Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 264/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- -13.07.2009
SENTINȚA CIVILĂ NR.264
Ședința publică din 06 august 2009
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, având ca obiect cerere de suspendare a executării Ordinului nr. 1472 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată depuse la dosar prin serviciul de registratură al instanței, întâmpinări din partea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B și din partea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara, având în vedere că în cauză se solicită suspendarea executării deciziei nr. 60 din 02.07.2009, emisă de Procurorul general al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, iar nu suspendarea unui act al unei autorități sau instituții centrale, și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
CURTEA
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr- la data de 13.07.2009, reclamanții, și au solicitat în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de ordonator principal de credite, și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună suspendarea executării Deciziei nr. 60 din 02.07.2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, până la pronunțarea instanței de fond.
În motivare, se arată că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004, și anume cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, ca au fost respectate și prevederile art. 7 din Legea nr.554/2004 în sensul că la data de 07.07.2009 au formulat plângerea prealabilă prevăzuta de textul de lege menționat, anexată în copie la dosar.
Astfel fiind, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ, suspendarea executării actului administrativ se poate dispune chiar din faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea 554/2004, numai dacă sunt îndeplinite, cumulativ două condiții, respectiv un caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente sau a unui prejudiciu material viitor.
În ceea ce privește aceste două condiții, a cazului bine justificat și a prejudiciului iminent, legiuitorul a definit la art. 2 alin. l lit. t și ș, cele două noțiuni.
Definiția legala a sintagmei de "paguba iminenta" este data de art. 2 din Legea nr. 554/2004 în sensul că ea reprezintă un prejudiciu material viitor dar previzibil cu evidenta sau, după caz perturbarea gravă a funcționarii unei autorități publice sau unui serviciu public.
Prin decizia emisă reclamanții susțin că sunt expuși unui prejudiciu material imediat în sensul diminuării drepturilor salariale efectiv încasate până în prezent, prin eliminarea unui spor recunoscut prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Consecințele asupra patrimoniului acestora sunt evidente prin prisma faptului că prin OUG nr.71/2009 s-a dispus eșalonarea plății drepturilor salariale restante, obținute prin hotărâri judecătorești executorii, pentru anii 2010-2012.
În considerarea veniturilor salariale încasate efectiv, lunar, au contractat diferite angajamente de plată, iar prin emiterea ordinului sunt puși în imposibilitatea de a le onora, în condițiile asumate.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție impusă de legiuitor și anume cazul bine justificat, aceasta este definită ca fiind împrejurarea legată de starea de fapt și de drept care e de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Față de definiția dată de art. 2 lit. t din Legea 554/2004, îndoiala serioasă este dovedită prin declararea ca neconstituționala a Ordonanței 75/2008 prin care s-a dispus eșalonarea plății drepturilor bănești restante.
La fel ca și ordonanța mai sus menționată, care a fost declarată neconstituțională și Ordonanța nr. 71/2009 invocată ca temei legal de emitere a Ordinului nr. 1472/2.07.2009 care are un conținut similar apare a fi emisă cu încălcarea prevederilor Constituției României.
Se impune a conchide că și prezentul Ordin a fost emis în baza unei ordonanțe ce în calcă dispozițiile constituționale.
În plus, prin prezenta decizie se tinde la suspendarea plații lunare a unui spor consacrat prin hotărâri judecătorești executorii iar nu vizează suspendarea plații drepturilor salariale restante, a căror eșalonare s-a dispus prin ordonanța mai sus menționata.
Consideră, fără a analiza pe fond decizia a cărei suspendare o solicită, că se află în situația unui caz temeinic justificat de natură să creeze o îndoială serioasă a legalității, întrucât acest act administrativ a fost emis în baza OUG 71/2009, care prevede la art.2 suspendarea de drept a oricărei cereri de executare silită.
Această ordonanță nu a suspendat și nici nu putea să o facă, efectul executoriu al unei hotărâri judecătorești în materia drepturilor salariale prevăzute de art. 289 din Legea 53/2003 privind Codul Muncii, lege organică, act normativ cu putere normativă mai mare, întrucât sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 % a fost inclus urmare a unor hotărâri judecătorești.
Tot o îndoială serioasă asupra legalității deciziei în litigiu este dată de încălcarea art. 164 din Codul Muncii prin care se reglementează principiul potrivit căruia reținerile ori suspendarea salariului nu poate fi dispus decât în cazul și în condițiile prevăzute de lege.
Un alt aspect de nelegalitate al emiterii deciziei vizează încălcarea flagrantă a prevederilor art.1 din Primul Protocol adițional la CEDO, în sensul că dreptul lor consacrat prin hotărâre judecătoreasca constituie un "bun" în accepțiunea dată de lege acestei noțiuni.
Acest bun se bucură de protecția conferită de dispozițiile Tratatului internațional mai sus menționat, ratificat de România, iar, potrivit jurisprudenței constante a CEDO statul debitor este obligat să execute hotărârile judecătorești prin care a fost condamnat la plata unor sume de bani, neputând invoca insolvabilitatea sa.
Se invocă în acest sens considerentele reținute de CEDO în cuprinsul deciziei din cauza Burdov contra Rusiei.
De asemenea, reclamanții releva încălcarea prin decizia mrenționată a principiului de drept consacrat de jurisprudența și doctrina în materie, și anume neretroactivitatea măsurii administrative dispuse, întrucât decizia emisă la data de 02.07.2009 prevede aplicarea măsurii dispuse începând cu data de 01.06.2009, măsură ce contravine principiului mai sus enunțat, nelegalitatea deciziei fiind cu atât mai gravă cu cât acest principiu a fost consacrat de norme constituționale în vigoare prin art. 15 alin.2.
In drept, au fost invocate dispozițiile art.2, 14 alin 1 din Legea nr.554/2004, art.15 din Constituția României.
Prin întâmpinare, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, a solicitat respingerea cererii formulate de reclamanți ca nefondată, invocând în principal excepția necompetenței teritoriale a instanței, motivat de faptul că potrivit art. 241din Ordonanța Guvernului nr. 8 din 24 ianuarie 2007, privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, aprobată prin Legea nr. 247/2007, competența soluționării cererilor privind modul de stabilire a drepturilor salariale ale personalului auxiliar de specialitate, revine Curții de Apel București.
Totodată, învederează că în speță dispozițiile Legii contenciosului administrativ au caracter de normă generală,iar dispozițiileOrdonanței Guvernului nr. 8/24.01.reprezintănorma specială,deoarece reclamanții fiind personal auxiliar, beneficiază de lege specială de organizare și de un statut special reglementat.
Pe fond, pârâtul arată că reclamanții își întemeiază cererea de suspendare pe dispozițiile art.14 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, dar că cerința existenței unui caz bine justificat, nu este îndeplinită, reclamanții neaducând nici un argument care să justifice suspendarea actului administrativ atacat, invocând argumente de nelegalitate lipsite de relevanță în speța de față.
Circumstanțele personale, cu caracter general, invocate de reclamanți nu pot constituicazuri bine justificate,în înțelesul art.14 alin. l din Legea nr.554/2004.
Or, în speță, Ordinul nr.1472/2009, precum și Decizia nr.60/2009 au fost emise în urma adresei nr.293.378/18.06.2009 a Ministerului Finanțelor Publice, prin care ni s-a comunicat că plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică va fi suspendată la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Cu privire la a doua condiție prevăzută de art.14 alin. l din Legea nr.554/2004, iminența producerii unei pagube,pârâtul arată că Instanțele de contencios administrativ s-au pronunțat în mod constant în sensul că încasarea unor sume de bani mai mici - indiferent cu ce titlu - nu reprezintă opagubă iminentăîn sensul art.14 și nu poate justifica suspendarea aplicării unui act administrativ.
Mai mult, în speță nu se poate vorbi despre existența unei pagube, de vreme ce reclamanții sunt beneficiari ai unor hotărâri judecătorești având ca obiect plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, hotărâri ce vor fi executate în condițiile prevăzute de dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.71/2009.
Pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoaraa formulat de asemenea întâmpinare invocând aceeași excepție și aceleași apărări ca cele învederate de pârâtul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
La acest termen, Curtea a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara, având în vedere că în cauză se solicită suspendarea executării deciziei nr. 60 din 02.07.2009, emisă de Procurorul general al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, iar nu suspendarea unui act al unei autorități sau instituții centrale.
Analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale, în conformitate cu dispozițiile art.137 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, Curtea apreciază că această excepție este întemeiată, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Reclamanții au solicitat suspendarea Deciziei nr. 60 din 02.07.2009, emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, și tot astfel au formulat plângere prealabilă (fila 7 dosar) împotriva aceleiași decizii, plângere pe care de altfel au adresat-o Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Deși în cererea de suspendare reclamanții, personal auxiliar și conex, fac trimitere la Ordinul nr.1472/02.07.2009 și la Ordinul nr.526/03.03.2009, ambele emise de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, (ordine care de altfel nici nu li se adresează, de vreme ce privesc doar procurorii și personalul asimilat judecătorilor și procurorilor), se poate observa că petitul cererii vizează strict o decizie emisă de o instituție care nu îndeplinește cerința de a fi centrală, în accepțiunea dată de dispozițiile art. 3 pct. 1 Cod procedură civilă.
Prin urmare, invocarea unor acte administrative sau a unor adrese emise de alte autorități, de nivel central, pe care reclamanții nu au înțeles să le atace, precum și chemarea unei autorități centrale, în calitate de ordonator principal, nu sunt în măsură să determine o altă competență decât cea prevăzută de art. 3 pct. 1 Cod procedură civilă și de art. 10 alin 1 din Legea nr. 554/2004, competența aparținând în acest caz Tribunalului Timiș.
Cât privește susținerea pârâților că în speță ar fi competentă teritorial Curtea d e Apel București, instanța apreciază că cererea de suspendare și plângerea prealabilă vizează un litigiu clasic de contencios administrativ, iar nu un litigiu întemeiat de dispozițiile art. 241din Ordonanța Guvernului nr. 8 din 24 ianuarie 2007, privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.
Actul normativ invocat de către pârâți vizează modul de stabilire a drepturilor salariale ale personalului auxiliar de specialitate. Or, în speța de față, drepturile reclamanților au fost deja stabilite și confirmate prin hotărâri judecătorești irevocabile, reclamanții nepunând în discuție stabilirea acestora, ci doar suspendare executării, printr-un act administrativ, a hotărârilor judecătorești menționate.
Apreciind prin urmare că în cauză este competent tribunalul și observând totodată că necompetența Curții de Apel Timișoara este de ordine publică, în temeiul dispozițiilor art. 158 alin.1 și 159 punctul 2.pr.civ. instanța va admite excepția și, în consecință, își va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara.
Declină competența de soluționare a cererii formulate de reclamanții, cu domiciliul procedural ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Făget,-, F, jud. T în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în favoarea Tribunalului Timiș.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 06 august.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - - -
Red.- -07.08.2009
Tehnored. M-07.08.2009/
2 ex./SM
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu
