europene, potrivit cărora nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, deoarece se face o discriminare între ce privește nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, care este mai mare decât taxa percepută produselor naționale similare.
Din art. 2142din Legea nr. 571/2003 rezultă că, taxele speciale pentru autoturisme și autovehicule se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România, indiferent de unde provin, chiar dacă au fost înmatriculate într-un alt stat al Uniunii Europene.
Așa fiind, perceperea taxei, determinată de trecerea graniței de stat a României, de către autoturismul ce a fost înmatriculat într-o țară comunitară și apoi importat în România este interzisă de prevederile art. 90 paragraful 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene. Se mai menționează că pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România nu se percepe taxa specială în discuție.
În considerarea principiului supremației dreptului comunitar în raport cu dreptul intern și a competenței instanțelor judecătorești în aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul de aderare din prevederile alin. 2, prevăzută de art. 148 alin. 4 din Constituția României, instanța constată că dispozițiile art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 în vigoare la data pronunțării prezentei sentințe, nu sunt în concordanță cu prevederile art. 90 paragraf 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene și astfel, acțiunea reclamantei va fi admisă, dispunându-se anularea actelor administrativ fiscale atacate și restituirea taxei speciale de primă înmatriculare achitată de reclamantă în cuantum de 5.055 lei. Cum, reclamanta a fost lipsită în mod nelegal de suma mai sus menționată, pârâta îi datorează acesteia și dobânda legală aferentei acestei sume, în baza art. 1084 raportat la art. 1082 Cod civil.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, pârâții au fost obligați să plătească reclamantei suma de 539,5 lei cheltuieli de judecată, justificate prin suportarea taxei judiciare de timbru de 39 lei, a timbrului judiciar în valoare de 0,3 lei și a onorariului avocațial în sumă de 500 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta-recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C, în nume propriu și în reprezentarea intereselor Administrația Finanțelor Publice a municipiului B, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii excepțiilor invocate, a exonerării de la plata dobânzii legale la suma solicitată și a respingerii în totalitate a acțiunii ca neîntemeiate.
Totodată, consideră că sentința recurată este nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului s-a relevat că instanța a făcut o greșită aplicare a legii și că au fost încălcate formele de procedură, precum și că hotărârea cuprinde motive contradictorii.
S-a invocat de către recurentă, în primul rând, împrejurarea că ar fi fost necesară declanșarea procedurii de trimitere prejudicială în interpretarea și aplicarea prev. art. 90 par. 1 din Tratat și că în mod greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, pe considerentul că înscrisurile atacate nu constituie acte administrativ-fiscale.
Astfel, conformarea la dispozițiile comunitare privește aplicarea tuturor tratatelor aplicabile speței deduse judecății. Astfel, Tratatul dintre statele membre ale Uniunii Europene și Republica Bulgaria și România privind aderarea acestor două state la Uniunea Europeană, prevede că legea-cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competențe în ceea ce privește alegerea formelor și a mijloacelor.
Față de aceste prevederi, apreciază că nefiind incidente în cauză dispozițiile art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, întrucât, pe de o parte acest articol dispune că nici un stat membru nu poate să impună în mod direct sau indirect asupra produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare. Pe de altă parte, taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii de autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Momentul la care reclamanta a efectuat plata taxei, încasarea a fost efectuată în baza legii și astfel nu se poate afirma că a fost încasată în mod eronat sau că ar fi nedatorată, raportul juridic în temeiul căruia a fost făcută plata bucurându-se de stabilitate.
Suma achitată de reclamantă are caracter de taxă, aceasta fiind încasată la solicitarea reclamantului și nu a fost impusă de organul fiscal.
Se mai subliniază și faptul că la momentul la care reclamanta a achitat taxa nu a solicitat încasarea într-un alt mod, nu a învederat la acel moment prevederile Tratatului de care se prevalează doar prin promovarea acțiunii, astfel că solicitarea acordării de actualizări cu rata dobânzii legale până la data plății reprezintă o soluție dată fără temei legal și nu cuprinde motivele de drept pe care se sprijină.
Deoarece, potrivit dispozițiilor art. 13.pr.fiscală, interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată prin lege, este evident că organul fiscal este obligat la aplicarea legii fiscale așa cum este aceasta în vigoare. Faptul că pârâta este obligată la cheltuieli de judecată fără a fi în culpă și nefiind întrunite nici condițiile răspunderii obiectiv, reprezintă o soluție nelegală.
Prin întâmpinarea depusă la 31.10.2008 (fila 9), intimata - LOCAL SRL solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond.
Examinând recursul, Curtea reține următoarele:
Pe fondul recursului declarat de DGFP B N, în nume propriu, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Recurenta susține că acțiunea reclamantei este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În privința primului motiv de recurs, se reține că declanșarea procedurii de sesizare a Curții de Justiție cu o cerere de interpretare a dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene a fost respinsă, Curtea apreciind că aceste dispoziții nu sunt susceptibile de interpretare, nefiind necesar ca această instanță să statueze asupra chestiunii în discuție.
Pornind de la teoria actului clar, Curtea împărtășește teza conform căreia taxa internă impusă autoturismelor second-hand, prin dispozițiile legale anterior enunțate, era discriminatorie, în sensul art. 90 paragraful I din Tratat.
Curtea și-a îndeplinit astfel misiunea trasată de Tratat, precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal 2 din anul 1978).
Referitor la inadmisibilitatea acțiunii, susținută și în fața instanței de fond, Curtea observă că adresa nr. 6163/2008 materializează în corpul ei manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge (refuza) cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamantă invocând ca justificare dispozițiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care sunt în vigoare și produc efecte juridice.
Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
ori alte mijloace pe care le indică recurentele pe care reclamanta le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
A argumenta pe ideea că reclamanta trebuia să utilizeze calea unei alte acțiuni în contencios administrativ, preventive, în vederea înlăturării refuzului de înmatriculare dat prin ipoteză de autoritatea care ar fi trebuit să facă operațiunea de înmatriculare fără plata taxei, înseamnă a expune pe reclamantă, pe o durată de timp, riscului lipsei folosinței bunului său, de vreme ce fără înmatriculare un autovehicul nu poate fi folosit legal conform destinației sale.
Or, în cauză reclamanta a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii).
De altfel, plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în contul entității ce aparține de pârâtă (trezorerie) este o condiție prealabilă și obligatorie pentru înmatricularea autoturismului și pentru utilizarea acestuia în mod legal în România.
Împrejurarea că reclamanta a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acestuia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie.
Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de România ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare.
Pe fondul cauzei, se reține că, în cauza de față, tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis, atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE, că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența, atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat, să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 paragraful 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate, dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate, recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul, ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Așa cum am mai arătat, obligația de aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și executivului, organelor componente ale acestuia, cum sunt autoritățile fiscale.
Se reține, de asemenea, că dobânzile acordare de prima instanță reprezintă o modalitate de reparare integrală a prejudiciului cauzat particularului prin instituirea acestei taxe cu caracter discriminatoriu.
Apărarea conform căreia perceperea dobânzii legale nu era admisibilă din perspectiva prevederilor OG nr. 9/2000 nu este pertinentă, câtă vreme această obligație se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale derivând din încălcarea de către autoritățile fiscale a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne ce se dovedesc contrarii cu normele dreptului comunitar, de aici derivând și obligația suportării cheltuielilor de judecată.
Cu referire la incidența în speță a prevederilor OUG nr. 50/2008 antamate de recurentă, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, dar pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Pe cale de consecință, Curtea va respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B N, în nume propriu, împotriva sentinței civile nr. 763 din 30 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, pe care o va menține în întregime.
În ceea ce privește recursul declarat de către DGFP B N, în numele pârâtei B, la termenul de astăzi, din oficiu, Curtea a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a DGFP B N, care urmează a fi admisă, pentru considerentele mai jos expuse:
Se constată, în primul rând, faptul că cererea de recurs este semnată de către două persoane care au calitatea de reprezentanți legali ai DGFP B N, respectiv directorul executiv și șeful biroului juridic, iar antetul și ștampila aplicată pe aceasta aparțin, de asemenea, DGFP B
În cuprinsul precizărilor înregistrate la dosarul cauzei de către recurentă la data de 2.12.2008, se invocă că în cauză ar fi incidente prev. Ordinului Președintelui ANAF nr. 977/2007, nepublicat în monitorul oficial, pentru aprobarea de organizare și funcționare a direcțiilor generale a finanțelor publice județene și a administrațiilor publice municipale, conform căruia administrația finanțelor publice municipale este unitate fiscală prin care se realizează în plan teritorial atribuțiile direcțiilor generale a finanțelor publice județene.
Curtea constată că actul invocat de către recurentă nu îi este opozabil, că el nu se referă expres la puterea de reprezentare în instanță a administrației finanțelor publice municipale și că acest regulament pune în practică prev. art. 2 din HG nr. 495/2007, precum și cele ale anexei 2 pct. 3 din același act normativ, care conferă doar direcțiilor generale personalitate juridică, fără însă ca acest lucru să presupună împrejurarea că de aici derivă, implicit, și dreptul de reprezentare legală al direcțiilor județene pentru administrațiile finanțelor publice municipale.
Instanța apreciază că aceste texte nu pot fi reținute ca venind în sprijinul susținerilor referitoare la un drept de reprezentare ce ar izvorî din lege și în aceste condiții, în care nu s-a făcut dovada calității de reprezentant, iar cererea de recurs nu este semnată de către persoane din cadrul B, se va dispune anularea cererii de recurs, în baza prev. art. 161 alin. 2.pr.civ.
Pentru a dispune astfel, s-a luat în considerare faptul că dreptul de reprezentare în instanță poate fi conferit numai în baza unui mandat special, dat pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată, în cazul mandatului convențional, iar în cazul celui legal, el trebuie conferit printr-un act care să poată fi opus terților, condiție care nu este îndeplinită în speță, regulamentul de organizare și funcționare nefiind nepublicat și care să se refere explicit la acordarea acestui drept de reprezentare în instanță.
Cum nu au fost invocate de către recurentă texte legale în baza cărora dreptul de reprezentare al B ar reveni DGFP B N și nu există depus la dosar un mandat convențional, devin incidente prev. art. 35 și 36 din Decretul nr. 31/1954, B trebuind să promoveze recursul prin organele sale proprii, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză sau să acorde un mandat expres pentru promovarea recursului împotriva sentinței fondului.
Curtea apreciază și că împrejurarea că B este lipsită de personalitate juridică și este subordonată DGFP B N nu schimbă cu nimic soluția adoptată, principiile care guvernează dreptul de reprezentare al persoanelor morale fiind aplicabile și în acest caz, alături de textul art. 41 alin. 2.pr.civ. precum și de cele care conferă pârâtei B dreptul de a sta în judecată ca pârâtă, în nume propriu, în temeiul așa-numitei "capacități de drept administrativ".
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B N împotriva sentinței civile nr. 763 din 30.06.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N pe care o menține în întregime.
Anulează recursul declarat de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B împotriva aceleiași sentințe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3.12.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
red.
dact.MM./2 ex./05.12.2008
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Mirela Budiu, Eleonora Gheța
