Pretentii. Sentința nr. 1653/2014. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1653/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 3828/107/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, F. ȘI DE INSOLVENȚĂ
SENTINȚA Nr. 1653/C./2014
Ședința publică de la 12 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C.
Grefier sef E. B.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul B. F. M. și pe pârâții S. F. MUNICIPAL AIUD, ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretenții
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 29.08.2014 reclamantul a depus la dosar chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 169 lei, împuternicire avocațială pentru avocat B. M., copii de pe cartea de identitate a reclamantului, chitanța de plată a taxei de poluare, cererea pentru restituirea dobânzii de la data plății taxei, cererea pentru restituirea taxei de poluare, sentința administrativă nr.4495/C./2011 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._/107/2011.
La data de 18.09.2014 AJFP A., în numele și pentru S. F. Municipal Aiud, a depus întâmpinare.
Instanța, în baza art. 131 Noul Cod procedură civilă, raportat la art. 95 din NCPC și art. 10 din Legea nr. 554/2004, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta pricină.
Instanța, în baza art. 237 pct. 7 raportat la art. 258, 265 din NCPC, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar.
În baza disp. art. 244 din NCPC, declară încheiată cercetarea judecătorească și rămâne în pronunțare pe excepția lipsei calității procesuale pasive a organelor fiscale invocată prin întâmpinare și pe fondul cauzei.
.
INSTANȚA
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului A. sub dosar nr._, reclamantul B. F. M. în contradictoriu pârâții S. F. MUNICIPAL AIUD și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU a solicitat obligarea acestora să restituie reclamantului, dobânda legală aferentă sumei de 2231 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare și pentru perioada cuprinsă între data plății taxei și data formulării cererii de restituire a sumei, respectiv pentru perioada 19.11._11, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamantul arată că, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, i-a fost admisă cererea de restituire a taxei de poluare, însă dobânda i-a fost acordată de la data cererii de restituire și nu de la data plății taxei a cărei restituire a solicitat-o.
În drept au fost invocate Decizia CJUE I. M. din data de 18.04.2013,art.148 alin.2 din Constituția României; art.110 din TFUE, art.453 Cod Civil.
În probațiune au fost depuse in copie înscrisuri, reprezentând: chitanța de plată a taxei de poluare, cererea pentru restituirea dobânzii de la data plății taxei, cererea pentru restituirea taxei de poluare, sentința administrativă nr.4495/C./2011 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._/107/2011.
Acțiunea a fost legal timbrata (fila 11).
AJFP A., în numele și pentru S. F. MUNICIPAL AIUD, a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal teritorial motivat de faptul că începând cu data de 01.07.2008 si in temeiul actelor normative prin care a fost reglementata, taxa pe poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. În același sens sunt invocate și prevederile art.12, 14, 20 și 21 din Legea nr.500/2002, considerându-se că organele fiscale teritoriale nu pot restitui sumele gestionate de alt ordonator de credite, in speța de Administrația F. pentru Mediu.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând în esență faptul că instanțele de judecată s-au pronunțat în mod irevocabil asupra restituirii taxei auto, iar dobânda ce face obiectul prezentului dosar este un accesoriu față de suma ce constituie debitul principal.
Deși legal citată, pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.
Analizând în prealabil excepția lipsei calității procesuale pasive a organelor fiscale invocată de AJFP A., instanța o va respinge întrucât pe de o parte administrațiile finanțelor sunt cele care încasează taxa înainte de a o vira la Bugetul fondului pentru mediu, iar, pe de altă parte, tot aceste administrații calculează taxa și emit deciziile aferente.
Pe fondul cauzei, instanța reține următoarele:
Prin sentința administrativă nr. 4495/C./2011 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._/107/2011, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului DGFP A., a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B. F. M. în contradictoriu cu AFP Aiud și AFM pentru restituire taxă de poluare și au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 2231 lei achitată cu titlu de taxa de poluare, precum și dobânda legală aferentă sumei începând cu data cererii de restituire și până la restituirea efectivă .
Pronunțând această hotărâre, instanța a reținut că OUG nr. 50/2008, atât în varianta inițială, în vigoare între 1.07.2008 și 14.12.2008, cât și ulterior între 1.01.2010 și până în prezent, dar și OUG nr. 50/2008, cu modificările aduse prin OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009, este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene (actualul articol 110 TFUE).
Astfel, cu privire la OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în vigoare între 1.07.2008 și 14.12.2008, și ulterior între 1.01.2010 și până în prezent, s-a stabilit neconformitatea cu legislația comunitară, în sensul că prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene, din 7.04.2011, în cauza T. C‑402/09, Camera Întâi a Curții a stabilit că articolul 110 TFUE (fostul art. 90 TCE) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Constatând așadar că suma impusă în speță cu titlu de taxă de poluare, în vederea înmatriculării, nu poate fi datorată, potrivit legislației comunitare, instanța a reținut că acțiunea reclamantului este întemeiată, astfel că a fost admisă, iar pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE AIUD și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU au fost obligate să restituie reclamantului suma achitată de acesta cu titlu de taxă de poluare.
În conformitate cu dispozițiile art. 124 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz, iar acordarea dobânzilor astfel acumulate se face la cererea contribuabililor. Astfel, pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CÎMPENI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU au fost obligate și la plata sumei reprezentând dobânda legală, dar calculată de la data cererii de restituire și până la data restituirii efective a sumei, potrivit art. 124 Codul de procedură fiscală.
Ulterior pronunțării hotărârii atacate, la data de 18.04.2013, în Cauza C-565/11 (M. I. împotriva AFP Sibiu, AFM), CJUE a soluționat cererea de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunalul Sibiu, care privește interpretarea dreptului Uniunii în raport cu un regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei respective.
Cu această ocazie, s-a reținut că „ (..) atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C‑397/98 și C‑410/98, R.., p. I‑1727, punctele 87-89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C‑446/04, R.., p. I‑_, punctul 205, Hotărârea Littlewoods Retail și alții, punctul 25, precum și Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții, C‑113/10, C‑147/10 și C‑234/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 65).”
Curtea a arătat că, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi. „Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii „.
Astfel, Curtea a reținut că, în speță, un regim precum cel prevăzut de art.124 Cod pr. fiscală, care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu îndeplinește această cerință deoarece „(..) această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia.
Având în vedere cele de mai sus, (..) dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.”
Trimiterea preliminară permite instanțelor din statele membre ca, în cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, să adreseze Curții întrebări cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. Curtea nu soluționează litigiul național. Instanța națională are obligația de a soluționa cauza conform deciziei Curții. Această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe care sunt sesizate cu o problemă similară.
În consecință, instanța constată că cererea reclamantului este întemeiată, astfel că va fi admisă, în sensul că pârâții S. F. ORĂȘENESC AIUD și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU vor fi obligați la plata sumei reprezentând dobânda legală, calculată conform art.120 alin.7 cod pr. fiscală, de la data plății taxei de poluare și până la data formulării cererii de restituire a sumei, respectiv pentru perioada 19.11._11.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, pârâții S. F. ORĂȘENESC AIUD și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU vor fi obligați la plata sumei de 169 lei, cheltuieli de judecată suportate de reclamant (taxă judiciară de timbru).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a organelor fiscale.
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B. F. M., CNP_, cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat B. M., mun. Aiud, ., județul A. în contradictoriu cu pârâtele S. F. ORĂȘENESC AIUD, cu sediul în Aiud, .. 8, jud. A. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, ..294, Corp A, sector 6 și, în consecință:
Obligă pârâții S. F. ORĂȘENESC AIUD și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumei de 2231 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare, calculată conform art.120 alin.7 cod pr. fiscală, pentru perioada cuprinsă între data plății taxei și data formulării cererii de restituire a sumei, respectiv pentru perioada 19.11._11 .
Obligă pârâții S. F. ORĂȘENESC AIUD și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU să plătească reclamantului suma de 169 lei, cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Recursul și motivele de recurs se depun la Tribunalul A., sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Noiembrie 2014
Președinte, C. C. | Grefier sef, E. B. | |
Red./Tehnored.C.C./5 ex./ 12 Decembrie 2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 410/2014. Tribunalul ALBA | Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... → |
|---|








