Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 25/2014. Tribunalul ALBA

Decizia nr. 25/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 23-01-2014 în dosarul nr. 3056/176/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 25/A/2014

Ședința publică de la 23 ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: A. C. P. – președintele secției

Judecător: D. C.

Grefier. M. P.

Pe rol se află apelul declarat de intimata apelantă C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA (CNADNR) - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică (CESTRIN) împotriva sentinței civile nr. 2805/2013 a Judecătoriei Alba Iulia pronunțată în dosarul nr._, în contradictoriu cu petenta intimată ., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă în fața instanței avocat S. S. cu împuternicire avocațială la dosar pentru petenta intimată ., lipsind apelanta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:

Instanța din oficiu, în temeiul art. 95 pct. 2 din NCPC constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate.

În temeiul art. 482 raportat la art. 238 NCPC termenul estimativ pentru soluționarea cauzei este astăzi 23.01.2014 .

Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară închisă probațiunea și acordă cuvântul pe fondul cauzei .

Reprezentantul petentei intimate solicită respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond având în vedere gradul de pericol social redus al faptei în sensul că autoturismul petentei se afla în trafic și a depășit doar 2 minute valabilitatea rovignetei.

Apelanta a considerat că instanța de fond nu a apreciat corespunzător gradul de pericol social al contravenției, însă aceste motive nu sunt de natură a înlătura motivarea instanței de fond care a fost foarte minuțioasă. Apreciază că sentința de fond trebuie menținută și respins apelul formulat de intimata apelantă. Fără cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față.

Constată că prin sentința civilă nr. 2805/2013 a Judecătoriei Alba Iulia pronunțată în dosarul nr._, s-a admis plângerea formulată și precizată de petenta . împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/09.04.2013 emis de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de studii tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, și în consecință s-a dispus înlocuirea amenzii aplicate prin procesul verbal constatare a contravenției . nr._/09.04.2013 emis de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de studii tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN cu sancțiunea avertismentului.

Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut că:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 7.05.2013 sub dosar nr._, petenta . a solicitat în contradictoriu cu intimata C.N.A.DN.R., anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data 9.04.2013, restituirea amenzii în cuantum de 2.750 lei, stabilit conform art. 8 alin. 2 din OG nr.15/2002.

În motivare plângerii, petenta a arătat că în data de 21.02.2013, la ora 00:02, nu a fost în trafic în zona județului Hunedoara, iar termenul imperativ de 30 de zile prevăzut pentru întocmirea procesului-verbal nu a fost respectat, fapt ce implică nulitatea procesului verbal.

În drept, petenta a invocat art. 9 alin.3 din OG nr. 15/2002, art. 10 ind. 1 din OG nr. 15/2002.

Plângerea este scutită de taxă de timbru și timbru judiciar, conform art. 15 lit. i din Legea 146/1997 și art. 36 din OG nr. 2/2001.

Petentul a anexat plângerii formulate, în copie, procesul-verbal de contravenție nr._ din 9.04.2013 (fila 5).

La data 31.05.2013 intimata a depus, prin serviciul registratură, întâmpinare (filele 10-11), prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea ca temeinic și legal a procesului verbal de constatare a contravenției.

În motivarea întâmpinării, intimata a precizat că la data 21.02.2013, pe DN 7, km 411 + 865 m, pe raza localității Săcămaș, județul Hunedoara, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentei, a fost surprins circulând fără rovinietă valabilă, sens în care la data 09.04.2013 a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenției . nr._. Menționează că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, fiind cuprinsă și mențiunea expresă că acesta a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator R. R. G., cu certificatul emis de CertSIGN SA.

În drept, a invocat, prevederile OG nr.2/2001, OG nr.15/2002, Legea nr.455/2001, Ordinul 769/2010 al MTI.

La data 15.05.2013, petenta a depus precizare de acțiune, prin care a solicitat să se dispună înlocuirea amenzii stabilite prin procesul verbal atacat, având în vedere că din bonurile fiscale și copie după rovinietele achitate pentru vehiculul cu nr. de înmatriculare_ reiese că taxa a fost achitată pentru zilele 19.02.2013 și 20.02.2013, amenda fiind aplicată în data 21.02.2013, ora 00:02, întârzierea datorându-se operațiunilor de încărcare și descărcare a mărfii.

Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut următoarele:

În urma controlului efectuat în data de 9.04.2013 de către un agent din cadrul CNADNR, petenta a fost sancționată contravențional cu amenda de 2.750 lei pentru fapta de a circula fără a deține o rovinietă valabilă la data de 21.02.2013 ora 00,02, faptă prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 (fila 5).

După cum rezultă din bonurile fiscal nr. 343 și 344/19.02.2013, petenta a achitat rovinietă valabilă, pentru perioada 19.02.2013 – 20.02.2013, valabilitate a rovinietei care a expirat cu aproximativ 2 minute înainte de a fi sancționată.

Față de susținerile societății petente și de înscrisurile depuse la dosar, instanța a apreciat plângerea ca fiind întemeiată, astfel că a admis-o în considerarea următoarelor argumente:

Din oficiu, examinând cu precădere procesul verbal de contravenție . nr._/09.04.2013 sub aspectul legalității întocmirii sale, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea tuturor dispozițiilor legale imperative, edictate pentru încheierea sa valabilă, respectiv cu respectarea art. 17 din OG nr. 2/2001.

Procedând la analiza temeiniciei procesului verbal antemenționat, instanța reține faptul că petenta a fost sancționată contravențional, pentru nedeținerea rovinietei valabile pentru data de 21.02.2013, pentru auto cu nr. de înmatriculare_, aspect netăgăduit de petentă, astfel cum rezultă din precizarea de acțiune depusă la fila 26.

Concluzionând, instanța apreciază că procesul verbal de contravenție . nr._/09.04.2013 este susținut probator, consecința acestui fapt îl reprezintă – în aprecierea instanței – răsturnarea prezumției de nevinovăție de care se bucură în virtutea par. 2 al art. 6 din Convenția Drepturilor Omului petentul, concomitent cu validarea/confirmarea prezumției de temeinicie a actului administrativ supus controlului judecătoresc.

Fapta petentei, astfel cum a fost ea reținută în procesul verbal de contravenție . nr._/09.04.2013 și confirmată prin probatoriul administrat în cauză întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG 15/2002.

Analizând instanța sancțiunea aplicată petentei prin procesul verbal de contravenție . nr._/09.04.2013 sub aspectul proporționalității, văzând dispozițiile art. 21 alin. 3 și art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001 care prevede că aceasta trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar art. 21 alin. 3 din același act normativ prevede că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de lege și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal de contravenție, instanța a apreciat că sancțiunea nu este corespunzător dozată.

În legătură cu modul de aplicare al sancțiunii contravenționale, art. 7 alin. 2 din OG 2/2001 prevede că în cazul în care fapta este de o gravitate redusă se aplică sancțiunea avertismentului, sancțiune ce poate fi aplicată și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune, așa cum arata art. 7 alin. 3 din același act normativ.

Instanța a avut în vedere că în baza art. 7 alin. 3 din OG nr. 2/2001 s-a prevăzut expres posibilitatea aplicării sancțiunii avertismentului și în situația în care actul normativ de sancționare a contravenției nu prevede expres această sancțiune, pentru a permite în acest mod sancționarea faptelor de o gravitate redusă și cu luarea în considerare și a altor criterii de individualizare decât limitele sancțiunii pecuniare.

Analizând gradul de pericol social concret al faptei săvârșite în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, instanța de fond a considerat că sancțiunea amenzii aplicata este prea aspră, nefiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.

Pericolul social al faptei săvârșite de petentă este minim, aspect ce rezultă din împrejurarea în care a fost săvârșita fapta, din împrejurarea că rovinieta deținută de petentă expira la orele 00,00 ale zilei din 20.02.2013, autovehiculul deținut de petentă fiind surprins în trafic la orele 00,02 din data de 21.02.2013, la doar două minute după expirarea rovinietei valabile pe care petenta o deținea.

Față de aceste împrejurări instanța a apreciat că fapta are o gravitate redusă și că se impune înlocuirea sancțiunii aplicate cu sancțiunea avertismentului, această sancțiune răspunzând cerințelor de proporționalitate prevăzute de art. 5 alin. 5 și art. 21 alin. 3 din OG 2/2001. Această sancțiune este mai potrivită realizării scopului general al aplicării unei sancțiuni contravenționale, acela de a atrage atenția contravenientului asupra faptei săvârșite și de a-l determina să adopte pe viitor un comportament adecvat în societate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI Șl DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, solicitând să fie modificată, în sensul de a se menține amenda aplicată prin procesul verbal . nr._.

În motivarea apelului, arată că instanța de fond a admis în parte plângerea contravențională și pe cale de consecință a dispus modificarea în parte a procesului verbal . nr._ și înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.

Că vehiculul cu număr de înmatriculare_, aparținând petentului ., a fost surprins de mijloacele tehnice circulând la data 21.02.2013, fără a deține rovinietă valabilă, pe DN7 km411+865m; Localitatea: Săcămaș, jud. Hunedoara, faptă ce a fost constatată în data de 9.04.2013, de către agentul constatator, dată la care s-a întocmit procesul verbal . nr._ si comunicat contravenientului respectându-se dispozițiile legale.

Procesul verbal de constatare a contravenției a fost emis prin Sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR, iar proprietarul / utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a Ministerului Administrației și Internelor, Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor, în baza protocolului dintre aceasta instituție și CNADNR SA.

Potrivit art. 8 alin. 1 din OG 15/2002, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, cuantumul amenzii contravenționale fiind prevăzut în anexa nr. 2 a OG 15/2002.

Însă, instanța a apreciat că sancțiunea avertismentului este suficientă, având în vedere gradul de pericol social al faptei săvârșite și a transformat amenda contravențională în cuantum de 2750 lei, aplicată prin procesul verbal . nr._, cu sancțiunea avertismentului.

Că ar trebui să se ia în considerare faptul că, în prezenta speță, cuantumul amenzii contravenționale pentru categoria respectivă este minim 2.750 lei și maxim 3.000 lei, iar contravenientului i s-a aplicat minimul amenzii contravenționale de 2.750 lei (cu posibilitatea achitării la jumătate în 48 de ore), sancțiunea aplicată fiind corect individualizată, având în vedere că fapta săvârșită este de natură a aduce prejudicii atât patrimoniale, față de intimată, cât și materiale, asupra structurii drumurilor.

În drept, a invocat dispozițiile art. 466 și următoarele Noul Cod de procedură civilă, OG 15/2002, OG 2/2001.

Petenta intimată a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului.

Deliberând asupra apelului de față, prin prisma motivelor invocate de intimată, tribunalul reține că este nefondat, pentru următoarele considerente:

În fapt, în urma controlului efectuat în data de 9.04.2013 de către un agent din cadrul CNADNR, petenta a fost sancționată contravențional cu amenda de 2.750 lei pentru fapta de a circula fără a deține o rovinietă valabilă la data de 21.02.2013 ora 00,02, faptă prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 (fila 5).

După cum rezultă din bonurile fiscal nr. 343 și 344/19.02.2013, petenta a achitat rovinietă valabilă, pentru perioada 19.02.2013 – 20.02.2013, valabilitate a rovinietei care a expirat cu aproximativ 2 minute înainte de a fi sancționată.

Fapta petentei, astfel cum a fost ea reținută în procesul verbal de contravenție . nr._/09.04.2013 și confirmată prin probatoriul administrat în cauză, întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG 15/2002.

Sancțiunea a fost însă incorect aplicată petentei prin procesul verbal de contravenție . nr._/09.04.2013, sub aspectul proporționalității.

Astfel, pericolul social al faptei săvârșite de petentă este minim, aspect ce rezultă din împrejurarea în care a fost săvârșită fapta, din împrejurarea că rovinieta deținută de petentă expira la orele 00,00 ale zilei din 20.02.2013, autovehiculul deținut de petentă fiind surprins în trafic la orele 00,02 din data de 21.02.2013, la doar două minute după expirarea rovinietei valabile pe care petenta o deținea.

Potrivit art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001 sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar art. 21 alin. 3 din același act normativ prevede că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de lege și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal de contravenție.

Analizând gradul de pericol social concret al faptei săvârșite în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, tribunalul apreciază că în mod corect s-a înlocuit de către prima instanță amenda cu avertismentul, pe considerentul că sancțiunea amenzii aplicată este prea aspră, nefiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.

Având în vedere acestea, în baza art. 480 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, se va respinge apelul declarat de intimata apelantă C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA (CNADNR) - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică (CESTRIN) împotriva sentinței civile nr. 2805/2013 a Judecătoriei Alba Iulia pronunțată în dosarul nr._ .

Pentru aceste motive.

În numele legii,

DECIDE

Respinge apelul declarat de intimata apelantă C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA (CNADNR) - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică (CESTRIN) împotriva sentinței civile nr. 2805/2013 a Judecătoriei Alba Iulia pronunțată în dosarul nr._, în contradictoriu cu petenta intimată ..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23.01.2014.

Președinte,

A. C. P. președintele secției

Judecător,

D. C.

Grefier,

M. P.

Redactat/Tehnoredactat DC/2 exemplare/28.01.2014

Judecător de primă instanță: F. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 25/2014. Tribunalul ALBA