Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 266/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-- 14.07.2009
SENTINȚA CIVILĂ NR.266
Ședința publică din 06 august 2009
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții, împotriva pârâtului Ministerul Justiție și Libertăților, având ca obiect suspendarea executării actului administrativ emis de Ministerul Justiției și Libertăților sub nr. 76.602/03.07.2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
După închiderea dezbaterilor și pronunțarea în cauză s-a depus din partea pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților, prin serviciul de registratură al instanței, o cerere de amânare a cauzei, cerere asupra căreia Curtea nu a fost în măsură a se pronunța, întrucât aceasta nu se afla la dosarul cauzei în momentul deliberării asupra acțiunii.
CURTEA
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr- la data de 14.07.2009, reclamanții, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiție și Libertăților, au solicitat suspendarea executării actului administrativ emis de Ministrul Justiției și Libertăților sub nr. 76.602/03.07.2009.
Reclamanții arată că prin menționatul act administrativ, comunicat Tribunalului Arad la data de 03.07.2009, s-a dispus ca drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 să se achite fără a include și sporul de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihică, această modalitate de calcul urmând a se păstra și pentru viitor, obligând ordonatorii de credite secundari și terțiari să ia măsurile ce se impun pentru respectarea acestei dispoziții.
Consideră actul administrativ, a cărui suspendare o solicită, ca fiind nelegal pentru următoarele motive:
Prin plata acestui spor în lunile anterioare, în baza Ordinului nr. 65/C/2009 și a deciziilor emise în baza acestui ordin de către președinții curților de apel din țară, care au calitatea de angajator, acesta a devenit un drept salarial asupra căruia ministrul nu mai poate dispune. acestui spor reprezintă o diminuare a drepturilor salariale, care poate avea loc doar în situația unei sancțiuni disciplinar, ministrul justiției neavând nici o competență în acest sens.
Acest act administrativ, prin refuzul plății sporului aferent lunii iunie 2009, încalcă in mod flagrant și dispozițiile art. 15 alin.2 din Constituția României, care prevăd că legea dispune numai pentru viitor, cât excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
De asemenea, au fost încălcate dispozițiile art.164 din Codul muncii, care reglementează principiul potrivit căruia reținerile ori suspendarea salariului nu poate fi operată decât pentru cazurile și condițiile prevăzute de lege, obligația de plată a salariului fiind una principala, de la care angajatorul nu se poate sustrage invocând lipsa de fonduri bănești, așa cum s-a pronunțat prin decizia nr. 3382/2004:
În fundamentarea acestui act administrativ, Ministrul Justiției și Libertăților s-a referit la dispozițiile date de Primul - ministru și Ministrul finanțelor publice, dispoziții care nu au semnificația unor norme obligatorii cuprinse în legi.
Prin dispoziția de suspendare a dreptului salarial, au fost încălcate și prevederile art.8 alin. 1 din Convenția organizației internaționale a muncii privind protecția salariatului nr. 95 1949 ratificată de România prin Decretul nr. 284/1973.
Potrivit acestor dispoziții, orice modificare adusă cu privire la plata salariului, rețineri, diminuări nu se pot face decât în condițiile și limitele prescrise de legea națională sau stabilite prin contracte colective de muncă.
Intervenția ministrului de a dispune neplata sporului încalcă și dispozițiile de principiu cuprinse în art. 44 din Constituția României, potrivit cărora nimeni nu poate să fie lipsit de proprietatea asupra bunurilor sale decât numai printr-o măsură a exproprierii și pentru o cauză de utilitate publică stabilită pun lege cu dreaptă și prealabilă despăgubire.
Drepturile salariale sunt asimilate bunurilor mobile, prin determinarea legii, potrivit art. 474 din Codul civil.
Refuzul de plată a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică echivalează cu o lipsire abuzivă de acest drept, contrar dispozițiilor constituționale evocate.
De asemenea, Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronunțat în mod constant în sensul că neplata drepturilor salariale (între care se regăsesc și sporurile) constituie o încălcare a art. 1 din protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor si a libertăților fundamentale ale omului.
În actul administrativ a cărui suspendare se cere se menționează că plata dreptului privind sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică urmează a se efectua eșalonat, potrivit nr.OUG 71/2009.
Schimbarea modalității de plată a salariului, eșalonat, fără acordul reclamanților, contravine, de asemenea, principiilor reglementate de art.161 alin. l din Codul muncii, potrivit căruia plata se face cel puțin o data pe lună, fără a se putea eșalona acest drept de creanță în lipsa acordului angajatului.
Astfel, puternica aparență de neconcordanță a actului administrativ, emis de Ministrul Justiției și Libertăților sub nr.76.602/03.07.2009, cu prevederile Constituției României, ale Legii nr.567/2004, ale Legii nr.303/2004, ale Convenției Europene a Drepturilor Omului și a celorlalte documente internaționale invocate, și efectele deosebit de grave pe care le produc asupra reclamanților (deposedarea în mare parte de drepturile salariale) constituie un caz bine justificat, în sensul articolului 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, pentru a se dispune suspendarea executării acestui act administrativ.
Măsura este necesară pentru prevenirea unei pagube iminente, așa cum este definită la articolul 2 alin. 1 lit. s) din Legea nr. 554/2008, prejudiciul material viitor si previzibil constând in neplata către subsemnații a unei părți importante din drepturile salariale cuvenite.
Menționează că față de dispozițiile articolului 7 alin 1 din Legea nr.554/ 2004 reclamanții au formulat la 6 iulie 2009 plângere prealabilă împotriva actului administrativ a cărui suspendare a executării o solicită.
Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare, dar a solicitat amânarea cauzei prin adresa nr-/30.07.2009, cerere asupra căreia Curtea nu a fost în măsură a se pronunța întrucât a fost depusă la Serviciul Registratură al instanței după pronunțarea în cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că cererea de suspendare este întemeiată, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Potrivit art. 14 al. 1 teza I din Legea 554/2004, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare.
Așadar, pentru suspendarea executării actului administrativ, trebuie îndeplinite trei condiții: 1) reclamantul să fi sesizat în condițiile art. 7 din Legea 554/2004 autoritatea publică ce a emis actul sau autoritatea ierarhic superioară; 2) să existe un caz bine justificat și 3) măsura să fie necesară pentru prevenirea unei pagube iminente.
Prima condiție este îndeplinită deoarece reclamanții au sesizat Ministerul Justiție și Libertăților, prin Ministru, așa cum rezultă din documentele aflate la dosarul cauzei ( filele 16-19)
De asemenea, Curtea apreciază că și celelalte două condiții sunt îndeplinite.
Astfel, se reține că, potrivit art. 2 lit. ș și t din Legea 554/2004, prin "cazuri bine justificate" se înțeleg împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ iar prin "pagubă iminentă" se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Fără a prejudicia fondul pricinii, Curtea reține că există o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui suspendare se solicită, întrucât pe de o parte actul menționat este fundamentat pe dispozițiile uni act normativ neaplicabil speței, respectiv OUG nr. 71/2009, care vizează drepturile salariale restante, în vreme ce actul administrativ reprezentat de adresa nr. 76.602/03.07.2009 vizează sistarea unor drepturi salariale curente și viitoare. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar admite că ordonanța menționată privește și drepturile salariale lunare neajunse la scadență, nu trebuie omis faptul că OUG nr. 71/2009 are un conținut aproape identic unei alte ordonanțe declarate neconstituționale, respectiv OUG 75/2008.
În aprecierea aparenței de nelegalitate Curtea are în vedere și împrejurarea că
actul administrativ a cărui suspendare se solicită este emis în cursul lunii iulie 2009 pentru drepturile salariale aferente lunii iunie 2009, cuvenite pentru munca prestată anterior emiterii actului administrativ, când reclamanții nu aveau reprezentarea unui atare act.
Cât privește cea de-a treia condiție, Curtea o constată de asemenea îndeplinită, deoarece reducerea veniturilor reclamanților într-un procent de 50%, considerat a fi substanțial, constituie fără îndoială un prejudiciul material viitor și previzibil.
Apreciind astfel că sunt îndeplinite dispozițiile art.14 al. 1 teza I din Legea 554/2004, Curtea, constatând întemeiată cererea formulată de reclamanți, urmează aoa dmite, cu consecința suspendării actului administrativ reprezentat de adresa nr.76.602/03.07.2009, emisă de pârâtul Ministrul Justiție și Libertăților.
Totodată, Curtea va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanții, cu domiciliul procedural ales la Judecătoria Ineu,-, jud. A în contradictoriu cu pârâții Ministrul și Ministerul Justiție și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5.
Suspendă executarea actului administrativ emis de pârâtul Ministrul Justiție și Libertăților sub nr.76.602/03.07.2009, până la soluționarea pe fond a acțiunii în contencios administrativ.
Executorie de drept.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 06 august 2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - - -
Red.-07.08.2009
Tehnored. LM-07.08.2009
7 expl-SM-.emis 5 comunicări
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu