Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 130/2014. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 130/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 13-03-2014 în dosarul nr. 1938/175/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
DECIZIA Nr. 105/A/2014
Ședința publică de la 13 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE B. A. A.
Judecător M. P.
Grefier G. M. P.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelantul G. P. S. împotriva sentinței civile nr. 1309/2013 pronunțată de Judecătoria Aiud în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul și cj. C. G. A. cu delegație la dosar pentru intimat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța procedează la legitimarea apelantului, ale cărui date se regăsesc în caietul de ședință al grefierului.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra apelului.
Apelantul solicită admiterea apelului. Susține că procesul verbal contestat nu poate, prin el însuși, să răstoarne prezumția de nevinovăție de care se bucură apelantul, motiv pentru care consideră că prezumtia de vinovatie, opereaza atât în materie penală cât și contravențională.
Arată că declarația martorului audiat a fost una vagă, declarând că nu își mai aduce aminte data comiterii faptei contravenționale și că a fost depășit de un autoturism marca BMW când în realitate apelantul conduce un autoturism marca VW. Fără cheltuieli de judecată.
Mandatara intimatului solicită respingerea apelului. Susține că abaterea a fost constatată direct de către agent, iar probele depuse la dosar susțin cele menționate în procesul verbal de contravenție. Arată că prezumția de nevinovăție nu a fost răsturnată iar planșele foto nu au puterea de a înlătura temeinicia procesului verbal, intrucat, din plansele foto depuse, nu rezulta ca acesta este locul savarsirii contraventiei.
Față de actele depuse la dosar, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Aiud la data de 22.05.2013 in dosar nr._ petentul G. P. S. a solicitat ca în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A., prin hotărâre judecătorească să se dispună:
- anularea procesului verbal de contravenție .. nr._ întocmit la data de 11.05.2013 de către I.P.J. A.;
- în subsidiar, în cazul în care se apreciază că fapta a fost produsă cu vinovăție, solicită înlocuirea măsurii de reținere a permisului de conducere și suspendarea dreptului de a conduce pentru 30 de zile cu măsura avertismentului, dat fiind faptul că prin încălcarea normei rutiere nu se pune în pericol siguranța circulației.
În motivarea plângerii, petentul arată că în data de 11.05.2013 orele 12:45, în timp ce conducea autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare_ pe direcția T. spre localitatea Sibiu, pe DN1, a fost oprit pentru un control de către un echipaj de poliție care i-a comunicat că a efectuat manevra de depășire în zona km 416+700 m a unui autocamion marca SCANIA cu nr._ care tracta semiremorca în zona de acțiune a indicatorului depășirea interzisă. P. menționează că pe sectorul de drum unde a efectuat manevra de depășire se găsește o porțiune de drum în care depășirea este permisă. Acesta declară că nu a efectuat manevra de depășire în zona precizată de către agentul constatator, iar acuzația agentului de poliție este nefondată. Petentul mai arată că manevra de depășire a autocamionului a efectuat-o pe porțiunea de drum care permite depășirea, în zona indicatorului depășirea permisă și a marcajului stradal linie discontinuă. Petentul învederează că față de locul unde a efectuat manevra de depășire și locul unde erau amplasați agenții care supravegheau traficul rutier era o distanță de mai mult de 500 de metri, astfel vizibilitatea acestora era scăzută, aceștia fiind în imposibilitatea de a aprecia corect locul unde a efectuat depășirea. Petentul mai învederează faptul că procesul verbal contestat este netemeinic și nelegal întrucât a fost întocmit cu încălcarea prevederilor art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 respectiv agentul constatator nu a arătat în procesul verbal împrejurările ce pot servi la aprecierea gravității faptei, nefăcând nici o mențiune în acest sens, de asemenea, procesul verbal nu conține nici date referitoare la ocupația și locul de muncă ala contravenientului, ori în art. 16 alin. 1 se precizează că procesul verbal de constatare a contravenției va cuprinde obligatoriu toate aceste date. Petentul menționează că martorul asistent oprit de către agentul constatator nu a asistat la încheierea procesului verbal, el semnând documentul în alb, agentul constatator completând ulterior procesul verbal.
În drept a invocat dispozițiile OG nr. 2/2001, ROUG nr. 195/2002 și Codul de procedură civilă.
În probațiune a solicitat proba cu înscrisuri și proba cu planșe foto efectuate la fața locului anexând în acest sens copia procesului verbal contestat, copia cărții de identitate și o . planșe foto.
Prin întâmpinarea depusă la dosar (f.27) intimatul a solicitat respingerea plângerii contravenționale, ca neîntemeiată, arătând că din procesul-verbal de constatare a contravenției și din raportul încheiat de către agentul constatator, rezultă că fapta s-a comis așa după cum a fost descrisă în procesul-verbal de contravenție. În ceea ce privește actele care au stat la baza întocmirii procesului-verbal contestat, s-a învederat instanței de judecată faptul că această contravenție a fost constatată direct de către agentul constatator aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
Analizând procesul verbal atacat rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin. (1) cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din Ordonanța nr. 2/2001 modificată, privind regimul juridic al contravențiilor.
Având în vedere cele expuse mai sus intimatul solicită respingerea plângerii formulată de către petent și menținerea procesului-verbal de contravenție așa cum a fost întocmit.
În drept au fost invocate prevederile O.G.2/2001 și ale OUG 195/ 2002, republicată și art. 242 C.pr.civ. solicitând judecarea cauzei în lipsă.
În probațiune intimata a depus la dosar raport agent constatator atașat la dosar fila 28 și copia procesului verbal contestat (fila 29)
La data de 30.09.2013 petentul a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare prin care arată în esență că sunt nefondate susținerile intimatului.
La data de 03.10.2013 instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar iar pentru petent și proba testimonială în cadrul căreia să fie audiat martorul D. D. L. declarația acestuia fiind consemnată și depusă la dosarul cauzei la fila 53.
De asemenea, în baza rolului său activ dedus din prevederile art. 129 alin. 5 c.pr.civ. instanța a dispus din oficiu emiterea unei adrese către CNADNR-Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj, răspunsul de la această instituție fiind primit și depus la dosar filele 37-38.
Prin sentința civilă nr. 1309/2013 a Judecătoriei Aiud, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petentul G. P. S. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A. și în consecință,
A fost menținut în totalitate procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 11.05.2013, de către agentul constatator din cadrul intimatei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 11.05.2013 de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A.-Postul de Poliție Miraslău, petentul G. P. S. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 300 lei, iar ca măsură complementară i s-a aplicat sancțiunea suspendării dreptului de a conduce un autovehicul pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 de zile pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 120 alin. 1 lit. h din ROUG 195/2002 (fila 6).
In baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța învestită cu soluționarea unei plângeri contravenționale trebuie să verifice dacă aceasta a fost formulată în termenul prescris de lege, iar apoi, prin prisma probatoriului administrat, va proceda la analizarea legalității și temeiniciei procesului verbal, putând să hotărască și cu privire la individualizarea sancțiunii.
În urma verificărilor cerute de dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, se constată că plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 22.05.2013, în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1, termen calculat de la data întocmirii procesului verbal de contravenție contestat, întrucât acesta a fost semnat de către petent și înmânat acestuia în condițiile prevăzute de art. 26 alin. 1 din O.G nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, iar instanța în temeiul art. 32 alin. 2 din același act normativ este competentă să soluționeze plângerea, contravenția fiind săvârșită în circumscripția sa teritorială.
1. Asupra legalității procesului verbal de contravenție contestat:
Examinând cu prioritate procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 11.05.2013, sub aspectul legalității întocmirii sale, ce precede analiza temeiniciei actului de sancționare contestat, instanța a apreciat că acesta a fost legal întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, nefiind incidentă nicio cauză de natură să atragă nulitatea acestuia cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, după cum urmează: numele, prenumele și calitatea agentului constatator; numele și prenumele contravenientului; fapta săvârșită; data comiterii faptei; semnătura agentului constatator – executată în partea de jos a procesului verbal contestat, la rubrica agent constatator.
Raportat la cele cinci mențiuni anterior expuse, instanța a constatat că petentul nu a invocat lipsa niciuneia din cuprinsul procesului verbal de contravenție contestat care ar fi condus la constatarea nulității absolute a procesului verbal de contravenție.
Referitor la primul motiv de nulitate invocat de către petent și anume că agentul constatator nu a realizat o descriere corespunzătoare a stării de fapt contravenționale cu arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, instanța l-a apreciat ca nefiind întemeiat, întrucât la o analiză ușoară a procesului verbal de contravenție constestat se constată că agentul de poliție a indicat cu precizie data și locul săvârșirii contravenției, direcția de deplasare a autoturismului condus de petent, reglementarea circulației în zonă și a consemnat corect textele ce prevăd obligațiile conducătorilor auto în situația reținută.
Aceste mențiuni sunt suficiente pentru a verifica legalitatea întocmirii sale și modul de individualizare al sancțiunii.
În ceea ce privește susținerile petentului în sensul că procesul verbal de contravenție este lovit de nulitate întrucât nu conține datele referitoare la ocupația și locul de muncă al contravenientului, instanța le-a apreciat, de asemenea, ca fiind neîntemeiate, întrucât aceste omisiuni pot atrage nulitatea procesului verbal doar în măsura în care ar fi de natură a atrage o vătămare legată de lezarea dreptului contravenientului la apărare.
Pentru a decide astfel, instanța a avut în vedere faptul că motivele de nulitate invocate de către contestator, referitoare la lipsa mențiunilor din cuprinsul procesului verbal privind ocupația și locul de muncă ale contravenientului nu sunt de natură a afecta legalitatea actului contestat, întrucât în acest caz, anularea intervine în condițiile art. 175 C.pr.civ., doar în măsura dovedirii unei vătămări care să decurgă din viciul constatat și care să nu poată fi înlăturat decât prin anularea actului atacat. Or, în cauză instanța a reținut că prin omisiunea agentului constatator de a scrie mențiunile privitoare la ocupația și locul de muncă al contravenientului, așa cum prevede art. 16 alin. 1 din OG 2/2001, nu s-a produs petentului vreo vătămare de natură să atragă nulitatea procesului verbal de contravenție.
Astfel, în afară de cazurile prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, toate celelalte mențiuni prevăzute de lege și care trebuie consemnate în cuprinsul procesului verbal de contravenție atrag sancțiunea nulității relative și numai dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act, așa cum s-a stabilit în mod obligatoriu prin decizia nr.XXVII/2007 pronunțată în interesul legii de Î.C.C.J.
În continuare, instanța a constatat că petentul nu a invocat producerea vreunei alte vătămări prin încălcarea altor dispoziții legale privind întocmirea valabilă a procesului-verbal de contravenție (nulitate relativă).
Întrucât nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută sau relativă a procesului-verbal contestat, instanța a constatat că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
2. Asupra temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat:
Ca situație de fapt, în procesul verbal de contravenție contestat, s-a reținut în sarcina petentului că în data de 11.05.2013, în jurul orelor 13:05, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, pe DN 1, direcția de mers Unirea-Aiud, iar la km 416+700 m, în zona de acțiune a indicatorului "depășire interzisă", marcată și semnalizată corespunzător a efectuat manevra de depășire a autotractorului marca Scania cu nr. de înmatriculare_ care tracta semiremorca cu nr. de înmatriculare_ .
Potrivit procesului verbal de contravenție contestat, încadrarea juridică a situației de fapt reținute este prevăzută de art. 120 alin. 1 lit. h din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările ulterioare potrivit căruia se interzice depășirea autovehiculelor în zona de acțiune depășirea interzisă.
Totodată, în procesul verbal este precizat că fapta este sancționată de art. 100 alin. 3 lit. e din ordonanța de urgență antemenționată.
Petentul a semnat procesul verbal de contravenție, iar la rubrica „alte mențiuni” s-au consemnat obiecțiunile acestuia.
Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, OG nr. 2/2001 nu prevede dispoziții exprese care să reglementeze forța probantă a actului de constatare a contravenției. Cu toate acestea, din economia textului de lege a art. 34, rezultă că procesul verbal face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor și a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, cu condiția ca echitabilitatea procedurilor în ansamblu să nu fie afectată (cauza Bosoni c. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Reținând că fapta contravențională reținută în sarcina contravenientului a fost constatată în mod direct de agenții de poliție, instanța urmează a acorda acestuia valoarea probatorie a unei prezumții simple, acest aspect nefiind de natură a afecta echitabilitatea procedurii în ansamblul ei.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este un drept absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, existența unei prezumții relative simple nu contravine per se prevederilor art. 6 din Convenția Europeană, în măsura în care, în administrarea probatoriului, statul respectă anumite limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragr. 28, cauza Vastherga Tari Aktieholag c. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragr. 113).
Instanței îi revine sarcina de a respecta proporționalitatea între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu lăsa nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Persoana sancționată contravențional are dreptul la un proces echitabil, conform art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001 și a celor expuse anterior, în cadrul căruia să utilizeze de orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor.
Din ansamblul probelor administrate în cauza reiese că starea de fapt descrisă de agentul constatator corespunde realității, după cum urmează:
Astfel, potrivit raportului depus la dosar-fila 28, agentul constatator B. M. a arătat că în data de 11.05.2013, în jurul orelor 13:05, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN1, itinerariul de patrulare Aiud-Inoc, a constatat faptul că autoturismul cu nr. de înmatriculare_ condus de către petent, a efectuat la poziția kilometrică 416+700 m-în zona de acțiune "depășire interzisă " marcată și semnalizată corespunzător, manevra de depășire a autotractorului marca Scania cu nr. de înmatriculare_ care tracta semiremorca cu nr. de înmatriculare_ . Ulterior, a procedat la oprirea celor două autovehicule și a întocmit procesul verbal de contravenție pe numele petentului G. P. S...
Cele de mai sus, menționate în cuprinsul raportului confirmă întocmai cele reținute în procesului verbal de contravenție astfel cum s-a arătat mai sus, fiind întocmite de aceeași persoană-agentul constatator care a redactat actul contestat. Cu toate acestea, instanța a reținut că la stabilirea elementelor obiective și subiective ale contravenției nu poate avea în vedere doar procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției și raportul încheiat de către același agent constatator, principiul nemijlocirii impunând administrarea probelor în fața instanței. Prin urmare, instanța trebuie să-și sprijine soluția adoptată pe probe primare, ceea ce presupune un raport nemijlocit între probă și fapt, conform art. 261 alin.1 din Codul de procedură civilă.
Astfel, în continuare, analizând informațiile primite de la CNADNR-Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj (filele 37-38), instanța a reținut că la data săvârșirii contravenției de către petent, respectiv 11.05.2013, pe DN1, pe sensul de mers Cluj N.-A. I., poziția kilometrică 416+700 m se afla în zonă de acțiune "depășire interzisă" marcată și semnalizată corespunzător, existând totodată marcaj longitudinal continuu.
Fiind audiat în fața instanței de judecată sub prestare de jurământ la data de 14.11.2013, a cărui declarație a fost consemnată și atașată la dosar fila (53), martorul D. D. L.- persoana care a semnat procesul verbal de contravenție la rubrica martor asistent și conducătorul autotractorului cu nr. de înmatriculare_ care tracta semiremorca cu nr._, pretins a fi depășit de către petent, a confirmat cele reținute de către agentul constatator în cuprinsul procesului verbal de contravenție arătând că în luna aprilie-mai a acestui an se deplasa pe direcția de mers Cluj-A. I. cu autocisterna marca Scania cu nr. de înmatriculare_ care tracta semiremorca cu nr._, iar în apropierea localității Miraslău, înainte de o curbă a fost depășit de un autoturism -cu numere de Sibiu, care a început manevra pe linie discontinuă și a finalizat-o pe linie continuă. În continuare martorul arată că imediat după curbă se afla un echipaj de poliție care l-a oprit atât pe el cât și pe conducătorul auto care l-a depășit și fiindcă a fost de acord cu cele menționate în cuprinsul procesului verbal de contravenție l-a semnat la rubrica martor asistent.
În consecință, susținerile petentului în sensul că cele reținute de către agentul constatator nu sunt conforme cu realitatea, el neefectuând manevra de depășire în zona indicată, sunt în neconcordanță cu probele administrate în cauză, nefiind susținute de acestea, iar petentul nu a indicat probe temeinice care să dovedească contrariul. Or, în atare condiții, instanța apreciază că procesul-verbal de contravenție supus controlului judecătoresc sub aspectul temeiniciei sale nu poate fi invalidat ca urmare a unor simple susțineri ale petentului.
Așadar, s-a constatat că din actele și lucrările dosarului, nu rezultă o altă stare de fapt decât cea consemnată de agentul constatator în cuprinsul procesului verbal de contravenție. Actul de sancționare a fost încheiat în urma unor constatări ex propriis sensibus ale unui agent învestit cu prerogative de putere publică, astfel că acest act administrativ beneficiază de o prezumție de legalitate și temeinicie. Această prezumție este însă relativă și poate fi răsturnată prin probele propuse de către contravenient.
Insă, prin probele administrate nu s-a dovedit o altă stare de fapt decât cea consemnată de agentul constatator în cuprinsul procesului-verbal de contravenție.
Prin urmare, instanța a apreciat că procesul verbal de contravenție . nr._/11.05.2013 este susținut probator, în timp ce cererea de anulare a petentului este nedovedită cu toate că a contestat prin prezenta plângere temeinicia procesului verbal de contravenție, nu a administrat probe in acest sens, care sa răstoarne prezumția de legalitate si veridicitate a procesului verbal contestat, deși îi revenea această obligație potrivit art.10 alin. 1 C.pr.civ. care dispun că / părțile "au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, precum și să-și probeze pretențiile și apărările”, rezumându-se la a invoca ca starea de fapt nu corespunde realității.
Consecința acestui fapt reprezintă – în aprecierea instanței – răsturnarea prezumției de nevinovăție de care se bucură în virtutea paragraf 2 al art. 6 din Convenția Drepturilor Omului petentul, concomitent cu validarea/confirmarea prezumției de temeinicie a actului administrativ supus controlului judecătoresc.
Prin urmare, fapta petentului, astfel cum a fost ea reținută în procesul verbal contestat și confirmată prin probatoriul administrat în cauză întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 120 alin. 1 lit. h din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările ulterioare și sancționată potrivit art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. 195/2001.
3. Asupra individualizării sancțiunii contravenționale aplicate prin procesul verbal de contravenție contestat:
În baza art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța poate să hotărască asupra sancțiunii contravenționale aplicate. Această prerogativă legală conferă instanței posibilitatea de a proceda la o reindividualizare a sancțiunii contravenționale stabilite de agentul constatator.
Pentru stabilirea sancțiunii contravenționale trebuie să se țină cont de criteriile de individualizare prevăzute de art. 2 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001. Potrivit acestei dispoziții legale, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
In același sens, și art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, prevede că sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei.
Potrivit art. 7 din O.G.2/2001, sancțiunea avertismentului se aplică atunci când fapta este de o gravitate redusă și chiar dacă actul normativ care stabilește contravenția nu menționează expres această sancțiune.
În cauza de față, instanța a apreciat că agentul constatator a făcut o justă individualizare a sancțiunilor aplicate, neimpunându-se înlocuirea acestora cu avertisment, având in vedere că depășirile neregulamentare au fost considerate de legiuitor ca fapte contravenționale ce au un pericol social abstract ridicat, stabilindu-se pe lângă sancțiunea principală a amenzii și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile. De asemenea, este general cunoscut că depășirile neregulamentare reprezintă cauza principală a accidentelor rutiere, iar o astfel de conduită în trafic trebuie descurajată prin aplicarea promptă a sancțiunilor legale. Stabilirea sancțiunii avertismentului pentru asemenea fapte nu s-ar putea face decât în situații cu totul excepționale, neevidențiate însă în prezenta cauză.
Mai mult, atitudinea petentului pe parcursul judecării cauzei de contestare a procesului verbal de contravenție și de negare continuă a faptei coroborată cu realitatea contrară este incompatibilă cu solicitarea subsidiară de înlocuire cu avertisment a sancțiunii contravenționale aplicate, întrucât denotă faptul că nici măcar după sancționarea sa contravențională, petentul nu conștientizează obligațiile ce îi revin în calitate de conducător auto, după cum nu conștientizează nici faptul că pentru a beneficia de clemența organelor judiciare în varianta înlocuirii cu avertisment a sancțiunii contravenționale, trebuia ca cel puțin să fi avut o atitudine sinceră, nu una pur speculativă, în sensul că dacă nu se poate anula în întregime procesul verbal, atunci măcar să obțină un avertisment.
Față de cele ce preced, instanța, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, având în vedere că procesul-verbal de contravenție a fost legal întocmit, iar starea de fapt consemnată în cuprinsul său corespunde adevărului și că sancțiunile aplicate sunt just individualizate, a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul G. P. S. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/11.05.2013, în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al Județului A..
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul care a solicitat in esenta admiterea apelului, schimbarea sentintei primei instante, in sensul admiterii plangerii formulate impotriva procesului verbal de contraventie.
În motivare, se arată că:
În fapt, în după-amiaza zilei de 11.05.2013, în jurul orei 12:45, în timp ce conducea autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare_ pe direcția T. spre loc. Sibiu, pe DN 1, a fost oprit pentru control de către un echipaj de poliție care i-a comunicat că a efectuat manevra de depășire în zona KM 416+700m a unui autocamion marca SCANIA cu nr._ care tracta semiremorca în zona de acțiune a indicatorului depășirea interzisa.
Declara, în același sens cu cele precizate în procesul verbal anexat prezentei, că nu a efectuat manevra de depășire in zona precizata de către agentul constatator, ci pe o porțiune de drum care permite depășirea, în zona indicatorului depășire permisă și a marcajului stradal linie discontinuă. în consecință, consideră că acuzația agentului de poliție este nefondată.
Față de locul unde a efectuat manevra de depășire și locul unde erau amplasați agenții care supravegheau traficul rutier era o distanță de mai mult de 500 de metrii, motiv pentru care consideră că vizibilitatea acestora era scăzută, aceștia fiind, din punctul meu de vedere, în imposibilitatea de a aprecia cu precizie locul unde a efectuat depășirea.
În cadrul întâmpinării redactate de către intimat, acesta s-a prevalat de faptul că acesta consideră că procesul verbal se bucură de o prezumție relativă de legalitate și veridicitate până la proba contrară, considerând că este în sarcina sa să răstoarne această prezumție. Așa cum va dezvolta în cele ce mai urmează, consideră această susținere neîntemeiată.
Instanța, la analiza situației de fapt, a constatat în mod corect că aceasta nu poate avea în vedere doar procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției și raportul întocmit de către același agent constator considerând necesar ca instanța să își sprijine soluția pe probe primare.
În acest sens, instanța a reținut că, potrivit informațiilor primite de la CNADNR-Direcția Drumuri și Poduri Cluj, poziția kilometrică 416 +700m se află în raza de acțiune a indicatorului depășire interzisă. N_ contestă acest lucru, există în România mii de sectoare de drum unde depășirea este interzisă, însă întrebarea pe care o ridică este în ce măsură poate acest aspect implica faptul că depășirea s-a realizat pe exact acea porțiune de drum. Ceea ce agentul constator susține este mai mult decât faptul ca la km 416+700m depășirea este interzisă, acesta susținând că în exact acel loc apelantul a realizat depășirea, aspect care nu este sprijinit de nici o altă probă.
În cadrul judecății în prima instanță, a fost audiat martorul D. D. L., conducătorul autotractorului depășit de petent. Instanța a considerat că acesta a confirmat cele reținute de agentul constatator, concluzie ce nu o consideră exactă. Așa cum reiese din declarația martorului, care nu mai reținea nici luna în care s-a produs presupusa contravenție, depășirea a fost începută pe linie discontinuă, aspect neindicat de către agentul constator, considerând că doar finalizarea depășirii a avut loc pe linie continuă, aspect cu care nu este de acord. Nu reiese din declarația martorului că depășirea a avut loc pe sectorul de drum indicat de către agentul constator. Nu consideră această declarație care are caracter vag, drept suficientă în sensul răsturnării prezumției de nevinovăție de care se bucura.
Instanța a reținut de asemenea că în cadrul judecății în prima instanță nu a adus probele necesare dovedirii unei alte situații de fapt decât cea constată ex propiis sensibus de către agentul constatator. Consideră că finalitatea prezumției de nevinovăție este tocmai aceea că sarcina probei revine intimatului, în sensul răsturnării prezumției de nevinovăție de care se bucură.
Instanța consideră că simplele sale susțineri nu sunt suficiente spre a -si dovedi nevinovăția. In opinia sa, nu este vorba în cazul de fată de simple susțineri, este vorba de prezumția de nevinovăție, este vorba de necesitatea dovedirii săvârșirii unei fapte pe care apelantul consideră că nu a săvârsit-o.
Solicită instanței admiterea apelului și anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 11.05.2013, întocmit de agent constator B.M., Postul de Poliție Mirăslău.
În drept, își întemeiază prezenta cerere pe dispozițile art. 466 și urm. Noul Cod de Procedură Civilă.Consider nelegal și netemeinic procesul verbal contestat.
Mai invedereaza ca procesul verbal contestat nu poate, prin el însuși, să răstoarne prezumția de nevinovăție (reglementată de art.6 paragraful 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului) de care se bucură. Motivele pentru care consideră că, inclusiv în materie contravențională, beneficiază de această prezumție sunt următoarele: O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor reglementează etapa judiciară de soluționare a plângerilor formulate împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor. Sub aspect procedural, art.47 din O.G. nr.2/2001 dispune că "Dispozitiile prezentei ordonanțe se completează cu dispozitiile Codului penal și ale Codului de procedură civilă, după caz". Analiza tradițională a regimului juridic al contravențiilor plasează acest domeniu în sfera extra-penală.
Având în vedere caracterul autonom al noțiunii de "acuzatie în materie penală", prevăzută de art.6 par.1 din C.E.D.O., este posibil ca unele domenii să fie analizate de Curte ca aparținând sferei penale, deși, conform dreptului național, acestea sunt calificate ca având o natură extra-penală. Rațiunea, pentru care calificarea dată de dreptul intern nu este una absolută, este prezentată de Curte în cauza Ozturk împotriva Germaniei: "în dreptul intern al multor state părți la Convenție operează distincția între infracțiuni, delicte si contravenții. Pe de altă parte, ar fi contrar obiectului si scopului art.6. care garantează oricărei persoane dreptul la un proces echitabil, dacă statelor le-ar fi permis să excludă din câmpul de aplicare al art.6 o întreagă categorie de fapte, pe motivul că acestea sunt contravenții."
Astfel, pentru identificarea noțiunii autonome de "acuzație în materie penală", Curtea a stabilit anumite, printre care și natura și gravitatea sancțiunii. Acest criteriu al naturii și gravității sancțiunii are valoare determinantă pentru a stabili aplicabilitatea art.6 C.E.D.O. în latura sa penală, chiar dacă, potrivit clasificării dreptului intern sau naturii faptei incriminate, domeniul este considerat unul extra-penal.
În hotărârea Dorota Szott-Medynskaa altii împotriva Poloniei din 09.10.2003, s-a stabilit că natura și gravitatea sancțiunii impuse, cât și sancțiunile la care făptuitorul s-ar fi putut expune, trebuie analizate având în vedere obiectul și scopul art.6 C.E.D.O., înțelesul termenilor din articolul menționat, precum și lumina legilor statelor contractante.
În majoritatea cauzelor, Curtea a stabilit că, elementul esențial pentru a stabili dacă art.6 par.1 din C.E.D.O. este aplicabil în latura sa penală, rămâne caracterul preventiv și sancționator al pedepsei aplicate sau aplicabile petentului.
Consideră că aplicarea sancțiunii suspendării dreptului de a conduce are un caracter sancționator și preventiv, având drept finalitate corijarea comportamentului unei persoane care pune în pericol circulația pe drumurile publice prin nerespectarea regulilor care atrag această măsură.
Așadar raționamentul Curții este construit în jurul scopului sancțiunii aplicate sau aplicabile petentului. În ceea ce privește amenda contravențională aplicată, chiar și în situația în care cuantumul amenzii contravenționale este unul redus, art.6 C.E.D.O. va fi aplicabil sub aspect penal atâta vreme cât amenda este un mijloc de constrângere a petentului, precum și o măsură de prevenire a săvârșirii de noi fapte. În cazul sancțiunii pecuniare, privațiunea se realizează prin micșorarea activului patrimonial al subsemnatului cu valoarea amenzii aplicate. Curtea a stabilit că amenda contravențională nu are caracterul unei despăgubiri pentru acoperirea unui prejudiciu, iar funcția preventivă și represivă a sancțiunii este specifică dreptului penal.
În ceea ce privește sistemul nostru de drept, O.G. nr.2/2001 prevede expres în art.8 faptul că amenda contravențională are caracter administrativ. În mod evident, amenda aplicată de agentul constatator este distinctă de eventualele prejudicii produse prin săvârșirea faptei contravenționale. Analizând amenda contravențională reglementată de O.G. nr.2/2001 prin prisma jurisprudenței C.E.D.O., conchide că aceasta are un „caracter preventiv și sancționator".
C.E.D.O. a statuat (hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku c. Franței și A. c. României) și faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, cu respectarea unor limite rezonabile, ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării. Nu consideră conformă acestui raționament aducerea în sprijinul celor constatate de către agentul constator doar a unei probe testimoniale care nici măcar nu este în deplină concordantă cu cele constate în procesul verbal. în opinia noastră, în lipsa unor fotografii, probe video sau alte probe concludente, în această situație, instanța nu ar putea fi convinsă de vinovăția apelantului dincolo de orice îndoială rezonabilă. Față de împrejurarea că, încă de la momentul întocmirii procesului-verbal de contravenție, a susținut (iar agentul constatator a făcut mențiune despre aceasta la rubrica "alte mențiuni") că nu a săvârșit faptele de care este acuzat, consideră că se naște o îndoială rezonabilă cu privire la săvârșirea presupusei fapte contravenționale și, după cum se știe, in dubio pro reo.
În concluzie consideră că, în lipsa unor alte mijloace de probă care să confirme situația de fapt reținută în procesul verbal de contravenție, aplicarea prezumției de temeinicie a acestuia din urmă, ar fi contrară garanțiilor prevăzute de art.6 C.E.D.O.
În același sens, în dosarul_, prin hotărârea 832/2013 din data de 19 iunie 2013, într-o situație similară în care a avut loc o depășire pe același sector de drum, s-a dat câștig de cauză petentului și s-a dispus anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției.
In probatiune a depus un set de planse foto privind sectorul de drum unde se sustine ca a efectuat manevra de depasire.
Intimatul nu a depus întâmpinare, insa prin concluziile formulate cu ocazia dezbaterii pricinii a solicitat respingerea apelului.
Verificand sentinta apelata prin prisma motivelor de apel invocate, instanta de control judiciar a retinut urmatoarele:
Potrivit mentiunilor cu care a semnat procesul verbal de contraventie, in opinia acestuia, petentul apelant a efectuat manevra de depasire imputata lui, pe linie discontinua.( fl.29)
Audiat in fata primei instante, martorul D. D. L., semnatar si al Procesului verbal de contraventie, in calitate de martor asistent, a invederat ca, in luna aprilie – mai a anului 2014, se deplasa pe directia de mers Cluj-A. I., cu autocisterna marca Scania, avand nr._, ce tracta semiremorca nr._, iar in apropierea localitatii Miraslau, inainte de o curba, a fost depasit de un autoturism, care a inceput manevra pe linie discontinua, finalizand-o pe linie continua. Martorul îsi aminteste ca era vorba de o masina cu numere de Sibiu, un BMW, respectiv ca imediat dupa curba, se afla un echipaj de politie, care I-a oprit atat pe el cat si pe conducatorul auto care l-a depasit. Precizeaza martorul ca el a fost de acord cu cele consemnate in cuprinsul procesului verbal de contraventie, motiv pentru care l-a si semnat la rubrica martor asistent.(fl.53-dosarul primei instante)
Faptul ca martorul a indicat o alta marca de autovehicul –BMW, decat cea condusa de apelant-VW, este lipsit de relevanta, cata vreme, si-a amintit ca era o masina inmatriculata in judetul Sibiu,(acolo fiind inmatriculata si cea apartinand petentului), si-a amintit perioada din an in care a avut loc manevra de depasire, locatia si, ceea ce este cel mai important, a confirmat in fata instantei starea de fapt retinuta de agentul constatator al intimatei, invederand ca in ceea ce –l priveste, a fost de acord cu cele consemnate in cuprinsul procesului verbal de contraventie, motiv pentru care l-a si semnat la rubrica martor asistent.
Instanta de control judiciar retine ca, chiar daca din economia prevederilor art. 19 alin.1 din Og nr. 2/2001, rezulta ca rolul martorului asistent nu este acela de a confirma starea de fapt retinuta de agentul constatator ci, de a confirma acele situatii in care procesul verbal nu este semnat de contravenient, totusi, atunci cand persoana semnatara a procesului verbal in calitate de martor asistent este in masura sa relateze si starea de fapt care a determinat incheierea procesului verbal de contraventie, aceasta imprejurare nu poate fi privita decat ca fiind de natura sa contribuie la justa solutionare a cauzei si la aflarea adevarului, in conformitate cu prevederile art.22 alin.2 din Codul de Procedura Civila.
Or, in speta, martorul audiat de catre prima instanta a confirmat starea de fapt retinuta de agentul constatator al intimatei, invederand ca manevra de depasire efectuata de petentul apelant a avut loc, in apropierea localitatii Miraslau, inainte de o curba, fiind inceputa pe linie discontinua si finalizata pe linie continua.
Starea de fapt retinuta de agentul constatator al intimatei – sub aspectul marcajelor care actionau in zona in care a fost efectuata depasirea, este confirmata si de adresa nr._/13.08.2013, a CNADNR-Sectia Drumuri Nationale A., din care, rezulta ca, semnalizarea pe DN1, sensul de mers Cluj-N. – A. I., la data de 11.05.2013, (data incheierii procesului verbal de contraventie), era: km 417+930-416 +560 –indicator rutier fig. C27-Depasirea Interzisa, marcal longitudinal continuu.
In procesul verbal de contraventie s-a retinut ca manevra de depasire a fost efectuata pe DN1km 416+700 M, ceea ce inseamna ca, raportat la adresa antementionata a fost efectuata in zona de actiune a indicatorului rutier fig. C27-Depasirea Interzisa, marcal longitudinal continuu.
Sustinerile petentului apelant in conformitate cu care, ar fi efectuat depasirea pe linie discontinua, sunt asadar lipsite de temei, dupa cum, in contextul celor mai sus expuse, lipsite de temei sunt si sustinerile in conformitate cu care nu ar fi efectuat manevra de depasire pe sectorul de drum indicat de agentul intimatei, ci, pe un sector de drum in care manevra de depasire era permisa.
In fine, sustinerile martorului, in conformitate cu care, manevra de depasire ar fi fost inceputa pe linie discontinua si finalizata pe linie continua, nu pot reprezenta cauze exoneratoare de raspundere, cata vreme, pentru a fi legala, manevra de depasire trebuia inceputa, efectuata si finalizata in intregime in afara zonei de actiune a indicatorului depasire interzisa.
Raportat la toate cele ce preced, instanta de control judiciar retine ca in mod corect a statuat prima instanta in sensul ca sustinerile formulate in aparare de petent, sunt în neconcordanță cu probele administrate în cauză, nefiind susținute de acestea, respectiv ca în atare condiții, procesul-verbal de contravenție supus controlului judecătoresc sub aspectul temeiniciei sale nu poate fi invalidat ca urmare a unor simple susțineri ale petentului.
Instanta de control judiciar retine ca in speta nu poate fi ignorat nici faptul ca, semnand procesul verbal de constatare a contraventiei – ceea ce naste prezumtia legitima ca i-a citit si continutul, pentru a sti ce semneaza, petentul nu a contestat la rubrica Alte mentiuni sifaptul mentionat de agentul constatator, acela ca autovehiculul condus de petent, a depășit autotrenul marca Scania, cu nr._, care tracta semiremorca avand nr._ .
Or, cata vreme, conducatorul autovehiculului depasit confirma starea de fapt retinuta de agentul constatator, instanta de control judiciar retine ca apar lipsite de relevanta sustinerile petentului apelant in conformitate cu care, din locul unde se afla, agentul intimatei nu avea posibilitatea sa vada manevra petentului si deci nici de a aprecia cu precizie locul unde a efectuat depasirea.
F. de intreg probatoriul administrat, in speta nu poate fi retinut nici un dubiu care sa-i profite in mod rezonabil petentului.
In speta, petentul apelant a beneficiat de toate garantiile specifice dreptului la un proces echitabil, in sensul art. 6 din Conventia EDO, el avand posibilitatea sa administreze probe, iar procesului verbal de contraventie nu i s-a dat o relevanta probatorie prestabilita. El se bucura desigur de aparenta de legalitate si temeinicie, in considerarea faptului ca este intocmit de un agent investit cu prerogative de putere publica, in exercitarea atributiilor de serviciu, insa, astfel cum s-a retinut in cele ce preced, realitatea celor stabilite de agentul intimatei a fost confirmata de probatoriul administrat in cauza- martor si inscrisuri.
Asa fiind, lipsa planselor foto sau a inregistrarii manevrei de depasire efectuata de petentul apelant a fost suplinita de probatoriul administrat, iar potrivit art. 250 coroborat cu art. 264 din Codul de Procedura Civila, probele se apreciaza fiecare in parte si toate in ansamblul lor, fara ca in speta se existe instituita obligativitatea constatarii contraventiei si probarii ei de catre intimatul IPJ, exclusiv, sau si prin mijloace tehnice, anume inregistrari foto sau video.
Pentru toate considerentele de fapt si de drept expuse, instanta de control judiciar retine ca procesul verbal este legal si temeinic intocmit, legala si temeinica fiind si solutia pronuntata de prima instanta, sub acest aspect.
In contextul celor mai sus expuse, avand in vedere pe de o parte gravitatea faptei retinute in sarcina petentului si riscurile la care, efectuand o manevra de depasire in zona interzisa i-a expus pe ceilalti participanti la trafic, fapta imputata lui fiind una de pericol, iar pe de alta parte, atitudinea nesincera a acestuia si apararile de circumstanta formulate,
Vazand si criteriile de individualizare a sanctiunii contraventionale oferite de art. 21 alin.3 si art. 5 alin.5 din Og nr.2/2001,
Instanta de control judiciar retine ca nu se impune nici inlocuirea cu avertisment a sanctiunii amenzii contraventionale aplicate, si, pentru identitate de ratiune, nu se impune nici inlaturarea pedepsei complementare a suspendarii dreptului de a conduce autovehicule.
Pentru toate considerentele de fapt si de drept expuse, in temeiul art.480 din Codul de Procedura Civila, va respinge apelul declarat de petentul G. P. S. împotriva sentinței civile nr. 1309/2013 a Judecătoriei Aiud.
Raportat la solutia dispusa, nu se vor acorda cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de petentul G. P. S. împotriva sentinței civile nr. 1309/2013 a Judecătoriei Aiud.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 13.03.2014.
Președinte, B. A. A. | Judecător, M. P. | |
Grefier, G. M. P. |
Red.ABA/Tehnored. ABA/4ex/08.04.2014
Jud. fond. D.M.B.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... | Pretentii. Decizia nr. 118/2014. Tribunalul ALBA → |
|---|
