Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 2516/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2516
Ședința publică de la 03 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru JUDECĂTOR 2: Elena Canțăr
-- - - Președinte Secție
-- - - JUDECĂTOR 3: Sanda Lungu
Grefier -
XXXX
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția Generală A Finanțelor Publice G, împotriva încheierii din data de 24 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic, lipsind intimata reclamantă - SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că intimata reclamantă nu a achitat cauțiunea, deși a fost citată cu această mențiune.
Curtea, apreciind cauza în stare de judecată, a pus recursul în dezbaterea părții prezente:
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă DGFP G solicită admiterea recursului, modificarea încheierii pronunțată de Tribunalul Gorj în sensul respingerii cererii de suspendare.
CURTEA:
Asupra recursului declarat în cauză:
Prin încheierea din data de 24 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- s-a admis cererea de suspendare executare act administrativ formulată de reclamanta - SRL cu sediul în Tg-J, str. -. -, nr. 24 jud. G în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G cu sediul în Tg-J,- jud.
S-a dispus suspendarea executării actelor administrative decizia nr. 65 din 03.09.2008 și decizia de impunere nr. 1 din 23.07.2008 emise de către DGFP G până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anularea actelor administrative respective.
Pentru aep ronunța astfel tribunalul a reținut că potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2008, lege ce reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant pentru motivele prev. de art. 14 din lege și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea actului atacat, caz în care instanța poate dispune suspendarea actului atacat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
Cazurile de suspendare prev. de art.15 din legea nr.554/2004 sunt diferite de cazurile de suspendare a unui act administrativ fiscal prev. de art. 215 cod proc. fiscală, respectiv în acest din urmă caz sunt reglementate situațiile în care suspendarea privește actul administrativ ce face obiectul unei contestații în fața autorității ierarhic superioare celei care a emis respectivul act, nu și cazul în care actul administrativ face obiectul unei acțiunii în anulare aflată pe rolul instanței de contencios administrativ.
În primul caz este obligatorie plata unei cauțiuni, astfel cum prevede art. 215 cod proc.fiscală, însă în cel de al doilea caz, ca și cel din prezenta speță, fiind vorba de suspendarea unui act administrativ ce va fi analizat în cazul unei acțiuni în anulare în fața instanței de contencios administrativ, nu trebuie plătită o cauțiune, dispozițiile legale în materia aplicate speței, art. 15 din Legea nr.554/2004 neprevăzând plata unei cauțiuni.
Așa cum prevede art. 15 din Legea nr.554/2004 suspendarea actului administrativ atacat cu acțiune în anulare se poate dispune în cazurile prev. de art. 14 din lege respectiv în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.
Cu contractele comerciale depuse în copie la dosar, aflate în derulare, s-a reținut că reclamanta dovedește că prin punerea în executare silită a actelor administrative a căror anulare o solicită în prezenta cauză, ce se poate solda cu blocarea contului bancar, intrând astfel în incident bancar, nu mai pot fi onorate obligațiile contractuale și prin acestea s-ar aduce grave prejudicii de ordin pecuniar reclamantei, putând fi afectate relațiile contractuale și a celorlalte părți contractante din respectivelor contracte.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs pârâta în termen și motivat.
În motivarea recursului s-a susținut că reclamanta nu a dovedit în concret dacă ar fi prejudiciată prin executare și nici caracterul evident al prejudiciului pe care l-ar suferi.
S-a arătat și că situațiile enumerate de intimata reclamantă nu pot fi reținute în conformitate cu dispozițiile Legii contenciosului administrativ întrucât obligația de plată a debitelor l bugetul general consolidat are caracter imperativ și nu se negociază în funcție de activitățile inițiate de societatea reclamantă sau de capacitate financiară a acesteia.
De asemenea s-a precizat că instanța de fond nu a avut în vedere la pronunțarea sentinței dispozițiile art. 185 din codul d e procedură fiscală potrivit cărora instanța poate suspenda executarea dacă se depune o cauțiune de 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani o cauțiune de până la 2.000 lei.
În consecință, s-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate și pe fond respingerea cererii de suspendare.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 3041cod procedură civilă și art. 14 din Legea 554/2004.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Recursul este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 215 alin. 2 teza finală din Codul d e procedură fiscală, instanța competentă poate suspenda executarea actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei.
Referitor la dispoziția legală se constată că aceasta nu face decât o trimitere generală la dispozițiile Legii contenciosului administrativ, nedistingând între cazurile de suspendare reglementate de dispozițiile art. 14 și cele reglementate de art. 15 Legea din nr. 554/2004. Prin urmare, art. 215 alin. 2 teza finală din Codul d e procedură fiscală trebuie interpretat pornindu-se de la premisa că nu trebuie distins între cele două situații de suspendare a actului administrativ prevăzute de art. 14 și 15 din Legea din nr. 554/2004.
Mai mult, prin distincția făcută între situațiile în care se poate dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal întemeiată pe dispozițiile art. 14 și 15 din Legea din nr. 554/2004, s-ar putea ajunge în fapt la eludarea dispozițiilor art. 215 alin. 2 teza finală din Codul d e procedură fiscală, având în vedere caracterul opțional al normei care permite iar nu impune părții a solicita suspendarea executării actului administrativ fiscal ce face obiectul unei contestații pe cale administrativă.
Pornind-se de la aceste premise instanța de recurs a fixat cauțiune în sarcina intimatei reclamante în cuantum de 2.000 lei prin încheierea din 29 oct. 2008.
Deși legal încunoștințată prin citație cu obligația de a depune cauțiunea stabilită intimata nu și-a îndeplinit această obligație.
Prin urmare, dat fiind caracterul imperativ al dispoziției art. 215 alin. 2 teza finală din Codul d e procedură fiscală ce condiționează acordarea suspendării executării actului administrativ fiscal de îndeplinirea condiției prealabile a plății cauțiunii și văzând și dispozițiile art. 3041și art. 312 alin. 1 - 4 cod procedură civilă urmează a se admite recursul declarat de pârâtă modificându-se încheierea recurată în sensul că se va respinge cererea de suspendare formulată în cauză.
Dat fiind prioritatea în analiză a condiției prealabile a plății cauțiunii și a soluției ce se impune în situația neîndeplinirii acestei condiții nu mai este necesar a fi analizate celelalte motive de recurs ce pun în discuție fondul cererii de suspendare a executării formulate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală A Finanțelor Publice G, împotriva încheierii din data de 24 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL
Modifică încheierea în sensul că respinge cererea de suspendare formulată în cauză.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. jud.
2 ex
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Elena Canțăr, Sanda Lungu