Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 412/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ și de
CONTENCIOS ADMINISTRATIV și FISCAL
DOSAR NR. - -
DECIZIA nr. 412/CA/2009 - R
Ședința publică
din 01 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Marinescu Simona Judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Boța Marilena
- - - JUDECĂTOR 3: Filimon Marcela
- - - Grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat derecurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M,cu sediul în S M, - nr. 3-5,împotriva Sentinței nr. 219/CA/08.04.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr. -, în contradictoriu cuintimata reclamantă - SRL,din S M,-, județul S M, având ca obiect - SUSPENDARE executare ADMINISTRATIV.
La apelul nominal făcut în cauză lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că recursul este la primul termen de judecată, este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, la data de 30.09.2009 prin serviciul Registratură al instanței s-a depus la dosar de către intimată Întâmpinare într-un singur exemplar prin fax, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, conform prevederilor artr.242 Cod Procedură Civilă, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința nr. 219/08.04.2009 Tribunalul Satu Marea admis cererea formulată de reclamanta - "" SRL cu sediul în S M,-, jud. S M, împotriva pârâtei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M cu sediul în S M, P-ța - nr. 3-5, în sensul că, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 41/17.02.2009 emisă de pârâtă până la pronunțarea instanței de fond.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art. 215.proc.fiscală, "Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.
Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul<LLNK 12004 554 10 201 0 47>Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004,cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei."
Cauțiunea prevăzută de textul de lege amintit stabilită de instanța de contencios administrativ în cuantum de 10.000 lei, a fost achitată de către reclamantă conform de consemnare seria - nr. -/30.03.2009 emisă de CEC BANK.
Art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 prevede că, "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nici o formalitate." De asemenea, alineatul 6 al acestui text de lege, prevede: "Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive."
Potrivit art. 15 alin. 1 din lege, "suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond".
Din probele administrate în cauză, rezultă că, prin Decizia de impunere suplimentară nr. 41/17.02.2009 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, în sarcina reclamantei s-au stabilit obligații fiscale suplimentare în cuantum total de 52147 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar, contribuții și accesorii.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestație în condițiile art. 177.proc.fiscală, înregistrată la pârâtă sub nr. 28107/12.03.2009.
Astfel fiind, instanța a constatat că, în privința cererii de suspendare a executării formulate de reclamantă, sunt îndeplinite condițiile formale prevăzute de Legea nr. 554/2004 și OG. nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală.
Pe fondul cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal contestat, instanța a constatat că, din argumentele de fapt și de drept invocate de către reclamantă și din înscrisurile depuse în probațiune, fără a se prejudicia fondul litigiului, rezultă indicii serioase privind nelegalitatea actului a cărei suspendare se solicită, astfel că, în speță este îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat prevăzută de art. 14, raportat la art. art. 2 alin. 1 lit. t din Legea contenciosului administrativ potrivit căruia, "cazul bine justificat", este definit ca fiind " împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ."
De asemenea, în cauză este îndeplinită și condiția existenței unei pagube iminente în sensul definit de art. 2 lit. s din lege -"prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționarii unei autorități publice sau a unui serviciu public".
Astfel, se constată că titlul de creanță contestat de reclamantă stabilește obligații de plată suplimentare cu accesorii aferente în cuantum considerabil și care crește pe zi de întârziere la plată și că, în măsura în care actul administrativ fiscal devenit titlu executoriu, se pune în executarea silită în conformitate cu normele de executare silită, iar contestația reclamantei sau chiar acțiunea principală s-ar admite, în patrimoniul reclamantei se creează un prejudiciu evident în sensul că acesta efectuează o plată la bugetul unității administrativ teritoriale, care ulterior este posibil să fie constatată ca nedatorată, iar restituirea acesteia să fie împiedicată de dificultățile notorii de restituire a sumelor încasate nelegal de către bugetul de stat.
Față de cele de mai sus, instanța a apreciat, că prin suspendarea executării actelor administrativ fiscale contestate până la soluționarea cauzei în fond, bugetul de stat nu este serios afectat și că prin luarea acestei măsuri urgente și vremelnice se evită crearea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei.
Constatând ca îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, în temeiul acestei dispoziții legale, respectiv a art. 8,10,18 din același act normativ, art. 209 alin. 4 și art. 215 alin. 2.proc.fiscală, instanța a admis cererea reclamantei, a dispus suspendarea executării actului administrativ fiscal, până la pronunțarea definitivă și irevocabilă a instanței de fond.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal a formulat recurs recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice S M, solicitând modificarea în totalitate a sentinței, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că prezumția de legalitate și de veridicitate de care se bucură actul administrativ determină principiul executării acestuia din oficiu. Este cunoscut faptul că actul administrativ unilateral este el însuși titlu executoriu, neexecutarea lui fiind contrară unei bune ordini juridice, într-un stat de drept și o democrație constituțională. În consecință suspendarea actului administrativ ca operație juridică de întrerupere a efectului acestuia, apare ca o situație de excepție de la regula executării din oficiu.
Suspendarea executării actelor administrativ - fiscale trebuie să fie bine justificată, și să aibă ca scop prevenirea unei pagube iminente. În acțiunea introdusă la instanța competentă, din actele depuse la dosarul cauzei și motivele invocate de reclamantă, sunt insuficiente și nu justifică suspendarea executării actului administrativ fiscal mai sus amintit.
Aspectele indicate de către reclamantă nu sunt în măsură să justifice suspendarea executării deciziei de impunere nr. 41/17.04.2009 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului S Mai mult, motivele invocate de reclamantă vizează în fapt fondul cauzei, respectiv nelegalitatea deciziei.
Afirmația generică, că executarea intempestivă a dispozițiilor cuprinse în Decizia nr. 41/20009 ar cauza societății dificultăți financiare și comerciale majore iar activitatea societății ar fi serios perturbată, bugetul de stat și cel local ar fi afectat prin imposibilitatea achitării de către recurentă a taxelor și impozitelor datorate cu această destinație, sunt simple afirmații verbale nesusținute cu dovezi în cauza dedusă judecății. De asemenea, afirmațiile că ar fi în imposibilitatea onorării obligațiilor scadente față de furnizori, ceea ce ar produce societății un prejudiciu de imagine considerabil față de colaboratori și față de partenerii de afaceri, sunt afirmații nefondate și nu pot conduce la suspendarea executării actului administrativ.
Argumentele prezentate de reclamantă, nu semnifică că implicit există o pagubă iminentă, iar pe de altă parte, este de principiu ca actele administrative se bucură de prezumția de legalitate, fiind emise în baza și pentru executarea în concret a legii.
Condiția pagubei iminente nu este întrunită, deoarece măsurile de executare silită nu au fost demarate de către organele competente împotriva contestatoarei cu privire la sumele stabilite în decizia atacată.
Prin contestația formulată de petentă, aceasta a contestat doar parțial Decizia de impunere nr. 41/17.02.2009 și anume: contestă parțial baza de impunere aferentă calcului impozitului pe profit stabilit suplimentar aferent exercițiului financiar 2007 și 2008, respectiv din suma de - lei, contestă suma de 70.739 lei, iar din suma de 28.479 lei impozit pe profit stabilit suplimentar contestă suma de 12.747 lei și majorările aferente.
Deci celelalte obligații suplimentare stabilite în sarcina societății petente prin Decizia de impunere nr. 41/2009 nu au fost contestate.
Cu toate acestea instanța prin sentința civilă nr. 219/2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr-, dispune suspendarea executării deciziei de impunere nr. 41/2009 emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond, sentință pe care o consideră netemeinică și nelegală față de aspectele menționate mai sus.
În drept, s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304/1 Cod procedură civilă.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința recurată, raportat la motivele de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, potrivit art. 304/1 Cod procedură civilă, instanța reține că recursul este nefondat, urmând a fi respins și menținută ca legală și temeinică sentința recurată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizare, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
În privința îndeplinirii primei condiții impuse de acest text de lege, cazulbine justificat, instanța de recurs va avea în vedere definiția acestei noțiuni, dată prin art. 2 alin. 1 lit. t) din Legea 554/2004, respectiv invocarea unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Din acest punct de vedere, noțiunea de "caz bine justificat" nu presupune o dovadă de nelegalitate evidentă, ci este suficientă existența unui indiciu de nelegalitate a actului administrativ, a subzistenței unui argument juridic aparent valabil în ceea ce privește nelegalitatea, urmând ca instanța de fond să analizeze toate motivele de nelegalitate invocate.
Or, contestația introdusă de reclamantă la organul fiscal este amplu motivată, iar argumentele invocate, deși nu pot fi cercetate de instanță în această fază de soluționare a cererii de suspendare a executării actului administrativ-fiscal, conturează existența unui caz bine justificat, argumentele juridice invocate fiind aparent valabile.
Mai mult decât atât, în fața instanței de recurs, recurenta a depus la dosarul cauzei Decizia nr. 28107/18.09.2009 emanând de la instituția recurentă, prin care a fost admisă contestația reclamantei, fiind parțial desființată decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală înregistrată sub nr. 41/17.02.2009 pentru suma de 47.270 lei, urmând a fi încheiat un nou act administrativ fiscal, verificarea vizând strict aceeași perioadă și același obiect al contestației pentru care s-a emis decizia.
Așadar, în aceste condiții este mai mult decât evidentă îndeplinirea condiției existenței cazului bine justificat.
În ceea ce privește îndeplinirea celei de-a doua condiții,prevenirea uneipagube iminente, în mod corect a apreciat instanța de fond că și aceasta este realizată în speță, fiind în afară de orice dubiu că, prin demararea executării unui act administrativ fiscal desființat în parte, reclamantei i se creează o pagubă însemnată, dat fiind cuantumul considerabil al obligațiilor de plată stabilite în sarcina sa. Faptul ca reclamanta a solicitat și obținut doar desființarea parțială a actului administrativ fiscal nu prezintă relevanță în obținerea suspendării executării întregului act, căci doar după epuizarea tuturor mijloacelor legale de contestare a acestuia se vor stabili obligațiile de plata datorate în final de către reclamantă.
Prevederile art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004 sunt în concordanță cu nr. R (89) 8/13.09.1989 adoptată de Consiliul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei către statele membre, privind protecția judiciară provizorie în materie de contencios administrativ, care la capitolul "Principii" stipulează că autoritatea jurisdicțională chemată să decidă măsuri de protecție provizorie trebuie să țină cont de ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente, asemenea măsuri putând fi acordate mai ales atunci când executarea actului administrativ este de natură a cauza pagube grave, dificil de reparat și când există un argument juridic aparent valabil față de legalitatea actului administrativ.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va fi respins ca nefondat recursul declarat și menținută ca legală și temeinică sentința recurată.
Se va lua act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUNELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice S cu sediul în S M, P-ța -, nr. 3-5, jud. S în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL cu sediul în SM, -, jud. S M, împotriva Sentinței nr. 219 din 08.04.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi 1 octombrie 2009.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - -
Red.dec.jud M- 09.10.2009
Tehnored. 12.10.2009
4 exemplare - 2 comunicări - predate la expediție
-recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice S cu sediul în S M, P-ța -, nr. 3-5, jud. S
- intimata reclamantă- SRLS M,-, jud. S
Președinte:Marinescu SimonaJudecători:Marinescu Simona, Boța Marilena, Filimon Marcela
