Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 6/2014. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 09-01-2014 în dosarul nr. 1396/298/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
DECIZIA Nr. 6/R/2014
Ședința publică de la 09 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător B. A. A.
Judecător C. F.
Grefier G. M. P.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta S. A. E. împotriva sentinței civile nr. 943/2013 pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. J. L. pentru recurentă, lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Avocata recurentei depune la dosar dovada achitării taxei de timbru.
Instanța comunică un exemplar din întâmpinare cu avocata recurentei care nu solicită termen pentru studiul acesteia.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Avocata recurentei solicită admiterea recursului în baza art. 312 alin. 1 C.. Susține că în procesul vernal s-a reținut că în luna decembrie 2007 apelanta a depășit plafonul de scutire de TVA și nu a înregistrat în scopuri de TVA la organul fiscal competent (termenul de 10 zile), iar sancțiunea a fost aplicată pentru că recurenta a săvârșit contravenția prevăzută de art. 219 alin. 1 lit. a din OG 92/2003, încălcându-se prevederile art. 153 alin. 1 lit. b din Legea 571/2003. Arată că în procesul verbal se susține că fapta pentru care a fost aplicată contravenția este una continuă însă în cauză era de fapt vorba despre o contravenție care era deja prescrisă. Cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față:
Prin plângerea înregistrată la Judecătoria S. sub dosar nr._, petenta S. A. E. a contestat procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ./2010 nr._, încheiat la data de 28.08.2012. de intimatul DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A. și a solicitat anularea procesului verbal și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Pe cale de excepție petenta a invocat prescrierea aplicării sancțiunii contravenționale, arătând că potrivit art. 13 al 1 din OG 2/2001 aplicarea sancțiunii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei și față de împrejurarea că în procesul verbal s-a reținut că a săvârșit fapta în luna decembrie a anului 2007 aplicarea sancțiunii contravenționale s-a prescris.
Pe fondul cauzei a solicitat anularea procesului verbal arătând că acesta este lovit de nulitate absoluta.
Intimatul legal citat a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca netemeinică și nelegală.
Prin sentința nr.1133/2012 a Judecătoriei S., a fost admisă excepția prescripției aplicării sancțiunii amenzii contravenționale, a fost admisă plângerea petentei S. A. E., fiind anulat procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ./2010 nr._ încheiat la data de 28.08.2012.
A fost obligată intimata la plata cheltuielilor judiciare ale petentei în suma de 620 lei.
Prin Decizia nr. 416/R/2013 Tribunalul A. a admis recursul declarat de recurenta -intimata Direcția G. a Finanțelor Publice A., împotriva Sentinței Civile nr. 1133/2012 pronunțată în dosarul nr._, a casat sentința civila mai sus indicată și a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei S., întrucât prima instanță în mod greșit nu a analizat fondul.
Prin sentința nr.943/2013 a Judecătoriei S., pronunțată în rejudecare, în dosar nr._ , a fost respinsă plângerea petentei, fiind menținut procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ./2010 nr._ încheiat la data de 28.08.2012.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ./2010 nr._, încheiat la data de 28.08.2012 de intimatul DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A., s-a reținut ca petenta a depășit în luna XII/2007 plafonul de scutire de TVA prevăzut la art. 152 al 1 din Legea 571/2003 cu modificările și completările ulterioare și nu a solicitat înregistrarea în scopuri de TVA la organul fiscal competent (în termen de 10 zile de la sfârșitul lunii în care a fost atins sau depășit plafonul de scutire) încălcând astfel prevederile de la art. 153 al. 1 lit b din Legea 571/2003 cu modificările și completările ulterioare și că a săvârșit contravenția prevăzută de art. 219 al 1 lit. a din OG 92/2003 cu modificările și completările ulterioare. S-a aplicat sancțiunea în cuantum de 500 lei.
Analizând potrivit art.34 din OG 2/2001, legalitatea procesului verbal atacat, mențiunile sub sancțiunea nulității absolute prevăzute de art.17, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia și a semnăturii agentului constatator, constată că acesta este legal întocmit, petentul neinvocând alte cazuri de nulitate relativă potrivit art.16 din același act normativ concomitent cu dovedirea unei vătămări. Criticile petentei relative la lipsa descrierii faptei în amănunt, data, ora, locul în care a fost săvârșită și arătarea tuturor împrejurărilor care pot servi la aprecierea gravitații faptei, nu pot fi primite, acestea fiind sanctionate cu nulitatea relativă potrivit art. 16 din OG 2/2001, dacă petenta dovedește vătămarea adusă. Insă, posibilitatea analizării în față instanței a acestor aspecte, posibilitatea dovedirii unei alte situații de fapt, a netemeiniciei constatărilor, înlătură vătămarea.
Privind temeinicia, deoarece actul atacat se bucură de o prezumție de temeinicie, sarcina de a răsturna această prezumție este a petentului, or acesta nu a solicitat administrarea nici unui mijloc de probă în acest sens, obligatie prevăzută de art.129 Cod procedură civilă.
Astfel, așa cum s-a reținut în actul constatator, persoanele fizice care realizează tranzacții imobiliare cu terenuri construibile și construcții noi, având caracter de continuitate, în sensul art. 127 alin. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, au obligația înregistrării în scopuri de TVA în condițiile prevăzute la art. 152 Cod fiscal.
Potrivit art. 127A1 alin. 1 respectiv art. 125A1 alin. 1 pct. 18 C.f., persoana fizică este impozabilă dacă desfășoară de o manieră independentă activități economice din exploatarea bunurilor corporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate. Din contractele de vânzare-cumpărare privind tranzacțiile imobiliare puse la dispoziție de către contribuabil, precum și din declarațiile "208" depuse de către notarii publici la Administrația Finanțelor Publice, rezultă că în perioada supusă inspecției fiscale, 01.01._11, s-au efectuat un număr de 17 tranzacții cu terenuri și construcții.
În anul 2007, petenta a efectuat două tranzacții imobiliare, în valoare de 668.935 lei, depășind plafonul de 35.000 euro, iar scutirea privind vânzarea locuinței proprietate personală nu se aplică pentru livrarea unei construcții noi, potrivit. art. 141 alin. 2 lit. f C.f.
Declarația de plătitoare de TVA, trebuia efectuată până în data de 10.01.2008, urmând a fi plătitoare de TVA pentru tranzacțiile efectuate începând cu data de 01.02.2008 potrivit art. 152 alin. 6 C.f, deoarece persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire și a cărei cifră de afaceri, prevăzută la alin. (2), este mai mare sau egală cu plafonul de scutire în decursul unui an calendaristic, trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 153, în termen de 10 zile de la data atingerii sau depășirii plafonului. Regimul special de scutire se aplică până la data înregistrării în scopuri de TVA, conform art. 153. Dacă persoana impozabilă respectivă nu solicită sau solicită înregistrarea cu întârziere, organele fiscale competente au dreptul să stabilească obligații privind taxa de plată și accesoriile aferente, de la data la care ar fi trebuit să fie înregistrat în scopuri de taxă, conform art. 153.
În concluzie, s-a constatat temeinicia actului atacat.
Analizând sancțiunea aplicată potrivit art.34 alin.1 din OG 2/2001, s-a constatat corectă sancțiunea în cuantum de 500 lei aplicată potrivit art. 219 al. 1 lit. a raportat la 219 al. 2 lit. d din OG 92/2003.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta, care a solicitat modificarea hotărârii atacate și admiterea plângerii, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.
În motivare, se arată că susținerea ca fapta pentru care a fost sancționată este continua, aceasta este una nelegala si netemeinica. Astfel petenta nici măcar nu putea săvârși fapta reținuta in sarcina sa in perioada sus menționata in procesul verbal atacat.
Este de remarcat că Legea nr. 571/2003 (Codul Fiscal) nu a reglementat expres până la 01.01.2010 obligativitatea persoanelor fizice care înstrăinează imobile din patrimoniul personal de a plăti TVA-ul aferent acestor operațiuni. Menționează că prin OUG 109/2009 s-a introdus art 127 ind.1, „Situațiile în care persoanele fizice care efectuează livrări de bunuri imobile devin persoane impozabile sunt explicitate prin norme." Astfel, toate modificările aduse Codului fiscal trebuie judecate prin prisma principiului tempus regit actum, pentru fiecare modificare în parte.
Nici Codul fiscal, nici normele metodologice nu precizau expres până la 31.12.2009 că obținerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea imobilelor din patrimoniul personal are caracter de continuitate, și nu defineau continuitatea.
Organele de control nu puteau efectua control pentru tranzacțiile din anul 2007, pentru că nu aveau legislație secundară care să-i permită acest lucru, ordinul 1415/2009 introducând atât raportul de inspecție fiscală, cât și decizia de impunere la persoane fizice, iar ordinul 1786/24.04.2010 a permis ANAF înregistrarea din oficiu
Este important de analizat, câteva caracteristici ale OUG 44/2008 care afectează reîncadrarea unei activități din patrimoniul personal în cel comercial al persoanei, acțiune nereglementată în România de Codul fiscal, respectiv de Noul Nod civil în 2011. în primul rând, art. 5 al OUG 44/2008 prevede obligația oricăror persoane fizice autorizate, întreprinderilor individuale și întreprinderilor familiale să lucreze conform legii, apoi art. 6 prevede că orice activitate economică desfășurată permanent, ocazional sau temporar în România de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale trebuie să fie înregistrată și autorizată. Legea non-fiscală are mecanismele prin care să prevadă caracterul economic al unei activități, dar abia după modificările codului civil.
Cel mai important aspect nereglementat este cel al „entității - persoană fizică plătitoare de TVA" care nu se regăsește în legislația românească. Modificările Codului civil cu aplicabilitate din 2011, respectiv cele fiscale prin OUG 125/2011, în urma cărora dispare noțiunea de comerciant, persoana fizică rămânând obligată pentru activitățile economice, cu mecanismele de protejare a patrimoniului de afectațiune, trebuie să clarifice noțiunea de activitate economică, respectiv rolul art. 77 ind.1 comparat cu art 46 cod fiscal.
Solicită sa se aibă in vedere ca notarii publici au încadrat toate tranzacțiile conform art. 77 ind.1, respectiv ca fiind civile.
Atâta vreme cât la art. 127 alin 1 și 2 CF nu sunt prevăzute specific vânzările din patrimoniul personal, o persoană fizică nu putea fi încadrată ca taxabilă pentru plata TVA (impozabilă) pentru aceste tranzacții și nici verificată de organele fiscale.
Persoana fizică nu depune declarații de impunere pentru veniturile din vânzările proprietăților imobiliare și nu are obligații legate de prezentarea acestor documente unui control fiscal, pentru că nu i se aplică controlul fiscal.
Vânzarea de imobile nu este descrisă ca activitate economică independentă, iar obligativitatea plății TVA conform art 127 GF nu încadrează această activitate la cele ale căror specific necesită o declarație de impunere. Rezultatul firesc este că nu există bază taxabilă (impozabilă) cu privire la TVA, deci procedural, organele de control nu se mai află în situația art 23 alin 1 CPF în privința dreptului de control fiscal, până la impunerea din oficiu.
Ne aflăm în prezența abuzului de drept și, corelativ, a răspunderii pe care o atrage, pentru că sunt îndeplinite simultan condițiile de nesocotire a scopului economic și a celui social, pentru care a fost recunoscut dreptul fiscal al ANAF de a controla patrimoniul personal. Activitatea economică independentă (sau prestată de o manieră independentă) este definită la art. 46 Cod fiscal și nu include vânzările de imobile ca venituri comerciale. Procedural, ANAF și-a stabilit dreptul fiscal de control ilegal, pentru că persoana fizică care tranzacționează imobile este contribuabil, dar nu este subiect fiscal cu privire la impozitul pe venit (notarul este, conform declarației 208) și nu poate fi legal încadrată ca subiect fiscal într-un cadru legal care să permită ANAF un control fiscal al TVA, fără o reîncadrare din tranzacție impozitată în baza art.77 ind.1 CF, nepurtătoare de TVA, în tranzacție impozitată în baza art. 46 CF, care poate fi purtătoare de TVA, sau tară a fi întâi impus din oficiu.
Persoanele fizice care efectuează tranzacții imobiliare nu sunt supuse controlului fiscal, pentru că Art. 83, alin 3 lit. g) din Codul fiscal spune că „Nu se depun declarații de impunere pentru venituri din transferul proprietăților imobiliare. Până la apariția legii 163/2005, care introduce capitolul special de tranzacții din patrimoniul personal, tranzacțiile civile nu erau subiect al impozitului pe venit, ele fiind subiect al unei taxe de timbru. In contextul acestei schimbări de legislație începând din 2006, trebuie urmărit art 83, alin 3 lit f, care era foarte clar cu privire la TOATE TRANZACȚIILE IMOBILIARE .
Persoanele fizice supuse tranzacționării sub jurisdicția codului civil nu au obligația să depună nicio declarație sau să țină vreo evidență fiscală sau contabilă. Alt impozit decât cel pe venit nu se plătește la transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, prevăzut de art.771 Cod Fiscal. Tocmai din acest motiv impozitul pe venitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, prevăzut de art. 771 Cod Fiscal, este aplicat unei tranzacții încadrate de codul civil și este calculat, colectat și declarat de notari, înainte de autentificarea actului, aceștia având obligații de stabilire, reținere și plată a impozitelor pe venit conform art 93 CF, persoanele fizice fiind beneficiari de venituri.
Notarii publici au obligația asumată în art. 77 ind.1, respectiv să calculeze, să încaseze și să vireze impozitul pe venit, conform art. 93 Cod fiscal - Obligații declarative ale plătitorilor de venituri cu reținere la sursă. In acest articol de lege notarii sunt subiect fiscal supus controlului fiscal conform art. 95 Cod de procedură fiscală, iar contribuabilul este încadrat de acest articol în categoria beneficiarilor de venit.
Dacă nu se face încadrare, și veniturile sunt din activități economice desfășurate în mod independent din transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile din patrimoniul personal, atunci intervine prevederea de la art. 42 lit. g) și veniturile sunt scutite de impozit, deoarece intră în categoria „altele,, de la cap. VIII ind.1 Cod fiscal, respectiv veniturile primite ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile și mobile din patrimoniul personal, altele decât câștigurile din transferul titlurilor de valoare, precum și altele decât cele definite la cap. VIII ind.1. Veniturile rezultă din transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile care sunt din patrimoniul personal. Dacă veniturile rămân impozabile cu cota de 3%, adică - conform încadrării ANAF - sunt venituri din activități economice desfășurate în mod independent, atunci ele sunt venituri din activități economice desfășurate în mod independent din tranzacțiile imobiliare din patrimoniul personal, nefiind definite la cap. VIII ind.1.
Dacă tranzacția este neimpozabilă din punct de vedere al impozitului pe venit, atunci nici contribuabilul nu poate fi persoană taxabilă (impozabilă) pentru TVA.
Un alt aspect relevant este faptul ca in perioada 1.01.2005 - 1.01.2010 Codul fiscal si normele metodologice referitoare la tranzacțiile purtătoare de TVA in materia tranzacțiilor imobiliare au mai suferit doua modificări legislative, respectiv la 1.01.2007 si 1.01.2010.
Normele de aplicare ale art. 127 din Codul fiscal in vigoare pana la 1.01.2007 precizau expres faptul ca nu are caracter de continuitate obținerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuințelor proprietate.
Prin Adresa_/31._ Direcția de Legislație in Domeniul TVA a arătat ca baza de impozitare a TVA - ului se determina in cazul tranzacțiilor imobiliare efectuate de persoane fizice, prin aplicarea procedeului sutei mărite, in situația in care beneficiarii sunt persoane fizice care in acord cu vânzătorii convin sa achite prețul tranzacției iar acesta este final.
Prin Adresa_/3.05.2010 ale aceleiași direcții s-a învederat ca potrivit modificărilor aduse Codului fiscal începând cu data de 1.10.2010, persoanele fizice care au fost deja supuse controlului initiat de autoritățile fiscale pot emite facturi de corecție in privința TVA către beneficiari. O astei de abordare demonstrează fara echivoc ca dispozițiile legale erau cel puțin susceptibile de doua interpretări incalcand astfel principiul certitudinii impunerii conform căruia legiuitorul atunci cand elaborează norma fiscala si autoritatea atunci cand aplica norma pentru determinarea sarcinii fiscale, le revine sarcina sa nu ajungă la interpretări arbitrare si sa stabilească in mod precis termenele, modalitatea si sumele de plata pentru fiecare plătitor pentru ca acestea sa poată urmării si intelege sarcina fiscala ce le revine precum si sa poată determina influenta deciziilor lor de management financiar asupra sarcinilor fiscale.
Ori, in situația in care autoritățile aplica santiuni in mod arbitrar sub unicul pretext ca acesta ar fi ordinul la nivel național in mod cert nu exista concordanta cu principiul anterior menționat coroborat cu principiul statului de drept si a legalității in fata legii.
Din faptul ca insasi autoritatea fiscala are o viziune incoerenta si inconsecventa asupra acestor aspecte de ordin fiscal rezulta fara echivoc nelegalitatea procesului atacat, si faptul ca subsemnata nu puteam săvârșii contravenția ..
Nici intimata nu stie de cand petenta a inceput sa savarsească fapta si cand a epuizat-o, iar din normele sus menționate este cert ca petenta nu putea savarsi contravenția ., atâta timp cat nu trebuia sa achite TVA.
Inspecțiile fiscale intiate de ANAF la persoanele fizice începând cu anul 2009 sunt rezultatul unei acțiuni concertate a autorității la nivel național dispusa de organul central. Direcția Generala de Coordonare Inspecție Fiscala in baza notei privind organizarea si desfășurarea acțiunii de impunere a persoanelor fizice care au efectuat tranzacții imobiliare.
In mod cert petenta nu puteam săvârși contravenția in perioada reținuta in procesul verbal. De asemenea nici nu se face o astfel de dovada ca a săvârșit o contravenție continua. Respectiv nu a vândut in fiecare an, reținut in procesul verbal mai multe imobile in mod repetat si continuu.
Atingerea pragului de plata a TVA nu se poate face in mod continuu. La momentul la care petenta a atins pragul de TVA, atunci se poate retine ca a săvârșit fapta.
In mod greșit se retine de către instanța de fond ca am atins pragul TVA in
anul 2007 prin doua tranzacții imobiliare. Nu este adevărat.
Instanța de fond nu a avut in vedere cand s-au realizat acestea, respectiv data, si care erau normele in vigoare la acel moment. A avut in vedere normele in vigoare la momentul pronunțării sentinței.
Astfel considera ca a aplicat greșit legea motiv de modificare prevăzut de art. 304pct. 9 din Codul de procedura civila.
De asemenea instanța in mod greșit a interpretat actul juridic dedus judecații, reținând ca se bucura de prezumția legalității si temeiniciei. Nu este asa; nu petenta ar fi trebuit sa facă dovada ca este plătitoare de TVA ci intimata având in vedere ca aceasta susține nelegal si netemeinic ca ar trebui sa achite TVA. In acest sens si cauza CEDO A. impotriva României.
Instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecații motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 din Codul de procedura civila.
In drept si art. 304 ind.1 din Codul de procedura civila.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului.
În motivare, se arată că reclamanta a făcut obiectul unei inspecții fiscale privind tranzacțiile imobiliare efectuate in perioada 01.01._11. In conformitate cu dispozițiile art. 127 alin. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, persoanele fizice care realizează tranzacții imobiliare cu terenuri construibile si construcții noi, având caracter de continuitate au obligația înregistrării in scopuri de TVA in condițiile prevăzute la art. 152 Cod fiscal.
Calitatea de persoana impozabila a reclamantei rezulta din coroborarea art. 127 ind.1 alin. 1 cu art. 125 ind.1 alin. 1 pct. 18 C.f., potrivit cărora persoana fizica este considerata persoana impozabila daca desfășoară de o maniera independenta activități economice din exploatarea bunurilor corporale in scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate. Organele de inspecție fiscala au constatat acest lucru din contractele de vanzare-cumparare privind tranzacțiile, puse la dispoziție de către contribuabila, precum si din declarațiile "208", depuse de către notarii publici la Administrația Finanțelor Publice.
Dispozițiile art. 127 alin. 2 reprezintă transpunerea in legislația naționala a prevederilor art. 9 alin. 1 teza a ll-a din Directiva 112/2006/CE privind sistemul comun al TVA, articol ce conferă un domeniu foarte larg de aplicare a TVA, domeniu care cuprinde toate etapele de producție, distribuție si furnizare de servicii. De asemenea, potrivit hotărârii CEJ in cauza 186/89 W.M. van Tiem v Staatssecretaris van Financien, in conformitate cu principiul neutralității sistemului TVA, termenul de "exploatare" se refera la toate operațiunile, oricare ar fi forma juridica a acestora, efectuate in scopul obținerii de venituri cu carcter de continuitate.
In acest context, utilizarea in cuprinsul Codului fiscal a unei noțiuni precum "comerciant", astfel cum aceasta este definita in Codul comercial, nu era necesara întrucât Codul fiscal definește si utilizează, in vederea determinării regimului TVA, noțiuni precum "persoana impozabila" si "activitate economica". In aceste condiții, definițiile existente in art. 126 alin. 9 si art. 127 alin. 1 si 2 Cod fiscal sunt suficiente pentru stabilirea regimului TVA aplicabil tranzacțiilor efectuate de persoane fizice, nefiind necesara utilizarea complementara a unor definiții din Codul comercial pentru a fi posibila taxarea operațiunilor imobiliare efectuate de persoane fizice in calitate de persoane impozabile.
Legislația in domeniul TVA nu a fost modificata semnificativ din anul 2002, in ceea ce privește definirea activităților economice si a persoanelor impozabile. Inca de la 1 iunie 2002, data intrării in vigoare a Legii nr. 345/2002 privind taxa pe valoare adăugata, persoanele fizice care realizau tranzacții imobiliare in scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate ar fi avut obligația sa se înregistreze si sa plătească TVA deoarece, pana la data de 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeana, nu exista nicio scutire de TVA pentru vânzările de clădiri si terenuri, orice tranzacție fiind taxabila daca era realizata de o persoana impozabila. In ceea ce privește vânzarea ocazionala sau vânzarea de bunuri personale, acestea nu erau cuprinse in sfera de aplicare TVA, la fel ca si in prezent.
Calitatea de persoana impozabila a reclamantei a fost constatata si de către instanțele de judecata, prin Sentința civila nr. 1276/C./2013, pronunțata de Tribunalul A. in dosarul nr._, irevocabila prin Decizia nr. 2891/2013 a Curții de Apel A.-lulia. In acest litigiu, având ca obiect suspendarea executării actelor administrative prin care s-a constatat calitatea de persoana impozabila a reclamantei, Tribunalul A. a statuat ca activitatea desfășurata de reclamanta care in decursul a 4 ani a incheiat nu mai puțin de 17 tranzacții cu terenuri si construcții a determinat, fara doar si poate, încadrarea acesteia ca persoana impozabila.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de petenta recurentă și din oficiu conform dispozițiilor art. 3041 din codul de procedură civilă tribunalul constată că acesta este întemeiat pentru considerentele ce vor fi mai jos expuse:
Prin procesul verbal ./2010 nr._/28.08.2012 de intimat, petenta a fost sancționată cu 500 de lei amendă, reținându-se că a săvârșit contravenția prev.de art.219 al 1 lit.a din OG 92/2003 constând în aceea că în luna XII/2007 a depășit plafonul de scutire de TVA prevăzut la art. 152 al 1 din Legea 571/2003 cu modificările și completările ulterioare și nu a solicitat înregistrarea în scopuri de TVA la organul fiscal competent (în termen de 10 zile de la sfârșitul lunii în care a fost atins sau depășit plafonul de scutire) încălcând astfel prevederile de la art. 153 al. 1 lit b din Legea 571/2003 cu modificările și completările ulterioare.
Procesul verbal anterior menționat a fost încheiat cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute, petenta neînțelegând să reitereze în recurs critici sub acest aspect.
Sub aspectul caracterului continuu al faptei contravenționale și respectiv al prescripției aplicării sancțiunii contravenționale, se constată că această problemă a fost tranșată în mod irevocabil, cu autoritate de lucru judecat în primul ciclu procesual, prin decizia nr.416/R/2013, pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului A., prin care s-a reținut că prima instanță a interpretat si aplicat greșit legea in forma art.13 alin.2 din OG 2/2001 care prevede că in situatia contravențiilor continue, termenul de prescripție de 6 luni curge de la data constatării faptei.
S-a mai reținut că aplicarea greșită a legii s-a bazat si pe greșita stabilire a stării de fapt de către prima instanță care a reținut nejustificat probator că intimatul nu a dovedit continuitatea contravenției, astfel, că momentul consumării contravenției este 31.12.2011.
Or, fapta contravenționala reținuta în sarcina intimatei - petente este cea reglementata de prev.art. 153 alin.1 lit.b din Legea nr.571/2003 continuitatea săvârșirii acestei contravenții nefiind contestată nici de petentă.
În aceste condiții, întrucât s-a reținut prima instanță in mod greșit nu a analizat fondul dreptului, în primul ciclu procesual, instanța de control judiciar a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare.
În acest context, este evident că în cauză rămâne de stabilit doar dacă procesul verbal contestat este sau nu temeinic.
Potrivit art.219 alin.1 lit.a din OG 92/2003, constituie contraventie nedepunerea la termenele prevazute de lege a declaratiilor de inregistrare fiscala sau de mentiuni, imputându-se petentei, așa cum s-a arătat anterior că a depășit plafonul de scutire de TVA prevăzut la art.152 al.1 din Legea 571/2003 și nu a solicitat înregistrarea în scopuri de TVA la organul fiscal competent - în termen de 10 zile de la sfârșitul lunii în care a fost atins sau depășit plafonul de scutire, încălcând astfel prevederile de la art.153 al.1 lit.b din Legea 571/2003 cu modificările și completările ulterioare.
În conformitate cu dispozițiile art.153 alin.1 lit.b din Legea 571/2003 (în vigoare la data încheierii procesului verbal) persoana impozabila care are sediul activitatii economice in Romania si realizeaza sau intentioneaza sa realizeze o activitate economica ce implica operatiuni taxabile si/sau scutite de taxa pe valoarea adaugata cu drept de deducere trebuie sa solicite inregistrarea in scopuri de TVA la organul fiscal competent, in termen de 10 zile de la sfarsitul lunii in care a atins sau a depasit plafonul legal, daca in cursul unui an calendaristic atinge sau depaseste plafonul de scutire prevazut la art. 152 alin. (1).
Art.127 alin.1 Cod fiscal stipulează că „Este considerată persoană impozabilă orice persoana care desfășoară, de o maniera independenta si indiferent de loc, activitati economice de natura celor prevăzute la alin.2, oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități”. Conform art.127 alin.2 teza II „constituie activitate economica exploatarea bunurilor corporale sau necorporale in scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate”.
Petenta nu contestă faptul că în perioada 01.01._11 a efectuat un număr de 17 tranzacții cu terenuri și construcții (acest fapt fiind relevat, nu în procesul verbal contestat, ci doar prin întâmpinarea depusă la fond de intimată, în primul ciclu procesual), însă trebuie reținut (așa cum practica judiciară a statuat deja) că pentru a se determina daca o persoană devine impozabilă in sensul art.127 Cod fiscal, pentru livrările de construcții noi sau terenuri construibile, respectiv dacă se obțin venituri cu caracter de continuitate, trebuie analizat cuantumul si repetabilitatea tranzacțiilor derulate care generează venituri din transferul proprietăților imobiliare. Atunci când persoana fizica realizează in cursul unui an calendaristic mai multe tranzacții imobiliare constând in vanzari de terenuri construibile si construcții noi, altele decât cele utilizate in scop personal, care nu intră in sfera de aplicare a TVA, aceste tranzacții capătă caracter de continuitate, situație in care trebuie solicitată înregistrarea in scopuri de TVA si necesită îndeplinirea obligațiilor care decurg din această calitate in mod similar cu celelalte persoane impozabile.
Or, în cuprinsul procesului verbal nu s-a indicat nici un element care să conducă la concluzia că activitatea petentei a avut caracter de continuitate. În lipsa acestor elemente se poate trage concluzia că dacă petenta a vândut imobile din patrimoniul propriu nu se poate susține că desfășoară activitate economică în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, fiind indiscutabil că acele imobile se vor epuiza la un moment dat. Așadar, rămânea în sarcina intimatei să dovedească faptul că imobilele în discuție au fost achiziționate de petentă în scopul revânzării, activitatea economică fiind în această situație indiscutabilă, însă o asemenea probă nu a fost făcută.
În acest context, se reține că petenta nu putea fi sancționată pentru încălcarea dispozițiilor legale mai sus amintite, nefăcându-se dovada că aceasta avea calitatea de persoană impozabilă. Cât privește sentința civilă nr.1276/C./2013, pronunțată în dosar nr._, se reține că aceasta a fost pronunțată în cauza având ca obiect suspendarea executării Raportului de inspecție fiscală nr. 400/11.01.2013 încheiat la data de 10.01.2013 și a Deciziei de impunere nr. 4/11.01.2013, iar raportat la obiectul cauzei, această sentință nu poate crea putere de lucru judecat, tocmai pentru că în procedura prev.de art.14-15 din Legea 554/2004 se analizează existența unui caz bine justificat și riscul producerii unei pagube iminente, astfel încât aspectele cu privire la netemeinicia și nelegalitatea actelor atacate sunt chestiuni de fond ce nu pot fi analizate în cadrul unei cereri de suspendare a executării actului administrativ, acestea urmând a fi examinate cu ocazia soluționării în fond a acțiunii privind anularea acelui act.
Față de aceste împrejurări, în baza art. 312 alin.1 coroborat cu art.304 pct.9 Cod procedură civilă, va admite prezentul recurs și va modifica sentința atacată în sensul că va admite plângerea formulată de petentă împotriva procesului verbal ./2010 nr._/28.08.2012 încheiat de intimată; astfel, va anula procesul verbal și va exonera petenta de plata amenzii contravenționale în cuantum de 500 lei.
În temeiul art.274 alin.1 Cod procedură civilă, față de soluția pronunțată în cauză, va fi obligată intimata să achite petentei suma de 620 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu pentru avocat conform chitanței depuse la dosarul de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petenta recurentă S. A. E., împotriva sentinței civile nr.943/2013 a Judecătoriei S., în contradictoriu cu intimata DGRFP B. prin AJFP A..
Modifică sentința recurată în sensul că:
Admite plângerea contravențională formulată de petentă împotriva procesului verbal ./2010 nr._/28.08.2012 încheiat de intimată.
Anulează procesul verbal mai sus menționat și exonerează petenta de plata amenzii în cuantum de 500 lei.
Obligă intimata la plata în favoarea petentei a sumei de 620 lei cu titlu cheltuieli de judecată la fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.01.2014.
Președinte, M. P. | Judecător, B. A. A. | Judecător, C. F. |
Grefier, G. M. P. |
Red/Tehnored.P.M.
24.01.2014/2ex.
Jud.fond-L.M.
| ← Pretentii. Sentința nr. 704/2014. Tribunalul ALBA | Pretentii. Sentința nr. 1671/2014. Tribunalul ALBA → |
|---|
