Vânzări spații comerciale (legea nr.550/2002). Decizia 1135/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR- ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.1135
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.04.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Duican Doina
JUDECĂTOR 2: Păun Luiza Maria
JUDECĂTOR 3: Bîcu
GREFIER
Din partea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI se prezintă procuror.
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de - SRL împotriva deciziei civile nr.199 din data de 22.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VIII -a Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B, ADMINISTRAȚIA LACURILOR ȘI AGREMENT B și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B - DIRECȚIA GENERALĂ DE INVESTIȚII ȘI PUBLICE - PRIN PRIMAR GENRAL.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns contestatoarea - SRL prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar și intimații ADMINISTRAȚIA LACURILOR ȘI AGREMENT B prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar și CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B prin consilier juridic cu delegație la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Contestatoarea, prin apărător, solicită admiterea contestației în anulare arătând că pentru termenul din 22.01.2009, când a fost pronunțată decizia contestată, nu a fost legal citată.
Intimatul pârât CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B, prin consilier juridic, solicită respingerea contestației în anulare arătând că la termenul din 22.01.2009 procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA LACURILOR ȘI AGREMENT B, prin apărător, solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a contestației în anulare arătând că la termenul din 22.01.2009 procedura de citare cu - SRL a fost îndeplinită conform disp. art. 89 și urm. pr.civ.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal reclamanta - SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Administrația Lacurilor și Agrement B și Primăria Municipiului B prin Primarul General, obligarea pârâtei Primăria Municipiului B la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a spațiului comercial și a terenului aferent, situate în B,-, precum și obligarea pârâtei Administrația Lacurilor și Agrement B la întocmirea propunerii de vânzare și comunicarea acesteia către Primăria Municipiului B în termen de 10 zile de la data pronunțării.
Totodată s-a solicitat obligarea pârâtelor la plata unor penalități de 1000 lei pe zi de întârziere în eventualitatea neexecutării obligațiilor anterior menționate.
Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal prin sentința civilă nr.2709/17.10.2008 a admis excepția inadmisibilității capătului unu al acțiunii inițiale formulată de reclamantă și a respins ca inadmisibil acest capăt de cerere; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive Comisiei pentru vânzarea spațiilor comerciale sector 6, ca nefondată, respingând totodată capătul 2 și 3 din acțiune ca neîntemeiate.
Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs reclamanta - SRL, recurs care a fost anulat ca netimbrat prin decizia civilă nr.199/22.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI -Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-.
La data de 2.02.2009 recurenta-reclamantă - SRL a formulat contestație în anulare în temeiul disp.art.317 pct.1 pr.civ. solicitând anularea deciziei civile nr.199/22.01.2009 a Curtea de APEL BUCUREȘTI -Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal pronunțată în dosarul nr-, susținând că pentru termenul din 22.01.2009 la care s-a pronunțat instanța anulând ca netimbrat recursul, procedura de citare nu a fost corect îndeplinită, astfel că nici recurentul și nici avocatul ales, nu au avut cunoștință de această cauză și nici de termen.
În drept au fost invocate disp.art.317 pr.civ.
Contestația în anulare a fost legal timbrată cu 10 lei taxă timbru și timbru judiciar de 0,15 lei potrivit Lg.146/1997 și OG 32/1995.
Analizând actele și lucrările dosarului, decizia contestată, având în vedere motivele invocate, Curtea constată că aceasta este nefondată și urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:
Curtea constată că pentru termenul din 22.01.2009, recurenta reclamantă - SRL, a fost citată cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 2 lei la sediul ales în B,-,.2..A,.7,.43, sector 4, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflată la dosarul cauzei (fila 11).
Astfel fiind, Curtea reține că susținerile formulate prin prezenta contestație în anulare întemeiate pe disp.art.317 pct.1 pr.civ. sunt neîntemeiate și în consecință în temeiul disp. Art.320 pr.civ. va respinge contestația în anulare formulată, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de - SRL împotriva deciziei civile nr.199 din data de 22.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VIII -a Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B, ADMINISTRAȚIA LACURILOR ȘI AGREMENT B și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B - DIRECȚIA GENERALĂ DE INVESTIȚII ȘI PUBLICE - PRIN PRIMAR GENRAL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 27.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Red.DD GREFIER
EF/2ex.
22.05.2009
Tr.-09
Jud.PB
Președinte:Duican DoinaJudecători:Duican Doina, Păun Luiza Maria, Bîcu