Anulare act administrativ . Decizia 2515/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2515
Ședința publică de la 03 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru JUDECĂTOR 2: Elena Canțăr
-- - - Președinte Secție
-- - - JUDECĂTOR 3: Sanda Lungu
Grefier -
XXXXX
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DGFP G, împotriva sentinței nr. 1239 din data de 27 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
La apelul nominal s-au prezentat consilier juridic pentru recurenta pârâtă DGFP G și avocat pentru intimata reclamantă - SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, după care,
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă DGFP G susține oral motivele de recurs invocate în scris, în raport de care pune concluzii de admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
Avocat pentru intimata reclamantă - SRL solicită respingerea recursului, menținerea sentinței ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului declarat în cauză:
Prin sentința nr. 1239 din data de 27 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- s-a admis în parte acțiunea în anulare formulată de reclamanta - SRL cu sediul în comuna, sat, jud. G în contradictoriu cu pârâta DGFP G cu sediul în Tg-J,-.
S-a anulat parțial decizia nr. 74 din 5.10.2007 privind soluționarea contestației emisă de DGFP G, decizia de impunere nr. 623 din 17.07.2007 și raportul de inspecție fiscală nr. 4548 din 16.07.2007, întocmit de organele de inspecție fiscală, cu următoarele sume: 1285 lei - impozitul pe venitul microîntreprinderilor stabilit suplimentar, 467 lei TVA privind factura fiscală nr. - nr. - emisă de - INTERNATIONAL SRL T, 2242 lei reprezentând TVA privind achiziții de materiale consumabile și de construcții, 4489 lei TVA aferentă unor achiziții de materiale necesare construirii rețelei și a unui mijloc de transport.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut că prin raportul de inspecție fiscală întocmit la 13.07.2007, organele de control fiscal au stabilit în sarcina reclamantei - SRL obligații fiscale suplimentare, fiind emisă decizia de impunere nr. 623 din 17.07.2007.
Reclamanta a formulat contestație împotriva raportului de inspecție fiscală și decizia de impunere, contestând suma de 14236 lei reprezentând 1302 lei impozit pe venit microîntreprinderi, 992 lei majorări de întârziere aferente impozitului pe venit microîntreprinderi, 8242 lei TVA și 3700 lei majorări de întârziere aferente TVA.
Contestația reclamantei a fost soluționată de DGFP G prin decizia nr. 74 din 5.10.2007.
Prin prezenta acțiune în anulare, reclamanta - SRL a solicitat anularea deciziei nr. 74 din 5.10.2007, a raportului de inspecție fiscală, precum și a deciziei de impunere.
Cu privire la impozitul pe venitul microîntreprinderilor stabilit suplimentar în cuantum de 1285 lei, de către organele de control, s-a arătat că expertul desemnat în cauză a concluzionat că nu se justifică veniturile înregistrate în contabilitate fiind corect calculate.
De asemenea, din raportul de expertiză întocmit în cauză s-a reținut că organul de control a dublat încasările de la beneficiarii serviciilor, considerând în mod eronat că pe lângă taxa de întreținere a rețelei trebuia să fie încasată și o taxă de abonament de aceeași valoare.
Cu privire la neacceptarea la deducere a taxei pe valoare adăugată în sumă de 467 lei înregistrată în luna ianuarie 2004, în baza facturii fiscale nr. - nr. - emisă de - INTERNATIONAL SRL T, ca urmare a faptului că acest document nu avea înscris data emiterii și nici datele privind expediția, expertul a concluzionat că aceste lipsuri nu dă dreptul organului de control de a interzice dreptul de deducere a taxei, atâta timp cât factura a fost emisă de către un plătitor de TVA înregistrat ca atare în evidențele Ministerului Finanțelor Publice.
Suma de 2242 lei reprezentând TVA neacceptată la deducere de către organul fiscal ca urmare a faptului că societatea a efectuat achiziții de materiale consumabile și de construcții care nu au concurat la obținerea de venituri impozabile astfel că este deductibilă atât timp cât sunt deductibile cheltuielile la care se aplică această sumă de TVA.
S-a arătat că art. 24 lit. m din Codul Fiscal precizează că sunt deductibile fiscal cheltuielile de funcționare, întreținere și reparații aferente unui sediu aflat în locuința proprietate personală a unei persoane fizice, folosită și în scop personal, deductibile în limita suprafețelor puse la dispoziția societății în baza contractelor încheiate între părți în acest sens.
S-a reținut și că societatea reclamantă a făcut dovada că avea încheiat contract de comodat pentru spațiul pentru care s-au efectuat achiziții de materiale consumabile și de construcții, astfel greșit organul de control fiscal nu a dedus fiscal suma de 2242 lei.
Suma de 4489 lei rezultată din neacceptarea la deducere a TVA aferentă unor achiziții de materiale necesare construirii rețelei și a unui mijloc de transport, mijloace fixe care au fost vândute sub prețul de achiziție în luna iulie 2005, respectiv martie 2007 nu trebuie a fi datorată de societatea reclamantă însă Codul fiscal nu cuprinde dispoziții referitoare la regularizarea TVA instituție juridică despre care face vorbire organul fiscal în actele încheiate.
S-a reținut și că art. 149 alin. 4 lit. c face referire la ajustarea TVA care se efectuează în situația în care bunul de capital își încetează existența cu excepția cazurilor în care se dovedește că respectivul bun de capital a făcut obiectul unei livrări pentru care taxa este deductibilă. Potrivit însă acestui text legal ajustarea nu operează, iar taxa aferentă bunurilor livrate este integral deductibilă.
De asemenea, potrivit raportului de expertiză s-a reținut că restul obligațiilor fiscale stabilite de organul fiscal sunt datorate de către societatea reclamantă.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta în termen și motivat.
În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond și-a întemeiat hotărârea doar pe concluziile raportului de expertiză contabilă, neținând cont de constatările organelor de inspecție fiscală.
Referitor la impozitul pe veniturile microintreprinderilor și majorările de întârziere aferente acestora s-a arătat că în perioada 01.01.2003 - 31.12.2005 intimata a îndeplinit condițiile de persoană juridică plătitoare de impozit pe veniturile mircointreprinderii.
În urma verificării fiscale, organele de inspecție fiscală au stabilit un impozit pe venit microintreprinderii suplimentar în sumă de 1.302 lei compus din suma de 1.285 lei și suma de 17 lei.
Suma de 1.285 lei este rezultată din estimarea contravalorii abonamentului lunar ca urmare a retransmiterii programelor de televiziune prin cablu efectuate de către intimată, către diverse persoane fizice, abonament ce nu a fost facturat către beneficiari.
S-a arătat și că în perioada ianuarie 2003 - iunie 2005 intimata a facturat și încasat lunar de la clienți taxa de întreținere pentru retransmisia prin cablu a programelor TV, fără însă a factura contravaloarea abonamentului lunar către beneficiari.
În antecontractele încheiate între intimată în calitate de furnizor și beneficiarii săi este prevăzută doar o perioadă de câteva zile pentru care nu se percepe taxa de abonament (perioada de construcție și de punere în funcțiune a rețelei) urmând ca după aceasta să fie percepută taxa de abonament pentru retransmiterea programelor de televiziune prin cablu.
În consecință organele de inspecție fiscală în mod corect au procedat la estimarea bazei de impunere conform dispozițiilor art. 66 alin. 1 și 2 din codul d e procedură fiscală.
Cu privire la neacceptarea la deducere a sumei de 467 lei reprezentând TVA înregistrată în luna ianuarie 2004 în baza facturii fiscale seria - nr. - emisă de - INTERNAȚIONAL SRL T, s-a susținut că această factură nu conține toate informațiile prevăzute de formular, respectiv la data emiterii și datele privind expediția astfel că în mod corespunzător s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 145 coroborat cu art. 155 din Codul fiscal.
Referitor la suma de 824 lei neacceptată la deducere s-a arătat că aceasta reprezintă TVA înregistrată în luna martie 2004 în baza facturii fiscale nr. -/30.01.2004 emisă de către - SRL C prin care sunt facturate majorări de întârziere la facturile cu scadența depășită față de prevederile contractului comercial nr. 0069/26.11.2002 s-a arătat că potrivit art. 137 alin. 3 din Codul fiscal în baza de impozitare a TVA nu se cuprind dobânzile (majorările) percepute pentru plăți efectuate cu întârziere.
Cu privire la neacceptarea la deducere a sumei de 2.242 reprezentând TVA aferentă aprovizionării de materiale consumabile și materiale de construcții s-a arătat că organele de inspecție fiscală au procedat în mod corect întrucât nu au fost utilizate pentru nevoile firmei.
În acest sens s-a arătat că reclamanta nu are înregistrat în patrimoniul său clădiri astfel că în mod judicios organele de inspecție fiscală au făcut aplicarea art. 145 alin. 3 lit. a din Codul fiscal.
Referitor la TVA în sumă de 4.489 lei aferentă unor mijloace fixe respectiv rețea cablu și mijloc transport s-a arătat că organele de inspecție fiscală au procedat în mod corect potrivit art. 137 alin. 1 lit. b din Codul fiscal deoarece reclamanta a aprovizionat mijloace fixe pe care ulterior le-a valorificat sub prețul de achiziție, deducând o taxă pe valoare adăugată mai mare decât TVA colectată prin vânzarea acestora.
S-a susținut și că intimata reclamantă nu a plătit la termenele scadente obligațiile fiscale astfel că în mod corect potrivit dispozițiilor Codului d e procedură fiscală, organele de inspecție fiscală au calculat majorări de întârziere.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 3041cod procedură civilă și art. 20 din Legea 554/2004.
La data de 5 nov. 2008 intimata reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului arătând în esență că argumentele prezentate prin motivele de recurs trebuiau invocate în fața primei instanțe pe calea obiecțiunilor la raportul de expertiză, a unei contraexpertize ori a oricărei probe pertinente și utile cauzei.
Prin urmare hotărârea primei instanțe este legală și temeinică fiind bazată pe o probă științifică necontestată de către pârâtă, aceasta neîntemeindu-și recursul decât pe constatările organului de control contrazise de expertiza întocmită în cauză și pe dispozițiile legale a căror interpretare a fost corect făcută de prima instanță.
Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește impozitul pe venitul microintreprinderilor se reține potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză și răspunsului la obiecțiunile formulate la acesta de către pârâtă că în perioada de referință (01.01.2003 - 31.12.2005) reclamantul nu a încasat abonament lunar ci taxă de întreținere, acesta fiind singurul venit încasat, care reprezintă în fapt contravaloarea retransmiterii prin cablu a programelor TV.
Faptul că prin antecontractele încheiate de reclamantă în calitate de furnizor și beneficiari se face vorbire de o "taxă de abonament" nu poate conduce la concluzia că aceasta ar fi diferită de "taxa de întreținere" percepută de societatea reclamantă în calitate de furnizor.
Prin urmare organul de inspecție fiscală considerând eronat că pe lângă taxa de întreținere trebuia încasată și o taxă de abonament și estimând veniturile reclamantei la aceste două taxe practic a dublat încasările pe care reclamanta le-a obținut de la beneficiarii săi, realizându-se o impozitare dublă a veniturilor efectiv în casate
Prin urmare nu se justifică diferența de impozit pe veniturile microintreprinderilor în cuantum de 1285 lei calculat de organul de inspecție fiscală.
Cu privire la neacceptarea la deducere a sumei de 467 lei reprezentând TVA înregistrată în luna ianuarie 2004 în baza facturii fiscale seria - nr. - emisă de - INTERNAȚIONAL SRL T se rețin de asemenea ca pertinente concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză potrivit căruia constatările organului de inspecție fiscală cu privire la lipsa din aceasta a datei emiterii și a datelor privind expediția sunt corecte însă aceste împrejurări nu sunt de natură a interzice dreptul de deducere a TVA atât timp cât factura analizată a fost emisă de către un plătitor de TVA înregistrat ca atare în evidențele Ministerului Finanțelor Publice și organul fiscal nu a contestat și nu a făcut dovada că operațiunea reflectată în document nu este reală.
Referitor la neacceptarea la deducere a sumei de 2.242 lei reprezentând TVA aferentă aprovizionărilor cu materiale consumabile și materiale de construcții de asemenea reține de asemenea ca pertinentă concluzia expertizei efectuate în cauză, bazată pe dispozițiile art. 24 lit. m Cod fiscal potrivit căruia sunt cheltuieli deductibile fiscal cheltuielile de reparații aferente unui sediu aflat în locuința proprietate personală a unei persoane fizice, folosită și în scop personal, în limita suprafețelor puse la dispoziția societății în baza contractelor încheiate între părți în acest scop.
În raport de această dispoziție legală nu este relevant dacă cheltuielile sunt efectuate sau nu în scopul obținerii de venituri, deoarece dispozițiile legale mai sus citate nu prevăd această condiție, necondiționându-se deductibilitatea de obținerea de venituri la sediu.
De asemenea, nu are relevanță că societate nu are înregistrat în patrimoniul său clădiri deoarece chiar textul legal mai sus menționat pornește de la premisa că imobilul în care își are sediul societatea nu se află în patrimoniul acesteia ci în patrimoniul unei persoane fizice.
Referitor la neacceptarea la deducere a TVA în sumă de 4.489 lei aferentă unor mijloace fixe respectiv, rețea cablu și mijloc transport se reține și sub acest aspect că motivele de recurs sunt nefondate, suma mai sus arătată este integral deductibilă fiind obiectul unei livrări pentru care taxa pe valoare adăugată este deductibilă, dispozițiile art. 137 alin. 1 lit. b din Codul fiscal privind baza de impozitare a TVA invocate în recurs nefiind de natură să ducă la o opinie contrară celei prezentate prin raportul de expertiză întocmit în cauză și în mod întemeiat însușită de prima instanță.
Referitor la majorările de întârziere se constată că acestea fiind accesorii urmează soarta obligației principale astfel că sunt datorate numai pentru obligațiile fiscale reținute ca datorate de reclamantă.
Prin urmare, potrivit art. 312 alin. 1 cod procedură civilă recursul formulat în cauză urmează a fi respins ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta DGFP G, împotriva sentinței nr. 1239 din data de 27 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. jud.
2 ex.
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Elena Canțăr, Sanda Lungu
